Theodoric al II-lea () a fost rege al vizigoților din Aquitania între 453 și 466. Din domnia sa se știe că la început a fost un aliat credincios al romanilor. Războinicii săi goți au acționat frecvent ca trupe auxiliare ale armatei romane, în special alături de împăratul roman Avitus, cu care se afla în relații bune. Cu toate acestea, după moartea lui Avitus în 456, atitudinea sa s-a schimbat și a început să se comporte din ce în ce mai independent.

Susținător al împăratului Avitus Theodoric i-a urmat la tron fratelui său în 453, după o domnie scurtă și puțin cunoscută. Se știe doar că Theodoric și-a ucis fratele.

La începutul domniei sale, Valentinian al III-lea era încă împărat al Imperiului Roman de Apus, iar vechiul inamic al tatălui său, Flavius Aetius, se afla în continuare la frâiele puterii. Cu toate acestea, după uciderea lui Aetius la 21 septembrie 454 și asasinarea lui Valentinian la 16 martie 455, atitudinea sa pasivă nu avea să dureze mult. La scurt timp după urcarea pe tron a lui Petronius Maximus, dezastrul a lovit imperiul, când la 22 mai vandalii au invadat Roma în urma unui apel trimis de împărăteasa pentru a pune capăt domniei lui Petronius Maximus. Aceștia au jefuit orașul, iar împăratul a fost ucis de o mulțime furioasă. La acel moment, Avitus, un senator roman de origine galică, se afla într-o misiune diplomatică la curtea lui Theodoric al II-lea din Toulouse. Theodoric, care îl cunoștea pe Avitus ca mentor din tinerețea sa și avea o relație foarte bună cu el, l-a îndemnat pe Avitus să revendice coroana imperială pentru sine, lucru care s-a întâmplat în fața senatorilor galo-romaniSidonius Apollinaris, vii 571–579.. După aceea, Theodoric și-a susținut prietenul cu un contingent mare de războinici.

Campania din Spania În 456, armata gotică a acționat în Spania în favoarea împăratului Avitus pentru a restabili puterea romană. Theodoric l-a atacat pe , regele suebilor, pentru a-l pedepsi pentru raidurile efectuate în teritoriul roman din apropiere. Theodoric l-a învins în Bătălia de pe râul Órbigo (456), lângă orașul Astorga, într-o bătălie în care Rechiar a fost rănit, dar a scăpat de pe câmpul de luptă, fiind însă urmărit și ucis de trupele lui Theodoric. Apoi a cucerit Bracara Augusta (Braga), capitala suebilor. Conform tradiției, lucrurile au scăpat de sub control, iar armata gotică a jefuit mai multe orașe din Gallaecia, provincia romană în care suebii își stabiliseră regatul. Unii dintre suebi au fost masacrați și chiar locurile sfinte au fost atacate, probabil din cauza sprijinului acordat suebilor de către clerul local. După aceasta, armata lui Theodoric a controlat provinciile spaniole Hispania Baetica, cea mai mare parte din Hispania Tarraconensis și sudul Lusitaniei.

Detronarea lui Avitus În cursul anului 456, Avitus a întâmpinat probleme în Italia. Împăratul era deosebit de nepopular în rândul aristocrației italiene și al armatei din cauza originii sale galice și a faptului că fusese declarat împărat de către barbari (vizigoți). Pentru mulți din Italia, el era o marionetă a lui Theodoric; astfel, când a izbucnit conflictul între împărat și cei doi generali ai săi, Ricimer și Majorian, a fost nevoit să lupte singur, fără sprijinul gotic al lui Theodoric, care se afla încă în campanie în Spania. Armata romană din Italia s-a răsculat la sfârșitul verii anului 456. Avitus a fugit la Arelate, unde a adunat câteva trupe, și s-a întors pentru a se lupta cu generalii rebeli, dar a fost înfrânt de Ricimer și Majorian într-o bătălie lângă orașul Piacenza. Avitus a fugit din nou, dar a fost ulterior prins și detronat din funcția de împărat. A urmat o perioadă de interregnum din octombrie 456 până în aprilie 457, când a fost în cele din urmă urmat la tron de Majorian. Din momentul în care regele a fost informat despre căderea lui Avitus, atitudinea lui Theodoric față de imperiu s-a schimbat. În secret, a început să conteste autoritatea romană. În Spania a lăsat colonii de soldați, presupus pentru menținerea păcii, dar în realitate era o forță de ocupație.

