Acra (, Akko; , Akkā), denumit în epoca elenistică Antiochia tis Ptolemaidos () sau pe scurt: Ptolemaïs, iar în epoca cruciată Saint-Jean d'Acre, este un oraș din vestul Galileei în Districtul de Nord din Israel. Este situat pe coasta Mării Mediterane, la nord-est de golful Akko, la 23 km nord de Haifa. În 2013, populația localității era de 47.397 de locuitori, majoritatea evrei, iar o minoritate arabi.
Acra este unul din porturile cele mai vechi din lume, ale cărui începuturi se pierd în negura epocii bronzului timpuriu. Vreme de generații, a fost un punct cheie pentru controlarea Palestinei sau a Țării Sfinte, deoarece poziția sa pe o zonă largă de coastă permitea un acces prielnic spre restul Galileei și interiorul țării.
A cunoscut perioade de înflorire și de decădere și a trecut prin mâinile multor cuceritori. A cunoscut apogeul când a servit drept capitală a Regatului cruciat al Ierusalimului, în secolul al XIII-lea, și mai târziu ca reședință a lui Ahmed pașa Al Djazzar, la finele veacului al XVIII-lea. În secolul al XIX-lea, însemnătatea sa a scăzut în favoarea orașului Haifa, care i-a luat locul ca port principal în nordul țării. Dezvoltarea sa a fost de atunci cu mult încetinită.
În anul 2001, partea veche a orașului Acra a fost declarată de UNESCO drept loc din patrimoniul mondial. În anul 2008, și locurile sfinte ale religiei bahaiste, aflate la Akko și în Galileea de vest, au fost recunoscute, de asemenea, de către UNESCO ca loc protejat din patrimoniul universal. În oraș și în împrejurimile lui se află Al Bahja, locul cel mai sfânt al religiei bahaiste.
Diferitele denumiri ale orașului Originea numelui Akko e necunoscută. El apare în documente numeroase — egiptene și altele —, în Biblie fiind menționat o singură dată în Cartea Judecători 1,31 אָשֵׁר לֹא הוֹרִישׁ אֶת יֹשְׁבֵי עַכּוֹ וְאֶת יוֹשְׁבֵי צִידוֹן וְאֶת אַחְלָב וְאֶת אַכְזִיב וְאֶת חֶלְבָּה וְאֶת אֲפִיק וְאֶת רְחֹב
În tradiția evreiască (în tratatul Shkalim din Talmudul palestinean), numele Akko este asociat poruncii lui Dumnezeu, atunci când apele Potopului s-au apropiat de oraș: „Până aici (Ad ko) și nu mai mult”."עד כה תבוא ולא תוסיף" cap.5, halaha 2, după comentariul „Korban Eda”
Grecii antici credeau că aici a găsit eroul mitologic Herakles niște ierburi tămăduitoare, adică Ἄκη Ake = „leac”. Când dinastia lagidă sau ptolemeică a cucerit orașul, numele i-a fost schimbat în Ptolemais sau Antiohia din Ptolemais (Αντιόχεια από Πτολεμαΐδα), probabil de către Ptolemeu al II-lea Filadelful. Arabii, care au cucerit localitatea în secolul al VII-lea i-au redat numele antic semitic sub forma Akka عكا. În vremea cruciadelor creștinii occidentali au numit orașul Sfântul Ioan din Acra, în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul -, respectiv în franceză , engleză și italiană: Saint Jean d'Acre, Saint John d'Acre sau San Giovanni d'Acri. Ei au confundat locul cu localitatea biblică Ekron , în versiunea lor „Accaron”, Când și-au dat seama de identificarea biblică eronată, cruciații au precizat: Nonest urbs Accaron, quam quilibet estimat, Accon illa Philistea, Ptolemaida dicitur ista.site-ul școlii de ofițeri navali din Acra. (Nu este acest Accon Accaron, cum credeau unii, acela era filistean, acestuia i s-a spus Ptolemais). Denumirea St Jean d'Acre sau Acra este încă folosită în unele limbi europene. După cucerirea orașului de către mameluci i-a fost redat numele de Akka care a fost folosit și în timpul stăpânirii otomane.
Geografie Acra sau Akko se află în partea nordică a Șesului Coastei Israelului (Mishor Hahof), la sud mărginindu-se cu așa numitul golf Acra de la extremitatea nordică a golfului Haifa, iar la vest cu Marea Mediterană. Orașul este așezat la șes, distingându-se doar o singură înălțime, la est, - colina Tel Akko (în arabă Tell al Fukhar). Lungimea zonei construite este de 3.5 km de la nord la sud și de 3 km de la est la vest. În apropierea orașului se află mai multe așezări rurale, între care, la nord -Bustan Hagalil și Shomrat, la sud Eyn Hamifratz și Kfar Masaryk, iar la răsărit - localitatea Jedaida-Makr. Orașul vechi Akko se întinde pe o mică peninsula de dimensiuni 400|400 m, care desparte Golful Acra de Marea Mediterană. Cartierele orașului modern s-au extins pornind din acest nucleu către nord și către est.
