Sealyham Terrier este o rasă de câini originară din Țara Galilor.

Aptitudini Câine de vânătoare și animal de companie.

Dimensiuni Înălțimea la nivelul greabănului este de 31 cm, iar greutatea este de aproximativ 9 kg pentru masculi, femelele cântărind mai puțin.

Blana Părul lung, aspru și sârmos acoperă un strat inferior rezistent la intemperiile vremii. Culorile sunt fie alb complet, fie alb cu galben lămâie, maro, albastru sau pete de culoare maro pe cap și/sau urechi.

Îngrijire necesară Periați riguros în mod regulat și duceți de două ori pe an câinele la un salon de tuns. Așa cum este cazul raselor mai rare, Sealyham-ul trebuie dus la un salon unde poate fi tuns de un cunoscător al rasei.

Caracter Aceasta este un câine echilibrat, curajos, dur cu el însuși, foarte activ afară, dar calm în casă. Rasa are un lătrat zgomotos, dar face acest lucru doar când simte pericolul, rămâne jucăuș chiar și la bătrânețe, și are o fire independentă. Sealyham Terrier-ul este foarte loial.

Dresaj Câinele este în general unul inteligent și care prinde repede, dar poate încerca să vă submineze autoritatea din când în când. În astfel de circumstanțe, este potrivit să îl corectați, dar asigurați-vă că ramâneți consecvenți cu el.

Comportament social Sealyham-ul se înțelege rezonabil cu alți câini. Pentru un astfel de comportament cu pisicile și alte animale el trebuie socializat cu acestea încă din perioada de pui. Atât timp cât a avut parte de experiențe pozitive cu copii, el nu va cauza probleme cu aceștia. Cu oaspeții poate fi prietenos sau precaut - depinde mult de socializarea timpurie.

Note

Categorie:Rase de câini Categorie:Terrier