Ellen White

Ellen Gould White (născută Harmon; ) a fost o pioneră creștină americană și a fost implicată în fondarea Mișcării Adventiste de Ziua a Șaptea, mișcare ce a format Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.

Adventiștii de ziua a șaptea o văd pe Ellen G. White ca pe un profet contemporan, chiar dacă ea nu și-a asumat niciodată acest titlu. Aceștia cred că ea a avut darul spiritual al profeției cum este enunțat în Apocalipsa 19:10. Scrierile sale aduc în vizor Mâna lui Dumnezeu în istoria creștinismului. Acest conflict cosmic, cunoscut ca „Marea Luptă” este subiectul principal al scrierilor sale, multe din ele copiate creativ din cărțile altor autori, ceea ce a dat naștere unui scandal de plagiat din care a reieșit însă că legile americane din momentul publicării nu pedepseau faptele ei, deci copierea scrierilor altora fusese legală, cu excepția cărții Schițe din viața lui Pavel.

Doamna White a fost o figură controversată toată viața sa. Ea afirmă că a avut viziuni la scurt timp după Marea Dezamăgire a milleriților. În contextul multor alți vizionari, ea a fost cunoscută pentru convingerea și credința sa. Randall Balmer a descris-o ca „una din cele mai importante și variate figuri din istoria religiilor din America”. Walter Martin a descris-o ca „una din cele mai fascinante și controversate personaje care a apărut pe orizontul istoriei religioase”. White a fost de asemenea cel mai tradus autor American de non-ficțiune de toate vârstele. Scrierile sale acoperă subiecte de teologie, evanghelizare, stil de viață creștin, educație și sănătate (în special vegetarianism). Ea a promovat construirea unor școli și centre medicale. În cursul vieții sale a scris mai mult de 5000 de articole periodice și 40 de cărți; dar astăzi, incluzând compilațiile celor 50.000 de pagini de manuscrise, mai mult de 100 de titluri sunt disponibile în engleză. Unele din cele mai populare cărți sunt Calea către Hristos, Hristos, Lumina Lumii și Tragedia Veacurilor.

Viața personală Copilăria

Ellen, împreună cu sora sa geamănă Elizabeth, au fost născute pe 26 noiembrie 1827 de către Robert și Eunice Harmon. Robert era un fermier care confecționa și multe pălării, și toată familia îl ajuta în acest lucru. Cu opt copii în familie, casa era un loc aglomerat. Familia locuia într-o mică fermă lângă Gorham, Maine. La câțiva ani după nașterea gemenelor, Robert Harmon a părăsit ferma și, împreună cu familia sa, el s-a mutat în orașul Portland, cam douăsprezece mile la est.

Strămoși

Ellen G. White Estate a delegat un genealogist profesional pentru recăutarea strămoșilor, care a spus că ea a avut origine Anglo-Saxonă. Vezi arborele său genealogic.

Rănirea capului

La vârsta de nouă ani, Ellen a fost lovită cu o piatră de o colegă. Lovitura i-a desfigurat nasul și a lăsat-o trei săptămâni în comă.

La scurt timp după rănire, Ellen, împreună cu părinții ei, a aderat la Metodism, în urma unei întâlniri din Buxton, Maine. Doi ani mai târziu, pe 26 iunie 1842, la cererea sa, a fost botezată prin scufundare.

Mișcarea Milleristă

În 1840, la vârsta de 12 ani, familia sa a devenit implicată în Mișcarea Milleristă. După ce a citit cărțile lui William Miller, Ellen s-a simțit vinovată pentru păcatele ei și s-a confruntat cu teroarea referitoare la pierderea eternă. Ea se descrie ca stând nopți întregi în rugăciune, iar asta timp de câteva luni. Ea a fost botezată de John Hobart în Casco Bay în Portland, Maine și aștepta nerăbdătoare Revenirea lui Isus. După mult timp, s-a referit la botez ca fiind cel mai fericit eveniment al vieții ei. Implicarea familiei ei în Millerism a atras dizgrația lor de către biserica metodistă locală. și adventiștii susțin că Ellen White a avut foarte multe viziuni despre sfârșitul lumii.

