Spania (în ; ), în mod oficial Regatul Spaniei (în ), este o țară din sud-vestul Europei, cu câteva mici teritorii peste Strâmtoarea Gibraltar și în Oceanul Atlantic. Teritoriul său continental european este situat în Peninsula Iberică. Teritoriul include și două arhipelaguri: Insulele Canare de pe coasta Africii de Nord și Insulele Baleare în Marea Mediterană. africane Ceuta, Melilla și Peñón de Vélez de la Gomera fac din Spania singura țară europeană care are o frontieră fizică cu o țară africană (Maroc). Mai multe insule mici din Marea Alboran fac parte și ele din teritoriul spaniol. este mărginită la sud și est de Marea Mediterană; la nord și nord-est de Franța, Andorra și Golful Biscaya; iar la vest și nord-vest de Portugalia și, respectiv, Oceanul Atlantic.
Cu o suprafață de , Spania este cea mai mare țară din Europa de Sud, a doua cea mai mare țară din Europa de Vest și Uniunea Europeană și a patra cea mai întinsă țară de pe continentul european. Cu o populație care depășește 48,6 milioane, Spania este a șasea țară din Europa ca populație și a patra din Uniunea Europeană. Capitala Spaniei și cel mai mare oraș este Madrid; printre alte majore se numără Barcelona, Valencia, Sevilla, Zaragoza, Málaga, Murcia, Palma, Las Palmas de Gran Canaria și Bilbao.
Prin migrație și colonizare, s-au dezvoltat în regiune diverse culturi alături de fenicieni, greci, celți și . Romanii au cucerit regiunea în preajma anului 200 î.e.n., numind-o Hispania, după numele fenician anterior, Sp(a)n sau Spania. Spania a rămas sub stăpânirea romană până la prăbușirea Imperiului Roman de Apus în secolul al IV-lea, perioadă care a declanșat pătrunderea confederațiilor tribale germanice din Europa Centrală. Vizigoții au apărut ca facțiune dominantă până în secolul al V-lea, regatul lor întinzându-se pe o mare parte a peninsulei.
La începutul secolului al VIII-lea, Regatul Vizigot a fost cucerit de Califatul Umayyad, ceea ce a adus peste 700 de ani de dominație musulmană. Spania Islamică a devenit un important centru economic și intelectual, orașul Cordoba fiind unul dintre cele mai mari și mai bogate din Europa. Câteva regate creștine au apărut la periferia nordică a Peninsulei Iberice, printre care León, Castilia, Aragon, Portugalia și Navarra. În următoarele șapte secole, o expansiune intermitentă spre sud a acestor regate încadrată metaistoric ca o „recucerire” sau — a culminat cu cucerirea creștină a ultimei entități statale musulmane, Regatul Nasrid al Granadei, în 1492. În același an, Cristofor Columb sosea în Lumea Nouă în numele monarhilor catolici, a căror unire dinastică a Castiliei și Aragonului este uneori considerată apariția Spaniei ca țară unificată. Din secolul al XVI-lea până la începutul secolului al XIX-lea, Spania a dominat unul dintre cele mai mari imperii din istorie, care a fost printre primele imperii globale; imensa sa moștenire culturală și lingvistică include peste 570 de milioane de , spaniola fiind astfel a doua limbă din lume ca număr de vorbitori nativi, după chineza mandarină. În Spania se găsește număr de locuri din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Spania este o democrație parlamentară laică și o monarhie parlamentară, cu regele Felipe al VI-lea ca șef de stat. Este o țară foarte dezvoltată și o țară cu venituri ridicate, cu a paisprezecea cea mai mare economie din lume după PIB-ul nominal; precum și a șaisprezecea ca mărime după PPP. Spania este membră a Organizației Națiunilor Unite (ONU), a Uniunii Europene (UE), a zonei euro, a Consiliului Europei (CE), a Organizației Statelor Ibero-Americane (OEI), a Uniunii pentru Mediterana, a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Spațiului Schengen, Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și multor altor organizații internaționale. Deși nu este un membru oficial, Spania are o „invitație permanentă” la summit-urile G20, participând la fiecare summit, ceea ce face membră de facto a grupului.
