mini|Echipa în 2023

Rapid București este o echipă de handbal feminin din București, România, secție a organizației polisportive Clubul Sportiv Rapid București. CS Rapid București funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor. Echipa are în palmares mai multe titluri naționale, precum și câștigarea, în 1964, a Cupei Campionilor Europeni.

Istoric Secția de handbal a clubului Rapid a fost înființată în 1934. În anii următori, echipa a jucat în campionatul în 11 jucătoare al regiunii București, precum și în Campionatul Național. Din 1951 începe să se dezvolte și handbalul în 7 jucătoare, iar Rapid va câștiga în deceniul următor cinci titluri: unul la handbal în 11 (1961) și patru la handbal în 7 (1961, 1962, 1963, 1967). Între anii 1960-1970, echipa s-a clasat constant pe podium, ocupând locul al doilea în 1964 și 1966, respectiv locul al treilea în 1965, 1968 și 1969. În toată această perioadă echipa a fost antrenată pe rând de Francisc Spier, Gabriel Zugrăvescu, din nou Francisc Spier și Pompiliu Simion. Cu Gabriel Zugrăvescu pe banca tehnică, Rapid a câștigat cel mai important trofeu din palmaresul clubului, Cupa Campionilor Europeni. Performanța a avut loc în 1964, după ce, cu un an înainte, echipa ajunsese până în semifinalele competiției.

În 1970, în mod surprinzător după clasarea timp de 10 ani pe podiumul campionatului intern, echipa Rapid retrogradează în divizia secundă. După doar un an petrecut în Divizia B, Rapid București revine în prima divizie.

Anii '70 reprezintă o perioadă mai puțin fastă în istoria clubului. Cu excepția unui loc 4 obținut în 1977, echipa bucureșteană s-a clasat în general în jumătatea de jos a clasamentului Campionatului Național. În 1979, echipa a retrogradat din nou și a rămas în divizia secundă până în 1984, când a promovat, reușind apoi să ocupe chiar un loc 4 în 1986.

În anii '90, Rapid a revenit pe podiumul Ligii Naționale și a jucat și două finale ale Cupei României. În 1993, formația bucureșteană, condusă de antrenorul Tiberius Milea, a câștigat Cupa IHF, după ce a învins în finală echipa franceză CSL Dijon. La întoarcere, echipa a avut parte de o manifestare entuziastă în Gara de Nord și a fost primită de ministrul transporturilor și președintele FRH.

În anul 2000, cu Vasile Mărgulescu și Constantin Popescu ca antrenori, Rapid București a câștigat Cupa Orașelor, terminând competiția neînvinsă. În finală, echipa românească a învins formația daneză Randers HK. În 2001, Rapid a jucat finala mică a Supercupei Europei ediția 2000, competiție desfășurată cu întârziere datorită programului încărcat al echipelor participante.

În 2003, Rapid a câștigat Liga Națională, iar în 2004 Cupa României, avându-l ca antrenor pe Gheorghe Covaciu. A urmat un declin, iar în 2010 echipa a retrogradat în Divizia A.

În ultimii ani, giuleștencele s-au luptat pentru menținerea în Liga Națională, ori pentru promovarea din Divizia A, având în lot mai multe jucătoare tinere, dar și jucătoare experimentate ca Alina Dobrin, Cristina Niculae, Roxana Bodîrlău sau Mihaela Doica. În sezonul 2019-2020, Rapid a reușit promovarea în Liga Națională împreună cu HCM Slobozia, echipă care la rândul ei a retrogradat la finalul stagiunii 2017-2018.

Asemenea ultimelor sezoane, clubul alb-vișiniu este sponsorizat de sindicatul Metrorex.

Palmares Cupa Campionilor Europeni / Liga Campionilor: 15px Câștigătoare (1): 1964 Semifinalistă (2): 1963, 1968 Sfertfinalistă (1): 2023 Calificări (1): 2004

Supercupa Europei: Finalistă (1): 2000

Cupa Cupelor: Optimi (1): 2005 Turul 4 (2): 2001, 2006

Cupa IHF / Cupa EHF: 15px Câștigătoare (1): 1993 Sfertfinalistă (1): 1996 Optimi (1): 2004 Turul 4 (1): 2003

Cupa Orașelor / Cupa Challenge: 15px Câștigătoare (1): 2000 Semifinalistă (1): 2002 Sfertfinalistă (2): 1995, 1997

