Gillian Rubinstein () este o scriitoare australiană de cărți pentru copii și piese de teatru. Născută în Potten End, Berkhamsted, Hertfordshire, Anglia, Rubinstein și-a împărțit copilăria între Anglia și Nigeria, mutându-se în Australia în 1973. În afară de opt piese, numeroase povestiri și articole, a scris peste 30 de cărți. Debutul său foarte popular și premiat din 1986, Space Demons, a introdus teme precum maturizarea și lumile fantastice, care se vor regăsi și în scrierile ulterioare. Cărți cum sunt At Ardilla, Foxspell și Galax-Arena au primit aprecieri critice și multe premii.
În 2001, Rubinstein a publicat "Să nu trezești podeaua-privighetoare", primul roman din seria Legendele clanului Otori, folosind pseudonimul Lian Hearn. Acțiunea seriei se petrece în sânul unei națiuni care trăiește pe o insulă fictivă, similară Japoniei feudale și este prima sa încercare de a se adresa unei audiențe adulte.
Numele 'Lian' provine de la o poreclă din copilărie, iar 'Hearn' pare a fi legat de bâtlan (eng. heron), care este un element important al seriei. S-a sugerat și că numele a fost împrumutat de la Lafcadio Hearn, unul dintre primii scriitori occidentali care s-a preocupat de mitologia japoneză.
Gillian Rubinstein trăiește în Goolwa, South Australia.
Cărți Space Demons (1987) Skymaze (1989) Answers to Brut (Omnibus Books, 1991) Galax-Arena (Hyland House, 1992) - a doua ediție în 2001 Mr Plunkett's pool (Random House Australia, 1992) - ilustrată de Terry Denton Keep Me Company (Viking, 1992) - ilustrată de Lorraine Hannay Dog in, Cat Out (Ticknor & Fields, 1993) - ilustrată de Ann James Foxspell (Hyland House, 1994) Jake and Pete (Random House Australia, 1995) - ilustrată de Terry Denton The Giant's Tooth (Puffin, 1995) - ilustrată de Craig Smith Peanut the ponyrat (Heinemann, 1995) Annie's Brother's Suit (Hyland House, 1996) Witch Music and other stories (Hyland House, 1996) Shinkei (Omnibus Books, 1996) Sharon, keep your hair on (Random House Australia, 1996) - ilustrată de David Mackintosh Under the Cat's Eye (Hodder Headline, 1997) Jake and Pete and the stray dogs (Random House Australia, 1997) - ilustrată de Terry Denton Each beach (Box Press, 1998) - ilustrată de Mark Sofilas Hooray for the Kafe Karaoke (Random House Australia, 1998) - desene de David Mackintosh The Pirates' Ship (Puffin Books, 1998) - ilustrată de Craig Smith The Fairy's Wings (Puffin Books, 1998) - ilustrată de Craig Smith Pure Chance (Walker Books, 1998) - ilustrată de Caroline Binch Ducky's nest (Random House Australia, 1999) - ilustrată de Terry Denton The Mermaid of Bondi Beach (Hodder Children's Books, 1999) - ilustrată de Anna Pignataro Jake & Pete and the Catcrowbats (Random House Australia, 1999) - ilustrată de Terry Denton Jake and Pete and the magpie's wedding (Random House Australia, 2000) - cu Terry Denton Terra-Farma (Viking, 2001) Prue Theroux : the cool librarian (Random House Australia, 2001) - ilustrată de David Mackintosh The Whale's Child (Hodder Headline Australia, 2002) Legendele clanului Otori - serie scrisă sub pseudonimul Lian Hearn: Across the Nightingale Floor (2002) ro. Să nu trezești podeaua-privighetoare (Traducere Lidia Grădinaru) - Editura Leda 2009 Grass for His Pillow (2003) ro. Sub cerul liber, având drept pernă iarba (Traducere Lidia Grădinaru) - Editura Leda 2009 Brilliance of the Moon (2004) ro. Strălucirea lunii, atingerea vântului (Traducere Lidia Grădinaru) - Editura Leda 2010 The Harsh Cry of the Heron (2006) Heaven's Net is Wide (2007)
Blossoms and Shadows (2010) - sub pseudonimul Lian Hearn
Compilații After Dark: seven tales to read at night (Omnibus/Puffin, 1988) Before Dawn: more tales to read at night (Omnibus/Puffin, 1988)
Povestiri sub pseudonimul G.M. Hanson"See Nikko and Die" în Love Lies Bleeding, editată de Jennifer Rowe
Contribuții Introducere ca Lian Hearn la Japan and Her People'', de Anna Hartshorne, Jetlag Press, 2007. Editată de Brent Massey și Christopher E. West.
Premii
2004 Deutscher Jugendliteraturpreis
Note
Legături externe Official website Official website for books under Lian Hearn Austlit - Rubinstein, Gillian
Categorie:Scriitori australieni Categorie:Nașteri în 1942