Edmund Spencer () a fost un poet englez din Epoca elisabetană. Este cunoscut în special pentru poemul său epic The Faerie Queene (Crăiasa Zânelor), o alegorie fantastică care omagiază dinastia Tudor și pe regina Elisabeta I a Angliei. El este recunoscut ca unul din primii maeștri de la începuturile poeziei engleze moderne și unul din poeții cei mai însemnați în limba engleză.

Biografie Copilărie și tinerețe Spenser s-a născut în 1552 sau 1553 la East Smithfield, lângă Londra, într-o familie nevoiașă.Hadfield, Oxford Dictionary of National Biography.Data precisă a nașterii sale nu este cunoscută, și chiar existau anumite dubii în legătură cu identitatea părinților săi, aceasta deoarece registrele populației din zona în care s-a născut au fost distruse în Incendiul Londrei din 1666.Poetry Foundation Se presupune ca era fiu al postăvarului John Spenser și al soției sale Elisabeth, care venise la Londra din Lincolnshire. Din 1561 a învățat la Merchant Taylors' School din Northwood, o școală publică a breslei negustorilor croitori, al cărui director, umanistul Richard Mulcaster, a promovat o nouă concepție a educației, care, în afara învățării limbii latine, a elenei, a unor noțiuni de ebraică și a învățăturii creștine protestante, acorda atenție și studiului muzicii și al artei dramatice precum și al limbii materne, engleza.Între anii 1569-1576 Spenser a studiat cu o bursă la Colegiul Pembroke din cadrul Universității Cambridge și a obținut o diplomă de licențiat și apoi de master în litere. La colegiu s-a împrietenit cu Gabriel Harvey, cu care s-a sfătuit mai târziu în materii literare, deși concepțiile lor poetice erau diferite. În 1578 Spenser a devenit pentru scurtă vreme secretar al lui John Young, episcop de Rochester. În jurul anului 1579 Spenser a reușit să intre în suita lui Robert Dudley, primul conte de Leicester, favorit al reginei Elisabeta. Acesta l-a luat sub oblăduirea sa și l-a prezentat nepotului său, cunoscutul literat Sir Philip Sidney, care, la rândul său, i-a devenit prieten și protector. În acel an, Spenser s-a căsătorit cu prima sa soție, Machabyas Childe, cu care a avut doi copii, Sylvanus (d. 1638) pe care l-a botezat după numele fiului dascălului său Mulcaster. și Katherine. Tot în 1579 Spenser a publicat anonim „The Shepheard's Calender” (Calendarul păstorului) cu care a obținut primul său succes poetic.

Viața și activitatea în Irlanda În 1580, Spenser a devenit „Chief Secretary for Ireland”, și în această calitate, secretarul lordului Arthur Grey, al 14-lea baron Grey de Wilton, care fusese numit în vremea colonizării engleze în Irlanda (pe atunci Regatul Irlandei), reprezentant (Lord Deputy) al reginei Elisabeta I în această țară, și s-a mutat la Dublin. Spenser a slujit sub Grey și sub Walter Raleigh și probabil, a asistat la asediul fortăreței Fort d'Oro de la Smerwick în peninsula Dingle, și a masacrului mercenarilor italieni și spanioli ce i-a urmat. După ce Lordul Gray a fost rechemat în Anglia în 1582, Spenser a rămas în Irlanda și a dobândit alte posturi oficiale, precum și pământuri în „Plantația Munster”. Raleigh a achiziționat în acea perioadă proprietăți în apropiere de Munster, care fuseseră confiscate de la localnici în urma celei de-a doua Răscoale Desmond. Între 1587-1589, Spenser și-a achiziționat principala sa moșie lângă vechiul castelul normand de la Kilcolman, lângă Doneraile în North Cork. Se presupune că nu locuia în castel, care era într-o stare destul de rea, ci într-o casă din preajma lui .Mai târziu, în 1597 a mai cumpărat o nouă proprietate și un castel la sud, la Rennie, pe o stâncă cu vedere la râul Blackwater, tot în sudul comitatului Cork. Ruinele ei sunt vizibile și astăzi. La mică distanță a crescut un copac, cunoscut local sub numele de „Spenser’s Oak”, până ce a fost distrus de un fulger în anii 1960. O legendă locală susține că el a scris o parte din „The Faerie Queene” (Crăiasa zânelor) sub acest copac. Se știe că prima parte a acestui poem a scris-o în zilele trăite în moșia Castelului Kilcolman. În 1589, Sir Walter Raleigh l-a vizitat acolo și, fiind încântat de poem, l-a îndemnat pe Spenser să publice primele lui cânturi. Cu speranța unui succes, Spenser a mers apoi, la Londra, însoțit de Raleigh, și a cunoscut-o pe regina Elisabeta I. Aceasta i-a acordat o pensie de 50 de lire sterline. Probabil că poetul spera să-și asigure prin versurile sale, un loc la curtea reginei, dar următoarea sa creație semnificativă, satira Povestea Mamei Hubberd,l-a antagonizat cu îndrăzneală pe secretarul principal al reginei, Lord Burghley (William Cecil) . Întors în Irlanda în anul următor, 1590, Spenser a fost, în schimb, în centrul unui cerc literar din care făceau parte prietenul său de o viață Lodowick Bryskett și Dr. John Longe, arhiepiscop de Armagh. În 1591 Spenser a publicat o traducere a sonetelor lui Joachim Du Bellay Les Antiquités de Rome din 1558 . Versiunea engleză a lui Spenser, Ruines of Rome, părea sa fie influențată de poeme latine pe aceeași temă, scrise de Jean sau Janis Vitalis, și publicate în 1576. În 1594 prima sa soție, Machabyas, a decedat, și, apoi, în același an, el a luat de soție pe Elizabeth născută Boyle, cu mult mai tânără și înrudită cu Richard Boyle, primul conte de Cork. Spenser i-a dedicat noii soții ciclul de sonete Amoretti. Nunta lor a fost celebrată în imnul nupțial „Epithalamion”. Noii perechi i s-a născut un fiu pe nume Peregrine (1594-1598)

