Sir Stanley Matthews () a fost un jucător de fotbal din Marea Britanie. Este considerat unul dintre cei mai buni jucători englezi, singurul care a fost făcut „Sir” în timp ce mai juca,Interzis la cartonașe. Povestea gentlemanilor din Albion, istoriafotbalului.com a fost primul jucător care a câștigat Balonul de Aur și primul care a câștigat Football Writers' Association Footballer of the Year. A fost poreclit The Wizard of the Dribble și The Magician. Era un vegetarian convins și a stat în formă îndeajuns încât să poată juca în prima ligă până la 50 de ani, asta făcându-l cel mai bătrân fotbalist care a jucat în Premier League (prima ligă de fotbal din Marea Britanie). A jucat ultimul lui meci în anul 1970, la 55 de ani pentru Hibernians în Malta. A fost inclus în English Football Hall of Fame în 2002 pentru contribuțiile sale aduse fotbalului englez.
A petrecut nouăsprezece ani la Stoke City, jucând la această echipă între anii 1932-1947 și 1961-1965. A ajutat-o pe Stoke să câștige a doua ligă engleză în sezoanele 1932–1933 și 1962–1963. Între perioadele jucate pentru Stoke, Matthews s-a transferat la Blackpool, fiind jucătorul acestei echipe timp de paisprezece ani. Aici a câștigat Cupa Angliei în 1953 (cunoscută ca Finala lui Matthews), pierzând finalele din 1948 și 1951. Între 1937 și 1957 a strâns 54 de selecții la echipa națională de fotbal a Angliei, participând la Campionatul Mondial de Fotbal 1950 și 1954 și câștigând și de nouă ori British Home Championship. După o perioadă lipsită de succes în postura de manager general al echipei Port Vale între 1965 și 1968, a călătorit în jurul lumii antrenând echipe de amatori. Cea mai cunoscută experiență a sa ca antrenor a fost cea în care a format o echipă în Soweto, numai din africani negri, poreclită „Stan's Men”, în ciuda apartheidului.
Cariera ca jucător
Stoke City Deși Matthews era suporterul lui Port Vale încă de mic, și în ciuda interesului arătat de echipe precum Wolverhampton Wanderers, Birmingham City, Aston Villa și West Bromwich Albion, Tom Mather l-a convins pe tatăl lui Matthews să se alăture staffului lui Stoke City ca ajutor în birou la cea de-a cincisprezecea aniversare a sa, pe un salariu de o liră sterlină pe săptămână. A activat la echipa de rezerve a lui Stoke în sezonul 1930–1931, debutând într-un meci cu Burnley; după meci tatăl i-a transmis că: „Te-am văzut jucând mai bine și te-am văzut jucând mai prost.”
În sezonul 1931–1932 a jucat 22 de meciuri pentru echipa de rezerve a lui Stoke, îmbunătățindu-și jocul de la meci la meci. Într-una dintre partide, cea împotriva echipei de rezerve a lui Manchester City, a încercat să treacă de fundașul stânga printr-o fentă care să-l oblige pe fundașul advers să faulteze, în loc să procedeze cum se obișnuia atunci, și adică să aștepte ca fundașul să fugă spre el – noua sa tehnică a „mers ca unsă”. Presa națională prezicea un viitor strălucit pentru tânărul Matthews, anunțând totodată faptul că deși ar putea juca la orice club de fotbal din țară, a semnat un contract de profesionist cu Stoke la vârsta de șaptesprezece ani. Plătit cu salariul maxim de 5£ pe săptămână (3£ în vacanța de vară), el a primit această ofertă deși nu a jucat niciun meci la echipa mare. Chiar dacă Matthews avea un salariu destul de mare, tatăl său a insistat ca el să strângă banii și să-i cheltuiască numai pe cei proveniți din bonusuri. A debutat la echipa mare a lui Stoke într-un meci cu Bury pe Gigg Lane la 19 martie 1932; „Olarii” au câștigat meciul cu 1–0 iar Matthews a învățat cum să se descurce printre jucători care stăteau bine la capitolul fizic, dar jucau murdar, și cum să se descotorosească de ei.
