Elena Ștefoi (n. 19 iulie 1954, Boroaia, județul Suceava) este o poetă, publicistă și diplomată din România. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România din 1990.
Biografie După terminarea Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, a absolvit în 1980 Facultatea de Filosofie a Universității din București. A predat într-un sat din România până în 1987, după care a lucrat la revista Contemporanul. A frecventat „Cenaclul de Luni” condus de criticul Nicolae Manolescu. A debutat cu poezie în revista Tribuna (1976). Este prezentă cu grupaje de versuri în numeroase antologii și reviste literare apărute în străinătate. A fost secretar general la revista Contrapunct, editată de Uniunea Scriitorilor (1990-1993), redactor-șef al revistei Dilema (din 1993 până în 1997), corespondent permanent în România pentru Radio France Internationale (1990-1997), redactor asociat la trimestrialul East European Constitutional Review (1993-1998), corespondent săptămânal la BBC și Radio Free Europe (1990-1997).Este doctor în filosofie (Universitatea București, 2005).
Misiuni diplomatice Și-a început cariera în diplomație în 1998 (la solicitarea lui Andrei Pleșu), lucrând mai întâi în centrala Ministerului Afacerilor Externe, între 1998-2020, după care a fost numită consul general al României la Montreal (1999-2001). A fost ambasador al României în Canada (2005-2012), ambasador al României în Senegal și în alte 7 țări din Africa de Vest (2016-2020).
Activitatea literară Elena Ștefoi a debutat publicistic în 1975, la Amfiteatru, cu o prezentare de Constața Buzea, iar editorial în 1983, cu volumul Linia de plutire.A publicat editoriale, comentarii săptămânale și analize în Epoca, 22, România liberă, Luceafărul, Sfera Politicii,Lettre Internationale, Cronica română, Lumea. A scris publicistică și eseuri, inspirate din cariera ei diplomatică, în reviste și antologii din SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Luxemburg, Polonia, Ungaria, Elveția, Canada.
Volume de poeme publicate Linia de plutire, Editura Cartea Românească, 1983 Repetiție zilnică, Editura Eminescu, 1986 Schițe și povestiri, Editura Cartea Românească, 1989 Câteva amănunte, Editura Albatros, 1990 Alinierea la start, Editura Cartea Românească, 1996 În urma învingătorilor, Editura Paralela 45, 2007 Undeva,în alt plan/Somewhere In a Different Realm",ediție bilingvă, trad. Adam Sorkin și Liana Vrăjitoru, Editura Paralela 45, 2008 Raport de etapă, Editura Cartea Românească, 2011 The Grammar of Tower of Babel, Paralel texts, Editura MTLR, traduceri Ana Olos, prefață de Lidia Vianu, 2014 Opera Poetică, prefață de Alexandru Cistelecan, Editura Paralela 45, 2016
Alte volume A mai publicat câteva volume de publicistică, unul dintre ele fiind o carte de interviuri cu Andrei Pleșu și Petre Roman, intitulată Transformări, inerții, dezordini, 22 luni după 22 decembrie 1989, Editura Polirom, 2002. Drept minoritar, spaime naționale, un dialog cu Gyorgy Frunda, Editura Kriterion, 1997 Pentru un creștinism al noii Europe, eseuri, volum colectiv, Editura Humanitas, 2007
Afilieri Membră a Uniunii Scriitorilor din România Membră de onoare a Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec Membră a Uniunii Internaționale a Jurnaliștilor de Limbă Franceză Președintă a Asociației Diplomaților din Ottawa (2006-2008) Reprezentant permanent al României la Organizația Aviației Civille Internaționale ( 2005-2012).
