As (în , nominativ plural: asses, iar la genitiv plural: assium)G. Guțu, Dicționar latin – român, 1983. era o monedă de bronz sau de cupru din Roma antică. Greutatea și aspectul acestei monede au evoluat în mod considerabil de-a lungul secolelor.
Etimologie Cuvântul din provine din cuvântul din : „aramă”, „bronz”.
Asul în timpul Republicii Romane thumb|Aes signatum - sfârșitul secolului al IV-lea î.Hr. sau începutul secolului al III-lea î.Hr. – lungime cca 15 cm – greutate cca 1,4 kg – Cabinetul de Medalii din Paris În Istoria saLucrarea lui Titus Livius, Istoria Romană este cunoscută și sub numele de Ab urbe condita (De la fondarea Romei). despre începuturile Republicii Romane, în secolul al IV-lea î.Hr., Titus Livius face referință la as ca unitate de cont, de exemplu pentru evaluarea censuluiÎn , aici: „avere controlată prin recensământ” in G. Guțu, Dicționar latin – român, 1983. sau în suma totală a amenzilorTitus Livius Istoria Romană, cartea a II-a.
La începutul secolului al III-lea, lumea romană se servea de lingouri mari de bronz (până la 5 livre romane, adică cca 1,6 kg) turnate sub formă dreptunghiulară, având gravată imaginea unui bou sau a unei oi, aceste ligouri au fost denumite « aes signatum ». Greu de mânuit, aes signatum încetează să mai fie fabricat la mijlocul secolului al III-lea î.Hr.
În aceeași epocă, apare « aes grave » sau « aes libralis », adică « bronz de o livră », turnat în formă rotundă, având teoretic greutatea normalizată (în teorie, întrucât variațiile de turnare, de la un tipar la altul, conduceau la intervale mari de greutate). Destul de greu la origine (o livră romană cântărea 320 de grame), acest as este subdivizat în monede mai mici, care se distingeau prin marcajele de pe fețe. Un exemplu este seria de monede emise între 290 î.Hr. și 240 î.Hr.Georges Depeyrot, La monnaie romaine : 211 av. J.-C. - 476 apr. J.-C.
Aes rude Aes rude sau Aes infectum (bronz brut sau neprelucrat) este un tip de premonedă romană constituit din bucăți neregulate de bronz.
Tehnic, nu putem vorbi de o monedă întrucât acestui « aes rude » îi lipsesc forma unei monede, semnele de identificare, valoarea și autoritatea emitentă.
Populațiile Italiei Centrale, inclusiv de la Roma, foloseau în principiu pentru schimburi, ca metale, doar cuprul și bronzul.
La început, au fost utilizate bucăți de metal cu forme neregulate, de diverse dimensiuni, direct ieșite de la turnare, în stare brută și fără nicio finisare. Valoarea lor era determinată de greutate, care nu era, nici ea, uniformă și varia de la 3 kg la 0,5 kg. Având în vedere greutatea lor considerabilă, aceste lingouri trebuie să fie înțelese mai degrabă drept ca fiind rezervate tezaurizării decât comerțului zilnic. Aceste lingouri circulau în centrul Italiei, deși au fost descoperite câteva lingouri la Parma și la Bologna.
Văzută fiind varietatea de lingouri, cu greutate și formă diferite, putem presupune că erau fabricate în funcție de nevoi. Începând cu secolul al VII-lea î.Hr., « tipuri » sau « amprente », între care cea mai cunoscută este « rămurica », sunt aplicate pe lingouri, cu siguranță pentru diferențierea de alte piese analoage sau pentru a ușura decuparea lor. Lingouri care prezintă astfel de « amprente » au fost descoperite în diferite puncte ale Italiei: Bologna, Parma, MarzabottoMarzabotto este o localitate în provincia Bologna, din Emilia-Romagna în Italia., Mantova, în Umbria și în Toscana. Un astfel de lingou a fost descoperit într-un puț pentru ofrande alături de templul zeiței Demeter la Bitalemi, în apropiere de Gela, în Sicilia, iar după studiile stratigrafice, este datat din 560 –540 î.Hr.Orlandini P. 1965-67,Depositi votivi di bronzo premonetale nel santuario di Demetra Thesmophoros a Bitilemi, in "Annali dell'Istituto Italiano di Numismatica".. Alte amprente adoptate sunt « osul de pește » sau « o stea cu opt colțuri ».