După ce și-a petrecut vacanța de dinainte de sezonul 1932–1933 pregătindu-se intens (față de colegii săi care jucau golf), Mather l-a folosit pe Matthews în cincisprezece meciuri, destule cât să primească medalia de campion după ce Stoke a câștigat a Doua Divizie Engleză, cu un punct mai mult decât Tottenham Hotspur. Pe 4 martie 1933 a înscris primul gol la seniori într-un meci câștigat cu 3-1 în fața rivalei locale Port Vale pe The Old Recreation Ground.
A apărut în 29 din meciurile jucate de Stoke City în sezonul 1933–1934, terminând sezonul pe locul al doisprezecelea. A continuat să progreseze în sezonul 1934–1935, fiind ales de The Football League pentru un meci între ligi cu reprezentanta Ligii Irlandeze pe The Oval, câștigat de englezi cu scorul de 6–1. A urmat debutul la naționala mare și un alt meci, de această dată împotriva Ligii Scoțiene. Stoke a terminat sezonul pe locul al zecelea.
În sezonul 1935–1936 Matthews și-a adăugat dubla fentă din corp în arsenalul său de trucuri. Nu a fost convocat la națională dar a strâns 45 de meciuri pentru Stoke, care a terminat campionatul pe locul al patrulea sub mandatul lui Bob McGrory – cel mai bun loc ocupat de echipă în prima divizie. În următorul sezon a apărut în 42 de partide, inclusiv în cea mai mare victorie a lui Stoke: 10–3 cu West Brom în meciul jucat pe Victoria Ground. La sfârșitul sezonului a fost recompensat cu un bonus de £650, deși conducerea lui Stoke a insistat inițial că el ar merita să primească doar £500 din moment ce în primii doi ani ai săi la club a jucat doar la amatori — această atitudine avea să-i lase lui Matthews un gust amar.
Stoke a căzut în sezonul 1937–38 până pe locul al șaptesprezecelea, și, deranjat de zvonurile care circulau prin oraș conform cărora colegii săi erau invidioși pe jocul său făcut la prima reprezentativă a Angliei, Matthews a cerut să fie transferat în februarie, cerere care a fost refuzată. Dorința sa a devenit publică, și, deranjat de atenția și de neplăcerile provocate de suporterii lui Stoke care îl rugau să rămână la echipă, Matthews a decis să ia o pauză de câteva zile pentru a se relaxa în Blackpool. Nu și-a găsit liniștea nici aici. Președintele lui Stoke, Albert Booth, i-a transmis lui Matthews că nu îl va lăsa să părăsească clubul, iar 3000 de suporteri ai echipei au organizat un miting pentru a-și face cunoscută dorința, aceea ca Matthews să rămână la club. Suporterii au reușit în cele din urmă să-l convingă să rămână. În sezonul 1938–1939 Matthews a fost convocat la națională și a reușit să joace în 38 de meciuri pentru Stoke, ajutând-o să termine pe poziția a șaptea. Până în 1946 nu s-a mai desfășurat un alt sezon complet al Football League.
Războiul l-a costat pe Matthews cariera de fotbalist profesionist între vârsta de 24 și 30 de ani. A fost nevoit să se alăture Royal Air Force, care avea baza în apropiere de Blackpool, avându-l ca subofițer pe Ivor Powell. A fost promovat în grad de caporal, deși a recunoscut că a fost unul dintre cei mai îngăduitori și mai nepăsători gradați din forțele armate. A jucat 69 de meciuri în Wartime League și în Cupă pentru Stoke, precum și 87 de meciuri pentru Blackpool. În afara celor două echipe engleze, a mai jucat și pentru echipele scoțiene Airdrieonians, Morton și Rangers, dar și pentru Arsenal în meciul cu FC Dinamo Moscova desfășurat pe o ceață deasă. A mai apărut și în 29 de meciuri ale Angliei, deși selecțiile nu au fost luate în considerare, ele fiind meciuri neoficiale. Unul dintre ultimele meciuri din perioada războiului a fost manșa retur a sfertului de finală al FA Cup dintre Stoke și Bolton Wanderers; meciul s-a terminat cu o tragedie care avea să fie cunoscută ca Dezastrul de pe Burnden Park – 33 de oameni au murit și 500 au fost rănițiFotbal și moarte. Cele mai mari 15 tragedii, 2 februarie 2012, România TV Matthews a contribuit cu £30 la fondul pentru dezastru și nu s-a putut antrena în zilele ce i-au urmat.
