Bătălia navală de la Abukir

Bătălia navală de la Abukir cunoscută și ca Bătălia de pe Nil a avut loc pe 1 și 2 august 1798 în Golful Abukir, situat la 15 km nord-est de Alexandria. În această bătălie flota de război britanică sub conducerea amiralului Horatio Nelson, a învins flota franceză a lui Napoleon, care se afla într-o expediție militară în Egipt și Siria. Prin această victorie, Marea Britanie și-a asigurat supremația în Marea Mediterană. Bătălia a marcat un important triumf al marinei britanice și începutul legendei lui Nelson, care a fost pus în scenă drept „Salvatorul Europei”.

Context În urma victoriilor lui Napoleon Bonaparte asupra Imperiului Austriac în nordul Italiei, în Războiul Primei Coaliții din 1797, Marea Britanie a rămas singura mare putere în război cu FranțaMaffeo, p. 224. În 1798, Franța planifică o invazie a Egiptului cu scopul de a contracta rute comerciale și a amenința posesia Marii Britanii în India. Directoratul francez, evaluează o serie de strategii pentru a elimina amenințarea britanică, printre care o invazie a Irlandei și a Marii Britanii și expansiunea Marinei Franceze pentru a provoca Marina Britanică.James, p. 113 În ciuda eforturilor considerabile ale francezilor, controlul britanic asupra apelor din nordul Europei face ca ambițiile franceze să fie impracticabile în viitorul apropiatPadfield, p. 116, iar Marina Britanică controlează Oceanul Atlantic. Cu toate acestea, Marina Franceză domină Marea Mediterană, după retragerea flotei britanice în urma declanșării războiului dintre Marea Britanie și Spania, în 1796Keegan, p. 36. Acest lucru îi permite lui Napoleon să propună o invazie a Egiptului drept alternativă a unei confruntări directe cu Marea Britanie, crezând că britanicii sunt prea distrași de iminenta revoltă irlandeză, pentru a interveni în Marea Mediterană.Rose, p. 141 Napoleon credea că prin stabilirea unei prezențe permanente în Egipt (parte nominală a Imperiului Otoman în acea vreme neutru), francezii ar obține o bază în vederea viitoarelor operațiuni împotriva Indiei Britanice. Campania ar întrerupe comunicarea dintre Marea Britanie și India, care reprezenta o parte esențială a Imperiului britanic și al cărei comerț finanța războiul împotriva Franței. Directoratul aprobă planurile lui Bonaparte, un factor important al acestei decizii fiind dorința de a-l vedea pe ambițiosul Bonaparte și pe veteranii loiali lui cât mai departe de Franța. În primăvara anului 1798, Bonaparte adună mai mult de 35000 de soldați în sudul Franței și în Italia și asamblează o puternică flotă la Toulon. Formează de asemenea Comisia de Știință și Artă, compusă din oameni de știință și ingineri, pentru a ajuta înaintarea armată și a facilita logistica militarăCole, p. 17. Destinația expediției este menținută secretă; cea mai mare parte a ofițerilor nu cunosc scopul misiunii, iar Bonaparte nu dezvăluie obiectivul până nu termină toate pregătirileCole, p. 11.

Campania în Marea Mediterană thumb|right|Horatio Nelson de Lemuel Francis Abbot, 1800. Portretul se află la National Maritime MuseumFlota lui Bonaparte părăsește Toulon la 19 martie 1798 și avansează rapid în Marea Ligurică, unde la Genova i se alătură mai multe nave, înainte de a naviga spre sud, de-a lungul Sardiniei și de a sosi în Sicilia în 7 iunieClowes, p. 353. La 9 iunie flota sosește la Malta, care în acea vreme aparținea Cavalerilor Sfântului Ioan de Ierusalim, conduși de Marele Maestru Ferdinand von Hompesch zu BolheimCole, p. 8. Bonaparte cere să i se permită intrarea în portul fortificat din Valletta, iar la refuzul cavalerilor, ordonă invazia insulelorGardiner, p. 21. După mai puțin de 24 de ore de lupte sporadice, Bonaparte acceptă capitularea cavalerilor, în schimbul unor mari compensații financiare. Cavalerii se predau în mod oficial în 12 iunie și îi înmânează lui Bonaparte controlul asupra insulelor, a proprietăților lor și cel mai important, asupra bisericii catolice din MaltaJames, p. 151. După ce își aprovizionează navele, Napoleon pleacă spre Alexandria în direcția Cretei, lăsând la Valletta 4000 de soldați sub comanda generalului Claude-Henri Vaubois, pentru a asigura controlul francez asupra insulelor.Adkins, p. 13

În timp ce Bonaparte se îndrepta spre Malta, Marina Britanică revine în Marea Mediterană după mai bine de un an. Alarmat de rapoartele despre pregătirile franceze de pe coasta mediterană, Lordul Spencer îi trimite un mesaj vice-amiralului John Jervis, comandant al flotei mediteraneene pe râul Tajo, cerându-i să detașeze o escadră pentru a investiga situația.Maffeo, p. 233 Escadra, formată din trei nave de linie și trei fregate, este încredințată vice-amiralului Horatio Nelson.

