Lucian-Liviu Albu () un economist român, ales ca membru corespondent al Academiei Române din 2009 și membru titular din 2013. Este director al Institutului de Prognoză Economică din cadrul Academiei Române.

Carieră profesională și științifică: A absolvit liceul „Dimitrie Bolintineanu” din București, apoi Facultatea de Cibernetică Economică și Statistică de la Academia de Studii Economice din București în anul 1977. În 1991 și-a susținut teza de doctorat Raportul Industrie-Agricultură și Dezvoltarea Economică la Institutul Național de Cercetări Economice din cadrul Academiei Române.

După ce și-a efectuat stagiul de econimist și șef al Oficiului de Calcul a unei întreprinderi industriale, în 1981 devine cercetător științific în cadrul Institutului Național de Cercetări Economice.

Domenii de cercetare științifică Teoria economică modernă și macroeconomie non-lineară (teoria dezechilibrelor; tipologia politicilor macroeconomice; teoria stagflației și curba Phillips trunchiată; funcția sustenabilității datoriei publice; modelarea ciclurilor endogene; aplicații ale teoriei generale a discontinuității; modelarea dinamicii structurilor economice pe stadii; teoria convergenței economice; relația inflație-șomaj; atractori în sistemele economice)

Modele ale economiei informale și evaziunii fiscale (dezvoltări teoretice și modele cantitative privind estimarea dimensiunii economiei ascunse și a evaziunii; endogenizarea probabilității de detecție în modelul general al strategiei de optimizare a evaziunii fiscale; maximizarea venitului disponibil pentru plătitorii de taxe; modelul distribuției spațiale a economiei informale, în cadrul UE și la nivel național; economia informală ca funcție de venit)

Dezvoltare economică și eficiență (metode și modele cantitative de estimare a eficienței economice și a impactului modificărilor structurale; distribuția în spațiu a variabilelor economice fundamentale; cuantificarea contribuției factorilor la creșterea economică; estimarea distribuției pe grupe de vârstă a capitalului fix; estimarea impactului “noii economii”; sistemul de sănătate și creșterea economică; fenomenul îmbătrânirii populației și efectele migrației; modelarea corelației inflație - șomaj - creștere economică; modelarea corelației rata dobânzii - rata investirii - ritmul creșterii economice; corelația nivel de dezvoltare - consum energetic - emisii de CO2)

Econometrie și prognoză (dezvoltări noi în aplicarea modelării stohastice și nestohastice în economie; estimarea dimensiunii fractale a seriilor dinamice, a exponentului Hurst și a exponenților Liapunov; distribuția spațială și econometria spațială; modelarea ciclurilor economice; modele de prognoză pe termen mediu și lung; modele de analiză și prognoză utilizând serii cu frecvență înaltă și indicatorii compoziți; modelarea mecanismelor de creștere în cazul economiilor aflate în tranziție)

Viață personală Este căsătorit și are 2 copii.

Lucrări publicate 2005 "Dezvoltarea durabilă în România. Modele și scenarii pe termen mediu și lung" (Ed. Expert, București) - în colaborare cu Emilian Dobrescu 2002 "Macroeconomie non-lineară și prognoză – Teorie și aplicație" (Academia Română, Editura Expert, București) 2000 "Economie politică – Elemente fundamentale de economie politică modernă" (Editura Ecologică, Societatea Ateneul Român, Universitatea Ecologică București) 1998 Tranziția economiei sau tranziția științei economice? (SOREC, IRLI, Editura Expert, București) 1997 Strain and inflation-unemployment relationship in transitional economies: a theoretical and empirical investigation (monograph), CEES Working Papers, University of Leicester, Centre for European Economic Studies 1996 Quantitative models for estimating underground economy and applications, Association de Comptabilité Nationale, Université de Paris - I, ACN-INSEE 1995 Underground Economy and Fiscal Policies Modeling (monograph), CEPREMAP Working Papers, Université de Paris I, Centre d'Etudes Prospectives d'Economie Mathematique Appliquées à la Planification 1995 Marketization, Restructuring and Competition in Transition Industries of Central and Eastern Europe, Avebury UK, Aldershot - Brookfield USA, Hong Kong, Singapore, Sydney 1991 Le rapport industrie - agriculture et le développement économique, Institutul de Cercetări Economice

Note

Legături externe Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – A

Vezi și Lista membrilor Academiei Române

Categorie:Nașteri în 1951 Categorie:Nașteri pe 7 august Categorie:Economiști români Categorie:Autori români Categorie:Membri titulari ai Academiei Române Categorie:Bucureșteni Categorie:Profesori universitari români