(cunoscute și sub denumirile de „știri false” sau „fake news”) au constituit un subiect frecvent de discuție și dezbatere în Statele Unite ale Americii, în special odată cu creșterea rolului internetului și al rețelelor sociale ca principale surse de informare.

America colonială

Legea din Virginia din 1762 În 1762, a adoptat o lege menită să sancționeze „divulgatorii de știri false”.Se decretează că orice persoană sau persoane care falsifică și răspândesc astfel de rapoarte neadevărate, care provoacă tulburări în țară, vor fi chemate în fața celui mai apropiat și trimise la următoarea , unde, dacă nu indică autorul, vor fi amendate cu două mii de lire sterline în tutun (sau mai puțin, dacă instanța consideră potrivit să reducă suma) [sic] și, în plus, vor depune o cauțiune pentru buna lor purtare, dacă instanței i se pare că au publicat și inventat aceste informații .Knoxville (Tennessee) Register, quoted in "After the Lincolnites," The Athens (Georgia) Post, May 15, 1862, page 1, and cited to the Petersburg Express The Post a adăugat că „O astfel de lege în acest moment, sau una similară, ne-ar scăpa de miile de rapoarte false și exagerate, care ajung aproape zilnic la noi”.

Înainte de Războiul Civil

1809: Probabilitatea unor insurecții La 6 decembrie 1809, reprezentantul american din Tennessee, într-un discurs susținut în Camera Reprezentanților, a declarat:Presa voastră publică a fost plină de minciuni și denaturări pe această temă; în unele părți ale Uniunii s-au anunțat insurecții ca fiind probabile și s-a afirmat că peste tot vor exista presiuni teribile. Aceste afirmații false și nefondate, răspândite exclusiv în scopuri partizane, s-au propagat și au avut, fără îndoială, o influență considerabilă asupra conduitei națiunilor străine.

1830: Campanie electorală Ziarul din Frankfort, Kentucky relata la 10 noiembrie 1830 că:Practica de a difuza știri false în scopuri electorale, în această țară, își are originea odată cu . Colaboratorii săi servili din alte părți, din școala politică a lui [Henry] Clay, au adoptat-o, iar tonul sigur cu care rostesc acum minciuni dovedește că opoziția își pune speranțele de succes în credulitatea cititorilor săi... Acei gemeni siamezi, „National” Journal și „National” Intelligencer, din acest oraș [Washington], au obiceiul constant de a se susține reciproc prin furnizarea de știri false cititorilor lor. [Toate caracterele italice sunt în original.]

1840: „Victoria” lui Van Buren După , a opinat că:Liderii lui Van Buren din acest oraș au multe de explicat în privința știrilor false despre succes pe care le-au trimis în Sud vineri. La Washington, funcționarii au fost cuprinși de un delir de bucurie și au recurs la cele mai extravagante manifestări. Însuși domnul Van Buren ar fi fost auzit declarând că este acum „sigur de succes, căci acum știu”, a adăugat el, „că New York-ul este al meu!” [Italicele sunt în original.] Probabil s-a trezit din această reverie ieri, în jurul orei unsprezece și jumătate dimineața."The Manufacturers of False News and Their Dupes," Daily Pittsburgh Gazette, November 16, 1840, Page 2 Same headline, The Madisonian, Washington, D.C, November 13, 1849, Page 3. New York State actually voted for William Henry Harrison that year.

1848: Negocierile cu Cuba În decembrie 1848, ziarul din Madrid, Spania, a negat o știre publicată de potrivit căreia Statele Unite ar fi purtat negocieri cu Spania pentru achiziționarea insulei Cuba. Heraldo a criticat presa „anglo-americană” ca fiind „celebră, în întreaga lume, pentru știrile și datele false pe care le propagă cu plăcere, împodobite cu o mie de detalii menite să le dea o aparență de adevăr”.