Nelson este un comandant extrem de experimentat, care pierduse un ochi luptând în Corsica, în 1794 și care se făcuse remarcat în bătălia de la capul Saint-Vincent în 1797, unde capturase două nave spaniole. În iulie 1797, în bătălia de la Santa Cruz de Tenerife își pierduse un braț și fusese forțat să se întoarcă în Marea Britanie pentru a se restabili.Padfield, p. 109 Reîntors la baza flotei de pe râul Tajo în aprilie 1798, primește ordinul de a lua comanda escadrei staționate în Gibraltar și de a naviga în Marea LiguricăJames, p. 148. În 21 mai, escadra lui Nelson sosește la Toulon, unde este lovită de o furtună violentă, care aproape distruge nava amiral HMS VanguardKeegan, p. 44. Restul escadrei este risipit; navele de linie găsesc refugiu lângă insula San Pietro, în largul Sardiniei, iar fregatele sunt împinse spre vest și nu reușesc să se întoarcă.Adkins, p. 9 În 7 iunie, după ce nava amiral Vanguard este reparată în grabă, o flotă formată din 10 nave de linie și un mic vas de 50 de tunuri, sosește la Toulon. Flota este condusă de căpitanul Thomas Thoubridge și a fost trimisă de John Jervis, cu ordinul de a urmării și intercepta flota francezăMaffeo, p. 241. Chiar dacă Nelson are acum nave suficiente pentru a înfrunta flota francezilor, se confruntă cu două probleme: nu are nici o informație despre destinația francezilorClowes, p. 354 și nu deține nici o fregată, pentru a o trimite în recunoaștere înaintea flotei sale. Îndreptându-se spre sud în speranța că va obține informații despre deplasarea francezilor, flota lui Nelson se oprește în Insula Elba și la Neapole, unde ambasadorul britanic William Hamilton, îi spune că flota franceză trecuse de Sicilia în direcția insulei Malta.Gardiner, p. 29 Regele Ferdinand I al celor două Sicilii refuză să-i împrumute fregatele sale lui Nelson, de teama represaliilor francezilor.Bradford, p. 176 În 22 iunie Nelson întâlnește un bric ce se îndreaptă spre Ragusa și află că francezii părăsiseră Malta în 16 iunie și se îndreptau spre estMostert, p. 254. După ce discută cu căpitanii săi, Nelson decide că destinația francezilor trebuie să fie Egiptul și pornește în urmărirea lor.Keegan, p. 55 Dar în mod eronat crede că francezii au un avans de cinci zile,(de fapt avea un avans de două zile) și ordonă o rută directă spre Alexandria.Rodger, p. 459 În seara zilei de 22 iunie, flota engleză depășește lentul convoi francez în întuneric, fără să realizeze că se află atât de aproape de ținta saMaffeo, p. 258. Alegând o rută directă mai rapidă, Nelson sosește în Alexandria în 28 iunie și descoperă că francezii nu se află acoloJames, p. 154. După o întâlnire cu comandantul otoman Sayyid Muhammad Kurayyim, care se arată suspicios, Nelson ordonă flotei britanice să se îndrepte spre nord și ajung pe coasta Anatoliei în 4 iulie, înainte să se întoarcă spre vest, înapoi spre Sicilia.Keegan, p. 59 Nelson a ratat flota franceză cu mai puțin de o zi: cercetașii francezi sosesc la Alexandria în seara zilei de 29 iunie.Gardiner, p. 26 Îngrijorat de întâlnirea apropiată cu Nelson, Bonaparte ordonă invazia imediată și, în debarcarea prost organizată, cel puțin 20 de oameni s-au înecat.Adkins, p. 17 Mergând de-a lungul coastei, armata franceză ia cu asalt Alexandria și cucerește orașul, apoi Bonaparte își trimite armata spre interiorul țării.Clowes, p. 356 Îi cere vice-amiralului François thumb|left|François Paul de Brueys d'Aigalliers, portret de un artist necunoscut, VersaillesPaul de Brueys d'Aigalliers să ancoreze flota în portul Alexandriei, dar canalul este prea îngust și insuficient de adânc, pentru navele mai mari ale flotei francezeAdkins, p. 21. În consecvență, un loc de ancorare alternativ este găsit în Golful Abukir, la 32 de kilometri nord-est de AlexandriaMostert, p. 257.

Flota Britanică sosește la Siracuza, în Sicilia în 19 iulie și se aprovizionează.James, p. 155 Nelson scrie scrisori despre evenimentele lunilor precedente "Este un vechi proverb, "copiii diavolului, au norocul diavolului". Eu nu pot ști , nu pot descoperi, în afară de câteva vagi presupuneri, unde a plecat flota franceză. Tot ghinionul meu, până în prezent, este un rezultat al lipsei fregatelorAdkins, p. 19. Până în 24 iulie flota sa este reaprovizionată și, stabilind că francezii trebuie să fie undeva în estul Mării Mediterane, Nelson se îndreaptă spre PeloponezMaffeo, p. 265. Sosește în 28 iulie la Koroni, unde află despre atacul francez din Egipt și pleacă imediat spre sud. Două nave cercetașe, HMS Alexander și HMS Swiftsure, descoperă portul Alexandria plin cu nave franceze de toate tipurile, în după-amiaza zilei de 1 august.Clowes, p. 355 Flota de război a lui Brueys nu poate fi departe.

Golful Abukir thumb|right|Harta bătăliei de la Aboukir 1798. Navele franceze sunt de culoare albastră, fregatele franceze mov, iar navele britanice roșii.