În 1596 Spenser a scris un pamflet în proză intitulat A View of the Present State of Ireland (O vedere asupra stării prezente a Irlandei). Redactat sub forma unui dialog, și circulând în manuscris, el a rămas nepublicat până la jumătatea secolului al XVII-lea. Probabil că nu a fost tipărit din cauza conținutului său inflamator. Pamfletul susținea că Irlanda nu va putea fi niciodată „pacificată” cu totul, pana ce nu-i vor fi distruse limba și obiceiurile, dacă va fi nevoie, prin violență. Hadfield, pp 334–43, 365

În 1598 în timpul Războiului irlandez de Nouă Ani, răsculați irlandezi de sub conducerea lui Aodh Ó Néill l-au izgonit din casă. La 15 octombrie 1598 Castelul său de la Kilcolman a fost jefuit și incendiat, iar, după mărturia lui Ben Jonson copilul său (Peregrine) a murit în incendiu.Hadfield, p 362 Spenser și soția au fugit printr-un tunel subteran spre niște peșteri din apropiere și, de acolo la Cork, unde fusese numit șerif.

thumb|right|150px|Prima pagină a cărții Fowre Hymnes, de Edmund Spenser, publicată la Londra de William Ponsonby în 1596

După ce și-a pierdut domiciliul, în decembrie 1598 Spenser a plecat la Londra, unde a murit după scurt timp, la Westminster, în ianuarie 1599, la vârsta de 46 ani. Ben Jonson susținea ca ar fi murit de inaniție („for want of bread”), în King Street, ceea ce ar fi greu de crezut, căci beneficia totuși, de o mică pensie de la autorități.Hadfield pp 391 – 393 Spenser a fost înmormântat, pe spezele contelui de Essex, în Catedrala Westminster din Londra, alături de Geoffrey Chaucer, în ceea ce a devenit Colțul poeților în incinta catedralei. Sicriul a fost însoțit de mai mulți poeți, printre ei, poate, și Shakespeare, care au aruncat în mormânt niște monede și mai multe manuscrise cu poezii și elegii. Trevor Beeson - Westminster Abbey, Guide, FISA, Barcelona 1983 p.53, isbn=84-378-0854-5 A doua soție, care i-a supraviețuit, s-a măritat încă de două ori. Sora sa, Sarah, care îl însoțise în Irlanda, s-a căsătorit cu membru al familiei Travers, și urmașii ei au fost vreme de veacuri, moșieri însemnați din ținutul Cork.

The Shepheardes Calender (Calendarul păstorului) 250px|miniatura|dreapta|Prima pagină a eclogei April din Calendarul păstorului A fost cea dintâi operă majoră a lui Spenser, publicată în 1579 și bucurându-se de o primire entuziastă. L.Levițchi p.333 Până în 1597 au ieșit cinci ediții ale poemului. Abia după mai mulți ani s-a aflat identitatea autorului care rămăsese anonim.