Războiul Civil prin Era strălucitoare

1861: Telegrafiști Un editorial din 1861 publicat în Memphis Daily Avalanche din Tennessee recomanda incriminarea penală a „transmiterii de știri false prin ”. Editorialul preciza însă că ar fi „nedrept să se reproșeze companiei sau agenților telegrafici, deoarece telegraful este un simplu mijloc de transmitere a știrilor și nu este mai responsabil pentru ceea ce se transmite prin fire decât un cal care poartă știri false prin poștă... Telegrafiștii sunt profund deranjați atunci când sunt obligați, prin natura funcției lor, să trimită sau să primească știri false, despre care știu că sunt false.”

1863: Speculații bursiere privind victoria raportată Sub titlul „Complicitatea guvernului la transmiterea știrilor false”, Burlington (Vermont) Sentinel se plângea, la 22 mai 1863, că „au fost telegrafiate în toată țara minciuni rușinoase” cu privire la situația armatei și mișcările acesteia și că motivul acestora „este sugerat în mod destul de corect de NY Evening Post, care a susținut că speculațiile legate de acțiunile cabinetului se aflau la baza acestor informații false”.

Ziarul Independent din New York a declarat:Este dificil să respingem suspiciunea că anumite cercuri influente au încercat să opereze pe piața aurului. [Italice în original.] Corespondenții de aici au încercat în zadar ieri să le transmită prietenilor lor că nu există niciun sâmbure de adevăr în aceste povești uluitoare... dar cenzorul guvernamental nu a permis publicarea dezmințirii! Acest lucru este cu siguranță foarte ciudat. [Italice în original.]Ziarul a fost citat afirmând: „În timp ce cele mai ridicole povești despre capturarea orașului Richmond circulau prin orașele din nord, niciunui corespondent de ziar de aici nu i s-a permis privilegiul de a dezminți zvonurile false.” [Italică în original].

1879: Jay Gould miniatura|Caricatură din , 1882, care înfățișează Wall Street ca fiind „sala de bowling privată a lui Jay Gould” La 26 noiembrie 1879, a acuzat de publicarea unor „știri false” care ar fi provocat „criza financiară de săptămâna trecută, care a scos câteva milioane de dolari din buzunarele unor persoane cu mijloace moderate pentru a plasa această sumă uriașă în seifurile lui [Jay] Gould și ale colegilor săi de conspirație de pe Wall Street”. (Finanțatorul Gould era principalul proprietar al Tribune.) Potrivit Philadelphia Times, New York Evening Post a făcut însă „un serviciu cauzei jurnalismului onest” descoperind o lege care părea să se aplice exact acestui caz. Legea interzicea oricărei persoane să difuzeze „informații false, cu intenția de a deprecia sau crește prețul de piață” al acțiunilor, obligațiunilor, mărfurilor sau bunurilor. Pedeapsa era o amendă „de cel mult cinci mii de dolari și închisoare pentru o perioadă de până la trei ani, sau ambele”.

The Philadelphia Times a continuat:Ar fi bine ca... Gould să-și prindă această lege de pălărie. Profiturile sale enorme din recentele sale speculații, obținute prin răspândirea de știri false, i-ar permite să plătească amenda fără mari dificultăți, însă o pedeapsă cu închisoarea i-ar provoca un anumit disconfort, iar țării i-ar aduce o oarecare satisfacție.

1884: Rezultatele alegerilor prezidențiale Cinci ani mai târziu, New York Tribune a fost acuzat de de „falsificare intenționată și deliberată” prin publicarea de „știri false” privind rezultatele statului New York la . The New York Times a îndemnat să „modifice legea astfel încât să includă în prevederile sale cea mai dăunătoare și flagrantă formă de infracțiune — publicarea intenționată de știri false”.

Era progresistă alt=Three running men carrying papers with the labels "Humbug News", "Fake News", and "Cheap Sensation".|miniatura|275x275px|Reporteri cu diverse forme de „știri false” dintr-o ilustrație din 1894 de

Anii 1890

Știrile false au fost recunoscute ca o problemă în Statele Unite încă din anii 1890. Un editorialist scria în 1896 că:Ziarele americane își depășesc, pe bună dreptate, propriul record în ceea ce privește capacitatea de a stârni senzație și de a publica știri false... poporul nostru se află într-o stare de spirit care acceptă fără îndoială cele mai absurde afirmații pe care mintea omului le poate concepe și chiar încearcă să găsească scuze pentru propria credulitate.

