thumb|right|220px|Manuscrisul oficial al constituției de la 3 mai Constituția poloneză de la 3 mai 1791 (în ; în ) este în general cunoscută ca prima constituție națională a lumii moderne din Europa și a doua din lume după constituția Statelor Unite.John Markoff descrie răspândirea constituțiilor naționale moderne ca piatră de hotar a democrației și afirmă că „prima țară europeană care a urmat exemplul american a fost Polonia în 1791.” John Markoff, Waves of Democracy, 1996, ISBN 0-8039-9019-7, p.121.Isaac Kramnick, Introduction, Istoricii nu s-au pus de acord privind definiția noțiunii de „constituție modernă”; unii afirmă că au existat și alte constituții moderne înaintea celei a Statelor Unite—făcând-o pe cea poloneză din 3 mai să nu mai fie a doua. De exemplu, în 1973 Dorothy Carrington a publicat un articol prin care Constituția Corsicană din 1755 ar trebui considerată prima constituție națională modernă: Constituția din 3 mai 1791 a fost adoptată ca „Act Guvernamental” (în ) în acea zi de către Sejm (parlamentul) Uniunii Polono-Lituaniene și a rămas în vigoare timp de doar un an, până la Războiul Ruso-Polon din 1792.
Constituția din 3 mai a fost gândită cu scopul de a repara unele deficiențe politice vechi ale Uniunii Polono-Lituaniene și ale sistemului său tradițional al „Libertății de Aur”, care dădea drepturi și privilegii disproporționate nobilimii. Constituția a introdus egalitate în drepturi politice între orășeni și nobilime și i-a pus pe țărani sub protecția guvernului,Articolul IV (Țăranii): „acceptăm sub protecția legii și a guvernului național poporul agricultor […] care constituie cea mai numeroasă populație a țării și deci cea mai mare putere a ei [...].” ameliorând cele mai rele abuzuri asupra iobagilor. Constituția a abolit unele instituții parlamentare dăunătoare, cum era liberum veto, care la un moment dat făcea ca sejmul să fie la mila oricărui deputat care dorea, sau care era mituit de o putere străină, să respingă legile adoptate de acesta. Constituția încerca să înlocuiască anarhia existentă și întreținută de unii dintre magnații țării cu o monarhie constituțională mai democratică., Democratic Government in Poland: Constitutional Politics Since 1989, Palgrave, 2002, ISBN 0-333-77475-2, Google print p.11 Documentul a fost tradus și în lituaniană. Vilnius, 1986, p. 222. Transcript of original translation can be found on Senieji lietuviški raštai (Old Lithuanian texts), Lituanistica, Istorija.net
Adoptarea constituției din 3 mai a provocat ostilitatea activă a vecinilor Uniunii. În Războiul de Apărare a Constituției, Uniunea a fost trădată de aliatul său prusac, Frederick Wilhelm al II-lea, și învinsă de Imperiul Rus al Ecaterinei a II-a aliată cu Confederația Targowica, o coaliție de magnați polonezi și nobili fără pământ care se opuneau reformelor ce le-ar fi slăbit influența. În ciuda înfrângerii Uniunii și a celei de-a doua divizări a țării, Constituția din 3 mai a influențat mișcările democratice ulterioare. Ea a rămas, după dispariția Republicii Poloneze în 1795, timp de 123 de ani de divizare, un reper al luptei pentru restaurarea suveranității și unității Poloniei. După cum spuneau doi dintre inițiatorii săi, și , ea a fost „testamentul lăsat de Patrie”. și , Despre adoptarea și căderea Constituției poloneze din 3 mai, Leipzig, 1793.
Contextul Constituția din 3 mai a răspuns unei situații din ce în ce mai primejdioase în care se afla Uniunea Polono-Lituaniană, care cu doar un secol în urmă era o mare putere europeană și cel mai mare stat de pe continent. Deja cu două sute de ani înaintea adoptării ei, preotul curții regelui Sigismund al III-lea Vasa, iezuitul , condamnase slăbiciunile individuale și colective ale Uniunii. În aceeași perioadă, scriitori și filozofi cum ar fi Andrzej Frycz Modrzewski și , precum și mișcarea reformistă Egzekucja praw (Aplicarea legii) a lui Jan Zamoyski, ceruseră reforme.