The Football League și-a reluat activitatea normală în sezonul 1946-1947, Matthews jucând 23 de meciuri de ligă, contribuind la 30 din cele 41 de goluri marcate de echipă. Stoke și-a egalat recordul, ocupând din nou locul al patrulea, la numai două puncte de campioana Liverpool după ce a pierdut meciul cu Sheffield United în ultima etapă a sezonului. În luna februarie Matthews abia și-a revenit după o accidentare la genunchi când antrenorul McGrory l-a anunțat că nu intră în vederile sale pentru meciul cu Arsenal; lucru considerat de presă drept o greșeală. Relațiile dintre McGrory, conducerea lui Stoke City și Matthews au fost întotdeauna reci, deși s-a dovedit încă o dată că zvonurile conform cărora jucătorii s-au aliat împotriva lui Matthews au fost false. Rechemat în lot pentru meciul cu Brentford, Matthews a intrat în ultimul minut al partidei, înlocuindu-l pe accidentatul Bert Mitchell. Matthews a cerut din nou să fie transferat, lucru acceptat de această dată de conducerea lui Stoke. Și-a dorit să ajungă la Blackpool mai ales că a locuit în acea zonă în timpul serviciului militar. Stoke a fost de acord cu mutarea cu o condiție: ca ea să rămână secretă până la sfârșitul sezonului, astfel încât să nu influențeze oferta clubului. Secretul a fost dezvăluit în numai câteva ore, după ce o persoană anonimă a informat presa.
Blackpool Pe 10 mai 1947, imediat după meciul Marii Britanii împotriva Restului Europei desfășurat la Glasgow (câștigat de britanici cu 6–1), a fost transferat pentru 11.500£, la vârsta de 32 de ani.Calley, Roy (1992). Blackpool: A Complete Record 1887–1992. Breedon Books Sport. Meciul în sine a strâns 30.000£ pentru cele patru națiuni britanice, iar fiecare jucător a primit 14£ fiecare. Matthews a decis să-i doneze fotbalului juvenil.
„Ai 32 de ani, crezi că o mai poți duce doi ani?” – antrenorul lui Blackpool Joe Smith în 1947.
Smith i-a transmis lui Matthews: „nimic nu te oprește ... exprimă-te în joc în felul tău și orice ai face pe teren, fă-o conștientizând faptul că ai tot sprijinul meu.” A așezat în fața lui Matthews o linie de atac talentată, formată din Stan Mortensen, Jimmy McIntosh și Alex Munro; dorind ca echipa sa să practice un fotbal spectaculos. Blackpool a terminat sezonul pe locul al nouălea și a ajuns în Finala Cupei Angliei din 1948. La 23 aprilie 1948, chiar înainte de finală, Matthews a câștigat premiul de Fotbalistul FWA al anului. Deși a condus în două rânduri, Blackpool a pierdut partida cu 4–2 în fața lui Manchester United antrenat de Matt Busby, cu Matthews pasând decisiv la golul doi înscris de Mortenson pentru Blackpool.
O accidentare l-a făcut să piardă câteva meciuri din sezonul 1948–1949, jucând în numai 28 de meciuri, cu Blackpool chinuindu-se să obțină locul al șaisprezecelea. Și-a petrecut vacanța de vară într-un turneu cu teatrul la care lucra fratele său Ronnie, accidentându-se la gleznă chiar la unul dintre meciurile caritabile jucate în această perioadă. Blackpool a terminat pe locul al șaptelea în sezonul 1949–1950 și, deși nu erau pretendenți la titlu, spectatorii veneau să asiste la fotbalul spectaculos pe care îl afișau. În această perioadă a primit salariul maxim permis unui jucător profesionist – £12 pe săptămână.
În sezonul 1950–1951 Blackpool a terminat pe ultima treaptă a podiumului, iar Matthews a jucat în 44 de meciuri în ligă și cupă. A menționat ca cele mai importante partide din sezon victoria cu 2–0 în fața lui Sunderland, egalul 4–4 cu Arsenal și înfrângerea cu 4–2 cu Newcastle United. A ajuns și în Finala Cupei Angliei 1951, fiind favoriți să o învingă pe Newcastle; totuși Matthews a fost nevoit să se mulțumească cu medalia de finalist, din cauza dublei lui Jackie Milburn.