Subiectul poemului, mitologic-savant i-a fost sugerat de Philip Sidney Versurile sunt încă destul de convenționale .Se pot găsi în poem pe alocuri, și descrieri măiestrite ale vieții provinciei engleze. Poemul este alcătuit din 12 egloge, legate de cele 12 luni ale anului. El a avut ca model Eglogele lui Vergiliu din Secolul I î.Hr., precum și de eglogele lui Baptista Mantuanus, un poet de la sfârșitul evului mediu și Renașterea timpurie. Merritt Yerkes Hughes, "Virgil and Spenser", în University of California Publications in English, vol. 2, no. 3. (Berkeley: University of California Press, 1929). O eglogă este o poezie pastorală sub forma unui dialog sau a unui monolog. .Deși fiecare eglogă a fost concepută ca fiind legată de o lună a anului, ea este și o poezie de sine stătătoare. Edițiile de la sfârșitul secolului al XVI-lea și de la începutul secolului al 17-lea conținând gravuri în lemn, ca ilustrație pentru fiecare poezie/lună, și sunt oarecum similare așa numitelor cărți de embleme care combinau un număr de desene și texte, de obicei scurte viniete, zicale sau alegorii, cu o ilustrație însoțitoare. De asemenea cartea este prevăzută cu explicații ale creației, inclusiv ale unor cuvinte dificile, scrise de un anumit I.K, prieten al poetului.

The Faerie Queene thumb|Frontispiciul poemului epic The Faerie Queene, tipărit de William Ponsonby în 1590. Capodopera lui Spenser este poemul epic The Faerie Queene. Primele trei „cărți” ale lui au fost publicate în 1590, iar al doilea set de trei „cărți” apărut în 1596. Spenser afirmă că intenționa ca poemul să conțină douăsprezece „cărți” și prin urmare, versiunea cunoscută astăzi ar fi incompletă. Și, cu toate acestea el rămâne unul din cele mai lungi poeme din literatura engleză.. Este o lucrare alegorică și se poate citi (așa cum Spenser intenționa) în patru nivele de alegorie - morală, religioasă, personală și politică - între care, ca o preamărire a Glorianei (regina Elisabeta I). L.Levițchi 1970 p.334În context alegoric, poemul urmărește faptele câtorva cavaleri, examinând diversele virtuți. În „Scrisoarea autorilor” atașată poemului, Spenser susținea că întregul poem epic este „învăluit ca intr-o ceață cu devize alegorice” și că obiectivul din spatele lui este de a plăsmui un gentleman sau o persoană nobilă într-o disciplină virtuoasă și galantă .Spenser, Edmund (1984), "A Letter of the Authors Expounding His Whole Intention in the Course of the Worke: Which for That It Giueth Great Light to the Reader, for the Better Vnderstanding Is Hereunto Annexed", in Roche, Thomas P., Jr, The Fairy Queene, New York: Penguin, pp. 15–16 Poemul a fost inspirat din „Orlando furioso” al lui Ludovico Ariosto, din „Ierusalimul eliberat” de Torquato Tasso. din poezia alegorică engleză a evului mediu și din romanele cavalerești despre Regele Arthur.L.Levițchi 1970 p.333-334 „Poemul este considerat o culme a poeziei renascentiste engleze, atât prin minunatele tablouri și atmosfera zugrăvită, prin suflul poetic ce o străbate, prin imaginație, bun-gust, ritm și fluență, cât și prin desăvârșirea cu care Spenser folosește dificila structura metrică a poemului” (Leon Levițchi).

Poeziile mai scurte În ultimul deceniu al secolului al XVI-lea Spenser a publicat numeroase poezii relativ scurte, lirice, aproape toate de dragoste și tristețe. În 1591 a publicat Complaints (Jeluiri), o culegere de poezii de o calitate deosebită - jeluiri pe tonuri triste sau zeflemitoare. Patru ani mai târziu, în 1595, Spenser a publicat Amoretti și Epithalamion. Acest volum conține optzeci și opt sonete comemorând iubirea sa pentru Elizabeth Boyle. În Amoretti, dedicate dorului după femeie, se evidențiază umorul său subtil și înclinarea pentru parodie, prelucrând stilului lui Petrarca.