Baronul Dezső Bánffy de Losonc (în , ) a fost un jurist și om politic maghiar din vechea familie nobiliară Bánffy, care a îndeplinit funcția de Prim-ministru al Ungariei între anii 1895 și 1899. Poreclit "cel mai șovin maghiar", a rămas cunoscut pentru politica sa naționalistă dură de maghiarizare a minorităților etnice, pentru metodele electorale autoritare, dar și pentru fermitatea cu care a apărat supremația Ungariei în cadrul monarhiei dualiste.

Biografie Originea și educația Dezső Bánffy s-a născut la Cluj-Napoca la 28 octombrie 1843, ca fiu al baronului Dániel Bánffy de Losoncz (1812–1886) și al soției acestuia, Anna Gyárfás de Léczfalva (1821–1902). A primit o educație solidă, studiind științele juridice și administrative la universitățile din Berlin și Leipzig.

Începuturile carierei politice După întoarcerea în țară, începând cu anul 1875, Bánffy a exercitat o influență politică considerabilă în afara parlamentului, ocupând funcțiile administrative de comite suprem (főispán) al comitatului Solnocul Interior (Belső-Szolnok) și căpitan suprem al Țării Chioarului (Kővár), fiind în același timp și curator al Bisericii Reformate din Transilvania.

În această perioadă, autoritarismul lui Bánffy a devenit sursa unor legende urbane. Conform unei relatări, Bánffy l-ar fi pălmuit personal pe un român care stătea în fața lui cu o pălărie și nu și-a dat-o jos. Mamele românce își amenințau copiii că, dacă nu sunt ascultători, îi va vizita Bánffy. Cert este că Bánffy a promovat maghiarizarea la nivel administrativ. De exemplu, în districtul Bistrița, majoritar românesc, el a adus un maghiar din cealaltă parte a țării pentru a deveni notar, în detrimentul unui român local.

Cariera sa politică națională a debutat la nivel înalt în anul 1892, când a fost ales președinte al Camerei Deputaților din parlamentul de la Budapesta. În această calitate, deși conducător al forului legislativ, a continuat să rămână un om de partid fidel taberei sale (aparținând aripii de centru-stânga/partidului guvernamental liberal), sprijinind activ deciziile guvernului prin interpretările sale regulamentare. Adversar înverșunat al facțiunilor radicale anti-habsburgice, a stârnit rumoare publică la 1 aprilie 1894, când a refuzat să fie prezent în capitală la funeraliile lui Lajos Kossuth.

Prim-ministru al Ungariei (1895–1899) La 14 ianuarie 1895, în urma căderii guvernului condus de Sándor Wekerle, împăratul Franz Joseph I i-a încredințat baronului Bánffy formarea noului cabinet. Programul său politic viza două axe majore: Adoptarea definitivă a legilor privind reforma bisericească (fără a leza excesiv sensibilitățile clerului); Menținerea strictă a Compromisului din 1867, garantând în același timp dominația politică a Regatului Ungariei.

Bánffy a reușit să treacă proiectele ecleziastice rămase prin Camera Magnaților (camera superioară), în pofida împotrivirii vehemente manifestate de nunțiul papal Antonio Agliardi. Acest succes diplomatic și parlamentar a dus la demisia ministrului comun de externe austro-ungar, Gustav Kálnoky, consolidând substanțial poziția cabinetului Bánffy în Ungaria.

Alegerile din 1896 și acuzațiile de corupție

La alegerile generale din 1896, guvernul a obținut o majoritate covârșitoare. Această victorie zdrobitoare a fost însă puternic umbrită de metodele electorale drastice și abuzive folosite de Bánffy. Practicile corupte și intimidarea alegătorilor au devenit pretextul unei opoziții extrem de înverșunate în parlament. Scriitorul Ferenc Herczeg, el însuși candidat al partidului guvernamental la Vârșeț (Versec), a consemnat modul în care s-a desfășurat scrutinul:

Deși a înaintat măsuri legislative care în circumstanțe normale ar fi atras entuziasmul general — precum proiectul de lege privind școlile de ofițeri ai Honvéd-ului — cabinetul s-a lovit de ostilitatea permanentă a parlamentarilor din opoziție.

Guvernul lui Bánffy a gestionat sărbătorile milenare din 1896 printr-o manieră șovină și exclusivistă vizavi de minoritățile etnice, ceea ce a dus la multe boicoturi ale evenimentelor oficiale.

Obstrucția parlamentară, duelul și demisia În timpul dezbaterilor asupra noului cod de procedură penală, Bánffy s-a confruntat cu fenomenul de obstrucție prin discursuri interminabile (filibuster) din partea opoziției. Motivul tensiunilor era articolul conform căruia delictele de calomnie și defăimare comise prin intermediul presei urmau să fie judecate de tribunalele regale, și nu de jurii populare. Pentru a depăși impasul fără a recurge la modificarea forțată a regulamentului parlamentar, premierul a acceptat un compromis la articolul 16, stipulând că:

Hotărârea lui Bánffy i-a permis inițial să depășească aceste crize, iar negocierile economice purtate cu Austria în chestiunea cotei de contribuție financiară și a tratatelor comerciale – deosebit de favorabile Ungariei – i-au adus scurte perioade de acalmie. În 1898 însă, opoziția a transformat disputa într-o vendetă personală. Profitând de blocajele din negocierile cu partea austriacă, parlamentarii au refuzat adoptarea bugetului până când Bánffy nu părăsea funcția.

Pasiunea politică a atins cote extreme la începutul anului 1899: la 3 ianuarie 1899, Dezső Bánffy a luptat într-un duel cu cel mai vehement adversar al său, deputatul Nándor Horánszky.

