Ioan-Maria Vianney / Jean-Marie Vianney, cunoscut sub numele de „Parohul din Ars” sau „Sfântul Paroh din Ars”, născut la 8 mai 1786 la Dardilly (lângă Lyon, Regatul Franței) și decedat la 4 august 1859 la Ars-sur-Formans (Ain), a fost un preot romano-catolic francez canonizat de Biserică în 1925 și obiect al unei devoțiuni populare.
A fost paroh al parohiei din Ars (pe atunci „Ars-en-Dombes”, astăzi „Ars-sur-Formans”) timp de 41 de ani.
A fost numit „patronul tuturor parohilor din Univers” de către papa Pius al XI-lea în 1929. În 2009 se anunțase că va fi numit „patronul tuturor preoților din lume” de către Benedict al XVI-lea., dar în 2010, un comunicat a indicat că papa își schimbase părerea.Frédéric Mounier, « Le curé dArs ne sera pas le patron de tous les prêtres du monde », sur un blog de la Croix et se référant à l'agence Imedia ainsi qu'à une déclaration du Vatican à La Croix.
Biografie Copilăria și prima tinerețe Jean-MarieEl va adăuga Baptiste prenumelor sale la miruire, în 1807. Vedeți . Vianney s-a născut într-o familie de agricultori originară din Dardilly, din regiunea Lyonului.. Numele care figurează pe certificatul său de botez este Vianey [se solicită referință]. Casa sa natală, păstrată în starea inițială, cu mobilierul original, poate fi vizitată. Aceasta se află la numărul 2, rue du Curé-d'Ars, în Dardilly..
În 1790, la începutul Revoluției, abbé Jacques Rey, preotul din Dardilly, depune jurământul față rege, conform Constituției Civile a Clerului. Totuși, papa Pius al VI-lea a dezavuat Constituția în martie 1791.
La fel ca majoritatea credincioșilor, familia Vianney și-a păstrat încrederea în parohul lor și, astfel, participând la liturghia oficiată de un „preot jurat”, Jean-Marie a făcut primii săi pași pe calea evlaviei..
În curând, însă, după ce a aflat despre condamnarea papală a Constituției Civile a Clerului și despre jurământul depus de Abbé Rey, familia Vianney a intrat în contact cu un preot refractar, care refuza să se supună Constituției Civile a Clerului, pe care vicarul general al Lyonului îl trimisese ca misionar clandestin la Écully, un sat vecin cu Dardilly. Acest preot refractar este cel care i-a administrat lui Jean-Marie, în vârstă de treisprezece ani, prima împărtășanie (1799). într-un hambar al familiei, unde liturghia era celebrată în secret pentru a scăpa de persecuțiile religioase ale Revoluției Franceze.
Misionarii și-au încetat activitatea la Écully în 1801, așa că se poate presupune că Jean-Marie, care nu mai frecventa biserica parohului din Dardilly, a rămas mai mulți ani fără să participe la liturghie..
În 1802, primul consul Napoleon Bonaparte, dorind să restabilească pacea religioasă în Franța, a semnat un ConcordatRegimul concordatar francez (sau Concordatul) este un ansamblu de dispoziții care reglementau relațiile dintre diferite religii și statul francez, ca urmare a Tratatului de Concordat încheiat în 1801 între guvernul lui Napoleon Bonaparte și papa Pius al VII-lea. cu papa Pius al VII-lea, recent ales. Abbé Rey a aderat la Concordat și a redevenit parohul legitim al localității Dardilly. Schisma unora și viața clandestină a celorlalți aparțin trecutului..
Comuna Dardilly rămăsese fără institutor încă de la începutul Revoluției Franceze, iar majoritatea copiilor nu știau nici să citească, nici să scrie. La sfârșitul anului 1803, autoritățile locale au numit un nou institutor, iar tinerii, printre care se număra și Jean-Marie Vianney, pe atunci în vârstă de 17 ani, au putut să frecventeze din nou școala.