Etimologie Originile denumirii romane Hispania și a denumirii moderne sunt incerte, deși fenicienii și cartaginezii s-au referit la regiune ca Spania, de aceea cea mai larg acceptată etimologie este una semito-feniciană. Au existat mai multe relatări și ipoteze despre originea sa: thumb|left|upright|Doamna din Elche, posibil înfățișând-o pe Tanit, din , secolul al IV-lea î.e.n. Savantul renascentist a sugerat că cuvântul Hispania ar fi evoluat din cuvântul Hispalis, care înseamnă „oraș al lumii occidentale”.
a susținut că rădăcina termenului span ar fi cuvântul fenician spy, care înseamnă „a lucra metale”. De aceea, i-spn-ya ar însemna „țara unde se lucrează metale”.Linch, John (director), Fernández Castro, María Cruz (del segundo tomo), Historia de España, El País, volumen II, La península Ibérica en época prerromana, p. 40. Dossier. La etimología de España; ¿tierra de conejos?, Ar putea fi o derivare a termenului fenician I-Shpania, adică „insula iepurilor”, „țara iepurilor” sau „marginea”, o referire la poziția Spaniei la capătul Mediteranei; monedele romane bătute în regiune începând cu domnia lui Hadrian prezintă o siluetă feminină cu un iepure la picioare, iar Strabon i-a spus „țara iepurilor”. Cuvântul în chestiune (comparabil cu Shafan din ebraica modernă) înseamnă de fapt „Hyrax”, posibil pentru că fenicienii confundau cele două animale.
Hispania poate deriva din utilizarea poetică a termenului , reflectând percepția grecească a Italiei ca „țară occidentală” sau „țară a soarelui-apune” (Hesperia, Ἑσπερία în greacă) și Spania, fiind și mai la vest, ca Hesperia ultima.
Există afirmația că „Hispania” a deriva din cuvântul basc Ezpanna, care înseamnă „margine” sau „hotar”, o altă referire la faptul că Peninsula Iberică constituie colțul de sud-vest al continentului european.
Doi erudiți spanioli din secolul al XV-lea, Don Isaac Abravanel și , au dat o explicație considerată astăzi folclorică. Ambii au scris în două lucrări publicate diferite că primii evrei care au ajuns în Spania au fost aduși cu corabia de către Phiros, care era confederat cu regele Babilonului când a asediat Ierusalimul. Phiros era grec din naștere, dar i se dăduse un regat în Spania. Phiros s-a înrudit prin căsătorie cu Espan, nepotul regelui Heracles, care a condus și el un regat în Spania. Mai târziu, Heracles a renunțat la tronul său, preferând Grecia natală, lăsându-și regatul pe seama nepotului său, Espan, de la care și-a luat numele țara España (Spania). Pe baza mărturiilor lor, acest eponim ar fi fost deja utilizat în Spania pe la 350 î.e.n.Abrabanel, Commentary on the First Prophets (Pirush Al Nevi'im Rishonim), end of II Kings, pp. 680–681, Jerusalem 1955 (Hebrew).
Istorie Istoria scrisă a Peninsulei Iberice începe cu relatări despre un ținut populat în mare parte de , basci și celți. La început, zonele de coastă au fost colonizate de către fenicieni, care au fondat cele mai vechi orașe din Europa de Vest, Cádiz și Málaga. Influența feniciană s-a extins pe măsură ce o mare parte a Peninsulei a fost încorporată în cele din urmă în Imperiul Cartaginez, devenind un teatru major al Războaielor Punice împotriva Imperiului Roman în expansiune. După o , peninsula a intrat pe deplin sub stăpânire romană. În Evul Mediu timpuriu, ea a intrat sub stăpânire vizigotă și apoi o mare parte a fost cucerită de invadatorii musulmani din Africa de Nord. Într-un proces care a durat secole, micile regate creștine din nord au recâștigat treptat controlul asupra peninsulei. Ultimul stat musulman , și, în același an, Columb a ajuns în America. S-a născut astfel un imperiu global care a făcut ca Spania să devină cel mai puternic regat din Europa, principala putere mondială timp de un secol și jumătate, și cel mai mare imperiu de peste mări timp de trei secole.