Căsătoria și familia

În 1845 Ellen l-a întâlnit pe viitorul ei soț, James Springer White, un Millerit care a devenit convins că viziunile ei erau reale. Un an mai târziu, James a făcut propunerea și ei au fost căsătoriți în Portland, Maine, în 30 august 1846. James a scris după aceasta:

Noi ne-am căsătorit pe 30 august 1846 și din acea oră până în prezent ea a fost coroana veseliei mele....A fost providența lui Dumnezeu ca amândoi să trăim o experiență întunecată în Mișcarea Adventă....Această experiență a fost necesară ca să ne alăturăm forțele și, uniți, să muncim extensiv din Oceanul Atlantic până la Pacific.Life Sketches, 1880 edition, 126, 127.

James și Ellen au avut patru copii: Henry Nichols, James Edson (cunoscut ca Edson), William Clarence (cunoscut ca Willie sau W.C.) și John Herbert.

Doar Edson și William au devenit adulți. John Herbert a murit la vârsta de trei ani, iar Henry la vârsta de 16 ani (de pneumonie), în 1863.

Ultimii ani și moartea

Ellen White a petrecut ultimii ani din viață în Elmshaven, casa ei în Saint Helena, California după moartea soțului ei James White în 1881. În cursul ultimilor ani din viață ea a călătorit mai puțin deorece își petrecea marea parte a timpului scriind ultimele lucrări pentru biserică. Ellen G. White a murit pe 16 iulie 1915, în casa ei (Elmshaven), care acum este cunoscută ca un Sit Istoric Adventist.

Activitate Viziuni Prima ei viziune raportată

În 1844, Ellen G. White a raportat prima sa viziune:

În timp ce mă rugam la altarul familial, Duhul Sfânt a venit asupra mea și părea că mă înalț din ce în ce mai sus, mult deasupra acestei lumi întunecate...Ellen G. White, Experiențe și viziuni (2002, Editura Viață și Sănătate), pag. 38

În această viziune a spus că a văzut „poporul Advent” călătorind pe o cărare îngustă și dreaptă spre Noul Ierusalim(Cer). Cărarea lor era luminată din spate de „o lumină puternică, pusă la începutul cărării, în spatele lorm despre care îngerul mi-a spus că este strigătul de la miezul nopții.” În acord cu viziunea ei, unii din călători oboseau, dar erau încurajați de către Isus, alții au respins lumina și au căzut „de pe cărare în lumea rea și întunecată de dedesubt”.Ellen G. White, Experiențe și viziuni (2002, Ed. Viață și Sănătate), pag. 38

A doua și a treia viziune

În februarie 1845, doamna White a spus că a primit o a doua viziune care a devenit cunoscută ca viziunea „Mirelui”, în Exeter, Maine. Împreună cu a treia viziune, unde doamna White a văzut un nou pământ, aceste viziuni „au dat înțelesul experienței din 22 octombrie 1844 și au ajutat dezvoltarea doctrinei Sanctuarului. De asemenea, au jucat au rol important în contracarea spiritualizării vederii unor mulți adventiști fanatici prin înfățișarea Tatălui și lui Isus ca Ființe literale și Cerul ca un loc fizic.”Merlin D. Burt, “The Historical Background, Interconnected Development, and Integration of the Doctrines of the Heavenly Sanctuary, the Sabbath, and Ellen G. White's Role in Sabbatarian Adventism from 1844-1849”, PhD, Andrews University, 2002, 170.

De asemenea, aceste viziuni au anulat doctrina „ușii închise” avută de mulți adventiști în acel moment, inclusiv de gruparea de la Exeter.Ellen G. White, Early Writings, p. 33(original)

Mărturie publică

Temându-se că oamenii vor considera ca ea ar experimenta boli mintale sau mesmerism, Ellen nu a împărtășit inițial viziunile ei cu comunitatea Millerită. La o întâlnire în casa părinților săi, ea a primit confirmarea supranaturală a misiunii ei:

Când ne rugam, întunericul ce mă acoperea a fost împrăștiat, o lumină puternică, ca o minge de foc, a venit lângă mine ca și cum m-ar fi doborât, puterea mi-a fost luată.Am simțit că sunt în prezența lui Isus și a îngerilor. Din nou a fost repetat,” Fă cunoscut și altora ce ți-am făcut cunoscut Eu”.Ellen G. White, Spiritual Gifts vol. 2, (1860), 37.

La scurt timp după, Ellen a dat mărturiile ei în adunările publice și în adunările metodiste regulate ce se făceau în casele oamenilor.

