Lansarea cu succes a noilor produse inovative pe piață este vitală pentru supraviețuirea pe termen lung a firmelor. Deciziile luate în etapa de pre-dezvoltare (înainte de startul propriu-zis al procesului de dezvoltare) pot avea un mare impact financiar asupra organizației.
Procesul inițial de pre-dezvoltare a produselor inovative prezintă cea mai mare oportunitate de îmbunătățire și intensificare a creșterii sustenabile. Procesul inițial de pre-dezvoltare (engl.front end) se definește prin acele activități care au loc înainte de dezvoltarea formală, bine-structurată a noilor produse.Koen, Peter A. et al (2001). Providing clarity and a common language to the "Fuzzy Front End". In: Research-Technology Management, vol.44, No2, March-April, 2001, pp.46-55 Termenul front end, tradus aici prin proces inițial, este un termen general care se referă la faza inițială a unui proces. Așa numitul proces inițial se referă la fazele timpurii ale dezvoltării produsului (adică identificarea oportunităților și explorare).De fapt, procesul inițial de pre-dezvoltare reprezintă faza inițială de generare a ideilor și de apariție a conceptului de produs nou.Mitran, Daniela. Creativitatea și ciclul de viață a produselor. În mod obișnuit se folosește modificatorul fuzzy, care semnifică, în acest context, dificultățile de management și planificare a acestui proces. (vezi secțiunea 2: Fuzzy Front End). Este de menționat că Dicționarul Webster On-lineWebster's On line Dictionary , care oferă definiții și traduceri ale termenilor în diferite limbi, nu prezintă traducerea în limba română.
Procesul inițial fuzzy (engl.fuzzy front end) se referă la perioada haotică "de început" a proceselor de dezvoltare a noilor produse, când conceptul de produs este încă foarte vag (fuzzy). Precedând procesul de dezvoltare mai formal al produsului, procesul inițial fuzzy constă în general din trei sarcini: planificarea strategică, generarea conceptului și, în special, evaluarea pre-tehnică. Aceste activități sunt deseori haotice, nepredictibile și nestructurate. Caracterul vag, indistinct al procesului inițial fuzzy provine din incertitudinile referitoare la tehnologie, cerințele clienților, piețe, resursele necesare, capabilitățile și limitele companiei, astfel de informații fiind necesare pentru a decide dacă se va trece sau nu la proiectul de dezvoltare a noului produs.Kim,Jongbae, Wilemon,David (2002). Accelerating new product's front end.In: Management of Technology: The Key to Prosperity in the Third Millenium. T.Khalil, R.M.Mason and L.A.Lefebvre (eds.) Elsevier Science Mulți profesioniști și cadre universitare consideră că trăsăturile generale ale procesului inițial fuzzy (caracterul vag, ambiguitățile și incertitudinile) fac dificil să se considere procesul inițial fuzzy ca un proces structurat, ci mai degrabă ca un set de activități interdependente.În comparație, procesul subsecvent de dezvoltare a noului produs este, în mod tipic, structurat, predictibil și (inițiat) formal, cu seturi prescrise de activități, cu probleme la care trebuie să se răspundă, cu decizii de luat.The Product Development and Management Association (PDMA) (2006). The PDMA Glossary for New Product Development Pe de altă parte, Koen, P. et al.(2002)Koen, P. et al (2002). Fuzzy front end: effective methods, tools, and techniques. In: The PDMA Toolbook for New Product Development (Belliveau, P. et al,eds.) p.5-35. New York: John Wiley & Sons sugerează că termenul "proces inițial fuzzy" implică în mod incorect că procesul inițial de pre-dezvoltare ar fi necontrolabil și incognoscibil. Așadar, procesul inițial de pre-dezvoltare n-ar trebui să fie considerat "fuzzy", pentru că procesul inițial poate fi condus în mod structurat. O definiție acceptată universal pentru procesul inițial fuzzy nu a fost elaborată până acum.