Războaiele continue și alte probleme au dus în cele din urmă la pierderea treptată a acestui statut. Conflictul napoleonian din Spania a dus la haos, declanșând mișcări de independență care au sfâșiat cea mai mare parte a imperiului și au lăsat țara instabilă din punct de vedere politic. Spania a suferit un război civil devastator în anii 1930 și apoi a intrat sub conducerea unui guvern autoritar, care a condus țara printr-o perioadă de stagnare, urmată de o creștere bruscă a economiei. În cele din urmă, democrația a fost restabilită sub forma unei monarhii constituționale parlamentare. Spania a aderat la Uniunea Europeană, trecând printr-o renaștere culturală și o creștere economică constantă până la începutul secolului al XXI-lea, într-o nouă lume globalizată, cu provocări economice și ecologice diferite.
Preistoria și popoare preromane thumb|Castru celtic în Galicia Cercetările arheologice de la Atapuerca indică faptul că Peninsula Iberică a fost populată de hominizi acum 1,2 milioane de ani. În Atapuerca s-au găsit fosile de la primii hominini cunoscuți din Europa, Homo antecessor. Oamenii moderni au ajuns pentru prima dată în Peninsula Iberică, dinspre nord, pe jos, acum aproximativ 35.000 de ani.Typical Aurignacian items were found in Cantabria (Morín, El Pendo, ), the Basque Country (Santimamiñe) and Catalonia. Cele mai cunoscute artefacte ale acestor așezări umane preistorice sunt faimoasele picturi din peștera Altamira din Cantabria din nordul Iberiei, care au fost create pe la 35.600 până la 13.500 î.e.n. de . Dovezile arheologice și genetice sugerează că Peninsula Iberică a funcționat ca unul dintre numeroasele refugii majore din care nordul Europei a fost repopulat după sfârșitul .
Cele mai mari grupuri care locuiau în Peninsula Iberică înainte de cucerirea romană erau și celții. Iberii au locuit în partea mediteraneană a peninsulei, de la nord-est la sud-est. Celții au locuit o mare parte din laturile interioare și atlantice ale peninsulei, de la nord-vest la sud-vest. Bascii au ocupat zona de vest a lanțului muntos al Pirineilor și zonele adiacente, cultura tartesilor influențați de fenicieni a înflorit în sud-vest, iar și vetonii au ocupat zone în vestul central. Mai multe orașe au fost fondate de-a lungul coastei de către fenicieni, iar în est, grecii au înființat avanposturi comerciale și colonii. În cele din urmă, feniciano-cartaginezii s-au extins spre interior spre meseta; totuși, datorită triburilor războinice din interior, cartaginezii s-au stabilit doar pe coastele Peninsulei Iberice.
Hispania romană și Regatul Vizigot stanga|miniatura| din Mérida În timpul celui de al Doilea Război Punic, aproximativ între 210 și 205 î.e.n., Republica Romană în expansiune a capturat coloniile comerciale cartagineze aflate de-a lungul coastei mediteraneene. Deși romanii au avut nevoie de aproape două secole pentru a finaliza , aceștia și-au păstrat controlul timp de peste șase secole. Dominația romană era susținută de lege, limba latină și drumurile romane.
Culturile populației celtice și iberice au fost treptat (latinizate) cu viteze diferite, în funcție de partea din Hispania în care trăiau, liderii locali fiind admiși în clasa aristocratică romană. Hispania a servit drept grânar pentru piața romană, iar porturile sale exportau aur, lână, ulei de măsline și vin. Producția agricolă a crescut odată cu introducerea proiectelor de irigații, dintre care unele rămân și astăzi în uz. Împărații Hadrian, Traian, Teodosie I și filosoful Seneca s-au născut în Hispania. Creștinismul a fost introdus în Hispania în secolul I e.n. și a devenit popular în orașe în secolul al II-lea e.n. În cea mai mare parte, limbile și religia actuale ale Spaniei, precum și baza legilor sale, provin din această perioadă. miniatura| și episcopii în timpul , 589. , fol. 145, Biblioteca del Escorial