Tower Bridge este un pod peste Tamisa situat în Londra. Podul a fost construit între anii 1888 - 1894 și leagă partea de sud cu nordul orașului. Lungimea totală a podului este de 244 m, înălțimea pilierilor atinge 65 m. Tower Bridge a fost proiectat în stilul neogotic de Horace Jones. Pe malul de nord al Tamisei se află Turnul Londrei (Tower of London) și Saint Katharine Docks. Pe malul de sud se găsește City Hall. Frecvent turiștii confundă Tower Bridge cu Podul Londrei (London Bridge), care este podul următor pe direcția sensului de curgere a Tamisei.
O legendă urbană spune că în 1968, Robert McCulloch, cel care a cumpărat London Bridge și l-a reconstruit în Lake Havasu, a crezut că a cumpărat Tower Bridge. Acest zvon a fost infirmat de McCulloch și de Ivan Luckin, cel care a vândut podul.
Tower Bridge este în același timp un pod mobil și un pod suspendat. Podul are două turnuri care sunt legate între ele la nivelul superior prin pasarele, care au rolul de a se opune forțelor orizontale exercitate de secțiunile suspendate ale podului de pe părțile dinspre uscat ale turnurilor. Componentele verticale ale forțelor din secțiunile suspendate și reacțiile verticale ale celor două pasarele sunt suportate de cele două turnuri robuste. Pivoții pentru basculare și mașinile necesare deschiderii podului sunt adăpostite la baza fiecărui turn. Culoarea actuală a podului datează din 1977 când a fost vopsit în roșu, alb și albastru în onoarea Reginei Elisabeta a II-a, cu prilejul celei de-a 25-a aniversări a urcării pe tron. Culoarea originală a fost maro ciocolatiu.Brian Cookson. Crossing the River. Mainstream Publishing. Edinburgh and London. 2006. p.304.
Istoric Fundalul istoric thumb|right|Secțiune verticală și dimensiuni În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dezvoltarea comerțului în estul Londrei a dus la o cerere de construire a unui nou pod în aval de Podul Londrei. Un pod tradițional, fix, nu putea fi construit pentru că ar fi împiedicat accesul la facilitățile portuare în zona Pool of London, între Podul Londrei și Turnul Londrei.
În 1876 a fost format un comitet special, condus de Sir Albert Joseph Altman, pentru a găsi o soluție cu privire la problema traversării râului. Comisia a organizat un concurs de proiecte. Peste 50 de planuri au fost trimise, inclusiv unul creat de un inginer, Sir Joseph Bazalgette. Modul de evaluare a proiectelor a fost controversat și numai în 1884, un proiect trimis de Horace Jones, arhitectul orașului (care era și unul din membrii juriului)Roberts, Chris, "Cross River Traffic", Granta, 2005, a fost aprobat.
Inginerul lui Jones, Sir John Wolfe Barry, a susținut ideea unui pod mobil cu două turnuri construite pe piloni. Traveea centrală era împărțită în două părți egale care puteau fi ridicate pentru a permite desfășurarea traficului pe râu. Cele două deschideri laterale erau poduri suspendate, cu tije de suspensie ancorate atât la contraforturi, cât și la partea de sus a turnurilor.
Construcția right|thumb|Tower Bridge în construcție, 1892 Construcția podului a început în anul 1886 și a durat opt ani, cu cinci antreprenori importanți - Sir John Jackson (fundația), William George Armstrong (hidraulică), William Webster, Herbert Henry Bartlett și Sir William Arrol & Co.The Times, 2 July 1894 – și 432 de muncitori constructori. E W Crutwell a fost inginerul șantierului.
Doi piloni masivi, care conțineau peste 70.000 de tone de beton, au fost înfipți în solul de pe fundul râului pentru a susține construcția. Peste 11.000 de tone de oțel au constituit scheletul turnurilor și a traveelor. Această structură a fost apoi îmbrăcată în granit de Cornish și piatră de Portland pentru a proteja părțile metalice și pentru a-i da podului un aspect plăcut.
Jones a murit în 1887 și George D. Stevenson a preluat conducerea proiectului. Stevenson a înlocuit fațada de cărămizi originală propusă de Jones cu o fațadă ornată în stil victorian gotic, care face ca podul să fie un reper distinctiv. Modificarea a avut ca scop armonizarea podului cu Turnul Londrei din vecinătate. Costul total al construcției a fost de 1.184.000 lire sterline (100.000.000 de lire sterline în 2010).
