Duck Dodgers este un desen animat american dezvoltat de Spike Brandt și Tony Cervone bazat pe scurtmetrajul teatral animat Duck Dodgers în secolul 24 și ½. A fost produs de Warner Bros. Animation între 2003 și 2005. Duck Dodgers este un serial de comedie science fiction, prezentând personaje din Looney Tunes în roluri metafictive, cu personajul Daffy Duck fiind în rolul personajului titular. Serialul a fost difuzat original pe Cartoon Network și mai târziu s-a terminat pe Boomerang.
Personaje Protectoratul Galactic Căpitanul Duck Edgar Dumas Aloysius Dodgers - Un suflet nevinovat care a fost, din greșeală, înghețat pentru mai bine de 300 de ani. El este readus la viață de Dr. I.Q. Hi în secolul 24 și ½. Datorită minciunilor sale a reușit să îi păcălească și să îi facă pe toți să creadă că el este un erou din secolul 21. În realitate era doar „băiatul cu apa” pentru o echipă de fotbal american. El este fricos, laș, egoist, credul și nu prea deștept. Cu toate acestea, uneori el este capabil de acte, care dovedesc eroism și competență , sugerând că nu este atât de inutil precum apare, însă în majoritatea cazurilor el reușește să își învingă inamicii cu jutorul norocului chior și a muncii depuse de Tânărul Cadet Spațial. Ironic, acțiunile Comandantului X-2, l-au transformat pe Dodgers într-o mică vedetă a fotbalului american în ultiml meci al sezonului , așa că , technic, el nu minte atunci când spune că a câștigat un campionat de fotbal la vremea lui. Duck Dodgers este jucat de personajul din Looney Tunes, Daffy Duck.
Zelos, Tânărul Cadet Spațial - Îl admiră pe Dodgers, văzând în acesta o figură paternă, îi este loial acestuia și nu pune la îdoială nici un ordin al acestuia. Dodgers depinde foarte mult de Cadet, fără ajutorul acestuia nu ar reuși să ducă la bun sfârșit o mare parte din misiuni. A absolvit „summa cum laude” de la Academia Protectoratului. Nu foarte multe sunt cunoscute despre trecutul Cadetului, dar într-un episod el este prezentat ca fiind conducătorul planetei Swinus 9, inclusiv cu o pleiadă de inamici care încearcă să îl detroneze. Cum această dezvăluire a fost făcută în timp ce avea grijă de nepoții săi, neastâmpărați: Porko, Puerco și Sow (referire la personajele din Animaniacii: Yakko, Wakko și Dot), nu se știe dacă povestea este adevărată sau este doar o încercare de a-și impresiona rudele. Zelos, Tânărul Cadet Spațial, este jucat de Porky Pig.
Dr. Ignatius Q "I.Q." Hi - Omul de știință, supraponderal, care l-a adus la viață pe Dodgers după mai bine de 300 de ani. Acesta este serios și muncitor, adesea este iritat de incompetența afișată de Dodgers, având îndoieli privind statutul acestuia de erou în secolul 21.
Căpitanul Star Johnson - Un căpitan din Protectoratul Galactic, rival al lui Dogers.Acesta are o personalitate asemănătoare cu ce a lui Flash Gordon.
Bigfoot -
Imperiul Marțian Comandantul Marțian X-2 - Principalul dușman al lui Dodgers. El este încrezătorul comandant al armatei marțiene, acesta îl consideră pe Dodgers mai mult o pacoste decât in inamic de care trebuie să se teamă. El este jucat de Marvin Marțianul
Regina Marțiană (Regina Tyr'ahnee) - Frumoasa conducătoare a planetei Marte. Regina poartă haine asemănătoare cu portul regal din Egiptul antic. Ea este îndrăgostită de Duck Dodgers.
Comandantul K-9 - Câinele Comandantului X-2. Jucat de K-9.
