Alexandrina Alessandrescu () a fost o artistă dramatică, societară a Teatrului Național București. Zisă și „Duduia". Extrem de apreciată de Alexandru Davila pentru rolurile de „duenă".Duenă (din ) însemnă guvernantă sau doică.

Educația și studiile le-a început în Institutul catolic Sf.Iosif din București. S-a înscris apoi la Conservatorul de muzică și declamație București (1873). S-a făcut cunoscută cu ocazia interpretării poemului „Sburătorul", versuri de Ion Heliade-Rădulescu.

Tot în 1873, Teatrul Național i-a încredințat roluri mici, precum Copilul de casă din Banul Mărăcine, dramă de V. A. Urechia, în care a debutat, sau Petrică din piesa Hatmanul Drăgan, de Fr. Dame și Ia Malla.

Ajungând în fruntea Teatrului Național, Ion Ghica a angajat-o în 1877 pe tânăra absolventă a Conservatorului și din acel moment ea nu a mai părăsit scena națională.

În general a creat mai ales personaje comice sau ciudate.

A mai jucat și la Teatrul din Craiova, condus de cântărețul Theodor Vasiliu, la „Orfeu" și la grădinile „Rașca", „Stavri" și „Dacia".

A fost pensionată sub directoratul lui Pompiliu Eliade (1908-1909) care era de părere că a venit vremea „să se acorde dreptul de pensie unor artiști renumiți în vremea lor, dar care s-au dovedit în ultimii ani cu totul insuficienți".

Roluri în teatru Copilul de casă din „Banul Mărăcine", dramă de V. A. Urechia; Petrică din piesa „Hatmanul Drăgan", de Fr. Dame și Ia Malla; „Eva", de Richard Voss, tradusă de P. Gusty; Dra. Păunescu, din „În Provincie", localizare de V. Toneanu; Marchiza din „Fata Regimentului", operă-comică de Donizetti; Catinca din „Jos Automobilul", localizare de P. Gusty; Perina, din „Miqueta", de Robert de Flers și G. de Calllavet, tradusă de George Grant; Dna. Pernelle din „Tartufe", de Molière; Doica din „Romeo și Julieta" de Shakespeare; Joița din „Fetele lui Iacovache", localizare de P. Gusty; Cucoana Zina din „Șarpele casei", de V. Leonescu; Cărbunăreasa din „Marioara", de Carmen Sylva; „Onoarea" de Hermann Sudermann; „A scrîntit-o procurorul" (vodevil, 1885); Veta din „O noapte furtunoasă"; Doamna de Sottenville din „George Dandin" de Molière; „Cîntecul lui Fortunio" de Jacques Offenbach; Madame Helseth din „Rosmersholm" de Ibsen; Zamfira din „Piatra din casă" de Vasile Alecsandri; „Fiul pădurilor" de Friedrich Halm; „Pe malul gârlei" de D. Olănescu-Ascanio; „Chimia în însurătoare" de Rudolf Kneisel; „Jos automobilul" de C. Kraatz; Anica din „Olteanca", operetă, de Bengescu-Dabija și Ed. Caudella; Mama interesată din „Lulu" de Carlo Bertolozzi; „Mugurul" de Georges Feydeau; „Pentru a fi iubită" de Leon Xanrof; Profira din „Casta-Diva", de Haralamb G. Lecca, etc.

Afilieri Membră a „Teatrului Român de Operete" alături de Maria Flechtenmacher, Teodora Marinescu, Teodora Pătrașcu, Atena Georgescu, Teodor Popescu, M. Mateescu, Ion Comino, Alexandru Flechtenmacher (dirijor). Membră a „Societății artistice române de operetă, vodevil și comedie națională" alături de Maria Flechtenmacher, Teodora Marinescu, Teodora Pătrașcu, Atena Georgescu, Frosa Nițescu, Grigore Manolescu, N. Hagiescu și A. Flechtenmacher. Membră a Asociației Nottara – Niculescu-Buzău. Membră a Companiei dramatice „Davila".

Note

Vezi și Listă de actrițe române

Categorie:Actrițe române din secolul al XIX-lea Categorie:Actrițe de teatru române Categorie:Nașteri în 1859 Categorie:Câmpineni Categorie:Decese în 1919 Categorie:Actrițe române din secolul al XX-lea Categorie:Actori din județul Prahova