Ioan al II-lea, supranumit cel Bun (în ; ), aparținând Casei de Valois, a fost rege al Franței din 1350 până la sfârșitul vieții.Jean-Joseph Martin: Die grossen Dynastien Europas. Die Valois., p. 350. A fost cel de-al doilea suveran din Casa de Valois, probabil bine cunoscut ca regele care a fost învins în Bătălia de la Poitiers și capturat de Eduard de Woodstock, fiul regelui Eduard al III-lea al Angliei.
Francul francez Numele lui Ioan al II-lea este legat și de apariția francului ca monedă a Franței.
Capturat de englezi la 19 septembrie 1356, după Bătălia de la Poitiers, regele Franței trebuia răscumpărat, suma solicitată fiind una enormă: 4 milioane de scuzi (ecus). Nobilimea franceză a subscris, donând în acest scop importante cantități de aur.
Noua monedă a fost denumită franc (ceea ce însemna liber în limba franceză veche) și a fost destinată eliberării regelui (în ). Expresiile legate de cuvintele care au această etimologie se păstrează în franceza modernă.
Primii franci au fost bătuți la Compiègne pe 5 decembrie 1360. O monedă cântărea 3,87 grame de aur, echivalentul unei livre; 63 de monede de un franc reprezentau o marcă de aur, cântărind 244,75 grame.
Reprezentarea regelui pe monedă este una ecvestră, cu heraldica tradițională.
Ioan al II-lea scria într-una din cele trei ordonanțe emise la 5 decembrie 1360: „Am fost eliberat pe deplin din temniță și suntem franc și eliberat de-a pururi.”Julie Claustre, Les prisonniers „desconfortés”: les littératures de la prison au bas Moyen Âge, Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne, UMR 8589-LAMOP
Starea economiei regatului, deja precară, serios afectată de război, a fost puternic încercată de acest efort financiar.
Ioan al II-lea, cu sănătatea fragilă, traversând vremuri tulburi, a murit pe 8 aprilie 1364 la Londra, unde se afla pentru noi negocieri cu Anglia. Trupul său a fost readus în Franța și înmormântat în Basilica Saint-Denis. Cripta sa a fost profanată de revoluționari în octombrie 1793.
A fost urmat la tron de fiul său, Carol al V-lea.
Căsătorii și descendenți Ioan al II-lea s-a căsătorit la 23 iulie 1332 cu Bonna de Luxemburg, fiica regelui Ioan al Boemiei și a cărei mamă, Elisabeta de Boemia, aparținea Dinastiei Přemyslid. Copiii născuți în această căsătorie au fost:
Blanche (1336–1337); Caterina (1337–1337); Carol al V-lea (1338–1380); Ludovic de Anjou (1339–1384), fondatorul liniei tinere a Casei de Anjou; Ioan de Berry (1340–1416); Filip al II-lea (1342–1404), fondatorul Casei de Valois Burgundia; Ioana (1343–1373), căsătorită la 3 noiembrie 1353 cu Carol al II-lea, regele Navarei; Maria (1344–1404), căsătorită la 5 octombrie 1364 cu ducele Robert I de Bar (Casa Scarponnois); Agnes (1345–1349); Margareta (1347–1356); Isabella (1348–1372) căsătorită în 1360 cu Gian Galeazzo Visconti, duce de Milano.Jean-Joseph Martin: Die grossen Dynastien Europas. Die Valois., pp. 350-351.
Bonna a murit de ciumă în 1349.
Pe 19 februarie 1350 Ioan s-a căsătorit cu Ioana de Boulogne. Toți copiii rezultați din această căsătorie au murit foarte mici:
Blanche (1350–1353), Caterina (1352–1353), o fiică (n./d. 1353), un fiu probabil (n./d. 1354).
Note
Bibliografie André Larané, Préliminaires de paix à Brétigny Dossier pédagogique - La création du franc Irène Delage, A history of the Franc: the key moments Jean-Joseph Martin: Die grossen Dynastien Europas. Die Valois., Editura Rencontre, Lausanne, 1969.
Categorie:Nașteri în 1319 Categorie:Nașteri pe 26 aprilie Categorie:Decese în 1364 Categorie:Decese pe 8 aprilie Categorie:Regi ai Franței Categorie:Casa de Valois Categorie:Conți de Anjou Categorie:Oameni ai Războiului de 100 de Ani Categorie:Franța medievală Categorie:Duci ai Normandiei