Béla Hamvas (n. 23 martie 1897, Prešov – n. 7 noiembrie 1968, Budapesta) a fost un scriitor, filosof, estetician și bibliotecar maghiar, recunoscut pentru studiile sale de spiritualitate și ezoterism, căruia i s-a acordat postmortem Premiul Kossuth în anul 1990. De asemenea, a fost soțul scriitoarei Katalin Kemény din Turda.
Biografie
Béla Hamvas s-a născut în adata de 23 martie 1897 ca fiu al lui József Hamvas, pastor evanghelic-luteran, și al lui Sedivy Jolán. În 1898, tatăl său a renunțat la activitatea pastorală și a acceptat un post de profesor de limba și literatura maghiară și germană la Liceul Evanghelic din Bratislava, motiv pentru care familia s-a mutat acolo. De la vârsta de zece ani Béla Hamvas a studiat pianul, iar mai târziu a început și să compună, cu atâta pasiune încât părinții săi au crezut mult timp că va urma o carieră muzicală. În anii de liceu, acesta a început, de asemenea, să scrie, iar printre aceste încercări timpurii s-au numărat și unele care au fost publicate.
După examenul de maturitate, a făcut împreună cu tatăl său o scurtă călătorie prin Europa Occidentală, apoi, în 1915, animat de entuziasm patriotic, s-a oferit voluntar pentru serviciul militar în armata austro-ungară împreună cu foștii săi colegi de școală. După un an și jumătate de pregătire pentru cadeți, în vara anului 1916 a fost trimis, la propria cerere, pe frontul de est. În timpul luptelor grele desfășurate în cadrul Ofensivei Brusilov, a suferit un șoc nervos și a fost internat într-un spital militar, continuându-și apoi recuperarea acasă, în locuința părinților. În 1917, a învățat meseria de cofetar la o rudă din Igló. În același an a fost din nou încorporat, iar trenul militar în care se afla, în drum spre frontul din nordul Italiei, a fost lovit de o bombă în Slovenia. Unda de șoc l-a rănit și l-a făcut incapabil să mai poată lupta. În timpul convalescenței din spatele frontului, în pensiunea familială a mătușii sale din Ótátrafüred, i-au ajuns în mâini mai multe cărți. A început să-i citească pe Kant, Rimbaud, Dostoievski, Schopenhauer, Kierkegaard și pe Nietzsche.
După război, în noiembrie 1919, tatăl său a refuzat să depună jurământul de fidelitate față de Cehoslovacia, motiv pentru care familia a fost expulzată din Bratislava și s-a mutat la Budapesta. Între 1919 și 1923, Béla Hamvas a fost student la Universitatea „Pázmány Péter”, la specializările maghiară și germană. În același timp, a frecventat cursuri de teoria muzicii și chiar a participat, în calitate de student ocazional, la cursurile Facultății de Medicină. În 1919–1920 au apărut primele sale scrieri în revista Tavasz din Bratislava, iar din 1923, timp de trei ani, a lucrat ca jurnalist la Budapesti Hírlap și la Szózat, publicație fondată de Ullain Ferenc și editată de Bajcsy-Zsilinszky Endre. De asemenea, în 1927 a devenit colaborator al redacției publicației Fővárosi Közlöny.
Între anii 1928 și 1948 a lucrat ca bibliotecar la Biblioteca Capitalei (Fővárosi Könyvtár), cu o întrerupere de numai doi ani, perioadă în care a lucrat la Oficiul Central pentru Locuințe și la Centrul Metropolitan pentru Educația Populară. În acest timp, a publicat studii, eseuri, cronici și recenzii, în total aproape trei sute de texte în aproximativ douăzeci și cinci de reviste.
Deși face doar aluzie la acest lucru și nu îl menționează pe nume în niciuna dintre scrierile sale, se știe că în această perioadă l-a considerat maestrul și inițiatorul său spiritual pe Jakabfalvy Dénes, care, atât prin cunoștințele sale, cât și prin modul neobișnuit de abordare a problemelor care se ridicau, i-a oferit o direcție în dezvoltarea sa și l-a ajutat să depășească și crizele sale sufletești.