Abbé Charles Balley, paroh „concordatar” al localității Écully din 1803 și dedicat, conform tradiției Congregației Canonicilor Sfintei Genoveva, formării preoților (își pregătea cei câțiva elevi pentru Seminarul Mare din Lyon, redeschis de curând), l-a primit pe Jean-Marie, un tânăr cu un nivel de educație foarte redus, dar plin de entuziasm, cu toată bunătatea sa, în iarna anului 1806-1807, în mica școală preoțească pe care o fondase.Jean-Jacques Antier : Le curé d'Ars, un saint dans la tourmente ; Perrin ; 2006 ; ; . Era un elev mediocru, mai ales pentru că începuse să studieze foarte târziu. Potrivit lui Abbé Balley avusese un singur elev înainte de Jean-Marie Vianney, iar odată cu sosirea lui Jean-Marie Vianney, numărul elevilor ajungând la doi, casa domnului Balley a putut să funcționeze ca o școală. Potrivit lui , Francis Trochu a făcut-o din greșeală () Trochu scrie că părintele Deschamps a studiat la parohia din Écully. Se confrunta cu mari dificultăți., iar cunoștințele sale se limitau la puțină aritmetică, puțină istorie și puțină geografie.
Studiul latinei era pentru el un supliciu., deși a fost ajutat de condiscipolul său Mathias Loras, viitor prim episcop misionar de DubuqueOrașul Dubuque (în engleză pronunțat [dəˈbjuːk]) este reședința comitatului Dubuque, din statul Iowa, din Statele Unite ale Americii.; ., care i-a dat câteva lecții. Abbé Balley, însă, cunoscându-i evlavia și mortificările pe care și le impunea, nu s-a îndoit de vocația sa..
Dezertarea thumb|left|Trei mai 1808, pictură de Francisco de Goya. Războiul din Spania avea atunci nevoie de mulți soldați, iar Jean-Marie a fost înrolat în 1809. Avea 23 de ani.. Studenții la teologie erau scutiți de serviciul militar, dar este posibil ca vicarii generali să fi considerat că, având în vedere nivelul scăzut de cunoștințe al lui Jean-Marie Vianney, prezentarea lui ca student ar fi putut părea frauduloasă..
Jean-Marie a dezertat. Există două versiuni ale acestei dezertări, fiecare având mai mulți martori.. Conform uneia dintre ele, Jean-Marie Vianney, care fusese bolnav și se afla încă în convalescență, a întâmpinat dificultăți în a se alătura regimentului său, s-a rătăcit și, pentru a nu fi pedepsit ca dezertor, a acceptat propunerea unui țăran de a-l ascunde sub un nume fals, ca învățător în satul acestuia. Conform celeilalte versiuni, dezertarea a fost deliberată.
Chiar și martorii care prezintă dezertarea ca fiind aproape involuntară menționează aversiunea pe care războiul din Spania o trezea în tânărul Vianney, care, la fel ca majoritatea catolicilor, considera că acest război era contrar voinței lui Dumnezeu..
S-a stabilit sub un nume fals la Les Noës, un sat cu puțin peste 500 de locuitori din Monts de la Madeleine, la vest de Roanne, și a predat acolo copiilor din diverse familii. Primarul și preotul erau la curent cu situația sa ilegală, dar nu se temeau de locuitorii satului, întrucât cea mai mare parte a populației țărănești din regiune era dispusă să-i protejeze pe cei care refuzau să se înroleze..
Când, la 25 martie 1810, Napoleon a semnat un decret prin care le acorda amnistie celor care nu se supuneau, cu condiția ca aceștia să se pună la dispoziția autorităților departamentale, Jean-Marie Vianney, printr-o decizie al cărei caracter deliberat nu lasă de data aceasta niciun dubiu, a hotărât să rămână dezertor..
Autoritățile imperiale, care au refuzat să creadă că tatăl lui Jean-Marie nu știa unde se ascundea fiul său, i-a impus amenzi mari pentru a-l presa, astfel încât fratele mai mic al lui Jean-Marie a acceptat să servească în locul lui, în schimbul unei despăgubiri plătite de tatăl său.. Se pare că tatăl nu l-a iertat pe Jean-Marie Vianney pentru comportamentul său în această chestiune..
Seminaristul Nemaifiind considerat dezertor, Jean-Marie s-a putut întoarce la școala preotească din Écully.. În 1812, abbé Balley l-a prezentat la micul seminar din Verrières, care fusese deschis în secret, întrucât un decret al lui Napoleon limitase numărul micilor seminare la unul singur pe departament...
Era foarte slab la filosofie, deși i s-au dat lecții particulare în limba franceză, în timp ce această materie se preda în mod normal în latină... La fel ca toți colegii săi mai puțin dotați, a fost scutit de anul de fizică și trimis direct să studieze teologia la Seminarul Mare Saint-Irénée din Lyon.. A fost întreținut de instituție, tatăl său refuzând să contribuie la cheltuielile de internat..