Istorie Perioada feniciană, egipteană și ebraică antică Numele Aak care apare pe lista tributarilor lui Tutmes al III-lea (sec XVI î.Hr.) ar putea fi o referire la Acra. Localitatea antică până la era elenistică se afla pe colina cunoscută ca Tel Akko. Ea a fost așezată pentru prima oară în epoca bronzului timpuriu, dar a fost părăsită apoi vreme de un mileniu. Când a fost reînnoită în epoca bronzului mijlociu ea a cuprins un oraș fortificat și o cetățuie. Aceasta este perioada în care Acra este menționată în Textele execrațiilor din Egiptul antic. Orașul canaanean- fenician a ajuns la culmea înfloririi în veacurile al XIV-lea și al XIII-lea î.H., când poseda un port activ, aflat în legături comerciale cu Ciprul și cu orașele din bazinul Mării Egee. „Akka” e amintită în vremea aceasta în tăblițele cu Scrisorile de la Tell al Amarna și în inscripții găsite în orașul Ugarit. Burraburias II către Amenhotep al IV-lea, scrisoarea Nr. 2 La începutul epocii fierului s-au așezat pe colină membri ai populației Shardana, unul din așa numitele „Popoare ale mării” dar ulterior au dominat aici din nou fenicienii. În Biblie, (Judecători 1:31), desi atribuita patrimoniului tribului Asher, Acra este unul din locurile din care israeliții nu i-ar fi putut alunga pe canaaneni. Potrivit lui Josephus, regele Israelului, Solomon, ar fi stăpânit și aici prin intermediul unui guvernator provincial. Dar, în principal, orașul a fost cea mai mare partea a timpului afiliat politic cu Fenicia. În jurul anului 725 î.Hr Acra s-a alăturat orașelor Sidon and Tir într-o revoltă împotriva lui regelui asirian Shalmaneser V.Becking Bob (1992) The Fall of Samaria: An Historical and Archaeological Study BRILL, ISBN 90-04-09633-7 pp 31-35 Alt rege asirian, Senaherib, a distrus orașul pe la 701 î.Hr., dar localitatea a fost ulterior reconstruită. În vremea stăpânirii persane, începând din jumătatea secolului al IV-lea, nucleul locuit al așezării a început să se mute spre vest, spre Orașul Vechi din vremurile noastre, proces încheiat în epoca elenistică. Colina Tel Akko a fost abandonată la finele secolului al II-lea î.H., deși câteva puține ruine demonstrează locuirea ei și în vremuri mai târzii. Anumite tradiții evreiești menționează aflarea mormântului lui Amnon, fiul lui David în apropiere de Akko, de asemenea și localizarea în preajmă a mormântului profetesei biblice Dvora.צבי אילן, קברי צדיקים בארץ ישראל, תשנ"ז Tzvi Ilan - Morminte de drepți venerați în Israel, p. 316, 355
Perioada elenistică - Ptolemei, Seleucizi și regatul evreiesc al Hasmoneilor right|thumb|250px|Colina Tel Akko
După ce sub stăpânirea persană ahemenidă, Acra , aflată în vasalitate față de orașul Sidon, a jucat un rol important ca bază militară și navală, jucând un rol în campaniile contra Egiptului, în cea de-a doua jumătate a secolului al IV î.H. a intrat odată cu tot Imperiul persan în controlul lui Alexandru Macedon. În secolul al IV -lea, atât sub dominația persană, cât și sub Alexandru cel Mare, s-au bătut aici monede cu inscripții feniciene de aur și argint,Yehoshua Zlotnik - Mint coining in Akko Preluând denumirea semitică antică a orașului, Grecii preferau să o pronunțe Ake, după cuvântul grecesc care însemna "leac." Potrivit mitologiei grecești, Heracles a găsit aici plante medicinale care l-au ajutat să-și vindece rănile.The Guide to Israel, Zev Vilnay, Ahiever, Jerusalem, 1972, p. 396 Josephus, la vremea sa, l-a numit în transcripția sa grecească Akre. Numele orașului a fost schimbat în Antiochia Ptolemais la scurt timp după ce Alexandru cel Mare l-a cucerit. Denumirea Ptolemais este legată probabil de Ptolemeu lagidul și Dinastia Ptolemeică care a stăpânit în Egipt și în regiunile limitrofe după împărțirea regatului lui Alexandru. Începând din anul 261 î.H