miniatura|Atelierul lui Sever Burada de pe strada Émile-Allez Sever Burada (născut Burădescu) (n. 14 ianuarie 1896, Craiova – d. 3 septembrie 1968, București) a fost un pictor român interbelic de origine aromânăViața și opera pictorului Sever Burada - Tudor Octavian. A fost comandant al lagărului de concentrare de la Vapnearka.
Biografie
Studii la Liceul Carol I din Craiova, fiind elevul pictorului Ioan Stăncescu Giovanni și al sculptorului Ion Dumitriu-Bârlad. Pe când era încă elev, a fost admis la Expoziția pictorilor craioveni (1914). A urmat Școala de Belle-Arte din București, unde a avut profesor de pictură pe George Demetrescu Mirea și Jean Al. Steriadi (1915-1919). După absolvire, a participat la concursul pentru bursa Nicolae Grigorescu. S-a clasat primul, fapt ce i-a permis să-și continue studiile, timp de încă cinci ani, la Paris. Aici a urmat cursurile de la École Nationale de Beaux-Arts, unde a studiat cu celebrii profesori François Flamang, E. Bérnard, Ferdinand Cormon, Lucien Simon și a fost distins, în mai multe rânduri, cu medalii și mențiuni. A urmat și cursurile Școlii Române din Franța, de la Fontenay aux Roses.
A expus la Salonul oficial al artiștilor francezi (1922-1925). La Expoziția Interaliantă expune o lucrare care a fost achiziționată de statul francez (1923). În 1926 s-a înapoiat în patrie.
La Craiova deschide prima expoziție personală (1924). Alte expoziții personale: 1926, București (sala Ateneului Român) și Craiova; 1928, 1931, 1935 (la Ateneul Român) și 1937 (la Sala Dalles) din București.
A participat la Saloanele oficiale ale vremii, la Expozițiile Cercului artistic oltean, la Saloanele de Toamnă, la Expoziția nudului, la expozițiile Tinerimii artistice etc.
Cele mai importante tablouri ale sale: Deșteptarea primăverii, Profil de fată, Cu gânduri bune, Autoportret (expus la Salonul oficial al artiștilor francezi, din 1932), Nud blond - se disting printr-un desen corect, sensibil și fin.
În timpul celui de-al doilea război mondial, a fost comandant al lagărului de concentrare de la Vapnearka (pe atunci Transnistria). Pentru acest fapt a fost condamnat la moarte, pedeapsa fiind apoi comutată în închisoare pe viață.Arhivele Nationale ale Romaniei, Fond Casa regală. Diverse, dosar 11/1945, f. 1. Deși ultimii ani ai vieții i-a trăit în libertate, nu a mai creat lucrări de valoare artistică deosebită.
Colecții Private Colecția Anghel CiobanuTudor Octavian: Viata și opera pictorului Sever Burada., Pro Editura și Tipografie, București 2010, p. 56, 57, 59 Colecția Anton Coșibidem p. 45 Colecția Dragoș Mușateșcuibidem 8, 14, 22 Colecția Tudor Octavianibidem p. 9, 14, 17, etc. Colecția Pavel Șușarăibidem p. 43
Muzeu Muzeul Memorial "Nicolae Iorga", Vălenii de Munte Muzeul de Artă Constanța Muzeul Național Cotroceni, București Muzeul Municipal București în Palatul Sutu Muzeul Memorial Alexandru Bellu, Urlați
Monografie Tudor Octavian: Viata și opera pictorului Sever Burada., Pro Editura și Tipografie, București 2010
Legături externe Operele lui Sever Burada
Note
Categorie:Graficieni români Categorie:Pictori români Categorie:Craioveni Categorie:Pictori postimpresioniști Categorie:Bucureșteni Categorie:Români din secolul al XX-lea Categorie:Condamnați la moarte care nu au fost executați Categorie:Nașteri în 1896 Categorie:Decese în 1969 Categorie:Tinerimea artistică