1900: Inocența lui Theodore Durrant O „presupusă mărturisire” a pastorului Bisericii Baptiste Immanuel din San Francisco, potrivit căreia acesta ar fi fost autorul uciderii lui Blanche Lamont și Minnie Williams într-un caz de crimă din 1895, intens mediatizat, a circulat sub forma unui „raport fals”. a fost spânzurat pentru crime în 1898. , răspunzând unei solicitări, a negat informația și a calificat-o drept „zvon fals”.

Editorialul ziarului Auburn (Nebraska) Granger a afirmat că falsul „adaugă dovezi suplimentare, dacă mai era nevoie de astfel de dovezi, că articolele din ziare nu sunt demne de încredere și nu ar trebui să ne bazăm pe ele”. Ziarul Coffeyville (Kansas) Gaslight a scris: „Povestea a fost foarte ingenios născocită, susținând că ministrul, pe patul de moarte, ar fi mărturisit pe deplin crima și că Durrant, condamnat pe baza unor dovezi pur circumstanțiale, ar fi fost pe deplin justificat. Acum se dovedește că povestea este un fals de la început până la sfârșit”."A Clever Fake," August 4, 1900, Page 4; the same story was in "The Passing Show," The Daily Reporter, Independence, Kansas, August 6, 1900, page 4]

1900: Insurecția filipineză În timpul insurecției filipineze, s-a relatat că:Hong Kong este centrul știrilor false din Filipine, așa cum Shanghai este sursa majorității știrilor false despre masacrele din Pekin și din . Există o filipineză activă și răuvoitoare la Hong Kong, condusă de un englez ostil, care fabrică relatări senzaționale despre presupuse atrocități americane din Luzon și le transmite în beneficiul cercurilor antiexpansioniste și democrate din această țară [Statele Unite].

1902: Secretarul Trezoreriei Shaw Un jurnalist de la The Washington Times a calificat un articol despre secretarul Trezoreriei, , drept „un bun exemplu de știri false”, în legătură cu un material din 9 iulie 1902 care susținea că Shaw „declarase în mod explicit... în mai multe rânduri” convingerea că toți funcționarii Trezoreriei ar trebui să aibă mandate limitate la „patru sau cinci ani”. Două săptămâni mai târziu, un comunicat de presă al lui Shaw arăta că anchetele „din întreaga țară” l-au determinat să dezmintă povestea, pe care a calificat-o drept „complet inventată”. Evening Times Republican din , a remarcat că „astfel de povești sunt susceptibile să fie răspândite aproape oricând. Publicul ar face bine să trateze relatările senzaționale cu rezervă, așteptând confirmarea lor”.

Mijlocul secolului al XX-lea 1919: Legea Răspândirea de știri false, sau tentativa de publicare a acestora, adesea sub formă de farsă, devenise atât de frecventă încât The Evening Sun din Hanover, Pennsylvania, a avertizat împotriva acestei practici, menționând că legea statului Pennsylvania prevedea o amendă de 500 de dolari și o pedeapsă cu închisoarea de doi ani în caz de condamnare.

1936: Răscumpărarea lui Lindbergh New York Daily News a publicat un editorial în care își cerea scuze pentru un articol scris de „un corespondent din New England” la 25 aprilie 1936, în care se afirma că „ au apărut recent în Albany și în diferite orașe din Massachusetts”. Editorialul preciza:Suntem convinși acum că știrea a fost falsă, deși corespondentul din New England încă mai crede că ar putea exista un sâmbure de adevăr în ea. Regretăm că am publicat această știre. Considerăm că orice ziar care publică știri false acționează nechibzuit. O știre falsă este atât de ușor de demascat încât, de îndată ce publicul află adevărul, ziarul care a publicat-o pierde o parte din încrederea cititorilor. Dacă acest proces se repetă de suficiente ori, ziarul își pierde credibilitatea în fața tuturor cititorilor, cu excepția celor incurabil creduli.

Era informațională

Alegerile prezidențiale din 2016