Prima soție a lui Hamvas Béla a fost Angyal Ilona, de religie romano-catolică, născută în 1903, cu care s-a căsătorit la 29 iunie 1928, la Budapesta, în cartierul Józsefváros. Deși relația lor s-a deteriorat încă din primele săptămâni ale căsătoriei, a divorțat de ea abia în 1935. În 1937 s-a căsătorit pentru a doua oară, cu scriitoarea și istoricul de artă Katalin Kemény (1909–2004) din Turda, alături de care a realizat nu doar o comuniune de viață, ci și una creatoare.
În 1928–1929 a scris romanul său Ördöngösök, însă era nemulțumit de această operă și încă de atunci hotărâse că o va rescrie la vârsta de cincizeci de ani. Între 1929 și 1931 a alcătuit colecția de povestiri intitulată Nehéz nem szatírát írni („E greu să nu scrii o satiră”). Din 1928 până în 1939 și-a petrecut în mod regulat vacanțele în Dalmația, pe litoral. Întâlnirea sa cu marea, cu lumina solară strălucitoare și cu bucuria de viață „păgână” a Mediteranei — toate aceste experiențe s-au filtrat în gândirea sa și au apărut în prima sa importantă ars poetica spirituală, scrisorile din Magyar Hyperion, precum și în eseurile reunite sub titlul A babérligetkönyv.
În 1935, Károly Kerényi și Béla Hamvas au fondat Cercul Sziget, un cenaclu inspirat din tradiția Greciei antice, căreia i s-au alăturat Szerb Antal, Németh László, Prohászka Lajos, Kövendi Dénes, Dobrovits Aladár, Molnár Antal și alții. Potrivit concepției fondatorilor, cercul trebuia să fie o versiune maghiară a prerafaeliților sau, mai degrabă, a Cercului George. Însă, pe parcursul publicării celor trei volume ale revistei Sziget (1935–1936), a devenit evident că o asemenea comunitate spirituală, în sensul imaginat de Hamvas, era irealizabilă. Despre experiențele sale amare a scris astfel în Magyar Hyperion: „Iată-mă aici, în mijlocul acestui popor, pe acest pământ; toate intențiile mele sunt zadarnice, toate cuvintele mele sunt inutile, toate planurile mele s-au prăbușit; am eșuat, neobservat, inutil și fără să fiu înțeles.”
Între 1936 și 1945, Béla Hamvas a fost membru al Societății de Estetică, iar între 1940 și 1944 al Societății Maghiare de Științe Sociale. În 1937 a realizat o analiză filologică riguroasă a literaturii despre criză, care a fost publicată sub forma unui studiu, completat cu o bibliografie, cu titlul A világválság („Criza mondială”), inspirat de autori precum Oswald Spengler, René Guénon sau Julius Evola. Conducerea bibliotecii a fost atât de mulțumită de studiul său, încât directorul, dr. Enyvvári Jenő, a propus acordarea unei recompense bănești, pe care Hamvas a și primit-o.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost încorporat de trei ori, însă acest lucru nu l-a împiedicat să traducă, printre altele, opere ale lui Lao Zi, Jakob Böhme, Heraclit, Confucius și Cartea lui Enoh. În 1943–1944 a scris lucrarea Scientia Sacra I., care a inaugurat cea de-a doua perioadă a activității sale de scriitor. Prin această carte s-a apropiat, într-un anumit sens, de Școala Tradiționalistă, ai cărei reprezentanți contemporani de seamă erau René Guénon și Julius Evola. În timpul războiului a apărut primul său volum de eseuri, A láthatatlan történet („Istoria invizibilă”, 1943), iar în această perioadă a început și un proiect de mare amploare, al cărui titlu generic era Az ősök nagy csarnoka („Marea sală a strămoșilor”), proiect pe care l-a continuat până în anii 1960. Lucrarea consta în traducerea celor mai importante cărți ale tradiției sacre, însoțite de comentarii introductive scrise de el.
În 1942 a servit pe front în Uniunea Sovietică, unde a scris eseul intitulat A háború nagysága és az ember kicsinysége („Măreția războiului și micimea omului”). În 1944, în calitate de ofițer, și-a trimis acasă, riscându-și propria viață, muncitorii evrei aflați în serviciul de muncă care îi fuseseră încredințați. A fost trimis în Germania, însă a evadat din coloana sa de marș și s-a ascuns la Budapesta, aflată sub asediu, ca dezertor. Unitățile sovietice care au intrat în oraș l-au capturat și intenționau să-l deporteze în Siberia împreună cu ceilalți prizonieri, însă Hamvas a evadat din nou. În timpul luptelor, apartamentul închiriat de pe strada Remetehegyi, construit pe versantul dealurilor Budei, a fost lovit de o bombă, iar manuscrisele și cărțile pe care le păstra acolo au fost distruse.
