STEP 7 (nume provenit din STeuerungen Einfach Programmieren = programare ușoară a sistemelor de control) este un software de programare și diagnoză pentru automatele programabile din seria Simatic S7, SIMATIC C7 și SIMATIC WinAC.
STEP 7 poate fi utilizat în diversele etape ale unui proiect de automatizare: descrierea și parametrizarea configurației hardware. specificarea și parametrizarea interfețelor de comunicație. programarea logicii de automatizare a PLC. punerea în funcțiune, testarea și depanarea sistemelor de automatizare. documentarea și arhivarea proiectelor.
STEP 7 a fost lansat în 1994, simultan cu lansarea automatelor programabile Simatic S7, ca succesor al pachetului software STEP 5 (ce era folosit pentru seria de automate Simatic S5).
Denumirea STEP 7 a fost folosită pentru mai multe pachete software individuale: STEP 7 MicroWin (numit inițial STEP 7 MicroDOS) utilizat pentru programarea și diagnoza automatelor PLC din seria S7 200. STEP 7 (de la v1.0 până la v5.7) este utilizat pentru programarea și diagnoza automatelor PLC din seriile S7 300, S7 400 sau WinAC. Simultan cu STEP 7, firma Siemens oferă și un pachet software numit ”STEP 7 Professional”, compus din soft-ul STEP 7 și pachetele opționale STEP 7 GRAPH și STEP 7 PLCSIM. STEP 7 integrat în TIA Portal (începând cu v10) utilizat pentru programarea și diagnoza automatelor PLC din seriile S7 1200 și S7 1500 (dar care poate fi utilizat și pentru seriile mai vechi S7 300, S7 400 sau WinAC).
STEP 7 MicroWin (v1.0 - v4.0, numit inițial STEP 7 MicroDOS)
+ Istoric STEP 7 MicroWin (extras) Versiune Lansată în Descriere ID SIOS v1.0 1995 STEP7 Micro/DOS 1.0. Prima versiune a fost lansată în 1995, sub MS-DOS 5.0. v1.1 1996 STEP7 Micro/DOS 1.1. Rulează sub MS-DOS 5.0, îmbunătățiri minore față de 1.0 4801875 v1.2 1996 STEP7 Micro/DOS 1.2. Rulează sub MS-DOS 5.0, dar permite rularea în Windows 3.1, 3.11 și Windows'95 DOS shell. Configurator pentru TD 200 Funcții referitoare la rețele (NETR, NETW). Instrucțiuni în virgulă mobilă Posibilitatea monitorizării online a codului STL 4320841 v1.2 1997 STEP7 MicroWin 1.2. Rulează sub Windows 3.1, 3.11 sau 95. Permite limbajele STL și LAD Lansat ca alternativă a versiunii Micro/DOS 4327447 v1.3 1997 STEP7 Micro/DOS 1.3. Îmbunătățiri față de 1.2. Rulează sub MS-DOS 5.0, sau în DOS shell. v2.0 1997 STEP7 MicroWin 2.0. Rulează sub Windows 3.1, Windows for Workgroups 3.11, Windows 95 sau Windows NT 3.51 și aduce îmbunătățiri majore precum și suport pentru noile CPU S7-200 4331390 v2.1 1998 STEP7 MicroWin 2.1. Suport pentru Windows NT4.x Actualizat cu versiunile v2.11, v2.12 4337507 v3.0 1999 STEP7 MicroWin 3.0. Permite limbajele STL, LAD, FBD Actualizat cu SP1 și SP2 (v3.02) 4353207 v3.1
v3.2 2000 STEP7 MicroWin 3.1. Acces la nivel de simboluri Instrucțiuni trigonometrice (pentru anumite CPU S7-200) Suport pentru modulele PROFIBUS DP slave (pentru anumite CPU S7-200) STEP7 MicroWin 3.11 în 2001 STEP7 MicroWin 3.1.2.22 în 2001 STEP7 MicroWin 3.2.0.108 în 2002 STEP7 MicroWin 3.2.1.0 în 2002 STEP7 MicroWin 3.2.2 în 2003 STEP7 MicroWin 3.2.3 în 2003 STEP7 MicroWin 3.2.4 (SIOS ID 16649966) în 2003 4558765 ToolBox v1.0 2000 STEP 7-Micro/WIN32 Toolbox V1.0. Funcții adiționale pentru S7-200 TP Designer Software pentru TP070 Suport pentru comunicația USS cu acționările MicroMaster Actualizat în 2002 ca STEP 7-Micro/WIN Add-On Instruction Library, V 1.14559082