Roboții Centurioni Marțieni - Soldații fideli ai Imperiului Marțian, care alcătuiesc grosul armatei. Marțieni organici fiind ofițeri.
Marțieni Instant - Creaturi ciudate asemănătoare păsărilor, ce au blana mov. Marțieni Instant apar din semințe, ce se activează la contactul cu apa.
Planete Pământul - Sediul Protectoratului Galactic, precum și planeta lui Dodgers, Cadetului precum și a altor personaje din serial. Marte - Sterilă, hostila casă a marțienilor, conduși de Regina Tyr'ahnee. Planeta are o mare armată de roboții centurioni și seamănă cu antica Sparta. Klunk - casa Klunkanilor (ce seamănă cu vikingii), conduși de K'Chutha Sa'am. Vacation World - Planetă vizitată de Dodgers în The Wrath of Canasta. O parodie a Westworld. Planeta Hollywood - Planetă artificială care semănă cu logoul Universal Studios. Planeta este un uriaș studio de filmare, ce a fost distrusă în Hooray for Hollywood Planet. Fridgdonia VII - Regina Tyr'ahnee l-a întemnițat pe Tânărul Cadet Spațial pe această planetă de gheață pentru a-l atrage pe Dodgers într-o capcană în The Queen is Wild. Swinus 9 -Planeta Tânărul Cadet Spațial. A fost modelată după Bagdad. Exile Planet - Planeta a fost menționată de Archduke Zag. Niponno - O planet văzută în episodul The Menace of Maninsuit. Seamănă cu Tokyo și alte orașe japoneze. Masativo (Planeta Vie) Maltese VII - Dodgers spune că are un time-share pe această planetă în episodul Deathmatch Duck. Nostrillia - Planetă a cărei locuitori seamănă cu nasuri. Nolandus - Pe această planetă se gasesc doar câteva insule deșertice, separate de oceane uriașe. Dodgers și Comandantul Marțian X-2 sunt naufragiați aici în episodul Just the Two of Us, înainte să descopere că, de fapt, este o stațiune turistică pe care Cadetul și centurionii își petreceau vacanța. Dakota - Planetă ce seamănă cu Dakota de Nord și Dakota de Sud. Groovica - O planetă disco a anilor '70 situată în cvadrantul ABBA Bee-Gee. Explodicon - Planetă care găzduiește o mare varietate de explozibili. Felinia - Planetă locuită de pisici. Caninius - Planetă locuită de câini (Felinia și Caninius aveau nevoie de un tratat de pace). Aquarium - Planetă ce seamănă cu un acvariu.
Oa - Casa Guardienilor Universului și sediul Green Lantern Corps, aceasta apare în episodul The Green Loontern.
Episoade Premiera originalăPremiera în RomâniaN/oTitlu românTitlu englez SEZONUL 1 23.08.2003 19.04.200401 Procesul lui Duck Dodgers The Trial Of Duck Dodgers Coscogiamita lui Dodgers Big Bug Mamas 30.08.2003 20.04.200402 Prietenul meu The Fowl Friend Iute și înaripat The Fast & The Feathery 06.09.2003 21.04.200403 Decepția lui Dodgers Duck Deception Spionul care nu m-a iubit The Spy Who Didn’t Love Me 13.09.2003 22.04.200404 Duck Codgers Duck Codgers Unde-i bebelușul știe tot ? Where’s Baby Smartypants? 