Perioada regimului comunist din Ungaria a fost nefastă pentru activitatea lui Béla Hamvas. În 1948, György Lukács a calificat drept nocivă din punct de vedere politic, într-o scriere polemică, cartea pe care Béla Hamvas o scrisese împreuna cu soția sa, Katalin Kemény, Forradalom a művészetben („Revoluție în artă”), în care, pe lângă eseuri teoretice, cercetaseră în primul rând orizonturile spirituale ale artiștilor de avangardă ai Școlii Europene și posibilitățile unei „picturi aflate în căutarea adevărului”. Deși Hamvas a răspuns atacului lui Lukács, nu i s-a mai oferit posibilitatea de a continua polemica. De partea lui Lukács s-a situat și Keszi Imre, care, în Szabad Nép, a criticat activitatea lui Hamvas în calitate de editor al seriei. Hamvas a fost redus la tăcere, concediat de la bibliotecă și inclus pe lista B a scriitorilor, ceea ce a însemnat, totodată, pierderea dreptului de a publica și de a edita.
Și-a obținut un certificat de agricultor, indicând drept loc de muncă grădina cumnatului său din Szentendre. Grădina se afla pe dealul Kőhegy, în afara localității; Hamvas a locuit inițial acolo, însă după câteva luni, Czóbel Béla, care se afla la Paris, i-a oferit posibilitatea de a se muta în vila sa rămasă goală, de pe strada Leányfalusi. Între 1948 și 1951, Hamvas a lucrat pământul, a cultivat fructe și s-a ocupat de grădinărit. În această perioadă a scris, la Szentendre, amplul său roman Karnevál („Carnaval”); la vârsta de 51 de ani s-a apucat într-adevăr să rescrie Ördöngösök, iar când, trei ani mai târziu, în perioada de apogeu al epocii Rákosi, a terminat lucrarea, a pus-o cu grijă în lada pentru lenjerie de pat, considerând-o „cel mai sigur” loc. În paralel, în 1948–1949, a așternut pe hârtie studiul Regényelméleti fragmentum („Fragment de teorie a romanului”), care poate fi considerat, în parte, fundamentul teoretic al romanului Karnevál. Tot la Szentendre au luat naștere volumele Unicornis, Silentium, Titkos jegyzőkönyv și Mágia szutrá.
Izolarea lui Hamvas și raportul său de muncă, îndoielnic din punctul de vedere al autorităților, au devenit cu timpul de nesusținut, astfel încât a fost nevoit să-și găsească un loc de muncă. A lucrat ca magazioner și administrator la șantierele ERBE (Erőmű Beruházási Vállalat – Întreprinderea pentru Investiții în Centrale Electrice), mai întâi între 1951 și 1954, la Inota, apoi, între 1954 și 1962, la Tiszapalkonya, iar în cele din urmă, între 1962 și 1964, la Bokod. Ori de câte ori avea posibilitatea, citea, traducea și scria. A studiat de unul singur sanscrita și ebraica, iar pe lângă munca de magazioner, noaptea și în zorii zilei, realiza traducerile pentru Az ősök nagy csarnoka: Vedele, Sāṃkhya Kārikā, Sepher Yezirah, Kathaka Upanișad, discursurile lui Buddha etc. În această perioadă au luat naștere Szarepta, Szilveszter, Nem mind arany, ami réz și cea mai importantă culegere de eseuri din ultima sa perioadă de creație, Patmosz.
A primit de mai multe ori avertismente scrise din partea conducerii, pentru faptul că citea în timpul programului de lucru, dar în fișa sa figurau și aprecieri. În 1957, a încercat să-și recupereze postul de la Biblioteca Capitalei, însă cererea sa a fost respinsă. Foștii săi prieteni au considerat că era mai bine să nu-l sprijine; doar Füst Milán s-a interesat de soarta sa și i-a transmis că exista un post vacant la Biblioteca Scriitorilor, însă, până când Hamvas și-a depus candidatura, postul fusese deja ocupat. În cele din urmă, ar fi avut posibilitatea să se angajeze ca funcționar auxiliar la Biblioteca Națională Széchényi, dar a decis că preferă să rămână magazioner în provincie.