Am aranjat întâlnirile cu prietenii mei tineri, câțiva fiind considerabil mai în vârstă decât mine, și câteva persoane căsătorite. Câțiva din ei erau încrezuți și nepăsători; experiența mea suna către ei ca o poveste plictisitoare, și ei nu au ascultat rugămințile mele. Dar m-am hotărât ca eforturile mele niciodată să nu se oprească pentru aceste dragi suflete, pentru care am avut un interes atât de mare, produs de către Dumnezeu.Ellen G. White, Testimonies for the Church Vol.1, (1855-1868)

Noutățile viziunilor sale s-au răspândit și White a călătorit și a vorbit către grupurile de Milleriți în Maine și în zona înconjurătoare. Viziunile sale nu au fost publicate înainte de 24 ianuarie 1846, când relatarea primei viziuni : „Letter From Sister Harmon” (Scrisoare de la sora Harmon) a fost publicată în Day Star, o revistă Millerită publicată în Cincinati, Ohio de Enoch Jacobs. White a scris către Jacobs pentru a-l încuraja și ,chiar dacă scrisoarea nu a fost scrisă pentru publicație, Jacobs a tipărit-o. În cursul următorilor ani a fost retipărită sub diverse forme - fiind inclusă în prima carte a lui Ellen, Christian Experience and Views(Experiențe creștine și viziuni), publicată în 1851, apărută în România cu titlul Experiențe și Viziuni.

Doi Milleriți au avut viziuni înainte de Ellen White - William Ellis Foy (1818–1893) și Hazen Foss (1818?–1893), care însă ar fi respins chemarea Duhului Sfânt. Adventiștii cred că aceste persoane au avut Darul Profeției înainte de Ellen White.

Teologie

Ellen White s-a ferit de cuvintele „Sfânta Treime” ca de ciumă, iar „soțul ei a afirmat categoric că viziunile ei nu susțin crezul trinitarian.” Ea nu a avut o doctrină a Sfintei Treimi (vorbind în general, ea nu a avut doctrină, făcând predicare/oratorie și nu teologie ca disciplină academică). Conform opiniei ei personale, Fiul lui Dumnezeu nu a fost de la început egal cu Dumnezeu Tatăl, ci a fost la un moment dat promovat la egalitate cu Tatăl, promovare care a declanșat revolta lui Lucifer (lucru descris în cartea ei Spiritul Profeției).

Soțul ei era cu siguranță antitrinitarian, dar propriile ei scrieri au facilitat adoptarea Trinitarianismului de către Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Conform a doi profesori universitari adventiști, deși nu a folosit niciodată cuvântul „Treime” („Trinitate”), ea a afirmat Trinitatea ca fiind „trioul ceresc”. Un alt profesor universitar adventist este de acord că ea a afirmat Trinitatea.

Biserica Adventistă era inițial mai degrabă binitariană decât trinitariană.

Unii cercetători au negat că Ellen White a avut o influență majoră în schimbarea adventistă către doctrina trinitară și au susținut că adventismul timpuriu nu avea nici o teologie ariană, nici semi-ariană, nici trinitară, ci mai degrabă una materialistă.

Critici

Scandalul de plagiat

Din punctul dreptului penal și al celui civil faptele ei nu ar fi avut consecințe neplăcute pentru ea. Ea însăși a recunoscut în scris faptul că a copiat din operele altora fără a oferi citări ca la carte. Cf. The Great Controversy, p. xi.4 1911 edition. Adventiștii doxați recunosc clar faptul că ea a împrumutat mult din textele altora, ceea ce neagă teza naivă a inspirației plenare.

Robert Olson, secretarul Domeniului Ellen G. White, afirma că Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea „nu neagă acumularea de dovezi cu privire la faptul că White a copiat”.

Deși mai fuseseră anterior acuzații de plagiat, cartea lui Walter T. Rea, The White Lie, a afirmat că între 80% și 90% din scrierile Ellenei White sunt plagiate.

Cea mai clară dovadă că Ellen G. White și editura ei, The Review & Herald, s-au făcut vinovați de încălcarea drepturilor de autor a fost procesul intentat împotriva lor de către Conybeare and Howson, un editor important în secolul al XIX-lea, care a documentat un plagiat extins din partea Ellen G. White în cartea ei, Schițe din viața lui Pavel, preluat din cartea lor, Viața și epistolele apostolului Pavel, publicată în 1855. Confruntați cu aceste dovezi, adventiștii de ziua a șaptea au încetat imediat să publice cartea Ellenei White și nu a republicat-o până când drepturile de autor ale Conybeare and Howson au expirat.