20.09.2003 23.04.200405 Pun eu mâna pe tine, grasule I’m Going To Get You, Fat Sucka Rață la arest Detained Duck 27.09.2003 26.04.200406 Canin Kaddy K-9 Kaddy Porcușorul în actiune Pig Of Action 04.10.2003 27.04.200407 Tremură Dodgers Shiver Me Dodgers 11.10.2003 28.04.200408 Mânia lui Canasta The Wrath Of Canasta Au furat creierul lui Dodgers They Stole Dodgers’ Brain 18.10.2003 29.04.200409 Lanterna verde The Green Loontern 25.10.2003 30.04.200410 Rățoiul fundaș Quarterback Quack Iubește un rățoi To Love A Duck 01.11.2003 04.05.200411 Trăiască planeta Hollywood Hooray For Hollywood Planet 08.11.2003 05.05.200412 Regina sălbatica The Queen Is Wild Înapoi la academie Back To The Academy 15.11.2003 15.05.200413 Inamicul tău Enemy Yours Mâncarea rățoiului Duck Departure SEZONUL 2 14.08.2004 06.12.200414 Planeta porcului Pig Planet 14.08.2004 07.12.200415 Invictus Interuptus Invictus Interruptus Animalul de companie Pet Peeved 14.08.2004 08.12.200416 Amenințarea lui Maninsuit The Menace Of Maninsuit Cariera canin K-9 Quarry 14.08.2004 09.12.200417 In căutarea de talente Talent Show A-Go-Go Dragoste de tată The Love Of A Father 14.08.2004 10.12.200418 Noul cadet The New Cadet Rața îndrăgostită The Love Duck 14.08.2004 13.12.200419 Fudd The Fudd 07.01.2005 14.12.200420 Semnul lui Xero The Mark Of Xero Fantomele I See Duck People 14.01.2005 15.12.200421 Pe viață și pe moarte Deathmatch Duck Deconstruirea lui Dudgers Deconstructing Dodgers 21.01.2005 16.12.200422 M.M.O.R.D M.M.O.R.P.D. Bătrânul Mcdodgers Old McDodgers 28.01.2005 17.12.200423 Livrare de divă Diva Delivery Castelul înalt Castle High 04.02.2005 23.01.201524 Surf printre stele Surf The Star Samurai Mac Samurai Quack 25.02.2005 21.12.200425 Desigur, asta înseamnă război și pace Of Course You Know This Means War And Peace 22.12.200426 SEZONUL 3 11.03.2005 10.06.200627 Până când blestemul ne va despărți Till Doom Do Us Part 11.03.2005 11.06.200628 Villainstruck Villainstruck Doar noi doi Just The Two Of Us 08.04.2005 17.06.200629 Copii sunt aiurea The Kids Are All Wrong Câștigi sau pierzi Win, Lose Or Duck 15.04.2005 18.06.200630 Mistretul sălbatic Boar To Be Riled Sănătate curată Clean Bill Of Health 22.04.2005 24.06.200631 Cel mai bun și cel mai rău dintre căpitani The Best Of Captains, The Worst Of Captains Asta-i Lifomatica That’s Lifomatica 16.09.2005 25.06.200632 Boogie cu diamant Diamond Boogie Corporația Pigfall Corporate Pigfall 23.09.2005 01.07.200633 Rățoiul de 6 catralioane de dolari The Six Wazillion Dollar Duck 30.09.2005 02.07.200634 Prea aproape pentru luptă Too Close For Combat Inotătoarele războiului The Fins Of War 07.10.2005 06.08.200635 Vânătoarea de rațe Good Duck Hunting Consum anulat Consumption Overruled 14.10.2005 07.08.200636 Minte de rață bleagă A Lame Duck Mind 21.10.2005 08.08.200637 Maestrul dezastrului Master & Disaster Toți cei din familia crimei All In The Crime Family 04.11.2005 09.08.200638 In spațiu, nimeni nu aude rock-ul In Space, No One Can Hear You Rock Rodeo dezastruos Ridealong Calamity 11.11.2005 10.08.200639 Eroi de bună-credință Bonafide Heroes
Vezi și Looney Tunes Daffy Duck
Note
Referințe
Legături externe
Categorie:Seriale de animație Categorie:Cartoon Network Categorie:Desene animate Categorie:Looney Tunes Categorie:Boomerang Categorie:Seriale de televiziune din 2003 Categorie:Seriale de televiziune americane Categorie:Desene animate produse de Warner Bros.