Pál Kiss (sau Paul Kiss, ) a fost general maghiar de origine aromână.
Viața
S-a născut într-o familie nobilă înstărită de origine macedo-română, de confesiune greco-ortodoxă. Familia Kiss a primit titlu nobiliar în anul 1795. Tatăl său a fost János (Ioan) Kiss, iar mama sa Borbála Bernát; sora sa a fost Alexandra (căsătorită Jánosné Juhász).
Kiss Pál a studiat la Colegiul din Debrețin. A urmat cariera militară, devenind soldat din 1828, iar ulterior, în timpul revoluției maghiare din 1848 a trecut în armata honvezilor. Din iulie 1848 a fost unul dintre organizatorii și instructorii Gărzii Naționale din comitatul Bihor. Din 6 septembrie 1848 a fost maior, comandant al batalioanelor 10 și apoi 9 de honvezi. Din ianuarie 1849 a fost locotenent-colonel și comandant de brigadă în cadrul Diviziei din Banat, apoi în Corpul 3 de armată.
A fost decorat cu Ordinul Militar de Merit clasa a III-a pentru eroismul dovedit în Bătălia de la Tápióbicske. La 29 aprilie 1849 a primit Ordinul Militar de Merit clasa a II-a și a devenit comandant de divizie în cadrul Corpului 1 de armată. Din iunie 1849 a fost general, apoi numit comandant al cetății Petrovaradin.
Cetatea Petrovaradin
La 5 iunie 1849, la propunerea ministrului Sebő Vukovics, Pál Kiss a fost numit comandant al fortăreței Petrovaradin. Această numire a generat un conflict minor cu Mór Perczel, eliberatorul cetății, deoarece acesta dorea ca fortăreața să fie pusă sub autoritatea fratelui său, Miklós Perczel.
Un moment controversat a avut loc pe 12 iunie. După ce trupele austro-sârbo-croate, conduse de Josip Jelačić, au intrat în Novi Sad, generalul Kiss a ordonat bombardarea orașului. Aceasta a durat câteva ore, a distrus 2 treimi din oraș, iar, în urma acesteia, mii de civili au fost uciși.
Garnizoana Petrovaradinului a rămas fidelă cauzei revoluției maghiare din 1848–1849, deschizând porțile austriecilor abia la 7 septembrie 1849, la câteva săptămâni după capitularea de la Șiria (Világos), după ce delegația trimisă pentru informare a aflat situația reală și a primit scrisoarea lui Görgei care recomanda capitularea.
Condițiile capitulării au fost intens dezbătute. Colonelul Ernő Hollán, numit de Lajos Kossuth ca șef al geniului militar al cetății, a susținut obținerea unor condiții favorabile, argumentând că fortăreața bine echipată avea o poziție solidă de negociere. În urma tratativelor, a reușit să obțină extinderea asupra Petrovaradinului a condițiilor de capitulare stabilite ulterior la Komárom. Apărătorii cetății au primit promisiuni verbale de amnistie generală și condiții similare celor de la Komárom.
În cele din urmă, sub comanda lui Pál Kiss, cetatea a capitulat necondiționat la 7 septembrie 1849.
Corpul IX de armată al honvezilor, aproximativ 5.800 de soldați, a depus armele, iar circa 200 de tunuri de câmp și de fortăreață au intrat în posesia armatei imperiale. Trupele au fost lăsate să se retragă în aceeași zi sau în zilele următoare. Pál Kiss și o parte dintre ofițerii capitulanți ai Petrovaradinului (180 de persoane) au fost reținuți până la 7 noiembrie.
Petrovaradin a reprezentat penultima unitate militară combatantă a Revoluției de la 1848–1849, înainte de căderea cetății Komárom.
După căderea cetății, Pál Kiss a rămas în detenție, întrucât generalul Haynau dorea aplicarea celor mai dure pedepse asupra comandanților de cetăți. Pál Kiss a fost judecat de tribunalul militar extraordinar de la Petrovaradin, care la 15 decembrie 1849 a pronunțat condamnarea la moarte. Împăratul Franz Joseph I a emis la 3 decembrie 1849 un decret extraordinar de grațiere, care a ajuns și la instanța militară din Petrovaradin, astfel încât Pál Kiss a fost cruțat de execuție.
Viața ulterioară După revoluția maghiară, Kiss Pál a trăit ca proprietar agricol pe moșiile sale din Tiszaörs și Tiszafüred. În 1854 s-a căsătorit cu Mária Bernáth. A murit în 1867 la Pesta, fiind înmormântat la Tiszafüred.
Memorie
Locuitorii orașului Tiszafüred păstrează memoria generalului Pál Kiss. În anul 1953, muzeul din Tiszafüred a primit numele său, devenind Muzeul Kiss Pál. În 2007 a fost organizată o expoziție temporară dedicată portretelor sale. Mormântul său este îngrijit în cimitirul de pe strada Örvényi din Tiszafüred.
În Diosig există o placă memorială, în cinstea lui Pál Kiss.
Note
Categorie:Nașteri în 1809 Categorie:Decese în 1867 Categorie:Decese pe 27 mai Categorie:Aromâni Categorie:Generali maghiari Categorie:Participanți la Revoluțiile de la 1848 Categorie:Condamnați la moarte care nu au fost executați Categorie:Români din Ungaria Categorie:Creștini ortodocși maghiari Categorie:Oameni din județul Bihor Categorie:Nobili maghiari