11859930 v4.0 2004 STEP7 MicroWin 4.0. PID, PID Autotune Poziționare cu Pulse Train Output (PTO), Pulse Width Modulation (PWM) Data Logging Wizard Recipe Wizard Online Trend Chart Diverse alte îmbunătățiri STEP 7-Micro/WIN V4.0.1 în 2004 (SIOS ID 19798037) STEP 7-Micro/WIN V4.0.2 în 2005 (SIOS ID 21897112) STEP 7-Micro/WIN V4.0.3 în 2006 (SIOS ID 22418336) STEP 7-Micro/WIN V4.0.4 în 2006 (SIOS ID 23544164) STEP 7-Micro/WIN V4.0 SP5 în 2007 (odată cu lansarea FieldPG M) STEP 7-Micro/WIN V4.0 SP6 în 2008 (FieldPG M2) STEP 7-Micro/WIN V4.0 SP7 în 2009 (FieldPG M3) STEP 7-Micro/WIN V4.0 SP8 în 2010 STEP 7-Micro/WIN V4.0 SP9 în 2012 (SIOS ID 60035301) 19300593
STEP 7 (v1.0 - v5.7)
STEP 7 este conceput ca un pachet software modular ce oferă diverse utilitare pentru dezvoltarea proiectelor de automatizare.
Simatic Manager: Pentru gestiunea centralizată a tuturor utilitarelor și datelor proiectului de automatizare SIMATIC S7, C7 sau WinAC.
Editor Hardware: Pentru configurarea sistemului de automatizare și parametrizarea modulelor ce sunt setabile.
Editor simboluri: Pentru definirea variabilelor globale utilizate (en:"global tags"), a denumirilor simbolice, tipurilor de date și comentariilor pentru acestea.
Editor program: Pentru editarea programelor utilizator, utilizând unul dintre limbajele de programare PLC standardizate (conform EN 61131-3):
STL (STatement List, numit AWL = Anweisungliste în Germană sau IL = Instruction List conform IEC 61131-3). Este un limbaj de nivel scăzut (low level language), conform DIN 19239, similar limbajului de asamblare, cu un set extins de instrucțiuni ce oferă o mare flexibilitate în scrierea și optimizarea programului. Controlul execuției programului se realizează cu ajutorul instrucțiunilor Jump, BE și a apelurilor de funcții.
LAD (LADder logic, numit KOP = Kontaktplan în Germană sau LD conform IEC 61131-3). Este un limbaj grafic conform DIN 19239 în care programul utilizator este reprezentat similar unei scheme electrice (format american - ladder diagram). În cele mai multe cazuri programul afișat în LAD este mai ușor de înțeles iar depanarea on-line este intuitivă și mai ușoară față de depanarea unui program afișat în STL. Totuși, în STEP 7 (până la v5.x inclusiv) programele utilizator sunt salvate și transferate către automatul programabil Simatic S7 doar în STL (AWL). LAD este doar o formă de afișare a programului utilizator ce nu conține toate instrucțiunile disponibile în STL.
FBD (Function Block Diagram, FBS – Funktionsbausteinsprache în Germană sau FDB conform IEC 61131-3; similar limbajului CSF de la STEP 5). Este un limbaj grafic, conform DIN 40700, în care programul utilizator este reprezentat similar unei scheme electonice cu porți logice. În cele mai multe cazuri programul afișat în CSF/FBD este mai ușor de înțeles iar depanarea on-line este intuitivă și mai ușoară față de depanarea unui program afișat în STL. Totuși, în STEP 7 (până la v5.x inclusiv) programele utilizator sunt salvate și transferate către automatul programabil Simatic S7 doar în STL (AWL). CSF/FBD este doar o formă de afișare a programului utilizator ce nu conține toate instrucțiunile disponibile în STL.
Opțional, STEP 7 mai oferă și următoarele limbaje (în general condiționat de achiziția unei licențe):
S7-SCL (Structured Control Language, ST conform IEC 61131-3). Este un limbaj de nivel înalt, bazat pe limbajul PASCAL, ce permite utilizarea structurilor de limbaj complexe precum REPEAT-UNTIL, WHILE-DO, IF-THEN-ELSE, CASE, etc.
