Ion Gheorghe Maurer () a fost un politician comunist român, cel de-al 49-lea prim-ministru al României în perioada 1961–1974.
A fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române (șef al statului) în perioada 11 ianuarie 1958–21 martie 1961. Membru titular al Academiei Române.
Originea și studiile Maurer s-a născut ca Jean Georges Maurer în 1902 la București. În documente secrete ale Ministerului de Externe Britanic era menționată ca dată a nașterii ziua de 8 iulie 1899, iar ca loc al nașterii comuna Vorumloc din județul Târnava Mare.British Documents 1946, 2000 Bunicul său patern, sas din Sighișoara, se mutase în Muntenia. Tatăl său a fost profesor de franceză și germană și director la școala Buftea din BucureștiÎn documentele britanice din 1946 - ar fi predat, poate, și la o școală din Ploiești , mama franțuzoaică, profesoară de franceză, se numea Jeanne Émilie Desmaret.Florian Banu etc 2011 Maurer nu a vorbit, însă, limba germană, ci vorbea fluent limbile română și franceză.Hans Vastag, György Mandics, Manfred Engelmann: „Temeswar - Symbol der Freiheit“ (Timișoara – simbolul libertății), Editura Amalthea, Viena 1992, p. 42, ISBN: 978-38500-2311-5Irina Gridan. Parallélismes et convergences (III) Ion Gheorghe Maurer à Paris à l’été 1964 : Realpolitik et offensive du sourire. Arhivele Totalitarismului, 2009, XVII (64-65), pp.99-122. ffhal-00622158f După ce a studiat dreptul la București (până în 1923) și apoi la Sorbona la Paris unde și-a luat doctoratul în 1925,Jstor Maurer a activat ca judecător la AgnitaBritish Documents 1946, 2000 apoi ca asistent de procuror sau procuror la Sighișoara.British Documents 1946, 2000 A încercat să intre în Baroul de Târnava Mare, dar n-a reușit. În cele din urmă a fost primit în Baroul Avocaților de București. Ca avocat, a reprezentat în instanțele juridice atât marile bănci românești cât și „ilegaliști” comuniști români în procesele politice dinainte de război.Jurnalul “Der Spiegel, nr. 26, 1970
Familia Prima sa soție s-a numit Dana Gavrilovici – după alte surse, Lucreția Săndulescu. Ea era mai în vârstă decât el și au avut împreună două fiice.[https://www.contributors.ro/un-aristocrat-rosu-ion-gheorghe-maurer-si-pseudo-justitia-comunista/ Un aristocrat roșu-Ion-Gheorghe-Maurer Dintr-o căsătorie anterioară, soția avea un fiu, Alexandru Niculescu, care a devenit ofițer.
S-a recăsătorit în 1949 cu Elena (Lili) Stănescu, fostă soție a prietenului său, N. D. Cocea, cu care a avut un băiat, Jean Maurer, care trăiește la München.
Soția a murit cu un an înainte de moartea lui. Fiul său însă, temându-se de producerea unui atac de inimă, i-a ascuns acest fapt, Maurer murind cu credința că soția sa încă mai trăiește și este tratată într-un spital.The Independent, 15 februarie 2000, Articolul lui Gabriel Partos
Cariera politică În anul 1937 a devenit membru al Partidului Comunist din România. Fiind un avocat celebru și respectat, a avut misiunea de a se infiltra în partidele istorice: în 1937 candidează pentru un loc în parlament pe listele PNL-Brătianu, iar, în 1938, pe listele PNȚ, în județul Dâmbovița, dar nu a fost ales.
Între anii 1947-1951, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român. A fost ales membru titular al Academiei Române din 1955.
În guvernul Petru Groza a fost numit subsecretar de Stat la Ministerul Comunicațiilor și Lucrărilor Publice. În același an, a făcut parte din delegația care a participat la Conferința de Pace de la Paris.
