Ennio Flaiano (n. 5 martie 1910, Pescara, Regatul Italiei – d. 20 noiembrie 1972, Roma, Italia) a fost un scenarist, dramaturg, romancier, jurnalist și critic de dramă italian.
Biografie Flaiano a scris pentru Cineillustrato, Oggi, Il Mondo, Corriere della Sera și alte importante ziare și reviste italiene.
În 1971, Flaiano a suferit un prim atac de cord. „Toți vor trebui să se schimbe”, a scris el în notele sale. El și-a pus numeroasele lucrări în ordine și le-a publicat, deși cea mai mare parte a memoriilor sale au fost publicate postum. În noiembrie 1972 a început să scrie diverse piese autobiografice pentru Corriere della Sera .
Pe 20 noiembrie 1972, în timp ce se afla la o clinică pentru un control, a suferit un al doilea stop cardiac și a murit. Fiica sa Lelè, după o lungă boală, a murit la vârsta de 40 ani în 1992. Soția sa Rosetta Rota, matematiciană și mătușa matematicianului Gian-Carlo Rota, a murit la sfârșitul anului 2003. Întreaga familie este înmormântată împreună la cimitirul Maccarese, lângă Roma.
Opera literară
La guerra spiegata ai poveri (1946) Tempo di uccidere (1947) Scurtătură (The Marlboro Press, ed. Nouă din 1994) Diario notturno (1956) La donna nell'armadio (1958) Una e una notte (1959) Il gioco e il massacro (1970) Un marziano a Roma (1971) Le ombre bianche (1972) La solitudine del satiro (postum, 1973) The Via Veneto Papers (The Marlboro Press, 1992) Autobiografia del blu di Prussia (postum, 1974) Diario degli errori (1977)
Filmografie Flaiano a fost un scenarist de succes și a colaborat la mai multe filme notabile, printre care: Roma città libera (1946), Guardie e ladri (1951), The Woman of Rome (1954), Peccato che sia una canaglia (1955), La notte (1961), Fantasmi a Roma (1961), La decima vittima (1965), La cagna (1972).
Cu Tullio Pinelli , a scris scenariile pentru zece filme ale lui Federico Fellini: Variety Lights (1950), The White Sheik (1952), I vitelloni (1953), La strada (1954), Il bidone (1955), Nopțile din Cabiria (1957), La Dolce Vita (1960), Tentațiile doctorului Antonio episodul din Boccaccio '70 (1962), 8½ (1963) și Julieta Spiritelor (1965).
Premii și distincții În 1947, a câștigat Premiul Strega pentru romanul său, Tempo di uccidere (tradus ca: Miriam, A Time to Kill și The Short Cut).
În 1975, a fost creat Premiul Flaiano în onoarea sa. Recunoscând realizările în cinematografie, teatru, scriere creativă și critică literară, premiul internațional este acordat anual în Pescara , orașul natal al lui Flaiano .
Note
Legături externe
Categorie:Nașteri în 1910 Categorie:Decese în 1972 Categorie:Scenariști italieni Categorie:Jurnaliști italieni Categorie:Scriitori italieni din secolul al XX-lea Categorie:Eponime ale craterelor de pe planeta Mercur Categorie:Oameni din Pescara