La începutul secolului al XVII-lea, magnații Poloniei și Lituaniei controlau Uniunea—ei reușiseră să se asigure că nu se va face nicio reformă care să le slăbească statutul lor privilegiat („Libertatea de Aur”). Ei își cheltuiau averile pe banchete, petreceri și lux, în timp ce țărănimea trăia în sărăcie lucie iar orașele, dintre care multe erau proprietatea personală a unui mare nobil care se temea de apariția unei clase de mijloc independente, erau ținute în ruină., Rousseau și revoluția, p. 474.
thumb|150px|Regele Stanisław August, principalul autor al Constituției. Un an mai târziu, el a încuviințat abolirea ei. Numeroși istorici afirmă că o cauză majoră a decăderii Uniunii a constituit-o neobișnuita instituție a vetoului liber (liberum veto), care a permis în principiu, începând cu 1652, oricărui deputat din Sejm să anuleze orice lege adoptată de acesta. Astfel, deputații mituiți de magnați sau de puterile străine, sau care pur și simplu credeau că trăiesc într-o „Epocă de Aur”, au paralizat guvernul Uniunii timp de peste un secol. Amenințarea pe care o constituia liberum veto putea fi, însă, înlăturată prin înființarea unui „sejm confederat”, care era imun la acesta. Sejmul cel Mare, de patru ani, întrunit între 1788–1792, care a adoptat Constituția de la 3 mai 1791, a fost un astfel de sejm, și doar datorită acestei imunități la vetoul liber acesta a fost capabil să adopte o lege atât de radicală.
Iluminismul căpătase influență în unele cercuri poloneze și lituaniene în timpul domniei (1764–95) ultimului său rege, Stanisław August Poniatowski, iar acesta promovase unele reforme pe scară restrânsă, cum ar fi înființarea unui minister fiscal și a unuia militar, precum și o taxă vamală unică la nivel național. Ideea reformării Uniunii a fost văzută însă cu din ce în ce mai multă suspiciune nu doar de magnați, ci și de țările vecine, care erau mulțumite de situația în care se afla Uniunea și se temeau de apariția unei puteri democratice la granițele lor.John P. LeDonne, The Russian Empire and the World, 1700-1917: The Geopolitics of Expansion and Containment, Oxford University Press US, 1997, ISBN 0-19-510927-9, Google Print, p.41-42
Astfel, țarina Rusiei Ecaterina a II-a și regele Prusiei Frederick cel Mare au provocat un conflict între unii membri ai Sejmului și rege pe tema drepturilor cetățenești ale minorităților religioase., The Russian Empire, 1801-1917, Oxford University Press, 1967, ISBN 0-19-822152-5, Google Print, p.44Richard Butterwick, Poland's Last King and English Culture: Stanisław August Poniatowski, 1732-1798, Oxford University Press, 1998, ISBN 0-19-820701-8, Google Print, p.163 Ecaterina și Frederick și-au declarat susținerea pentru nobilimea poloneză (szlachta) și pentru „libertățile” acesteia, și până în octombrie 1767, trupele rusești se adunaseră lângă capitala Poloniei, Varșovia. Regele și susținătorii săi, puși în fața unei forțe militare rusești superioare, nu au avut de ales decât să accepte cererile Rusiei și au fost de acord, în timpul Sejmului Repnin (numit astfel după ambasadorul rus care l-a prezidat neoficial, ), cele cinci „principii veșnice și neschimbate” pe care Ecaterina s-a angajat să le apere „pentru toată vremea ce va veni în numele libertăților Poloniei”: libera alegere a regelui; dreptul la liberum veto; dreptul de a renunța la fidelitatea față de rege și de a se revolta împotriva acestuia (rokosz); dreptul exclusiv al șleahtei de a deține pământ și funcții oficiale; și dreptul de viață și de moarte al unui proprietar de pământ asupra țăranilor săi. Astfel, toate privilegiile nobilimii prin care sistemul politic al Uniunii („Libertățile de Aur”) devenise neguvernabil au fost garantate ca fiind veșnice prin „Legile Cardinale”. Uniunea Polono-Lituaniană a devenit astfel, efectiv, un protectorat al Imperiului Rus.Andrzej Jezierski, Cecylia Leszczyńska, Historia gospodarcza Polski, 2003, p. 68. Cu toate acestea, s-au adoptat câteva reforme minore, iar necesitatea unor reforme suplimentare era din ce în ce mai evidentă.
