miniatura|Stema Imperiului Otoman din secolul al XIX-lea Sultanii Imperiului Otoman (; ), toți membri ai dinastiei otomane, cunoscută și ca Casa lui Osman, au condus imperiul transcontinental de la întemeierea sa tradițional datată în 1299 până la desființarea sa în 1922. În perioada de maximă întindere, Imperiul Otoman se întindea din Ungaria, la nord, până în Yemen, la sud, și din Algeria, la vest, până în Irak, la est. Administrat inițial din orașul Söğüt, înainte de 1280, iar apoi din Bursa, începând din 1323 sau 1324, imperiul și-a mutat capitala la Adrianopol, astăzi Edirne, în 1363, după cucerirea orașului de către Murad I, iar ulterior la Constantinopol, actualul Istanbul, în 1453, după cucerirea acestuia de către Mehmed al II-lea. miniatura|Arborele genealogic al sultanilor. Primii ani ai Imperiului Otoman au făcut obiectul unor relatări diferite, din cauza dificultății de a separa faptele istorice de legendă. Imperiul a luat naștere la sfârșitul secolului al XIII-lea, iar primul său conducător, de la care și-a primit numele, a fost Osman I. Potrivit tradiției otomane târzii, adesea nesigure, Osman era descendent al tribului Kayı al turcilor uzi. Dinastia otomană întemeiată de el a dăinuit timp de șase secole, de-a lungul domniilor a 36 de sultani. Imperiul Otoman a dispărut în urma înfrângerii Puterilor Centrale, alături de care luptase în Primul Război Mondial. Împărțirea imperiului de către Aliații victorioși și Războiul de Independență al Turciei care a urmat au dus la abolirea sultanatului în 1922 și la apariția Republicii Turcia moderne, în același an.
Denumiri Sultanul era denumit și padișah (turcă otomană: پادشاه, romanizat: pâdișâh; franceză: padichah). În uzul otoman era folosit de obicei termenul „padișah”, în timp ce „sultan” era întrebuințat atunci când conducătorul era menționat direct pe nume.Strauss 2010, pp. 21–51 În mai multe limbi europene, acesta era numit „Marele Turc”, în calitate de conducător al turcilor, sau pur și simplu „Marele Senior” (il Gran Signore, le grand seigneur), în special în secolul al XVI-lea.
Denumiri ale sultanului în limbile folosite de minoritățile etnice:
Arabă: În unele documente, termenul „padișah” era înlocuit cu malik (ملك, „rege”). Bulgară: În perioadele mai vechi, bulgarii îl numeau țar (цар). Traducerea Constituției otomane din 1876 folosea în schimb echivalente directe pentru „sultan” (Султан, Sultan) și „padișah” (Падишах, Padišah). Greacă: În perioadele mai vechi, grecii foloseau denumirea bizantină basileu (Βασιλεύς). Traducerea Constituției otomane din 1876 utiliza în schimb transliterări directe ale termenilor „sultan” (Σουλτάνος, Soultanos) și „padișah” (Παδισαχ, padisach). Iudeo-spaniolă: În special în documentele mai vechi era folosită expresia El Rey („regele”). Unele documente în limba ladino întrebuințau și termenul „sultan”, scris cu caractere ebraice: שולטן și סולטן.
Organizarea statală a Imperiului Otoman
Imperiul Otoman a fost, în cea mai mare parte a existenței sale, o monarhie absolută. În a doua jumătate a secolului al XV-lea, sultanul se afla în vârful unui sistem ierarhic și exercita atribuții politice, militare, judiciare, sociale și religioase, sub diferite titluri. În teorie, el răspundea numai în fața lui Dumnezeu și a legii divine: șeriatul islamic (شریعت, șeriat; în arabă شريعة, șaria), al cărui principal executor era. Mandatul său ceresc, numit kut, era exprimat prin titluri islamice precum „umbra lui Dumnezeu pe Pământ” (ظل الله في العالم, ẓıll Allāh fī'l-ʿalem) și „califul de pe fața pământului” (خلیفه روی زمین, Ḫalife-i rū-yi zemīn).Findley 2005, p. 115 Toate funcțiile erau ocupate în virtutea autorității sale, iar fiecare lege era emisă de el sub forma unui decret numit firman (فرمان). Sultanul era comandantul suprem al armatei și deținea în mod oficial dreptul de proprietate asupra tuturor pământurilor.Glazer 1996, „Ottoman Institutions" Osman, fiul lui Ertuğrul, mort în 1323 sau 1324, a fost primul conducător al statului otoman, care în timpul domniei sale era un mic principat, sau beilic, situat în regiunea Bitinia, la frontiera Imperiului Bizantin.