Pentru a evita prelungirea stării neconstituționale („ex-lex”) în care se găsea țara din cauza lipsei bugetului adoptat, Bánffy și-a înaintat demisia la 26 februarie 1899. La plecare, a fost decorat de monarh și a primit titlul de cetățean de onoare al orașului Buda.

Politica față de naționalități

În problema naționalităților din Ungaria, Dezső Bánffy a adoptat o poziție ultranaționalistă și intransigentă, pe care a expus-o pe larg în lucrarea sa teoretică Politica națională maghiară (A magyar nemzetiségi politika). Concepția sa a înlocuit noțiunea tradițională de „națiune politică maghiară unică” cu aceea de „națiune etnică maghiară unică”.

Principiile sale politice vizau: Promovarea asimilării etnice (maghiarizare) prin toate mijloacele disponibile ale aparatului de stat, fără a lăsa vreo concesie culturală, lingvistică sau politică minorităților (români, slovaci, sârbi etc.); Naționalizarea învățământului primar și restrângerea rețelei de școli confesionale ale naționalităților; Colonizarea dirijată de populație maghiară de-a lungul granițelor blocurilor etnice maghiare; Accelerarea maghiarizării forțate a numelor de familie și a toponimelor; Promovarea unui boicot social și economic: recomanda neangajarea servitorilor care nu vorbeau limba maghiară și boicotarea comercianților și precupeților din piețe care nu cunoșteau limba statului.

Într-un discurs rostit în Camera Deputaților, Bánffy și-a sintetizat viziunea exclusivistă:

Dezső Bánffy a avut însă un rol esențial în grațierea memorandiștilor: după ce guvernul condus de Sándor Wekerle a dispus arestarea și condamnarea memorandiștilor la ani grei de temniță, presiunile internaționale i-au determinat pe împăratul Franz Joseph și prim-ministrul Bánffy să caute soluții: inițial, el le-a cerut memorandiștilor să redacteze cereri de grațiere către împărat, în care să-și recunoască vina - toți au refuzat. Apropiindu-se sărbătorile milenare din 1896 și dorind să scape de presiunea internațională, Bánffy i-a cerut împăratului grațierea memorandiștilor, în numele guvernului (9 septembrie 1895). Această umilință l-a determinat pe Bánffy să fie mai agresiv față de minorități, naționalizând și închizând sute de școli ale minorităților etnice și impunând maghiarizarea numelor localităților și ale numelor personale. De asemenea, a interzis, temporar, Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania.

Totuși, spre deosebire de ultranaționaliștii contemporani din alte țări, Bánffy nu era antisemit: la inițiativa sa, prin legea XLII din 1895, iudaismul a primit statut egal cu religiile creștine. Acest lucru s-a datorat faptului că Bánffy îi considera pe evreii din Ungaria "maghiari de origine mozaică" și instrumente ale maghiarizării. Într-un interviu din 1903 pentru un ziar evreiec, el a declarat că "Cei care sunt cu noi, sunt noi".

Activitatea politică ulterioară După plecarea de la șefia guvernului, a rămas o figură influentă. A fondat Partidul Nou (de orientare șovină și ultranaționalistă, dar pro-habsburgică, care a avut succes electoral în Transilvania la alegerile maghiare din 1905) și a contribuit activ la răsturnarea administrației conduse de István Tisza, iar în mai 1905 s-a alăturat guvernului de coaliție format sub conducerea lui Ferenc Kossuth.

În 1906 s-a distanțat și a rupt legăturile cu această coaliție din cauza neînțelegerilor pe chestiuni militare apărute în raport cu regele, pe care Bánffy dorea să le evite. În anii următori a virat spre poziții democratice: în 1908 s-a plasat în fruntea elementelor progresiste și, ca președinte al Ligii pentru Dreptul de Vot, a militat deschis pentru introducerea votului universal, egal și secret, crezând că astfel masele maghiare vor asigura integritatea statului. În 1910 a preluat președinția Clubului de Reformă.

Viața personală În anul 1865, la Cluj, Dezső Bánffy s-a căsătorit cu baroneasa Mária Kemény. Cuplul a avut patru copii (doi băieți și două fete), însă una dintre fiice, Hedvig, a decedat la o vârstă fragedă. Prima sa soție a murit în anul 1884.

În 1893 s-a recăsătorit cu Ilona Máthé, o femeie cu aproape 20 de ani mai tânără decât el. Deși adversarii politici au ironizat frecvent această diferență de vârstă, căsnicia a fost descrisă drept una armonioasă. Din această a doua căsătorie s-a născut o fiică, Teodóra. În ultimii ani de viață, soția sa l-a îngrijit cu devotament pe fondul deteriorării stării sale de sănătate.

Decesul și posteritatea Dezső Bánffy a încetat din viață la Budapesta, la 24 mai 1911, la vârsta de 67 de ani. A fost înmormântat în Cimitirul Kerepesi din capitala ungară, unde monumentul său funerar se păstrează și în prezent.

Memoria sa istorică a rămas marcată de controverse severe. Așa cum consemna jurnalistul Endre Weninger:

La castelul său din Bonțida, se desfășoară festivalul de muzică Electric Castle.

Note

Categorie:Nașteri în 1843 Categorie:Nașteri pe 28 octombrie Categorie:Decese în 1911 Categorie:Decese pe 24 mai Categorie:Clujeni Categorie:Absolvenți ai Universității Humboldt din Berlin Categorie:Absolvenți ai Universității din Leipzig Categorie:Prim-miniștri ai Ungariei Categorie:Miniștri de externe ai Ungariei Categorie:Deputați în Dieta Ungariei Categorie:Diplomați maghiari Categorie:Baroni Categorie:Nobili maghiari Categorie:Politicieni din Transleithania Categorie:Șovinism Categorie:Creștini reformați din Ungaria Categorie:Familia Bánffy