Inaugurarea Podul a fost inaugurat oficial pe 30 iunie 1894 de Prințul de Wales (viitorul rege Eduard al VII-lea) și de soția acestuia, Prințesa de Wales (viitoarea regină Alexandra).Where Thames Smooth Waters Glide
Înainte ca podul să fie construit, Tower Subway, un tunel aflat la 400 m spre vest, era cel mai scurt mod de traversare a râului dinspre Tower Hill către Tooley Street în Southwark. Deschis în 1870, Tower Subway a fost primul tunel subteran de cale ferată, dar a fost închis după numai trei luni și a fost redeschis ca tunel pentru pietoni. O dată ce Tower Bridge a fost deschis publicului, mare parte din traficul pietonal a fost preluat de pod, pentru că aici nu se plătea nicio taxă pentru trecere. Pentru că a pierdut mult din venituri, tunelul a fost închis în 1898.
Tower Bridge este unul din cele cinci poduri din Londra care în prezent este în proprietatea și administrarea Bridge House Estates, o fundație non-profit aflată sub controlul City of London Corporation. Este singurul dintre podurile fundației care nu leagă City of London de Southwark, capătul de nord fiind în Tower Hamlets.
Proiectul Podul are 244 m lungime și două turnuri de 65 m înălțime, construite pe piloni. Traveea centrală, de 61 m, este divizată în două părți care pot fi ridicate la un unghi de 83 de grade pentru a permite circulația pe râu. Fiecare parte, cântărind peste 1000 de tone, este contrabalansată pentru a minimiza forța și a permite ridicarea în 5 minute.
Cele două travee laterale sunt poduri suspendate, fiecare de 82 m lungime, cu tijele de susținere fixate în contraforturi și în turnuri. Pasarelele pentru pietoni sunt la 44 m deasupra râului când acesta are cel mai înalt nivel.
Sistemul hidraulic thumb|right|Unul dintre motoarele cu abur de 360 CP Mecanismul de ridicare original era alimentat de apă sub presiune stocată în câteva acumulatoare hidraulice.
Sistemul a fost proiectat și instalat de Sir W. G. Armstrong Mitchell & Company din Newcastle upon Tyne. Apa, la o presiune de 5171067.968 Pa, era pompată în acumulatoare de două motoare cu abur de 360 CP. În anul 1974, mecanismul original a fost înlocuit cu un sistem modern electro-hidraulic, proiectat de BHA Cromwell House. Singurele componente ale sistemului original care încă sunt folosite sunt pinioanele finale, care învârt roțile fixate pe părțile mobile. Acestea sunt puse în mișcare de motoare hidraulice moderne, care folosesc uleiul ca fluid hidraulic.
Unele dintre mecansimele hidraulice originale au fost păstrate, deși nu mai sunt folosite. Acestea sunt exponatele principale în muzeul podului situat în vechea sală a motoarelor din partea de sud a podului. Muzeul include motoarele cu abur, două dintre acumulatoare, unul dintre motoarele hidraulice care au pus în mișcare partea mobilă, precum și alte artefacte.
Al treilea motor cu abur right|thumb|Al treilea motor în stare de funcționare,laForncett Industrial Steam Museum În timpul celui de-al doilea război mondial, în anul 1942, ca o măsură de prevenire a încetării funcționării podului ca urmare a avarierii motoarelor de către inamic, a fost instalat un al treilea motor,, de 150 CP, construit de Vickers Armstrong Ltd. în atelierele Elswick din Newcastle upon Tyne. A fost echipat cu un volant de 2,7 m în diametru, cântărea 9 tone și funcționa la o viteză de 30 rpm. Motorul nu a mai fost de folos după ce sistemul a fost modernizat în 1974 și a fost donat muzeului Forncett Industrial Steam Museum.
Controlul navigației Pentru a controla traficul pe râu au fost stabilite diferite reguli și semnale. În cursul zilei, controlul era asigurat de luminile roșii ale semafoarelor montate pe cabinele de control de pe pilonii de la fiecare capăt al podului. Noaptea se foloseau lumini colorate, pentru fiecare direcție, pe ambii piloni: două lumini roșii care indicau că podul e închis și două lumini verzi care arătau că este deschis. Pe ceață se folosea și un gong.