Deoarece aptitudinile sale erau considerate insuficiente, a fost trimis înapoi la parohul său.. Totuși, Abbé Balley i-a convins pe vicarii generali că evlavia lui Vianney era suficient de mare pentru a compensa lipsa sa de cunoștințe.. Jean-Marie a fost hirotonit diacon la Lyon în luna iunie, dar, în absența episcopului diecezei, a trebuit să se deplaseze la Grenoble pentru a primi hirotonirea preoțească. A plecat pe jos. A ajuns seara, pentru hirotonirea de a doua zi. În lipsa unei ceremonii grandioase în catedrală, seminaristul a fost hirotonit preot de către episcopul Claude Simon, la 13 august 1815, la Seminarul Mare din Grenoble., situat pe atunci pe strada Vieux Temple, în fosta Mănăstire a Minimilor din Grenoble.
Parohul din Ars A fost trimis apoi la Écully ca vicar al domnului Balley.. După moartea acestuia, a fost numit, în 1818, capelan la Ars, un sat cu aproximativ două sute de locuitori din regiunea DombesPe vremea aceea, localității i se spunea « Ars-en-Dombes ». Vezi ., în departamentul Ain..
Enoriașii săi îl numeau „paroh”, deși nu deținea oficial acest titlu, deoarece Ars, care nu era încă decât o simplă capelanie atașată parohiei din Misérieux, va deveni parohie abia în 1821.. În 1823, această parohie va trece de sub autoritatea eparhială a Lyonului sub cea a Belley-ului... . Ei îi apreciau foarte mult veselia, afabilitatea, bunătatea și caritatea..
Locuitorii din Ars află în scurt timp că „parohul” lor duce o viață austeră, mâncând puțin și dăruind tot ce are, și îl văd petrecând multe ore în rugăciune la biserică, cu o expresie care îi face să se gândească că Vianney îl vede pe Cristos. Ei ajung la concluzia că este un sfânt.. Reputația sa se răspândește foarte repede în satele din împrejurimi.
„Providența” La sosirea părintelui Vianney, școala din Ars, care funcționa doar iarna într-o încăpere foarte prost întreținută, era condusă de un învățător străin de sat. Nivelul de învățământ era mediocru, educația morală și religioasă era neglijată și, lucru care îl deranja foarte mult pe părintele Vianney, băieții și fetele învățau împreună.. Pentru a remedia această situație, el a decis să înființeze o școală pentru fete. Ca profesoare, nu dorește călugărițe, care „sunt prea distinse”, ci fete de la țară pe care le va forma el însuși. Alege două tinere, Catherine Lassagne și Benoîte Lardet, și le trimite la Fareins, într-o școală cu internat a călugărițelor, unde dobândesc în câteva luni cunoștințe sumare.
Formarea lor ca învățătoare este incompletă, dar părintele Vianney este preocupat mai ales de educația morală și religioasă a copiilor. Cu ajutorul unor binefăcători, se presupune, cumpără o căsuță și, în 1824, deschide acolo școala sa pentru fete sub numele de „Maison de la Providence” (în română, „Casa Providenței”.) El le numește „directoare” pe Catherine Lassagne, Benoîte Lardet și Jeanne-Marie Chanay. Aceasta din urmă, neavând pregătire de învățătoare, se va dedica lucrărilor manuale..
Deoarece școala era gratuită, familiile din parohiile învecinate își trimiteau copiii acolo. În curând au început să fie acceptați și elevi internați (pe care școala nu îi hrănea). Unii binefăcători înstăriți asigură venituri regulate instituției, ceea ce permite extinderea clădirii și primirea fetelor sărace sau orfane, chiar și cele în vârstă de douăzeci de ani, care sunt hrănite, instruite și întreținute gratuit..
La „Providence” / „Providența”, parohul din Ars își asumă partea sa din cele mai umile treburi, în special golirea latrinelor, uneori în calitate de spectator, alteori în calitate de actor..
Pelerinajele la Ars În jurul anului 1827, parohia din Ars – a cărei stare religioasă la sosirea abatelui Vianney este descrisă în secțiunea Pastorația parohului din Ars – a fost „convertită”. Acest rezultat nu se datorează exclusiv acțiunii parohului din Ars: misiunile, atât în Ars, cât și în împrejurimi, au generat o renaștere importantă a fervorii religioase.. Ars, totuși, va ocupa un loc excepțional.