A fost numit ministru de externe în 1957 în guvernul condus de Chivu Stoica. În 1958 a fost ales președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (funcție de șef de stat). A fost ales membru al Biroului Politic al CC al PCR în 1960, poziție pe care a păstrat-o și după numirea sa ca prim-ministru în 1961. thumb|left|Ion Gheorghe Maurer și Joseph Luns în 1967 În lupta pentru putere care a urmat după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej în 1965, Maurer, împreună cu Emil Bodnăraș și Manea Mănescu (și alți membri importanți în CC al PCR) l-au sprijinit pe Nicolae Ceaușescu împotriva lui Gheorghe Apostol. În anii care au urmat, Maurer a contribuit la consolidarea puterii lui Ceaușescu, de exemplu prin înlocuirea din funcția de ministru de externe al lui Corneliu Mănescu.
În perioada cât a fost prim-ministru (a condus cinci guverne succesive din 21 martie 1961 până la 28 martie 1974), a făcut numeroase vizite în străinătate, pentru a înlesni relațiile economice sau a întări legăturile politice. A făcut câte două vizite în URSS și China (martie 1964) pentru a media în conflictul dintre cele două mari țări socialiste. La 28 septemberie 1967 a călătorit în secret la Hanoi, cu scopul de a convinge guvernul comunist al Vietnamului de Nord să-și schimbe poziția dură și să adere la demersurile care aveau ca scop terminarea războiului cu Vietnamul de Sud. În mandatele sale economia României a înregistrat o creștere medie de peste 9% pe an.
În 1971 a fost la una dintre multele vânători comune cu Nicolae Ceaușescu în județul Covasna. Cu această ocazie s-a iscat un conflict între cei doi legat de cine a doborât un urs, după ce amândoi au tras aproape în același timp. Cu toate că părerea asistenților prezenți era că glonțul ucigaș a fost al lui Maurer, un funcționar al ministerului rugat să facă arbitrajul, Feneser, a decis, că trofeul aparține lui Ceaușescu. Maurer a protestat și, în urma schimbului de cuvinte, Ceaușescu s-a supărat și a plecat cu elicopterul, fără să ia parte la ospățul obișnuit de după vânătoare. Localnicii care au participat la aceste vânători au păstrat o amintire plăcută despre Maurer, pe care îl considerau un om curajos, fin, cu simțul umorului, care înțelegea limba maghiară, spre deosebire de Ceaușescu, care țipa tot timpul, era arogant cu oamenii, și nu avea curaj.Vörös és fekete Bodvajban. Un bătrân de 89 ani, Veress János, povestea că la o asemenea vânătoare i-a reproșat lui Maurer că de ce a pierdut ocazia, și nu a tras la momentul oportun, dar el neștiind bine românește a spus textual: „Porc ai fost. De ce nu ai tras?” Maurer a râs cu poftă, nu s-a supărat, și a evocat momentul de mai multe ori în viitor.
În 1972, în aceeași zi când Ceaușescu îi îndemna pe activiștii comuniști să lupte pentru realizarea planului cincinal în 4 ani și jumătate, Maurer a surprins opinia publică prin discursul său de la Cluj, în care a declarat, că „Mai bine mai puțin, dar mai bine”. Discursul său a fost ignorat de mass-media, un semn sigur al marginalizării sale treptate, și ascensiunii Elenei Ceaușescu.
La ședința CC al PCR din 25-26 martie 1974, au fost îndepărtați din funcții mai mulți adversari ai lui Nicolae Ceaușescu.Pe 28 martie 1974 Ceaușescu a preluat și funcția de șef de stat prin noua funcție de președinte al republicii. Maurer a fost scos la pensie la cererea lui, pe motiv de boală, dar a păstrat cele mai multe avantaje personale ale elitei comuniste (vilă cu piscină în interior, 2 mașini de lux, șofer, gardă de corp etc.). În anii care au urmat a fost invitat de onoare la toate evenimentele publice mari ale partidului și statului (congrese, sărbătorile cu ocazia zilei naționale etc.).
