Discografia Ciarei se compune din șase albume de studio, douăzeci și șapte de discuri single, trei discuri promoționale, un single promovat doar prin intermediul posturilor de radio („Like a Surgeon”), treizeci de videoclipuri și un disc EP.
Ciara a debutat în anul 2004 prin intermediul discului single „Goodies” care a ocupat locul 1 în țara natală a interpretei și în Regatul Unit. Allmusic. Biografia Ciarei. Accesat la data de 1 octombrie 2009. Chart Stats. „Goodies” în clasamentele britnaice. Accesat la data de 1 octombrie 2009. Cântecul a fost inclus pe albumul omonim lansat în tomana aceluiași an, Amazon.com. Goodies. Accesat pe 26 august 2009. primind datorită acestuia și titlul de „Prima Doamnă a Crunk&B”. Alte două piese de pe material au devenit șlagăre, acestea fiind „1,2 Step” și „Oh”. Goodies a primit triplu disc de platină în Statele Unite și disc de platină în Canada, vânzându-se în peste cinci milioane de exemplare. Ciara a mai colaborat la piese care s-au clasat în primele zece locuri, printre care „Lose Control” alături de Missy Elliott, „Like You” cu rapperul Bow Wow și "So What” al formației Field Mob.
La finele anului 2006, a fost promovat discul Ciara: The Evolution, ce include înregistrări de succes precum „Get Up”, „Promise” sau „Like a Boy”. Amazon. Ciara: The Evolution. Accesat la data de 16 august 2009. Albumul a înregistrat vânzări de peste 338.000 de exemplare în prima săptămână doar în S.U.A..Yahoo!. „Ciara's Evolution Tops Em and Gwen's Creations”. Accesat la 23 august 2009. Bucurându-se de un succes similar avut de Goodies, Ciara: The Evolution a debutat pe locul întâi în clasamentul Billboard 200, și în top 35 în mai multe state, primind un disc de platină în SUA și vânzându-se în peste două milioane de copii la nivel global. Coverul albumului, „Get Up,” a ajuns între primele zece piese din SUA, iar "Promise," printre primele locuri ale US R&B chart. A mai colaborat cu Tiffany Evans la „Promise Ring” by și „Stepped on My J'z” al lui Nelly. În 2008, a luat parte la evenimentul caritabilă Stand Up to Cancer și a apărut în videoclipul „Just Stand Up!”.
Începând cu anul 2008, Ciara a lucrat la o serie de cântece pentru cel de-al treilea material discografic de studio al său, Fantasy Ride. Billboard Magazine. „Billboard Bits: Ciara, CMT Awards, Big Boi”. Accesat la data de 15 august 2009. După mai multe amânării succesive acesta a fost lansat în prima parte a anului următor, Amazon. Fantasy Ride. Accesat la data de 16 august 2009. în urma succesului înregistrat de piesa „Love Sex Magic”, care s-a clasat pe primele zece locuri. αcharts. Clasările discului single „Love Sex Magic”. Accesat la data de 16 iulie 2009. În ciuda startului promițător, albumul a devenit un eșec comercial, acest lucru determinând-o pe artistă să înceapă înregistrările pentru un nou disc. Rap-Up. „Ciara readies new album”. Accesat la data de 30 septembrie 2009. Tot în 2009, Ciara a colaborat cu Enrique Iglesias pentru hitul „Takin' Back My Love.” În Statele Unite s-au vândut doar 193.000 de exemplare într-un an.
Al patrulea album al Ciarei, Basic Instinct, a fost lansat pe 10 decembrie 2010. Acesta a marcat revenirea cântăreței la rădăcinile urbane. Piesa cea mai importantă de pe album, „Ride”, s-a clasat în topul 3 al clasamentului american de R&B, cu „Gimmie Dat” și „Speechless” poziționându-se și ele pe locuri modeste.
Al cincilea album al Ciarei și primul lansat de noua sa casă de discuri, Epic Records, Ciara a fost lansat pe 9 iulie 2013. Piesa principală este „Body Party”, care a ajuns pe locul al optulea în clasamentul Billboard R&B, fiind al treisprezecelea hit din Top 40 Billboard Hot 100.
Al șaselea album, Jackie, la care a colaborat cu Pitbull, Joe Jonas, Missy Elliott și R3hab, a fost lansat la 4 mai 2015. Acesta a debutat pe locul al șaptesprezecelea în clasamentul Billboard 200 cu 19.900 de exemplare vândute, fiind albumul cu cele mai mici vânzări în prima săptămână din toate cele șase ale Ciarei. „I Bet”, piesa principală de pe albumul Jackie, a fost lansată la 26 ianuarie 2015.
Înainte de cel de-al treilea album, s-au vândut peste șapte milioane de albume ale Ciarrei, iar până în iunie 2010 a vândut numai în SUA 4,3 milioane de albume și 6,9 milioane de piese descărcabile. Până în 2015, Ciara a vândut peste 23 de milioane de înregistrări la nivel mondial.