Nu toată lumea din Uniune era de acord cu supunerea regelui Stanisław August. La 29 februarie 1768, mai mulți magnați, printre care și , jurând să se opună intervenției rusești, l-au declarat pe Stanisław August „lacheu al Rusiei și al Ecaterinei” și a înființat o confederație în orașul Bar. Confederația de la Bar a declanșat un război civil cu scopul de a-l răsturna pe Rege și a luptat până în 1772, când revolta a fost înăbușită de intervenția rusească.
thumb|left|300px|, de Matejko. În septembrie 1773, (dreapta jos) a încercat să împiedice ratificarea primei împărțiri a Uniunii împiedicându-i pe ceilalți deputați din Sejm să intre în sală. thumb|200px|right|În 1791, „Marele Sejm” (sau Sejmul de Patru Ani) din 1788–92 a adoptat Constituția din 3 mai la Castelul Regal din Varșovia. thumb|200px|Sala Senatului din Castelul Regal, unde s-a adoptat Constituția din 3 mai Înfrângerea Confederației de la Bar a pregătit terenul pentru următoarea etapă. La 5 august 1772, la Sankt Petersburg, în Rusia, cele trei puteri vecine—Rusia, Prusia și Austria—au semnat tratatul primei împărțiri a Poloniei. Uniunii Polono-Lituaniene i-a fost amputat o treime din teritoriu și o treime din populație (peste și 4 milioane de oameni).Jerzy Lukowski, Hubert Zawadzki, A Concise History of Poland, Cambridge University Press, 2001, ISBN 0-521-55917-0, , Google Print p.96-99 Acest act a fost justificat pe motivul „anarhiei” Uniunii și a refuzului acesteia de a coopera cu eforturile vecinilor de restaurare a ordinii.Sharon Korman, The Right of Conquest: The Acquisition of Territory by Force in International Law and Practice, Oxford University Press, 1996, ISBN 0-19-828007-6, Google Print, p.75 Cele trei puteri au cerut ca Sejmul să ratifice această împărțire, amenințând cu altele și mai dure. Regele Stanisław August a cedat presiunilor și, la 19 aprilie 1773, a convocat o sesiune a Sejmului. Doar 102 deputați au participat la ceea ce a rămas cunoscut ca Sejmul Împărțirii; restul, conștienți de decizia regelui, au refuzat. În ciuda protestelor, mai ale lui , prima împărțire a Poloniei a fost ratificată.
Prima dintre cele trei împărțiri ale Poloniei din secolul al XVIII-lea care aveau să șteargă Polonia de pe harta Europei i-au surprins pe locuitorii Uniunii și au arătat în mod clar minților progresiste că Uniunea fie se va reforma, fie va dispărea. Chiar înainte de prima împărțire, un deputat din Sejm fusese trimis să ceară filosofilor francezi și Jean-Jacques Rousseau să alcătuiască unele propuneri de constituție pentru o nouă Polonie. Mably și-a trimis recomandările în 1770–71; Rousseau a terminat textul Considerații privind guvernarea Poloniei în 1772, când prima împărțire era deja în curs de realizare., The Solitary Self: Jean-Jacques Rousseau in Exile and Adversity, University of Chicago Press, 1997, ISBN 0-226-11865-7, Print p.177
Cu susținerea regelui Stanisław August, s-a introdus un nou val de reforme. Cea mai importantă dintre acestea a fost înființarea, în 1773, a Comisiei pentru Educație Națională (Komisja Edukacji Narodowej)—primul minister al educației din lume.Ted Tapper, David Palfreyman, Understanding Mass Higher Education: Comparative Perspectives on Access, Routledge, 2004, ISBN 0-415-35491-9, Google Print, p.14oNorman Davies, God's Playground: A History of Poland, Columbia University Press, 2005, ISBN 0-231-12819-3, Google Print, p.167 S-au deschis noi școli în orașe și sate, s-au tipărit manuale în format unic, au fost pregătiți învățători și profesori, iar elevi săraci au primit burse. Armata Uniunii a fost modernizată. S-au introdus reforme economice și comerciale, inițial considerate neimportante de șleahtă, și s-a încurajat dezvoltarea industriei. Țăranii au primit unele drepturi și un nou minister de interne a încercat să combată corupția. S-au făcut reforme de la rețeaua de drumuri până la închisori. S-a înființat un nou organism executiv, Consiliul Permanent (în ), format din cinci ministere.