Activitățile foarte timpurii ale procesului general de inovare a produselor sunt deseori denumite "început fuzzy", "pre-dezvoltare", "activități de pre-proiectare" sau "pre-faza zero".Verworn, Birgit, Herstatt Cornelius: Managing the Fuzzy Front End of Innovation. Termenul Fuzzy Front End a fost popularizat pentru prima oară în cartea autorilor: Smith, Preston G., Reinertsen, Donald G. (1991). Developing Products in Half the TimeSmith, Preston, G., Reinertsen, Donald G. (1991). Developing Products in Half the Time. Van Nostrand Reinhold, New York Kim și WilemonKim, Jongbae, Wilemon David (2002).Focusing the fuzzy front-end in new product development. In: R&D Management, vol.32, iss.4, (2002), pp.269-279 definesc procesul inițial fuzzy ca perioada dintre momentul în care o oportunitate a fost luată în considerare pentru prima dată în sensul că merită o ideație ulterioară, o explorare și o evaluare și momentul în care ideea este apreciată ca fiind gata pentru dezvoltare, iar firma decide să aloce resurse semnificative pentru dezvoltarea sa și lansarea proiectului. Totuși, această definiție pare să fie prea restrictivă, deoarece multe proiecte primesc finanțare substanțială încă în procesul inițial de pre-dezvoltare. Rezultatele procesului inițial ar consta din definiția conceptului de produs, lungimea perioadei de timp a procesului inițial și dimensiunile personalului echipei de proiect (după opinia lui Kim și Wilemon, op.cit.).
Faze și modele ale procesului inițial de pre-dezvoltare
O definiție originală a procesului inițial (pre-dezvoltare) al inovării produselor a fost formulată de Koivuniemi, J. (2008)Koivuniemi, J. (2008). Managing the Front End of Innovation in a Networked Company Environment -Combining Strategy, Processes and Systems of Innovation. Doctor of Science Thesis. Lappeenranta University of Technology : Procesul inițial (front end) de inovare "poate fi considerat ca un mecanism de transfer al ideilor prin canale multiple, care conectează sursele de idei interne și externe, deplasează (și proliferează) ideile mai departe prin procese formale și informale și le diseminează către piețele interne și externe." Procesele formale reprezintă practica acceptată de efectuare a activităților inovative în organizație. Procesele informale există datorită deficiențelor proceselor formale și sunt create de echipele de inovare sau de persoane care consideră că procesele formale sunt prea riguroase pentru a le sprijini ideile și modul de lucru. Procesul inițial de inovare este un termen deseori folosit similar cu termenul "proces inițial fuzzy". Referitor la conținutul procesului inițial, Koivuniemi (op cit.) menționează că acest proces cuprinde toate activitățile necesare pentru a descoperi, a identifica și analiza noi oportunități de afaceri și dialoguri intra-firmă și inter-firme prin care ideile sunt proliferate. O idee este forma cea mai embrionară a unui nou produs sau serviciu. Aceasta constă deseori dintr-un punct de vedere de nivel superior asupra unei soluții anvizajate pentru a rezolva problema identificată de o persoană, o echipă sau o firmă. Activitățile procesului inițial sunt deseori organizate în jurul unui proces de management al ideilor, care poate fi definit ca un set de practici intercorelate, utilizate pentru a canaliza ideile embrionare prin elaborarea activităților pentru proiecte de dezvoltare și în final pentru produse și servicii comercializabile.
Scopurile procesului inițial (pre-dezvoltare) sunt (Koivuniemi, J., op.cit.):
٭alocarea resurselor : un scop fundamental, implicând alocarea de mijloace financiare, timp și personal pentru identificarea și analiza oportunităților și dezvoltarea de idei în vederea elaborării conceptelor;
٭suport pentru luarea deciziilor de către manageri;
٭dezvoltarea și conceptualizarea ideilor;
٭managementul portofoliului de inovații, care este asociat îndeaproape cu crearea de valoare în companie;
٭creativitate și inovație. Procesul inițial de pre-dezvoltare trebuie să asigure mecanisme pentru inovarea continuă și emergența de idei radicale.