S7-Graph (Diagrama de funcții secvențiale, SFC conform IEC 61131-3). Un limbaj de programare grafic, ce permite implementarea structurilor de control secvențiale, bazat pe conceptul de rețele Petri binare. Un program S7-Graph constă într-un număr de pași, fiecare pas având asociate acțiuni / ecuații de program PLC, și un număr de tranziții ce permit trecerea de la un anumit pas la un altul la îndeplinirea unor condiții.
S7-HiGraph (specific Siemens, fără să corespundă unei standardizări IEC 61131-3). Un limbaj de programare grafic, similar S7-Graph, ce permite implementarea structurilor de control binare avansate, similare diagramelor de stare.
S7-CFC (Continuous Function Chart, specific Siemens, fără să corespundă unei standardizări IEC 61131-3). Un editor grafic utilizat pentru a crea întreaga structură a programului PLC din blocuri de bibliotecă, gata programate. În editor aceste blocuri sunt selectate în grafuri, parametrizate și interconectate. CFC sunt utilizate în principal pentru controlul proceselor continue, acolo unde sarcinile complexe de control în buclă deschisă sau închisă pot fi mapate ușor în CFC.
S7-PLCSIM: Un simulator al sistemelor S7-300, S7-400 sau WinAC ce permite testarea în mediu virtual a unui proiect de automatizare S7.
Blocuri OB, FC, FB, DB
În STEP 7 programul poate fi structurat în blocuri a căror execuție poate fi controlată.
OB: blocuri de organizare (organization blocks): pentru gestiunea programului. În STEP 7 blocurile OB sunt lansate în execuție de către PLC, anumite blocuri OB fiind lansate de către anumite evenimente. De exemplu, la pornirea PLC (pentru majoritatea sistemelor Simatic S7) este rulat automat OB100, dacă există, apoi este rulat ciclic OB1 (după încheierea execuției OB1 acest bloc este lansat din nou). Atunci când un bloc OB este lansat în execuție de către PLC, în interfața blocului OB sunt transferate informații detaliate referitoare la evenimentul ce a dus la execuția blocului OB, informații ce pot fi utilizate în programul utilizator.
FC: Funcții (Functions): conțin secvențe de program utilizator structurat conform cerințelor funcționale sau de proces, în general secvențe pentru funcțiile utilizate mai des. Fiecare funcție returnează un singur parametru (dar, ca extensie a standardului IEC este posibil ca o funcție să returneze mai mulți parametri). Toți parametrii de ieșire din bloc trebuie să fie procesați direct după apelul blocului FC.
FB: Blocuri Funcționale (Function Blocks): conțin secvențe de program utilizator structurat conform cerințelor funcționale sau de proces. Blocurile FB pot fi apelate cu diverse date de intrare pentru fiecare apelare (așa numita instanță). Aceste date, precum și variabilele interne (pentru stocarea valorilor intermediare) dar și ieșirile din bloc sunt salvate într-un bloc de date (DB) alocat la apelarea blocului FB și gestionat automat de către sistem. Acest bloc DB, numit și DB de instanță, ar trebui să fie unic pentru fiecare apelare a blocului FB și poate fi generat automat la compilarea programului. Datele din blocurile DB de instanță pot fi accesate oricând din programul utilizator.
DB: blocuri de date. Nu conțin cod și pot fi considerate o extensie a memoriei de lucru (zona de memorie de lucru a PLC, notată M la STEP 7). Pot fi blocuri de date globale / generice (Shared DB), blocuri DB de instanță prealocate unui anume tip de bloc FB (Instance DB), sau blocuri predefinite conform unui șablon UDT (UDT DB). În blocurile de date pot fi alocate atât date de tip elementar (BOOL, INTEGER, REAL, etc.) cât și date de tip coplex (ARRAY, STRUCT, etc.).
SFC: Funcții Sistem (System Functions): sunt funcții integrate în sistemul de operare al CPU, de ex. funcții de transfer a blocurilor, citire timp, etc.
SFB: Blocuri Funcționale Sistem (System Function Blocks): sunt blocuri funcționale integrate în sistemul de operare al CPU, de ex. SEND, RECEIVE, etc. Variabilele acestora sunt salvate în blocuri de date, similar blocurilor funcționale FB.
SDB: blocuri de date sistem. Sunt blocuri de date pentru sistemul de operare al CPU ce conțin setări ale sistemului, de ex. parametri modul, etc.
Istoric STEP 7 (extras):