Cehoslovacia (Československo în cehă, Česko-Slovensko în slovacă) a fost o țară în Europa Centrală care a existat din 1918 până la 31 decembrie 1992. La 1 ianuarie 1993, conform unei decizii politice anterioare a Parlamentului Cehoslovaciei a fost împărțită în Republica Cehă și Slovacia, conform unui proces politic pașnic cunoscut sub numele elegant de Divorțul de Catifea.

Structură administrativă

1918–1938, Prima Republică Cehoslovacă: stat democratic, construit sub îndrumarea lui Tomáš Masaryk; 1938–1945, dezmembrată sub forma regiunii Sudetenland, Reichgau în cadrul celui de al Treilea Reich; Protectoratul Boemiei și Moraviei, protectorat al Germaniei naziste; și formarea Slovaciei independente din teritoriile neincorporate Regatului Ungariei; Rutenia Carpatică anexată integral de Ungaria; 1945–1948, republică centralizată, independentă, guvernată de un guvern de coaliție care includea comuniștii; teritoriile pierdute din 1938 au fost recuperate, cu excepția Ruteniei Carpatice anexate de URSS; 1948–1990, republică socialistă, stat marxist-leninist guvernat de Partidul Comunist unic, aflată sub influența Uniunii Sovietice; 1990–1992, Republica Cehă și Slovacă republică federală, independentă, constituită din Republica Cehă și Republica Slovacă; această confederație a fost dizolvată pe cale pașnică începând cu anul 1993.

Denumirile oficiale din 1918 până în 1992

1918 - 1920, Republica Ceho-slovacă sau Republica Cehoslovacă (abreviat RČS); de asemenea, formele Ceho-Slovacia sau (mai rar) Cehoslovacia au fost folosite ca forme simplificate.

1920 - 1938, și, respectiv, 1945 - 1960, Republica Cehoslovacă (abrevierea ČSR a înlocuit abrevierea anterioară RČS); forma scurtă era Cehoslovacia.

1938 - 1939, Republica Ceho-Slovacă sau Ceho-Slovacia.

1960 - 1990, Republica Socialistă Cehoslovacă (abreviat ČSSR) sau pe scurt Cehoslovacia.

aprilie 1990, în urma Revoluției de Catifea: Republica Federativă Cehoslovacă (varianta cehă) și Republica Federativă Ceho-Slovacă (varianta slovacă).

după aprilie 1990 și până la 31 decembrie 1992, Republica Federativă Cehă și Slovacă (abreviat ČSFR), și respectiv, formele simplificate Cehoslovacia (versiunea cehă) și Ceho-Slovacia (versiunea slovacă).

Începând cu 1 ianuarie 1993, ca urmare a Divorțului de Catifea, în locul Cehoslovaciei au apărut două state independente separate, Republica Cehă și Republica Slovacă.

Șefi de stat și de guvern

Lista președinților Cehoslovaciei

Lista premierilor Cehoslovaciei

Demografie Populație (1992): 15.6 milioane locuitori, Structura etnicǎ: Cehi 62.8% Slovaci 31.0% Unguri 3.8% Rromi 0.7% Silezieni 0.3% Alții (Ruteni, Ucraineni, Germani, Polonezi, Evrei) 1.4%

Spor natural +2.7% în 1985, +1.7% în 1990. Densitatea populației în 1986 121 loc/km². Cea mai populatǎ era regiunea Moravia 154 loc/km². Densitatea medie era de 120 loc/km² în Cehia și 106 loc/km² în Slovacia.

Cele mai mari orașe (1986): Praga - 1,2 mln. locuitori Bratislava - 417,103 locuitori Brno - 385,684 locuitori Ostrava - 327,791 locuitori Kosice - 222,175 locuitori Plzen - 175,244 locuitori

Educație

Învățământul era gratuit la toate nivelurile și obligatoriu între 6 și 16 ani. Procentul populației alfabetizate era foarte ridicat.

Note

Vezi și Comitetul Național Cehoslovac Armata Cehoslovacă

Lectură suplimentară 100 YEARS SINCE THE PROCLAMATION OF INDEPENDENCE OF CZECHOSLOVAKIA. 100 DE ANI DE LA PROCLAMAREA INDEPENDENȚEI CEHOSLOVACIEI Materialele conferinței internaționale din 3 octombrie 2018 au fost publicate on-line cu sprijinul Ambasadei Republicii Cehe în Republica Moldova. Coord.: Victoria Fonari Dr. conf. Concept: Zdeněk KREJČÍ, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Cehe în Republica Moldova. "https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/100_de_ani_de_la_proclamarea_independentei_Cehoslovaciei.pdf" Implications of the Czecho-Slovak divorce for EU enlargement, Issues 0-66, Jacques Rupnik, Robert Schuman Centre, Robert Schuman Centre. Programme on Eastern Europe, European University Institute, Robert Schuman Centre, 2000 The Restoration of the Party-State in Czechoslovakia Since 1968, Jacques Rupnik, Sage Publications Historians' Notebook: The Politics of History-writing in Czechoslovakia, Jacques Rupnik Intellectuals and Power in Czechoslovakia, Jacques Rupnik, CERI, 1988 Preclík, Vratislav. Masaryk a legie (Masaryk and legions), váz. Kniha, 219 pages, vydalo nakladatelství Paris Karviná, Žižkova 2379 (734 01 Karvina, Czechia) ve spolupráci s Masarykovým demokratickým hnutím (Masaryk Democratic Movement, Prague), 2019, ISBN 978-80-87173-47-3, pages 12 - 70, 101-102, 124–125, 128, 129, 132, 140–148, 184–190.

Legături externe Colecții digitalizate disponibile gratuit în Biblioteca Digitală a BCU Iași

Categorie:Cehoslovacia Categorie:Foste uniuni statale Categorie:Foste state slave Categorie:Istoria Cehiei Categorie:Istoria Slovaciei Categorie:Eponime ale asteroizilor Categorie:Foste state membre ale Organizației Națiunilor Unite