Și-a trăit anii lungi de pensie într-o vilă luxoasă aflată pe bulevardul Primăverii din București, confiscată de statul comunist de la proprietarii originari în ultimii ani ai deceniului 1940.
Károly Király, un alt fost demnitar înalt al nomenclaturii comuniste căzut în dizgrație, i-a transmis lui Maurer copia uneia dintre scrisorile sale de protest din primăvara lui 1987. Maurer a dat pe 25 august 1987 un răspuns foarte scurt, precizând că este de acord cu toate criticile și observațiile formulate de Király, cu excepția paragrafului care exprimă convingerea că lucrurile mai pot fi îndreptate.Scrisoarea lui I.G. Maurer către Károly Király (lb. maghiară) , pg. 9.
După condamnarea represiunii mișcării de revoltă a muncitorilor din Brașov din noiembrie 1987, a fost pus în stare de arest la domiciliu.
După revoluția din 1989 a rămas sceptic, nu s-a mai implicat în viața publică. Într-un interviu acordat revistei "Flacăra" în 1992, el afirma că, în afară de Ion Iliescu, care îi mai cerea, prin 1990, câte un sfat, nici foștii, nici actualii demnitari nu-l vizitau.Știrea morții lui Maurer, Ziua, 10 februarie 2000.
Distincții Ordinul „Coroana României” în grad de Mare Ofițer (7 august 1945) Ordinul „Steaua României” în gradul de „Mare Ofițer” (1947) Medalia „A cincea aniversare a Republicii Populare Române” (24 decembrie 1952) „pentru lupta și munca duse în vederea făuririi, consolidării și prosperării Republicii Populare Române”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române nr. 508 din 24 decembrie 1952 pentru conferirea Medaliei „A cincea aniversare a Republicii Populare Române”, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, anul I, nr. 13, 29 decembrie 1952, p. 99. Ordinul Muncii clasa a III-a (21 august 1954) „pentru merite deosebite pe tărîmul construcției de stat, economice, sociale și culturale, cu ocazia celei de a zecea aniversări a eliberării patriei noastre”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 368 din 21 august 1954 pentru conferirea ordinului „Steaua Republicii Populare Romîne”, „Ordinului Muncii” și a „Medaliei Muncii” unor tovarăși, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul III, nr. 42, 30 august 1954, p. 384. Ordinul „Apărarea Patriei” clasa a II-a (30 decembrie 1957) „cu ocazia celei de a zecea aniversări a proclamării Republicii Populare Romîne și pentru merite deosebite în îndeplinirea sarcinilor date de Partidul Muncitoresc Romîn, pentru merite deosebite pe tărîmul construcției de stat, economice, sociale, culturale și obștești”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 613 din 30 decembrie 1957 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VII, nr. 2, 13 ianuarie 1958, p. 8. Ordinul „23 August” clasa I (12 august 1959) „pentru îndelungată activitate în mișcarea muncitorească, pentru contribuția activă la răsturnarea dictaturii militaro-fasciste și instaurarea regimului democrat-popular, pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 308 din 12 august 1959 privind conferirea unor titluri, ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VIII, nr. 25, 17 septembrie 1959, p. 179. Medalia „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din Romînia” (6 mai 1961) „pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite în opera de construire a socialismului”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 120 din 6 mai 1961 pentru conferirea medaliei „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din Romînia”, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul X, nr. 30, 31 decembrie 1961, p. 389. titlul de Erou al Muncii Socialiste din Republica Populară Romînă și medalia de aur „Secera și Ciocanul” (22 septembrie 1962) „cu prilejul împlinirii a 60 de ani de viață, pentru activitate îndelungată în mișcarea revoluționară și merite deosebite în opera de construire a socialismului”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 757 din 22 septembrie 1962 pentru conferirea titlului de „Erou al Muncii Socialiste din Republica Populară Romînă” tovarășului Ion Gheorghe Maurer, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XI, nr. 19, 29 septembrie 1962, p. 173.