Campionatul României (în 7 jucătoare): 13px|Aur Câștigătoare (6): 1961, 1962, 1963, 1967, 2003, 2022 Locul 2 (8): 1960, 1964, 1966, 1993, 1995, 2005, 2023, 2024 Locul 3 (8): 1965, 1968, 1969, 1992, 1994, 1999, 2000, 2004

Campionatul României (în 11 jucătoare): 13px|Aur Câștigătoare (1): 1961 Locul 2 (2): 1960, 1963

Cupa României: 15px Câștigătoare (1): 2004 Finalistă (2): 1992, 1994 Semifinalistă (7): 1978, 1985, 1995, 1996, 1997, 1999, 2003

Supercupa României: Finalistă (2): 2022, 2023

Sezoane recente Conform Federației Române de Handbal și Federației Europene de Handbal:

Până în sezonul 1996-1997 primul eșalon al handbalului românesc s-a numit Categoria A (CA) sau Divizia A (DA) iar al doilea eșalon s-a numit Categoria B (CB) sau Divizia B (DB). Din sezonul 1997-1998 primul eșalon al handbalului românesc s-a numit Liga Națională (LN) iar al doilea eșalon s-a numit Divizia A (DA).

Cupa României s-a desfășurat începând cu sezonul 1977-1978. În sezoanele 1990-1991, 1999-2000, 2000-2001, 2004-2005, 2007-2008, 2008-2009, 2009-2010 și 2011-2012 nu a fost organizată.

Supercupa României s-a desfășurat începând cu sezonul 2006-2007. În sezoanele 2007-2008, 2008-2009, 2009-2010 și 2011-2012 nu a fost organizată.

Tabelul de mai jos prezintă rezultatele doar pentru handbalul în 7 jucătoare.

Sezon Competiție națională LocCupa RomânieiSupercupa RomânieiCompetiție europeană 1959-60 CA 1960-61 CA 1961-62 CA Cupa Campionilor EuropeniTurul 2 1962-63 CA Cupa Campionilor EuropeniSemifinalistă 1963-64 CA Cupa Campionilor Europeni Câștigătoare |- | 1964-65 | bgcolor=#ddffdd| CA |align=center| |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 1965-66 | bgcolor=#ddffdd| CA |align=center| |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 1966-67 | bgcolor=#ddffdd| CA |align=center| |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 1967-68 | bgcolor=#ddffdd| CA |align=center| |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 1968-69 | bgcolor=#ddffdd| CA |align=center| |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 1969-70 | bgcolor=#ddffdd| CA |align=center| Retrogradare |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 1970-71 | bgcolor=#ddffdd| CB |align=center| 1 Promovare |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 1971-72 | bgcolor=#ddffdd| CA |align=center| |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 1972-73 | bgcolor=#ddffdd| CA |align=center| |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 1973-74 | bgcolor=#ddffdd| CA |align=center| |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 1974-75 | bgcolor=#ddffdd| CA |align=center| 8 |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 1975-76 | bgcolor=#ddffdd| CA |align=center| 6 |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 1976-77 | bgcolor=#ddffdd| CA |align=center| 4 |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 1977-78 | bgcolor=#ddffdd| CA |align=center| 9 |align=center| Semifinalistă |align=center| |align=center| || |- | 1978-79 | bgcolor=#ddffdd| CA |align=center| 9 Retrogradare |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 1979-80 | bgcolor=#ddffdd| CB |align=center| |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 1980-81 | bgcolor=#ddffdd| CB |align=center| |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 1981-82 | bgcolor=#ddffdd| CB |align=center| |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 1982-83 | bgcolor=#ddffdd| CB |align=center| 1 Promovare |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 1983-84 | bgcolor=#ddffdd| CA |align=center| 6 |align=center| Finalistă 1984-85 CA 8 Semifinalistă 1985-86 CA 4 1986-87 CA 6 1987-88 CA 6 1988-89 CA 8 1989-90 CA 7 1990-91 CA 7 1991-92 CA Finalistă |align=center| |align=center| ||