După cucerirea Constantinopolului de către Mehmed al II-lea, în 1453, sultanii otomani au început să se considere succesorii Imperiului Roman, folosind uneori titlurile de cezar al Rûmului (قیصر, qayser), împărat și calif al islamului.Toynbee 1974, pp. 22–23Stavrides 2001, p. 20 Noii conducători otomani erau încinși cu Sabia lui Osman în cadrul unei ceremonii importante, echivalentă încoronării monarhilor europeni.Quataert 2005, p. 93 Un sultan care nu trecuse prin această ceremonie nu avea dreptul ca fiii săi să fie incluși în ordinea de succesiune.d'Osman Han 2001, „Ottoman Padishah Succession"
Deși puterea sultanului era absolută în teorie și în principiu, în practică aceasta era limitată. Hotărârile politice trebuiau să țină seama de opiniile și atitudinile membrilor importanți ai dinastiei, ale aparatului birocratic și militar, precum și ale conducătorilor religioși. Începând din ultimele decenii ale secolului al XVI-lea, rolul sultanilor otomani în conducerea imperiului a început să scadă, într-o perioadă cunoscută drept Transformarea Imperiului Otoman. Deși nu puteau moșteni tronul,Quataert 2005, p. 90 femeile haremului imperial, în special mama sultanului domnitor, cunoscută sub titlul de valide sultan, au exercitat și ele o influență politică importantă din culise, conducând efectiv imperiul în perioada cunoscută drept Sultanatul femeilor.
Constituționalismul a fost introdus în timpul domniei lui Abdul-Hamid al II-lea, care a devenit astfel ultimul conducător absolut al imperiului și primul său monarh constituțional, deși fără voia sa.Glazer 1996, „External Threats and Internal Transformations" În 1878, Abdul-Hamid al II-lea a desființat parlamentul și a suspendat constituția, revenind la conducerea personală. În 1908, a fost însă obligat să restabilească regimul constituțional, iar ulterior a fost detronat. Din 2021, conducătorul familiei Osmanoğlu este Harun Osman, strănepot al lui Abdul-Hamid al II-lea.
Lista sultanilor Imagine Domnie Nume Pseudonim (traducere) Genealogie Note 120x120px|center 1281–1326 Osman I Gazi fiul lui Ertuğrul 120x120px|center 1326–1362 Orhan Gazi fiul lui Osman 120x120px|center 1362–1389 Murad I Hüdavendigâr (Dumnezeul) fiul lui Orhan Ucis în lupta de la Kossovopolje 120x120px|center 1389–1402 Baiazid I Ildârâm (Fulgerul) fiul lui Murad I Luat prizonier în lupta de la Ankara 1402–1413 Interregnul Luptele dintre fiii lui Baiazid I: Suleiman, Isa, Musa, Mehmet ș.a. 120x120px|center 1413–1421 Mehmed I Çelebi Kirisci (Călăul) fiul lui Baiazid I centru|120x120px1421-1444Murad al II-leafiul lui Mehmed IAbdică în favoarea fiului său.centru|120x120px1444-1446Mehmed al II-leael-Fatih (Cuceritorul)fiul lui Murad al II 120x120px|center 1446–1451 Murad al II-lea fiul lui Mehmed I A doua dimnie. 120x120px|center 1451–1481 Mehmed al II-lea el-Fatih (Cuceritorul)fiul lui Murad al II-lea A doua dimnie. 