Ranil Wickremesinghe (; ; ) un politician srilankez care a servit ca al nouălea președinte al Sri Lanka din 2022 până în 2024. De asemenea, a ocupat funcția de prim-ministru al Sri Lanka în perioadele 1993–1994, 2001–2004, 2015–2018, 2018–2019 și în 2022. Wickremesinghe a deținut mai multe roluri ministeriale, inclusiv cel de ministru al finanțelor, ministru al apărării, ministru al tehnologiei și ministru al femeilor, afacerilor copiilor și împuternicirii sociale. Wickremesinghe conduce Partidul Național Unit (UNP) din 1994. El este, de asemenea, al optulea președinte executiv al Sri Lanka, rol stabilit prin amendamentul constituțional din 1977 care a extins puterile prezidențiale.
Născut într-o familie de politicieni, Wickremesinghe a absolvit Universitatea din Ceylon și a obținut calificarea de avocat la Colegiul de Drept din Ceylon în 1972. A intrat în politică la mijlocul anilor '70 alături de UNP, fiind ales pentru prima dată în Parlament în 1977. De-a lungul anilor, a deținut diverse poziții ministeriale, inclusiv ministru al afacerilor externe, al tineretului și ocupării forței de muncă, și al industriei, științei și tehnologiei. A devenit pentru prima dată prim-ministru în 1993, în urma asasinării președintelui Ranasinghe Premadasa.
Wickremesinghe a candidat la președinție din partea UNP în 1999 și 2005, dar a fost învins de fiecare dată. În 2015, a fost numit prim-ministru de președintele , conducând un guvern de unitate națională până în 2019. În timpul mandatului său, a fost demis controversat de Sirisena în 2018, declanșând o criză constituțională, dar a fost renumit prim-ministru după ce Curtea Supremă a declarat demiterea sa drept neconstituțională. Și-a pierdut locul în parlament în 2020, dar a reintrat în 2021 ca deputat pe Lista Națională.
În mai 2022, Wickremesinghe a fost numit prim-ministru de președintele Gotabaya Rajapaksa, pe fondul crizei politice de la acea vreme. În urma demisiei lui Rajapaksa în iulie 2022, Wickremesinghe a preluat președinția cu titlu interimar și a fost ulterior ales de către parlament ca al 9-lea președinte și al 8-lea președinte executiv al Sri Lanka pe 20 iulie 2022. A preluat oficial funcția a doua zi. A încercat să candideze pentru un mandat complet în 2024, dar nu a reușit să fie reales, terminând pe locul al treilea cu 17,27% din voturi.
Biografie Născut la 24 martie 1949 în Colombo, Wickremesinghe a fost al doilea fiu al lui Esmond Wickremesinghe și al Nalini Wickremesinghe (născută Wijewardena). Tatăl său a fost un avocat care a devenit magnat al presei, preluând grupul de ziare Lake House. Bunicii săi au fost Cyril Wickremesinghe, din Serviciul Civil din Ceylon, și baronul presei D. R. Wijewardhena.
Wickremesinghe a fost educat la Royal Preparatory School și la Royal College din Colombo, unde a fost coleg de clasă și prieten cu , fiul premierului de atunci S. W. R. D. Bandaranaike, și cu Dinesh Gunawardena, fiul liderului socialist Philip Gunawardena. Wickremesinghe a intrat la Facultatea de Drept a Universității din Ceylon, campusul din Colombo, care astăzi este Universitatea din Colombo. După absolvire, a susținut examenele de drept la Colegiul de Drept din Ceylon și a depus jurământul ca avocat în 1972, după ce a făcut ucenicie sub îndrumarea lui H. W. Jayewardene, QC. A devenit „Attorney at law” în urma reformelor profesiei juridice din 1973. Wickremesinghe a primit un doctorat onorific de la Universitatea Deakin din Australia pe 14 februarie 2017, pentru contribuțiile sale semnificative la reformele din economie, educație și drepturile omului.