În faza următoare, pentru reducerea operațiilor cântărire, au fost utilizate lingouri având forme mai regulate cu un semn care indica valoarea, numite aes signatum. În general, este vorba despre bucăți de bronz de forme aproximativ paralelipipedice sau ovoidale, cu «amprente», pe una sau pe cele două fețe, fabricate de particulari și nu de stat.
Mai târziu, spre secolul al III-lea î.Hr., a început emiterea de aes grave.
Aes signatum thumb|left|150px|Un exemplu de aes signatum produs sub Republica romană, după 450 î.Hr., bronz, 185,00x90,00 mm; 1616,62 grame; Biblioteca Apostolică Vaticană, Roma. Aes signatum, (în latină, bronz, cupru contrasemnat), este termenul pe care numismații moderni îl utilizează pentru a desemna lingourile de bronz turnate care erau utilizate în Italia centrală înaintea emiterii de Aes graveDepeyrot (2006), p. 11..
Aes signatum a fost produs în prima jumătate a secolului al III-lea î.Hr., și a urmat după Aes rude.
Greutatea barelor era de circa 1,5 kg și avea o valoare de 5 ași. Aes signatum nu aveau valoare facială și deci nu aveau amprente fixe, aceste lingouri, ca și aes rude, valorau cât cântăreau și pentru aceasta, ele erau « tăiate », după nevoi. Lingourile prezentau figuri, una pe fiecare față, aproape amprente primitive. De exemplu, cuplurile Ahile ținând un fulger, pe o față și Pegas pe revers, sau: o spadă și teacă, un elefant și un porc. Acest din urmă tip a permis datarea lingoului din 275 î.Hr., anul bătăliei de la Beneventum, în care a fost învins Pyrrhus I și al ducerii de către acesta, pentru prima oară la Roma, a elefanților de luptă care au impresionat poporul. Explicația prezenței imaginii porcului pe reversul monedei o găsim într-un text redactat de Claudius AelianusElian sofistul, De Natura animalium I, 38., potrivit căruia, aceste animale (porcii) au fost folosite pentru a înspăimânta elefanții: porcii au fost unși cu smoală și incendiați, iar grohăiturile scoase de aceștia au înspăimântat pahidermelePahiderm, adică elefant.
Aes grave sau aes libralis 150px|thumb|Ianus, pe un Aes grave, emis în 225 î.Hr., 254,64 g, cca 7 cm diametru. - Cabinet des Médailles, Paris Cu termenul aes grave (bronz greu) scriitorii romani indicau monedele grele din bronz de la începuturile Republicii Romane.
În numismatică, se desemnează astfel monedele romane turnate din bronz din secolul al IV-lea î.Hr. și din secolul al III-lea î.Hr. emise în Italia centrală de diferite populații, și caracterizate printr-un semn care indică valoarea.
În primele serii, un as cântărea cca 320 g, adică o livră romană sau 12 uncii, de unde și denumirea sa aes libralis (din : « livră »), iar greutatea submultiplilor era direct proporțională cu valoarea sa, un « semis » (care valora ½ As), și așa mai departe până la uncie, cu valoarea de 1/12 As. În această serie, toate monedele erau turnate și erau diferențiate prin motivul de pe față și de pe revers. Tabelul de mai jos oferă seria derivată a asului libralis de circa 320 g, emisă în perioada 290 î.Hr. – 250 î.Hr. .
Asul și submultiplii săi în secolul al III-lea î.Hr.Imagini Monedă Valoare Motiv față Motiv revers As as Ianus Mercur -Semis ½ as Minerva Venus - Triens 1/3 as Fulger Delfin 100px Quadrans ¼ as Cornul abundenței Mână - Sextans 1/6 as Scoică Caduceu 100px Uncia 1/12 as Os Punct - Semiuncia 1/24 as Bob de grâu Bob de grâu 100px
Greutatea Asului trece, spre anul 250 î.Hr., de la 12 la 10 uncii, adică la cca 260 grame, iar submultiplii săi cunosc o micșorare proporțională, în timp ce valorile nominale rămân neschimbate. Motive diferite gravate pe assess permit distingerea noilor serii.
Asul bătut Baterea asului își are debutul la începutul secolului al III-lea î.Hr., în timpul războiului contra lui Pyrrhus I. Al Doilea Război Punic vede apariția monedei romane de argint, denarul care valora 10 asses, iar sesterțul valora 2 asses și jumătate, și provoacă mai multe devalorizări ale asului.Le Glay (1990), p. 74..
Odată cu trecerea de la turnarea la baterea monedelor cu ciocanul, asul a devenit o monedă fiduciară, a cărei valoare nu mai era legată de conținutul de metal, de valoarea sa intrinsecă.