120x120px|center 1481–1512 Baiazid al II-lea fiul lui Mehmed al II-lea Detronat de fiul său Selim 120x120px|center 1512–1520 Selim I Yavuz (Necruțătorul / Curajosul) fiul lui Baiazid al II-lea 120x120px|center 1520–1566 Soliman I Kanuni, Muhteşem (Legiuitorul, Magnificul) fiul lui Selim I 120x120px|center 1566–1574 Selim al II-lea Bețivul fiul lui Suleiman I 120x120px|center 1574–1595 Murad al III-lea fiul lui Selim al II-lea 120x120px|center 1595–1603 Mehmed al III-lea fiul lui Murad al III-lea 120x120px|center 1603–1617 Ahmed I fiul lui Mehmed al III-lea 120x120px|center 1617–1618 Mustafa I fiul lui Mehmed al III-lea Prima domnie. Detronat. Schimbarea succesiunii la tron de la fiu la frate. 120x120px|center 1618–1622 Osman al II-lea fiul lui Ahmed I Detronat și ucis. 120x120px|center 1622–1623 Mustafa I fiul lui Mehmed al III-lea A doua domnie. 120x120px|center 1623–1640 Murad al IV-lea fiul lui Ahmed I 120x120px|center 1640–1648 Ibrahim I fiul lui Ahmed I Detronat și ucis. 120x120px|center 1648–1687 Mehmed al IV-lea Dördüncü, Avci (Al patrulea, Vânătorul) fiul lui Ibrahim I Detronat. 120x120px|center 1687–1691 Suleiman al II-lea fiul lui Ibrahim I 120x120px|center 1691–1695 Ahmed al II-lea fiul lui Ibrahim I 120x120px|center 1695–1703 Mustafa al II-lea fiul lui Mehmed al IV-lea Detronat. 120x120px|center 1703–1730 Ahmed al III-lea fiul lui Mehmed al IV-lea Abdică forțat. 120x120px|center 1730–1754 Mahmud I fiul lui Mustafa al II-lea 120x120px|center 1754–1757 Osman al III-lea fiul lui Mustafa al II-lea 120x120px|center 1757–1774 Mustafa al III-lea fiul lui Ahmed al III-lea 120x120px|center 1774–1789 Abdul Hamid I fiul lui Ahmed al III-lea 120x120px|center 1789–1807 Selim al III-lea fiul lui Mustafa al III-lea 120x120px|center 1807–1808 Mustafa al IV-lea fiul lui Abdul Hamid I Detronat. 120x120px|center 1808–1839 Mahmud al II-lea fiul lui Abdul Hamid I 120x120px|center 2 iulie 1839–1861 Abdul-Medjid I fiul lui Mahmud al II-lea 120x120px|center 1861–30 mai 1876 Abdul-Aziz fiul lui Mahmud al II-lea 120x120px|center 30 mai–23 august 1876 Murad al V-lea fiul lui Abdul-Medjid Detronat. 120x120px|center 23 august 1876–11 ianuarie 1908 Abdul Hamid al II-lea fiul lui Mahmud al II-lea Detronat. 11 ianuarie 1908–27 aprilie 1909 Hamid Pasa fiul lui As-Salaam Detronat. 120x120px|center 27 aprilie 1909–3 iulie 1918 Mehmed al V-lea fiul lui Abdul Medjid Numit și Mahommed al V-lea, Mehmed al V-lea Reșad (sau Reșat) sau Reshid Effendi. 120x120px|center 4 iulie 1918–1 noiembrie 1922 Mehmed al VI-lea fiul lui Abdul Medjid Nume original: Mehmed Vahdettin sau Vahideddin. Sultanatul este abolit. 120x120px|center 19 noiembrie 1922–3 martie 1924 Abdul Medjid al II-lea fiul lui Abdul Aziz Deține doar titlul de Calif al musulmanilor. Este expulzat din Turcia.
Note
Bibliografie
(pagina de informații a cărții la Universitatea Martin Luther) // CITAT: pp. 43–44 (PDF pp. 45–46/338).
Lectură suplimentară
Istoria turcilor, de Mustafa Ali Mehmed, Ed. științifică și enciclopedică, București, 1976
Sultani otomani *