Carieră politică Wickremesinghe s-a alăturat Partidului Național Unit (UNP) și a avansat în ierarhia acestuia. A fost numit organizator-șef al circumscripției Kelaniya la mijlocul anilor '70, iar ulterior a fost numit organizator-șef al circumscripției Biyagama, pe care a câștigat-o la alegerile parlamentare din 1977, intrând astfel în Parlament. A fost numit ministru adjunct al afacerilor externe în noul guvern al lui și a fost promovat rapid în funcția de ministru al afacerilor tineretului și ocupării forței de muncă pe 5 octombrie 1977, ceea ce l-a făcut cel mai tânăr ministru din cabinetul Sri Lanka. În timpul mandatului său de ministru, a inițiat Garda Națională a Sri Lankăi și Consiliul Național pentru Servicii de Tineret (NYSCO), care oferă formare profesională și de carieră absolvenților de școală. Ulterior, Wickremesinghe a fost numit ministru al educației pe 14 februarie 1980.
Sub președinția lui Ranasinghe Premadasa, Wickremesinghe a fost numit ministru al industriei pe 18 februarie 1989, poziție din care a inițiat reforme industriale și a înființat Zona Economică Specială Biyagama. În 1990, a primit portofoliile suplimentare pentru știință și tehnologie. Wickremesinghe a avut concurență din partea colegilor săi de rang înalt din UNP, Lalith Athulathmudali și Gamini Dissanayake, care fuseseră rivali ai președintelui Premadasa. El a fost numit lider al Parlamentului în 1989.
Primul mandat de prim-ministru (1993–1994) La 7 mai 1993, Wickremesinghe a depus jurământul ca prim-ministru, după ce președintele Ranasinghe Premadasa a fost asasinat de Tigrii Tamili, iar prim-ministrul D. B. Wijetunga a fost numit președinte. În timpul mandatului său efemer, i s-a atribuit meritul de a fi impulsionat țara printr-o transformare economică impresionantă, fiind susținut în general de comunitatea de afaceri.
Opoziția (1994–2001) La alegerile parlamentare din 1994, UNP a pierdut în fața Alianței Poporului (PA) condusă de , iar aceasta a fost numită prim-ministru al țării. Wickremesinghe a fost învins în cursa pentru funcția de lider al opoziției la o diferență de două voturi de către colegul său din UNP, Gamini Dissanayake, care revenise în partid. Acest lucru i-a oferit lui Gamini Dissanayake conducerea implicită a partidului și l-a transformat în candidatul UNP la președinție. UNP progresa bine sub conducerea lui Gamini Dissanayake când și acesta a fost asasinat de Tigrii Tamili. Văduva lui Gamini Dissanayake, Srima Dissanayake, l-a înlocuit în calitate de candidat al UNP la alegerile din 1994. Obținând doar 35% din voturi, ea a pierdut în fața Chandrikăi Kumaratunga în toate circumscripțiile, cu excepția localității Mahiyangana. Ulterior, Wickremesinghe a fost numit lider al opoziției, precum și lider al UNP.
Wickremesinghe a fost considerat un lider al opoziției cooperant, care a oferit guvernului șansa de a-și pune în aplicare agenda în primele zile ale mandatului său.
Alegerile prezidențiale din 1999 La alegerile prezidențiale din 1999, Wickremesinghe a fost desemnat candidatul UNP la președinție. După o campanie electorală tensionată, marcată de violențele de la alegerile pentru Consiliul Provincial de Nord-Vest, Tigrii Tamili au comis un atentat sinucigaș cu bombă la un miting electoral, în care președinta Kumaratunga și-a pierdut ochiul drept. Votul a avut loc două zile mai târziu, pe 21 decembrie 1999, iar pe fondul unui val de simpatie, Kumaratunga a fost realeasă pentru un al doilea mandat cu 51% din voturile populare. După această înfrângere electorală, Wickremesinghe și-a condus fără succes partidul în alegerile parlamentare din 2000, pierzând din nou în fața PA.