Vasele care treceau pe sub pod trebuia să afișeze semnale: ziua, o bilă neagră de 0,61 m în diametru era atârnată acolo unde putea fi văzută, iar noaptea, două lumini roșii în același loc. Pe ceață, navele trebuia să emită semnale sonore în mod repetat.
Dacă o bilă neagră era suspendată în zona mijlocului fiecărei pasarele (sau o lumină roșie pe timpul nopții) însemna că podul nu putea fi deschis. Aceste semnale erau repetate la aproximativ 900 de metri în aval, la Cherry Garden Pier, unde vasele care voiau să treacă pe sub pod trebuia să își afișeze propriile semnale vizuale și să emită semnale sonore în timp ce se apropiau, pentru a-l alerta pe „maestrul podului”.
Mecanismul de control pentru echipamentele de semnalizare a fost păstrat și poate fi văzut funcționând în muzeul podului.
Reacții Deși podul este un reper incontestabil, profesioniștii de la începutul secolului al XX-lea au fost foarte critici cu privire la felul în care podul arată. „E țipător și reprezintă viciul prețiozității, precum și o falsificare a stării reale a structurii" a scris H. H. Statham,Statham, H.H., "Bridge Engineering", Wiley, 1916., în timp ce Frank Brangwyn a declarat că „o structură mai absurdă decât Tower Bridge nu a fost niciodată aruncată peste un râu strategic”.Brangwyn, F., and Sparrows, W.S., "A Book of Bridges", John Lane, 1920.
Istoricul specialist în arhitectură Dan Cruickshank a ales podul și alte trei construcții pentru serialul documentar realizat de BBC în 2002, Britain's Best Buildings.
Tower Bridge astăzi thumb|centre|700px|Tower Bridge, vedere dinspre aval, la asfințit.Podul unește The Borough (Southwark, în sudul râului, în partea stângă a fotografiei) cu centrul City of London, Districtul Financiar.
thumb|right|Modul în care Tower Bridge este așezat peste râu, vedere dinspre vest, de pe platforma coloanei The Monument. City Hall este clădirea de forma unei căști de motociclist, iar pe râu este vizibilă nava muzeu HMS Belfast.
Traficul rutier Tower Bridge este încă o trecere importantă și aglomerată peste Tamisa: în fiecare zi trec peste pod peste 40.000 de oameni (în mașini, cu motociclete sau pe jos). Podul face parte din inelul rutier al City of London și este limita estică a zonei în care se plătește pentru accesul cu autovehicule (nu se plătește însă o taxă pentru trecerea pe pod cu mașina).
Pentru a menține integritatea structurii istorice, City of London Corporation a impus o limită de viteză de 32 km/h și o limită de masă de 18 t pentru vehiculele care circulă pe pod. Un sistem sofisticat dotat cu aparat fotografic măsoară viteza vehiculelor care trec pe pod, folosind plăcuțele de înmatriculare ca sistem de recunoaștere a mașinilor pentru a trimite amenzile șoferilor care depășesc viteza legală.
Un al doilea sistem monitorizează alți parametri ai vehiculelor. Bucle de inducție și detectoare piezoelectrice sunt folosite pentru a măsura greutatea, înălțimea șasiului și numărul de axe pentru fiecare vehicul.
thumb|left|Podul deschis pentru a lăsa să treacă fregata HMS Northumberland (F238) thumb|right|Interiorul nivelului superior - pasarelă (folosit ca spațiu pentru expoziții)
Navigația pe râu Părțile mobile ale podului sunt ridicate de aproximativ 1000 de ori pe an.
Traficul pe râu s-a redus mult, dar încă are prioritate față de traficul rutier. În prezent este necesară o notificare făcută cu 24 de ore înainte de deschiderea podului.
Un sistem computerizat a fost instalat în anul 2000 pentru a controla ridicarea și coborârea părților mobile prin telecomandă. Din nefericire nu s-a dovedit suficient de funcțional, podul rămânând blocat, în poziție deschisă sau închisă, de câteva ori în anul 2005, până când senzorii au fost înlocuiți.
Expoziția Tower Bridge