Oponent al Imperiului Roman

Bătălia de la Arles Noul împărat Majorian a văzut în puterea crescândă a goților din Spania și Galia o amenințare majoră. Având pregătirea armatei romane și fiind însoțit de generalii Aegidius și , Majorian a marșăluit împotriva regelui gotic și a armatei sale, care erau staționate la Arelate (Arles), la gura de vărsare a fluviului Rhodanus (Rhône). Bătălia care a urmat a fost o înfrângere zdrobitoare pentru goți. Goții au fugit, iar regele Theodoric a scăpat cu greu de la moarte. În negocierile de pace care au urmat, goții au abandonat așezările din Spania și s-au întors în Aquitania, teritoriul lor originar.

În 460, Majorian a lansat o campanie împotriva vandalilor, la care goții din Aquitania au fost obligați să participe. În ciuda acestui fapt, romanii au suferit o pierdere grea în Bătălia de la Cartagena, flota romană fiind distrusă complet de vandali. Împăratul Majorian a fost înlăturat, iar „magister militum” Ricimer, de origine parțial gotică, a încercat atunci să preia întreaga putere. În Galia, generalul Aegidius, un oponent al lui Ricimer, a refuzat să accepte această situație și s-a răsculat.

Extindere teritorială spre sud și nord Căderea lui Majorian în 461 și lupta pentru putere rezultată între Aegidius și Ricimer i-au oferit lui Theodoric ocazia de a-și realiza planurile pentru o putere mai mare în cadrul Imperiului Roman de Apus. În Galia, Aegidius s-a pregătit să invadeze Italia, iar Ricimer a căutat sprijin la burgunzi și la goții din Aquitania pentru a contracara această amenințare. În schimbul unor teritorii romane, Theodoric i-a oferit sprijin militar lui Ricimer și i-a trimis trupe. Romanii au cedat orașul-port Narbonne și împrejurimile sale. Astfel, Theodoric a obținut o nouă sferă de influență în Marea Mediterană și a sperat la o extindere teritorială ulterioară spre nord odată ce armata romană a lui Aegidius avea să fie zdrobită. Cu ajutorul burgunzilor și al goților, accesul lui Aegidius spre Italia a fost blocat, însă alianța lui Ricimer nu a reușit să-l învingă. Aegidius s-a retras la nord de fluviul Loara, iar zona de la sud de acesta a fost ocupată de Theodoric.

Războiul cu Aegidius și moartea Theodoric și-a făcut planuri pentru a-și extinde puterea în nordul Galiei, unde Aegidius, izolat de restul Imperiului Roman, a rămas cu armata sa la nord de Loara și la sud de Somme. În 463, Theodoric i-a ordonat fratelui său mai mic, Federick, să invadeze teritoriul lui Aegidius. Frederic s-a lovit de o rezistență dârză din partea romanilor, care se consolidaseră cu ajutorul francilor. În Bătălia de la Orléans, Federick a fost ucis, iar goții au fost înfrânți, fapt despre care Kulikowski scrie că „ar fi avut consecințe importante pentru succesiunea gotică”. Theodoric însuși a fost ucis în 466 de fratele său mai mic, Euric, care i-a urmat la tron.

Descris de un roman Galo-romanul Sidonius Apollinaris i-a scris o scrisoare faimoasă, extrem de vie și plină de entuziasm, cumnatului său Agricola, descriindu-i pe rege și curtea sa:

Această descriere a fost ulterior copiată în mare parte de cronicarul german Ragewin atunci când l-a descris pe Frederic Barbarossa în secolul al XII-lea.

Note

Legături externe

Categorie:Nașteri în 426 Categorie:Decese în 466 Categorie:Oameni din secolul al V-lea Categorie:Regi vizigoți Categorie:Monarhi asasinați