Greutatea teoretică a asului a evoluat astfel în timpul Republicii RomaneDepeyrot, (2006), p. 14.Hacquard (2006), p.105.:
Evoluția greutății Asului republican Data Tipul Greutatea în uncii Greutatea în grame spre 300 î.Hr. as libralis 12 uncii 320 g spre 250 î.Hr. as libralis 10 uncii 270 g 217 î.Hr. as semilibralis 6 uncii 164 g 214 î.Hr. as quadrantalis 3 uncii 82 g 211 î.Hr. as sextantalis 2 uncii 55 g 178-170 î.Hr. as uncialis 1 uncie 27 g 91 î.Hr. as semiuncialis 1/2 uncie 14 g
Datele sunt aproximative înainte de Hristos, iar cronologia perioadei instabile a asului din timpul războiului punic nu se regăsește, de la un autor la altul. Tabelul îl urmează mai ales pe Georges Depeyrot, specializat în probleme numismatice, în timp ce Marcel Le Glay situează asul de 4 uncii în 217 î.Hr. și de o uncie în 211 î.Hr. Le Glay (1990), p. 16.
Motivele gravate pe față permiteau distingerea asului și a submultiplilor săi, în timp ce toate reversurile prezentau o proră de navă.
thumb|right|200px|As republican cu Ianus (cu cele două fețe: spre trecut și spre viitor), pe avers și proră de galeră, pe revers (desen realizat de numismatul vienez Joseph Eckhel, în 1787) Asul și submultiplii săi în secolul al II-lea î.Hr. Monedă Valoare Motiv avers Motiv revers Dupondius 2 as Minerva Proră As as Ianus ProrăSemis ½ as Saturn Proră Triens 1/3 as Minerva Proră Quadrans ¼ as Hercule Proră Sextans 1/6 as Mercur Proră Uncia 1/12 as Roma Proră Semiuncia 1/24 as Mercur Proră Spre anul 145 î.Hr., raportul dintre as și monedele de argint a fost modificatMichel Christol, Daniel Nony, Rome et son empire, des origines aux invasions barbares, Hachette, collection HU, 2003, ISBN 2011455421, p. 75. : sesterțul de argint a trecut de la 2 asses și jumătate la 4 asses; denarul a trecut de la 10 asses la 16 asses. thumb|200px|As bătut pentru cel de-al treilea consulat al lui Marcus Vipsanius Agrippa (27 î.Hr.) În anul 80 î.Hr., atelierul monetar din Roma și-a încetat emiterile de monede de bronz (as și submultiplii săi), din cauza penuriei de cupru. Asul înceta să mai fie unitate de cont, în profitul sesterțului. Comerțul internațional roman folosea denarul de argint, iar pentru schimburile locale, vechile ateliere din Orient și câteva ateliere regionale din Spania sau din Galia acopereau nevoile de monedă măruntă. Așii bătuți înainte de 8o î.Hr. au rămas în circulație până la Imperiu.
Asul în timpul Imperiului 200px|left|thumb|As emis sub Nero, la Lugdunum, în 66; avers: IMP NERO CAESAR AVG P M TR POT P P (IMP[erator] NERO CAESAR AVG[ustus], P[ontifex] M[aximus], TR[ibunicia] POT[estate], P[ater] P[atriae])În traducere în limba română: Imperator (general victorios), Nero Caesar Augustus, Mare Pontif, cu puteri de tribun, Părintele Patriei, cap gol, spre dreapta, glob în dreptul pieptului; revers: S C (S[enatus] C[onsulto]), de-o parte și de alta a Ara Pacis; în exergă: ARA PACIS thumb|250px|right|Sesterț emis de Hadrian, dupondius emis de Antoninus Pius, as emis de Marcus Aurelius. Războaiele civile au dus la reactivarea emiterii de monede romane de bronz, în ateliere locale, din diferite puncte ale Imperiului, în Orient, în Spania și în Galia Narbonensis, îndeosebi la Colonia Nemausa. În 19 î.Hr., Augustus a reorganizat emisiunile într-un mod coerent și a reluat baterea asului în atelierele imperiale din Roma și din Lugdunum, azi Lyon, cu cotațiile următoareDepeyrot (2006), pp. 2-33.:
un denar de argint = 16 as un sesterț de alamă de 25 de grame = 4 as un dupondius de alamă de 12,5 g = 2 as un as = 1/30 dintr-o livră romană de cupru, adică 10,8 g un semis de 1/60 dintr-o livră de cupru = ½ as un trians de 1/112 dintr-o livră de cupru = 1/3 as.