Lansări majore EP-uri Fantasy Ride: The Mini Collection Colecție de șase cântece. Lansat în Regatul Unit pe 23 iulie 2009. Casa de discuri: RCA DVD-uri Goodies: The Videos & More Include videoclipurile „Goodies”, „1, 2 Step” și „Oh”; vânzările totale sunt de aproximativ 100.000 de exemplare în S.U.A., teritoriu unde a primit și un disc de platină. Lansat la 7 iunie 2005 în Regatul Unit. Locul al doilea în US Videos. Fantasy Ride DVD distribuit ca parte a ediției speciale a albumului Fantasy Ride. Goodies/The Evolution Casa de discuri: Sony Music Lansat în Regatul Unit pe 27 septembrie 2010.
Albume de studio
Cu excepția lui Ciara, celelalte albume au fost lansate de LaFace Records. AnInformațiiClasări Billboard.com. Ciara în clasamentele americane. Accesat la data de 19 decembrie 2009. αcharts.com. Clasările discurilor single și ale albumelor lansate de Ciara. Accesat la data de 19 decembrie 2009. Ultratop.be. Clasările discurilor single și ale albumelor lansate de Ciara în regiunea belgiană Valonia. Accesat la data de 19 decembrie 2009.Certificări<small>S.U.A.<small>S.U.AR&B<small>CAN<small>UK<small>IRL<small>ELV<small>GER<small>AUT<small>FRA<small>25pxFLA<small>25pxVAL<small>AUS<small>NZL<small>EU<small>25pxUWC Albume de studio2004Goodies<small> Primul album de studio Lansat: 28 septembrie 2004 Amazon.com. Goodies. Accesat la data de 14 decembrie 2009. Vânzări: 5 milioane New York Times.com. „One Name, Many Goals for a Driven R&B Star ”. Accesat la data de 14 decembrie 2009.<div style="text-align:center">3<div style="text-align:center">1<div style="text-align:center">22<div style="text-align:center">26<div style="text-align:center">36<div style="text-align:center">52<div style="text-align:center">59<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">65<div style="text-align:center">88<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">46<div style="text-align:center">29<div style="text-align:center">60<div style="text-align:center">14 CAN: Platină CRIA. Căutați „Ciara” . Accesat la data de 26 ianuarie 2010. JAP: Aur RIAJ. Goodies . Accesat la data de 26 ianuarie 2010. UK: Aur BPI.co.uk. Căutați „Ciara” . Accesat la data de 26 ianuarie 2010. SUA: 3× Platină 15px RIAA. „Ciara”. Accesat la data de 26 ianuarie 2010.2006Ciara: The Evolution<small> Al doilea album de studio Lansat: 5 decembrie 2006 Amazon.com. Ciara: The Evolution. Accesat la data de 14 decembrie 2009. Vânzări: 2 milioane Static Multimedia.com. Recenzia albumului Fantasy Ride. Accesat la data de 14 decembrie 2009.<div style="text-align:center">1<div style="text-align:center">1<div style="text-align:center">32<div style="text-align:center">17<div style="text-align:center">29<div style="text-align:center">15<div style="text-align:center">32<div style="text-align:center">68<div style="text-align:center">49<div style="text-align:center">43<div style="text-align:center">67<div style="text-align:center">76<div style="text-align:center">21<div style="text-align:center">60<div style="text-align:center">5 SUA: Platină2009Fantasy Ride<small> Al treilea album de studio Lansat: 5 mai 2009 Amazon.com. Fantasy Ride. Accesat la data de 14 decembrie 2009. Vânzări: 0,2 milioane (S.U.A.) Billboard. „Ask Billboard: Jewel, Ciara, Ricky Martin ”. Accesat la data de 14 decembrie 2009.<div style="text-align:center">3<div style="text-align:center">2<div style="text-align:center">22<div style="text-align:center">9<div style="text-align:center">10<div style="text-align:center">13<div style="text-align:center">77<div style="text-align:center">58<div style="text-align:center">34<div style="text-align:center">21<div style="text-align:center">36<div style="text-align:center">39<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">60<div style="text-align:center">4 2010Basic Instinct<small> Al patrulea album de studio Lansat: 5 octombrie 2010 Amazon.com. Basic Instinct (versiune distribuită în Statele Unite ale Americii). Accesat la data de 7 septembrie 2010. Vânzări: SUA: 116.000<div style="text-align:center">44<div style="text-align:center">11<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">83<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">— 2013Ciara<small> Al cincilea album de studio Lansat: 9 iulie 2013 Vânzări: SUA: 208.000<div style="text-align:center">2<div style="text-align:center">2<div style="text-align:center">21<div style="text-align:center">42<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">63<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">163<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">35<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">— 2015Jackie<small> Al șaselea album de studio Lansat: 4 mai 2015 Vânzări: SUA: 62.231,Grammy Award Winning R&B Artist Ciara Plans to “Kiss and Tell” - Epic Records mondial 101.000 Casa de discuri: Epic Records<div style="text-align:center">17<div style="text-align:center">2<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">46<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">53<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">—<div style="text-align:center">—
Discuri single