Prințul Mihail Rodionovici Cantacuzino, conte Speranski (uneori Spiranski sau Speranky; în ; ), a fost director al Departamentului pentru Afacerile Spirituale ale Confesiunilor Străine și membru al familiei Cantacuzino. A fost nepotul lui Alexandru Alexeevici Frolov-Bagreev și al Elizavetei Mihailovna Speranskaia, strănepotul contelui Mihail Speranski și tatăl lui Mihail Mihailovici Cantacuzino.
Biografie A fost moștenitorul moșiei Velîka Burimka. A absolvit Facultatea de Drept a Universității Novorossiia; în teza sa de magistru, „Опыт определения понятия военной контрабанды” („Încercare de definire a noțiunii de contrabandă de război”, Odesa, 1875), s-a pronunțat în favoarea oportunității codificării dreptului internațional și a susținut instituirea unei instanțe internaționale.
Printr-un decret imperial din 19 (31) mai 1872, prințului Mihail Rodionovici Cantacuzino, singurul strănepot pe linie feminină al defunctului consilier privat efectiv, contele Mihail Speranski, i s-a acordat dreptul de a adăuga numelui și titlului său numele și titlul de conte Speranski, urmând să poarte de atunci numele și titlul de prinț Cantacuzino, conte Speranski.
Moartea Potrivit relatării soției lui Mihail Rodionovici, citată în „Saga familiei Cantacuzino-Speranski”, prințul s-a întors în toamna anului 1893 de la Velîka Burimka la Sankt Petersburg sănătos și în deplină formă. Când Elizaveta Karlovna i s-a alăturat în decembrie, l-a găsit însă într-o stare foarte proastă. Neputând stabili cauza bolii, medicii au recomandat o călătorie într-o regiune cu climă mai caldă, iar în ianuarie 1894 cei doi soți au plecat la Arcachon, pe țărmul Golfului Biscaya. În pofida unei ameliorări temporare, boala a progresat rapid, iar prințul a murit la 25 martie. A fost înmormântat în cripta familiei din Burimka.
Hipolit Milewski, moșier și om politic polonez, afirmă în memoriile sale că prințul Cantacuzino, în calitate de director al Departamentului pentru Afacerile Spirituale ale Confesiunilor Străine, a fost trimis personal de țarul Alexandru al III-lea la Vilnius pentru a lămuri scandalul devenit notoriu privind ocuparea prin forță a bisericii catolice din orășelul Kražiai, în Samogitia, la ordinul guvernatorului general al Vilniusului, Piotr Orjevski.Milewski, p. 151.
Avertizat în prealabil despre această misiune, Orjevski ar fi profitat de ocazie pentru a-i „oferi” prințului posibilitatea de a cumpăra, la o fracțiune din valoarea reală, moșia Lučaj, pe care o achiziționase anterior de la fostul proprietar pentru o sumă derizorie. „Alexandru al III-lea”, scrie Milewski, „aflase totul înainte ca Cantacuzino să se prezinte în fața lui cu raportul, în care îl albea pe Orjevski ca pe o vestă de bal. L-a lăsat să-și termine raportul, apoi, după ce i-a înșirat o întreagă serie de înjurături rusești dintre cele mai alese — și nicio altă limbă nu dispune de un repertoriu atât de bogat — l-a apucat de piept cu laba sa de urs, l-a ridicat în aer, l-a trântit cu toată puterea la pământ și l-a lovit cu piciorul. Nefericitul mituit a fost scos de acolo plin de sânge, în urma unei hemoragii toracice, și a murit trei săptămâni mai târziu la Biarritz.”
Familia Soția sa (din 12 aprilie 1874), Elizaveta Karlovna Sicard (1847–1923), era fiica inginerului francez Karl Karlovici Sicard (1809–1885) și nepoata negustorului din Odesa Karl Iakovlevici Sicard (1773–1830). Potrivit unei contemporane, era o femeie inteligentă și agreabilă, care se distingea vizibil de cei din jur prin înfățișare, mimică, ținută și comportament. Era considerată foarte frumoasă, se îmbrăca după ultima modă pariziană, se mișca repede și izbucnea în plâns atunci când era copleșită de emoții.
A murit în exil, în Mozambic. A lăsat memorii redactate în limba franceză. Copiii lor au fost:
Mihail (1875–1954), general. Boris (1876–1905), marinar; a servit în escadra lui Zinovi Rojestvenski la bordul navei „Imperator Aleksandr III”. A murit de febră la Colombo, în Ceylon, la 13 aprilie 1905. Daria (1878–1944), căsătorită din 1897 cu contele Fiodor Maximilianovici Nirod (1871–1952). Serghei (1884–1953). Fiul lui Serghei, Mihail Sergheevici Cantacuzino (1913–1999), a fost autorul lucrării „Saga familiei Cantacuzino-Speranski”.
Note
Bibliografie
Кантакузен, Михаил Родионович [Cantacuzino, Mihail Rodionovici] // Энциклопедический словарь Брокгауза и Ефрона [Dicționarul enciclopedic Brockhaus și Efron]: în 86 de volume (82 de volume și 4 suplimente). — Sankt Petersburg, 1890–1907.
Categorie:Absolvenți ai Universității din Odesa Categorie:Familia Cantacuzino Categorie:Oameni în ordine alfabetică Categorie:Decese în 1894 Categorie:Nașteri în 1848 Categorie:Membri ai Societății Imperiale Ortodoxe Palestiniene