Premii și distincții Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România (1983) Premiul Asociației Jurnaliștilor de Limbă Maghiară (1997) Ordinul Național pentru Serviciu Credincios (2000) Medalia Meritul Diplomatic (2006) Medalia Corpului Diplomatic Canadian (2012)
Opere traduse
Somewhere in a different realm = Undeva, în alt plan. Poems. Bilingual ed. /Trad. Mia Nazarie; Adam J. Sorkin; Liana Vrăjitoru/. Pitești: Paralela 45, 2008. 156p. Dvostruko sečivo; Pesnička umetnost iz druge etape. În: Savremena rumunska poezija. Priredio i preveo Petru Krudu. 1991, p.140-141. One Sunday in May in three scenes; Even the heart beats; At the right angle; Daily solution; Harder than any of these. Trad. Brenda Walker; Michaela Celea Leach. În: Young Poets of a New Romania. An Anthology. 1991, p.88-92. Through young blood vessel = Prin tinere vase de sânge; Much later = Mult mai târziu; Ode to almighty remembrance = Odă atotputernicei amintiri; Ode to wise silences = Odă tăcerilor înțelepte; A sketch from nature = Schiță după natură. Trad. Rodica Albu. În: An Anthology of Romanian Women Poets. 1995, p.112-116. Bis ans andere Ende der Welt. /Trad./ Ernest Wichner. În: SCHLESAK, Dieter. Gefährliche Serpentinen. Rumänische Lyrik der Gegenwart. 1998, p.122. Direkt auf den Olymp wirst du gelangen. /Trad./ Rolf Bossert. În: SCHLESAK, Dieter. Gefährliche Serpentinen. Rumänische Lyrik der Gegenwart. 1998, p.84 Liebesbrief. /Trad./ Ernest Wichner. În: SCHLESAK, Dieter. Gefährliche Serpentinen. Rumänische Lyrik der Gegenwart. 1998, p.13. Nichts wie verschoben. /Trad./ Dieter Schlesak. În: SCHLESAK, Dieter. Gefährliche Serpentinen. Rumänische Lyrik der Gegenwart. 1998, p.329. Überwachte Beziehungen mit dem Tode. /Trad./ Dieter Schlesak. În: SCHLESAK, Dieter. Gefährliche Serpentinen. Rumänische Lyrik der Gegenwart. 1998, p.133. Zwei Schritt vom Horizont. /Trad./ Rolf Bossert. În: SCHLESAK, Dieter. Gefährliche Serpentinen. Rumänische Lyrik der Gegenwart. 1998, p.43. Liens d’amour; Dedans, sous la Carapace; Spécialement pour toi; Solution quotidienne. Traduction: Ioana Craciunescu; Alexandre Stefanescu. În: Poètes roumains contemporains. 2000, p.200-203. Noch nie wegen mir. /Trad./ Franz Hodjak. În: Einhundertelf Rumänische dichter. Von Eminescu bis Gegenwart. 2000, p.236. Noch nie wegen mir. /Trad./ Franz Hodjak. În: Die schönsten Gedichte aus Rumänien. Lirikanthologie von Ion Acsan, Matei Albastru. 2003, p.347.
Note
Bibliografie Festivalul Internațional de Poezie de la Trois-Rivières, Canada Frigate Magazine Revista Terra Nova din Montréal Antologia ASLRQ
Legături externe Ambasada României din Canada, Biografie Elena Ștefoi Interviu în franceză în revista Terra Nova din Montréal Fundația România Literară - Poezii ES Dna. Ambasador Elena STEFOI și-a prezentat scrisorile de acreditare președintelui Republicii Guineea-Bissau Robert Șerban în dialog cu Elena Ștefoi
Categorie:Nașteri în 1954 Categorie:Nașteri pe 19 iulie Categorie:Poeți români contemporani Categorie:Poeți optzeciști Categorie:Scriitori români în viață Categorie:Diplomați români Categorie:Membri ai Uniunii Scriitorilor din România Categorie:Poete române Categorie:Premiile Uniunii Scriitorilor din România Categorie:Femei din România Categorie:Ambasadori ai României în Canada Categorie:Ambasadori ai României în Senegal