Legea drepturilor de autor din 1976 este o lege federală care guvernează legislația privind drepturile de autor în Statele Unite și rămâne baza principală a legislației americane privind drepturile de autor. Legea precizează drepturile fundamentale ale deținătorilor de drepturi de autor, a creat doctrina „utilizării cinstite” și, pentru majoritatea drepturilor de autor noi, a adoptat un termen unitar bazat pe data decesului autorului, în loc de schema anterioară a termenelor inițiale și de reînnoire fixe. A devenit legea publică numărul 94-553 pe 19 octombrie 1976, majoritatea părților legii intrând în vigoare pe 1 ianuarie 1978.

Istoric Adoptarea legii drepturilor de autor din 1976 a fost susținută de grupuri importante din industria cinematografică americană, inclusiv de compania Walt Disney, care erau preocupate de asigurarea unei protecții mai durabile pentru operele lor.

Înainte de această lege, legislația americană privind drepturile de autor prevedea inițial o perioadă de protecție de 14 ani, reînnoibilă pentru încă 14 ani, așa cum a fost stabilită prin legea drepturilor de autor din 1790.

Această perioadă a fost ulterior extinsă la 28 de ani, cu posibilitatea de reînnoire pentru încă 28 de ani, prin legea drepturilor de autor din 1909. La sfârșitul acestei perioade operele intrau în domeniul public și puteau fi reproduse liber, suportând doar costurile tehnice ale reproducerii.

Legile federale anterioare Conform Legii drepturilor de autor din 4 martie 1909 (în engleză: An Act to amend and consolidate the Act respecting copyright), atunci când drepturile de autor erau garantate prin publicarea operei cu marca de drept de autor corespunzătoare (și înregistrarea aferentă la Oficiul pentru Drepturi de Autor), subiectul îndreptățit era obligat să depună „prompt” cel puțin două exemplare complete ale celei mai bune ediții publicate până la acea dată, la Oficiul pentru Drepturi de Autor din Statele Unite sau trimise la adresa stabilită de Oficiul pentru Drepturi de Autor din Districtul Columbia din Washington.

La cererea autorului, a titularului drepturilor de autor sau a titularului legal al drepturilor, cererile de depozit (cu o copie a documentului) care fuseseră păstrate la Biroul pentru Drepturi de Autor între 1929 și 1935 și care nu fuseseră transmise Bibliotecii Congresului pentru o astfel de examinare trebuiau returnate solicitantului. Aceasta se aplica oricărui fel de cereri, cu condiția să fie depuse în format tipărit și publicat (articole, cărți, compoziții muzicale, fotografii, decupaje fotografice, gravuri, litografii), cu excepția fotografiilor care ilustrează opere de artă, manuscrise și piese de teatru dactilografiate. Legea prevedea că, după expirarea termenului limită pentru titularii drepturilor de autor, dacă Biblioteca Congresului considera lucrările adecvate sau utile, acestea nu vor fi distruse, ci vor rămâne în depozit la Biroul pentru Drepturi de Autor, publicându-se periodic un Catalog al intrărilor privind drepturile de autor.

Legislația ulterioară a Uniunii Europene și a SUA Prin Legea privind drepturile de autor asupra programelor de calculator din 12 decembrie 1980, a avut loc o revizuire legislativă a Legii drepturilor de autor din 1976, iar acest nou text a definit pentru prima dată software-ul ca o operă supusă dreptului de autor, deoarece poate fi asimilat unei serii de instrucțiuni ce pot fi utilizate de un calculator pentru a obține un rezultat, precizând că software-ul este protejabil prin drept de autor ca expresie literară și nu prin brevet, cu excepția unor cerințe tehnice specifice conform jurisprudenței ulterioare.

Termenul dreptului de autor a fost prelungit ulterior, odată cu adoptarea legii cunoscute sub numele de Legea Sonny Bono privind prelungirea termenului dreptului de autor.

Pe baza Tratatului OMPI privind drepturile de autor din 1996, din 1996, Legea privind drepturile de autor în era digitală în Statele Unite și Directiva 2001/29/CE în Uniunea Europeană au fost adoptate cu scopul de a actualiza legislația privind drepturile de autor la contextul digital prin reformarea Sistemului de gestionare a drepturilor de autor. Legea privind drepturile de autor în era digitală (DMCA) interzice producerea și diseminarea de tehnologii, instrumente sau servicii care pot fi utilizate pentru a eluda măsurile de acces la opere protejate de drepturi de autor (cunoscute și sub numele de DRM) și incriminează, de asemenea, eludarea unui dispozitiv de control al accesului, chiar și atunci când nu există o încălcare reală a drepturilor de autor. Această situație este atenuată de Legea privind limitarea răspunderii pentru încălcarea drepturilor de autor online, care limitează răspunderea furnizorilor de servicii online (inclusiv a furnizorilor de servicii de internet) și a altor intermediari - necalificați legal cu precizie - care operează pe internet, dar nu și a utilizatorilor, cu condiția respectării anumitor proceduri. Legea privind divertismentul familial și drepturile de autor (2005, legea federală actuală): prevede pedepse cu închisoarea pentru oricine este prins distribuind materiale protejate de drepturi de autor înainte ca acestea să fie lansate oficial pe piață; Directiva privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (IPRED, 2004/48/CE, în vigoare): impune statelor membre să aplice norme eficiente și disuasive împotriva celor care comit infracțiuni de contrafacere și piraterie. Implementată în Italia prin Decretul legislativ din 16 martie 2006 nr. 140 (GU Seria generală nr. 82 din 07-04-2006, în vigoare). Directiva face obiectul unor orientări pentru interpretarea și aplicarea sa: diferența dintre ordonanța judecătorească și răspunderea intermediarilor.

Propuneri legislative IPRED2 (directivă propusă, retrasă în 2010): a inclus dispoziții penale. Propunere de directivă privind drepturile de autor pe piața unică digitală 14.09.2016 COM(2016) nr. 593 Legea privind stoparea pirateriei online (2011, neadoptată): Ar fi permis deținătorilor de drepturi de autor din SUA să ia măsuri directe pentru a preveni difuzarea conținutului protejat, Departamentul de Justiție acordând ordine de executare silită împotriva site-urilor web acuzate de difuzarea sau facilitarea încălcării drepturilor de autor. Legea privind îmbunătățirea domeniului public (2006, proiect de lege propus): mini-taxa pe drepturile de autor ridicată la 95 de ani, domeniu public pentru operele orfane.

Conținut Legea drepturilor de autor explică drepturile fundamentale asociate drepturilor de autor, codifică doctrina „utilizării loiale” și modifică durata protecției drepturilor de autor de la o durată fixă, reînnoibilă la cerere, la o durată prelungită, calculată de la data decesului creatorului.

Odată cu intrarea în vigoare a prezentei legi, durata dreptului de autor a fost prelungită după cum urmează:

La 50 de ani de la moartea autorului, pentru lucrări individuale; 75 de ani de la publicare, pentru lucrări create de sau în numele unei companii (lucrări deținute de o companie sau lucrări realizate în schimbul unui contract de închiriere)

Note

Bibliografie Giorgio Jarach - Alberto Pojaghi Manuale del diritto d'autore Mursia publisher – ISBN 9788842538172 – pag. 364-377

Vezi și Drepturi de autor Copyright

Legături externe Legea drepturilor de autor din 1976, cu modificările ulterioare, pe site-ul web al Oficiului pentru Drepturi de Autor

Categorie:Drepturi de autor Categorie:Dreptul informaticii Copyright Categorie:1976 în America de Nord