A fost conceput un model de Dezvoltare a Noului Concept al produsului (modelul NCD) ce definește componentele-cheie ale procesului inițial de inovare a produselor. Părțile esențiale ale modelului NCD sunt:
٭motorul (elementul central);
٭elemente de activități ;
٭factori de influență.
Motorul, reprezentat de leadership-ul, cultura și strategia organizației, configurează mediul pentru inovația de succes. Sprijinul managementului de vârf este esențial pentru succesul dezvoltării noului produs inovativ.
Elementele de activități sunt:
٭identificarea oportunităților: organizația identifică oportunitățile de afaceri și tehnologice ale companiei;
٭analiza oportunităților: constă din acțiuni de evaluare a oporetunităților descoperite, pentru a decide dacă acestea merită să fie continuate;
٭generarea ideilor și îmbogățirea lor :dezvoltarea și maturizarea oportunităților într-o idee concretă asupra unui nou produs, serviciu sau o soluție anvizajată;
٭selectarea ideilor: alegerea acelor idei care să permită obținerea celor mai mari beneficii pentru afacere;
٭definirea conceptului și dezvoltarea tehnologiei: este activitatea finală în procesul de pre-dezvoltare și oferă singura ieșire (output) spre dezvoltarea propriu-zisă a noului produs sau a noii tehnologii. Conceptul trebuie să includă o descriere scrisă și vizuală a produsului, cu caracteristicile și beneficiile definite pentru clienți.
Factorii de influență (mediul). Procesul inițial de pre-dezvoltare al inovării se desfășoară într-un mediu, caracterizat prin factori de influență cum sunt: strategia de afaceri a companiei, factori competiționali, capabilitățile tehnologice ale organizației, maturitatea tehnologiilor utilizate. Acești factori de influență care acționează constant asupra conștiinței personalului sunt contribuitorii primari la descoperirea "întâmplătoare" (pe bază de serendipitate -cf.engl.serendipity) a noilor idei inovative.
Un model sofisticat al procesului inițial fuzzy de pre-dezvoltare a produselor noi este cel care a fost elaborat de Khurana și Rosenthal (1998).Khurana, Ani, Rosenthal, S.R. (1998). Towards Holistic "Front Ends" in New Product Development. Journal of Product Innovation Management 15(1), pp.57-75 După Khurana și Rosenthal (op.cit.), activitățile de pre-dezvoltare includ "formularea strategiei produsului și comunicarea acesteia, identificarea preliminară a oportunităților și evaluarea lor, generarea ideilor, definirea produsului, planificarea proiectului și analize ale executivului (directorilor)". În procesul de pre-dezvoltare sunt identificate oportunități,sunt generate idei și se decide strategia pentru produs. Din nefericire, Khurana și Rosenthal nu descriu în detaliu modul de identificare preliminară a oportunităților și ideilor. Sunt identificate segmentele piețelor- țintă și necesitățile clienților. Aceste necesități (cerințe) sunt transformate în specificații inițiale ale produsului. Sunt generate câteva concepte ale produsului prin activități cum sunt căutări externe, rezolvarea creativă a problemelor în echipă și explorarea diferitelor soluții. Conceptul de produs este o descriere a tehnologiei, principiilor de funcționare și a formei produsului. Fiecare concept este analizat și evaluat repetitiv, iar cele mai promițătoare concepte vor fi testate în raport cu necesitățile clienților. Khurana și Rosenthal (op cit.) au descoperit că clarificarea conceptului de produs în procesul inițial de pre-dezvoltare este surprinzător de dificilă și că multe companii eșuează în a genera definiții clare, stabile ale produsului (în perioada procesului inițial). În final, este elaborat un plan detaliat pentru proiectul de dezvoltare. Analiza economică, benchmarking-ul produselor concurenților, modelarea și prototiparea sunt, de asemenea, activități importante în etapa de pre-dezvoltare.