Al doilea mandat de prim-ministru (2001–2004)
La alegerile parlamentare din 2001, Wickremesinghe a condus nou-formatul Front Național Unit (UNF) către victorie, obținând 109 locuri, față de cele 77 ale PA. În consecință, Wickremesinghe a reușit să formeze un nou guvern UNF și a depus jurământul ca al 17-lea prim-ministru al Sri Lankăi pe 9 decembrie 2001. Chandrika Kumaratunga a rămas în continuare președinta țării. Acest lucru a dus la o situație confuză în care președintele și prim-ministrul proveneau din două partide opuse. Deși, conform constituției, președintele era atât șeful statului, cât și șeful guvernului, Wickremesinghe a putut să își numească propriul cabinet și deținea controlul efectiv asupra guvernului. Președinta Chandrika Kumaratunga prezida, de asemenea, ședințele de cabinet în calitate de șef de facto, dar influența sa asupra procesului decizional era strict limitată.
În timpul celui de-al doilea mandat de prim-ministru, Wickremesinghe a propus inițierea proiectului „Western Region Megapolis”. Planificat cu asistența arhitecților și urbaniștilor firmei singaporeze CESMA, acesta propunea construirea unui oraș nou de mari dimensiuni în Provincia de Vest, care să poată rivaliza cu marile orașe ale lumii. Totuși, proiectul nu a mai continuat după încheierea guvernării sale. De asemenea, el a solicitat comunității internaționale asistență pentru dezvoltare în timpul încetării focului – Conferința Donatorilor de la Tokyo pentru Reconstrucția și Dezvoltarea Sri Lankăi a avut loc în iunie 2003, ocazie cu care Sri Lanka a primit peste 4,5 miliarde de dolari sub formă de ajutor pentru reconstrucție și dezvoltare.
Politica externă a lui Wickremesinghe în timpul mandatului său de prim-ministru a promovat relații mai strânse cu Occidentul. El spera în sprijinul lor economic pentru a depăși criza financiară. De asemenea, a apelat în mare măsură la asistență, în special din partea Norvegiei, pentru a rezolva conflictul etnic în desfășurare din Sri Lanka. În iulie 2002, a reușit să se întâlnească cu președintele Statelor Unite, George W. Bush. A fost pentru prima dată în 18 ani când un lider srilankez s-a întâlnit cu președintele SUA la Casa Albă. Această vizită s-a concentrat în principal pe construirea unor noi relații bazate pe legături economice între Statele Unite și Sri Lanka. Mai mult, guvernul SUA s-a angajat să îi sprijine eforturile de pace cu LTTE. S-a întâlnit, de asemenea, cu prim-ministrul britanic Tony Blair, prim-ministrul japonez Junichiro Koizumi și prim-ministrul indian Atal Bihari Vajpayee. În septembrie 2003, Wickremesinghe a efectuat prima sa vizită oficială în Malaysia de la preluarea funcției de prim-ministru. Pe parcursul vizitei de două zile, s-a întâlnit cu prim-ministrul malaezian Mahathir Mohamad la Putrajaya și a îndemnat investitorii malaezieni să exploreze oportunități în turism, infrastructură și agricultură. De asemenea, i-a reasigurat pe aceștia cu privire la evoluțiile pozitive ale procesului de pace.
Tratative de pace Wickremesinghe considera că o soluție politică bazată pe o Sri Lanka unită reprezenta rezolvarea permanentă a războiului civil din țară. De asemenea, el credea că o astfel de soluție putea fi atinsă printr-un proces de negociere pașnică cu LTTE. La trei luni după alegeri, guvernul lui Wickremesinghe a încheiat un acord de încetare a focului (CFA) cu LTTE. Acordul a fost semnat la 22 februarie 2002 în locații diferite din zona de război de către ambele părți, iar ambasadorul Norvegiei în Sri Lanka, Jon Westborg, a acționat ca mediator. S-a afirmat că obiectivul principal al acestui acord a fost găsirea unei soluții negociate pentru conflictul etnic în desfășurare. Ambele părți au fost de acord să oprească toate operațiunile militare ofensive. O misiune internațională de monitorizare, numită Misiunea de Monitorizare din Sri Lanka (SLMM), a fost formată pentru a cerceta orice caz de încălcare a termenilor și condițiilor acestui acord. În urma semnării CFA, insula a fost considerată din nou un loc sigur, după decenii de război. Industria turismului, în special, a cunoscut o creștere semnificativă, numărul turiștilor care soseau în țară crescând brusc. Autostrada A9 a fost redeschisă până la la 15 februarie 2002, după 18 ani.