|valign="top" | {|class="wikitable text-align:center" |- ! Sezon ! Competiție națională ! Loc !Cupa României !Supercupa României !colspan=2|Competiție europeană |- | 1992-93 | bgcolor=#ddffdd| DA |align=center| |align=center| |align=center| |align=center| Cupa IHF|| Câștigătoare 1993-94 DA Finalistă |align=center| |align=center| || |- | 1994-95 | bgcolor=#ddffdd| DA |align=center| |align=center| Semifinalistă |align=center| |align=center| Cupa Orașelor||Sfertfinalistă |- | 1995-96 | bgcolor=#ddffdd| DA |align=center| 4 |align=center| Semifinalistă |align=center| |align=center| Cupa EHF||Sfertfinalistă |- | 1996-97 | bgcolor=#ddffdd| DA |align=center| 6 |align=center| Semifinalistă |align=center| |align=center| Cupa Orașelor||Sfertfinalistă |- | 1997-98 | bgcolor=#ddffdd| LN |align=center| 6 |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 1998-99 | bgcolor=#ddffdd| LN |align=center| |align=center| Semifinalistă |align=center| |align=center| || |- | 1999-00 | bgcolor=#ddffdd| LN |align=center| |align=center| |align=center| |align=center| Cupa OrașelorSupercupa Europei|| CâștigătoareLocul 4 2000-01 LN 5 Cupa CupelorTurul 4 2001-02 LN 4 Cupa ChallengeSemifinalistă 2002-03 LN Semifinalistă Cupa EHFTurul 4 2003-04 LN Câștigătoare |align=center| |align=center| Liga Campionilor / Cupa EHF||Turul 2 / Sfertfinalistă |- | 2004-05 | bgcolor=#ddffdd| LN |align=center| |align=center| |align=center| |align=center| Cupa Cupelor||Optimi |- | 2005-06 | bgcolor=#ddffdd| LN |align=center| 12 Câștigătoare în barajul de promovare-retrogradare |align=center| |align=center| |align=center| Cupa Cupelor||Optimi |- | 2006-07 | bgcolor=#ddffdd| LN |align=center| 11 Câștigătoare în barajul de promovare-retrogradare |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 2007-08 | bgcolor=#ddffdd| LN |align=center| 8 |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 2008-09 | bgcolor=#ddffdd| LN |align=center| 7 |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 2009-10 | bgcolor=#ddffdd| LN |align=center| 13 Retrogradare |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 2010-11 | bgcolor=#ddffdd| DA |align=center| |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 2011-12 | bgcolor=#ddffdd| DA |align=center| |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 2012-13 | bgcolor=#ddffdd| DA |align=center| |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 2013-14 | bgcolor=#ddffdd| DA |align=center| 5 |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 2014-15 | bgcolor=#ddffdd| DA |align=center| 1 Promovare |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 2015-16 | bgcolor=#ddffdd| LN |align=center| 13 Retrogradare |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 2016-17 | bgcolor=#ddffdd| DA |align=center| 1 Promovare |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 2017-18 | bgcolor=#ddffdd| LN |align=center| 14 Retrogradare |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 2018-19 | bgcolor=#ddffdd| DA |align=center| 1 Promovare |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 2019-20 | bgcolor=#ddffdd| LN |align=center| 11✳ |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 2020-21 | bgcolor=#ddffdd| LN |align=center| 6 |align=center| |align=center| |align=center| || |- | 2021-22 | bgcolor=#ddffdd| LN |align=center| |align=center| |align=center| Finalistă 2022-23 LN Liga CampionilorSfertfinalistă 2023-24 LN Liga CampionilorGrupe

<div id="1">✳ Sezonul 2019-2020 al Ligii Naționale s-a încheiat, din cauza pandemiei de coronaviroză cauzată de noul coronavirus 2019-nCoV (SARS-CoV-2), fără a se mai disputa ultimele șapte etape, XX–XXVI, cu rămânerea în vigoare a clasamentului valabil la data de 11 martie 2020, când s-a desfășurat ultimul meci, fără introducerea unor criterii finale de departajare, fără a retrograda nici o echipă și fără a se acorda titlul și medalii.

Tabelul de mai jos prezintă rezultatele doar pentru handbalul în 11 jucătoare.

Sezon Competiție națională Loc 1958-59 DA 6 1959-60 DA 1960-61 DA 1961-62 DA ✳ 1962-63 DA

<div id="1">✳ Nu a participat.

Meciuri europene Conform Federației Europene de Handbal și Federației Române de Handbal: