Contele Petru Cernovici de Macea și Rusko Selo (în , în ; ) a fost un nobil, politician și moșier sârb din Regatul Ungariei, cunoscut pentru rolul său de comis regal și mare comite al Comitatului Timiș în timpul Revoluției Ungare de la 1848–1849.

A fost conte de Macea și Rusko Selo, deputat în Dieta Ungariei și susținător al reconcilierii dintre comunitatea sârbă și cea maghiară.

Originea și familia Petru Cernovici s-a născut la Macea, într-o familie nobilă sârbă cu o influență istorică deosebită. Provenea din ramura lui Iochim, fratele mai mare al patriarhului Arsenie al III-lea Čarnojević. Fiul lui Iochim, Mihailo, a primit titlul de nobil maghiar în anul 1720. Prin adopțiile din cadrul familiei din anul 1742 (fiii lui Ranko Sirovica, adoptați de Mihailo), s-a format linia genealogică din care s-a născut Pavel Cernovici (1755–1840), consilier regal, bunicul lui Petru. Astfel, Petru Cernovici era strănepotul direct al lui Ranko Sirovica.

Cernovici a fost căsătorit cu Ruža (Trandafira), fiica cunoscutului căpitan și om de afaceri sârb Mișa Anastasijević.https://web.archive.org/web/20151225174235/http://www.srpsko-nasledje.rs/sr-c/1998/07/article-11.html Din această căsătorie au rezultat doi copii: Arsenie (Arsenije) Laura, care s-a căsătorit cu un membru al familiei nobiliare de origine aromână Mocioni (Mocsonyi).

Cariera politică timpurie Educat și promovat timpuriu în viața publică ca nobil maghiar de etnie sârbă, Petru Cernovici s-a implicat activ în adunările bisericești și naționale sârbești între anii 1837 și 1871. La adunarea din 1842 s-a remarcat prin susținerea, fără succes, a candidaturii lui Panteleimon Jivcovici pentru funcția de mitropolit al Carlovițului.

În anul 1843 a fost ales deputat liberal din partea Comitatului Arad în Dieta Ungariei. Deși fidel autorităților maghiare și adept al mișcării lui Ludovic Kossuth, s-a opus asimilării culturale și a militat constant pentru extinderea drepturilor minorităților nemaghiare.

Rolul în Revoluția de la 1848–1849

Cunoscut pentru sentimentele sale filomaghiare, dar și pentru dorința de a proteja interesele comunității sârbe, Cernovici a fost numit la 23 aprilie 1848 (oficial investit la 27 aprilie) de către guvernul revoluționar condus de Lajos Batthyány în funcțiile de mare comite al Comitatului Timiș și comis regal pentru Délvidék (Regiunea Sudică). I s-a acordat totodată și titlul de conte de Timiș.

După evenimentele sângeroase din 24 aprilie 1848 de la Chichinda Mare), misiunea sa a fost extinsă. A primit mandat să restabilească ordinea, securitatea personală și a proprietății în comitatele Torontal, Baci-Bodrog, Timiș, Caraș și Arad, precum și în orașele libere regale Subotica, Sombor, Novi Sad, Arad și Timișoara. În aceste regiuni a fost împuternicit să instituie tribunale militare excepționale (starea de asediu).

Cernovici a încercat o abordare moderată și pacificatoare: A încercat să atenueze nemulțumirile sociale și naționale ale sârbilor prin măsuri de conciliere. A încercat să negocieze cu românii susținerea guvernului maghiar revoluționar în schimbul concesiilor lingvistice și religioase. La 24 iunie 1848 a încheiat un armistițiu de zece zile cu insurgenții sârbi, însă aceștia au folosit răgazul pentru a-și fortifica pozițiile.

Strategia sa pacifistă a eșuat și a fost criticată din ambele părți: sârbii l-au considerat un trădător al intereselor naționale, iar liderii maghiari l-au acuzat de lipsă de fermitate și ezitare în folosirea forței armate. Ca urmare, guvernul de la Budapesta i l-a trimis mai întâi pe Sebo Vukovics, ca ajutor, iar la 24 iulie 1848, ministrul de interne Bertalan Szemere l-a demis din funcția de comis regal, locul său fiind preluat de Vukovics.

După demitere, Cernovici nu a mai jucat un rol militar sau politic decisiv în timpul desfășurării războiului de independență maghiar.

Activitatea post-revoluționară și ajutorul acordat maghiarilor În urma înfrângerii revoluției, Cernovici a fost arestat de autoritățile austriece de două ori (în 1849 și 1852) din cauza legăturilor sale strânse cu Kossuth, pe care îl ajutase să scape de la moarte, dar a fost eliberat de fiecare dată la scurt timp.

În octombrie 1849, Petru Cernovici a făcut un gest de o mare încărcătură istorică: a îngropat în secret, în grădina domeniului său de la Macea, corpurile a doi dintre generali executați la Arad — Ioan Damianici (care îi era rudă) și György Lahner (2 din cei 13 de la Arad). De asemenea, în anii de după revoluție a sprijinit financiar numeroase familii nobiliare și politice maghiare afectate de represalii.

Cariera politică ulterioară și mecenatul După restabilirea vieții constituționale: În 1861 a fost deputat la Adunarea Bisericească de la Carloviț, unde a pledat pentru o apropiere politică între sârbi și maghiari. A fost un susținător al fondării Partidului Popular Sârb (Srpska narodna stranka) și a făcut parte din opoziția sârbă. A activat ca mecena al teatrului din Arad (funcție din care a interzis trupele de limba germană între 1849–1861, perioadă în care au jucat exclusiv trupe maghiare, în semn de solidaritate cu mișcare națională maghiară). A fost ales deputat în Parlamentul Ungariei în mai multe mandate, fiind afiliat partidelor kossuthiste, care respingeau concilierea cu habsburgii, susțineau integritatea teritorială a Ungariei Mari și independența față de Monarhia Habsburgică.

Ultimii ani și decesul

După anul 1871, din cauza unui stil de viață extravagant și a patimei jocurilor de noroc (pierzând o mare parte din avere la cărți), Cernovici a decăzut din punct de vedere material. Se zvonește că și-a pierdut inclusiv Castelul din Macea la o partidă de cărți. S-a retras din viața publică și trăit modest.

S-a mutat la fiica sa, Laura Mocioni (soția patriotului român Andrei Mocioni), la conacul acesteia din satul Foeni (astăzi în județul Timiș, România). A murit la Foeni în primăvara anului 1892 (sursele indică data de 27 aprilie sau 1 mai 1892). Rămășițele sale pământești au fost strămutate în cripta familiei din localitatea Rusko Selo (în Serbia de astăzi).

In necrologul său s-a menționat:

Lucrări publicate Chestiunea naționalității din perspectiva prezentului și a viitorului (Pesta, 1861)

Note

Categorie:Nașteri în 1810 Categorie:Nașteri pe 13 martie Categorie:Decese în 1892 Categorie:Decese pe 27 aprilie Categorie:Sârbi din Ungaria Categorie:Politicieni maghiari Categorie:Prefecți maghiari Categorie:Revoluționari maghiari Categorie:Nobili maghiari Categorie:Nobili sârbi Categorie:Participanți la Revoluțiile de la 1848 Categorie:Arădeni Categorie:Sârbi din România Categorie:Creștini ortodocși maghiari Categorie:Politicieni sârbi Categorie:Deputați în Dieta Ungariei