localitatea a devenit o colonie militară a Regatului ptolemeic egiptean. La finele veacului al II-lea î.H. s-a încheiat procesul de consolidare a așezării urbane în zona de șes dintre colina Tell Akko și coasta marii. Ptolemaida a devenit cel mai însemnat port al Palestinei (Iudeea) antice și unul din orașele cele mai mari din lumea elenistică, având o suprafață de 100 hectare.Eitan, Univ.Haifa Mărturii ale unor mânere de amfore în legatură cu extinderea Acrei elenistice după datele lui Gerald Finkelstein pe site-ul Serviciului de antichități al Israelului . După bătălia de la Paneion din 200 î.H., orașul a fost anexat la regatul Siriei Seleucide. Populația orașului era în cea mai mare parte formată din greci și fenicieni. În anul 165 î.H conducătorul evreu Simeon Tarsitul (Shimon Hatarsi sau Thassi), unul din frații Macabei, i-a învins pe elenii Seleucizi în mai multe bătălii în Galileea , iar aceștia au fost nevoiți să se retragă spre orașul Ptolemaida, care a rămas sub controlul lor. În anul 153 i.H pretendentul Alexandros Balas, presupus fiu al lui Antiohos al IV-lea și aflat în război cu Demetrios I pentru coroana Regatului Seleucid, a reușit să cucerească Ptolemaida fără vărsare de sânge. Balas a ajuns la un acord cu Ionatan Hasmoneul, prin care a obținut sprijinul militar al evreilor în lupta contra rivalului său. În anul 150 î.H Ptolemaida a fost scena unei reuniuni internaționale deosebite: nunta noului rege seleucid învingător Alexandros Balas cu prințesa Cleopatra Thea, în prezența tatălui acesteia, regele Ptolemeos al VI-lea. La nuntă a fost invitat și Ionatan Hasmoneul, marele preot al Ierusalimului. Dar după moartea lui Alexandros Balas în 145 î.H, războiul civil dintre Seleucizi a reizbucnit, de data aceasta între comandantul rebel Diodotos Trifon, în tabăra căruia se afla Antiohos al VI-lea, copilul defunctului Balas, și Demetrios al doilea, fiul lui Demetrios I. O a treia vizită la Ptolemaida, în scopul unor tratative cu Diodotos Trifon, cu care se aliase, i-a fost fatală lui Ionatan Macabeul. Prin înșelăciune, Trifon l-a luat prizonier împreună cu toată suita sa. Pe însoțitori i-a omorât de îndată, iar pe Ionatan însuși, mai târziu. Autorii gloselor Tosafot la Talmud, susțin că doi dintre conducătorii evreilor din acea perioadă, din rândurile fraților Macabei sau Hasmonei, sunt înmormântați la Akko -Ptolemaida. Se crede că ar fi vorba de Elazar ben Hashmonai, ginerele lui Matityahu, și de Ionatan Macabeul, cel ucis acolo de către Trifon.
Ptolemaida a fost o dată și ținta unei ofensive a regelui evreu Alexander Ionatan Yanay, sprijinit de regina Cleopatra a III-a. Locuitorii au chemat atunci în ajutor pe ex-regele egiptean Ptolemeu al IX-lea care a invadat cu acest prilej Galileea și a cauzat mari distrugeri în regiune. Josephus Flavius - Antichități Judaice 13:2
În anii protectoratului și ai dominației romane (63 î.H - 395 d.H), apoi bizantine (395-636) thumb|402x402px|Acra, vedere aeriană dinspre sud Sub romani localitatea s-a bucurat de autonomie, uneori pe monedele ei figurând și vechiul nume semitic Akko - sub forma grecească AKH. Julius Caesar a vizitat cetatea în 47 î.H.. Protejatul său, regele Irod cel Mare a zidit în oraș numeroase edificii publice, între care un gymnasium.
Noul Testament relatează cum apostolul Pavel a zăbovit o zi la Ptolemaida în drumul său de la Tyr la Cezareea:
Orașul a mai fost ocupat de Cleopatra a VII-a a Egiptului și chiar de regele armean Tigran cel Mare (prin 73 î.H), care a luat prizonieră pe suverana seleucidă locală Cleopatra Selene. În vremea împăratului Caligula fruntașii orașului l-au întâlnit în anul pe guvernatorul Siriei, Publius Petronius, pentru a-l implora să renunțe la planul de instalare a unei statui a cezarului la Templul din Ierusalim.