Toma Cantacuzino (d. 18 iunie 1637) a fost un diplomat otoman din familia Cantacuzino.

Biografie A efectuat mai multe misiuni în Rusia în calitate de ambasador otoman pe lângă țarul Mihail I: în 1621, trimis de sultanul Osman al II-lea cu propunerea încheierii unei alianțe împotriva regelui Poloniei; în 1627, trimis de Murad al IV-lea cu aceeași propunere și cu cererea de a-i opri pe cazacii de pe Don, care atacau teritoriile otomane; iar în 1630, cu propuneri asemănătoare.

În 1636, Toma a plecat din Constantinopol spre Rusia sub pretextul unei misiuni diplomatice, deși scopul călătoriei era în principal comercial. A călătorit împreună cu interpretul rus Bukolov, pe ruta Donului, și s-a oprit la Azov pentru a-l aștepta pe însoțitorul oficial desemnat, nobilul Stepan Cirikov, chiar în ajunul asediului orașului de către cazaci. Cirikov primise o scrisoare din partea țarului adresată cazacilor de pe Don, prin care aceștia erau îndemnați să-i permită ambasadorului Cantacuzino să traverseze teritoriul lor „cu cinste” și să păstreze pacea cu locuitorii Azovului. După ce s-au sfătuit între ei, cazacii de pe Don au asediat Azovul timp de trei săptămâni.

În aceste împrejurări, Toma Cantacuzino, cu ajutorul unui grec, a trimis scrisori sultanului otoman și hanului Crimeii, însă cazacii l-au prins și au confiscat corespondența. Acuzat de acțiuni ostile, a fost condamnat la moarte, iar la 18 iunie 1637 a fost adus înaintea adunării cazacilor și ucis. Justificându-și fapta în fața țarului, cazacii au afirmat că ambasadorul reușise, printr-o scrisoare trimisă pe ascuns, să-i avertizeze pe musulmanii din regiunea Azovului asupra atacului pregătit de cazaci. În ajutorul orașului ar fi venit detașamente de turci și tătari din Kerci, Taman și alte locuri, precum și cerchezi din Temriuk. Cazacii i-au înfrânt și i-au împiedicat să ajungă la Azov, însă lupta a fost grea și s-a soldat cu numeroase pierderi în rândurile lor.

În urma acestei lupte, cazacii, „cuprinși de mânie”, au hotărât în adunare „să-l omoare pe ambasadorul turc împreună cu toți oamenii săi”. Ei au informat guvernul de la Moscova despre cele întâmplate printr-o scrisoare trimisă cu atamanul Potap Petrov și patru tineri cazaci. În răspunsul din 20 septembrie 1637, țarul și-a exprimat nemulțumirea față de executarea ambasadorului: „Voi, atamanilor și cazacilor, nu ați procedat cum se cuvine, omorând din proprie voință ambasadorul turc împreună cu toți oamenii săi...”. Cu toate acestea, Petrov și ceilalți soli cazaci au fost primiți favorabil la Moscova și s-au întors la Azov cu o scrisoare de grațiere prin care fapta lor era iertată.

Note

Bibliografie

Кантакузен, Фома [Cantacuzino, Toma] // Энциклопедический словарь Брокгауза и Ефрона [Dicționarul enciclopedic Brockhaus și Efron]: în 86 de volume (82 de volume și 4 suplimente). — Sankt Petersburg, 1890–1907.

Categorie:Familia Cantacuzino Categorie:Oameni în ordine alfabetică Categorie:Decese în 1637 Categorie:Diplomați ai Imperiului Otoman