Józef Zachariasz Bem (n. 14 martie 1795, Tarnów - d. 10 decembrie 1850, Aleppo, astăzi Halab, Siria) a fost un general polonez, comandantul armatei revoluționare maghiare în timpul Revoluției de la 1848.
Activitatea La 14 octombrie 1848 a preluat la Viena conducerea revoluției antihabsburgice. Pe 25 octombrie, în ziua capitulării rebelilor, a fugit în Ungaria. Guvernul revoluționar al lui Lajos Kossuth i-a încredințat imediat comanda trupelor revoluționare maghiare din Transilvania. Acolo a organizat o armată de 10.000 de secui, cu care a reușit să înfrângă în bătălia de la Dej, pe 19 decembrie 1848, trupele feldmareșalului austriac Anton von Puchner. În ciuda înfrângerii sale pe 4 februarie 1849 la Vízakna (azi Ocna Sibiului), generalul Bem a reușit să cucerească Sibiul și Brașovul, silind trupele austriece să se retragă în Valahia.
După ce Casa de Habsburg a chemat în ajutor trupele țariste, generalul Bem a fost înfrânt pe 31 iulie 1849 în bătălia de la Albești, lângă Sighișoara. Chemat de Lajos Kossuth să se retragă în Ungaria, a luat parte, pe 9 august 1849, la bătălia de la sud de Timișoara, unde trupele revoluționare maghiare au fost înfrânte de aliații austrieci și ruși. Pe 13 august 1849 armata revoluționară a capitulat la Șiria. Comandanții trupelor revoluționare, cu excepția lui Bem, au fost judecați și executați pentru înaltă trădare. (Vezi Cei 13 de la Arad). Józef Bem a reușit să scape, fugind în Țara Românească, la București, apoi în Imperiul Otoman, unde s-a convertit la islam și a devenit înalt funcționar sub numele de Amurat Pașa. A murit în anul 1850 la Alep, Siria.
Bem și românii Deoarece, în timpul revoluției maghiare, activitatea lui Bem s-a desfășurat în principal în Transilvania, el a rămas o figură controversată în rândul românilor.
Józef Bem a încercat să evite luptele cu românii ardeleni, conduși de Avram Iancu și loiali Casei de Habsburg. Astfel, la 14 martie 1849, el a emis o proclamație în care îi cheamă pe români la încetarea ostilităților și fraternizarea sub un scop comun, dar comisarul civil, contele Lászlo Csányi, a refuzat orice armistițiu cu românii, motiv pentru care ostilitățile au continuat. Masacrele comise de militarii secui, aflați sub comanda lui Bem, dar și represiunea sângeroasă organizată de Csányi, i-au creat o reputație negativă în rândul românilor. El a încercat însă să limiteze atrocitățile și a semnat multe decrete de amnistie pentru românii transilvăneni care au luptat împotriva lui. În urma intervențiilor unor personalități românești, precum Constantin Papfalvi, pe lângă generalul Bem, mulți români au scăpat, astfel, de spânzurătoare.
Note
Lectură suplimentară Un episod din revoluția dela 1848-1849: trecerea generalului Bem În Moldova, Gheorghe Duzinchevici, Editura Tipografia "Mitropolitul Silvestru", 1943
Legături externe A fost generalul Bem erou sau călău? , 25 ianuarie 2013, Claudiu Padurean, România liberă
Categorie:Nașteri în 1795 Categorie:Decese în 1850 Categorie:Generali polonezi Categorie:Militari otomani Categorie:Fizicieni polonezi Categorie:Participanți la Revoluțiile de la 1848 Categorie:Convertiri la islam de la creștinism Categorie:Oameni din Tarnów Categorie:Polonezi din Imperiul Austriac Categorie:Polonezi emigrați în Turcia