Ana Maria Zahariade (n. 15 noiembrie 1949) este o arhitectă, istorică și teoreticiană a arhitecturii, și pedagogă română, laureată a Premiului Herder în anul 2003.
Ana Maria Zahariade este profesoară la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București,
Biografie universitară 1973 - diploma de arhitect la Institutul de Arhitectură Ion Mincu (IAIM, astăzi UAUIM); 1973-1977 – arhitect al Institutului de studii și cercetare hidroenergetica, București; l977 -1990 – asistent al Catedrei de proiectare în IAIM, clasa profesorului Mircea Alifanti, în urma unui concurs de admitere; 1990 - lector universitar; 1994 - șef de lucrări; 1999 - profesor de teoria arhitecturii la catedra de istorie și teorie a arhitecturii a UAUIM. După 2002 - coordonator de lucrări de doctorat.
După 1989 – se implică activ în sincronizarea învățământului românesc de arhitectură cu principiile contemporane de educație din domeniu.
1990 - Doctor în arhitectură, cu teza: Aspecte ale eficienței sociale a anumitor tipuri de locuințe urbane de înălțime medie și densitate mare - coordonator: prof. M. Alifanti.
Poziții academice
2002-2008 – Director al Catedrei de Istoria, Teoria Arhitecturii și de Conservarea Patrimoniului; membru al senatului UAUIM.
Expoziții
co-organizator al expozițiilor centenare Horia Creanga (1992) si Marcel Iancu (1996) vice-curator al Pavilionului român de la Bienala de arhitectură de la Veneția (2000) și autor de cataloage.
Premii și distincții
1997 și 1999 – Premiul Uniunii Arhitecților din România pentru cataloagele Horia Creangă și Marcel Iancu; 1998 - premiul Margareta Sterian pentru expoziția Centenar Marcel Iancu. 2003 - Premiul Herder, acordat de Fundația Alfred Toepfer și Universitatea Viena pentru lucrările teoretice și activismul cultural, în sensul cooperării culturale central-europene; 2006 - medalia jubiliară a Muzeului Țăranului Român
Afilieri la comitete științifice și jurii de specialitate
Membru al consiliului director al Institutului Cultural Român, începând cu 2009; Membru al consiliului editorial al Revistei ARHITEXT - DESIGN, incepând cu 2001; Membru în multiple jurii naționale și internaționale (Uniunea Internațională a Arhitecților, UGent, ENSAPLV Paris, Sapienza Roma, Ministerul Culturii România, ICR, Ordinul Arhitecților din România)
Publicații
autor Arhitectura în proiectul comunist. România 1944-1989 / Architecture in the Communist Project. Romania 1944-1989, editura Simetria, 2011; Simptome de tranziție / Symptoms of Transition, vol. 1 + 2, editura Arhitext , 2009, 2010; To Re-Build The City, to Re-Build Architecture, editura Simetria, 2000; Romania 1996 Forgotten Balance - Timisoara 1991-1996, editura Simetria, 1996 (autor și coordonator)
coautor Dacia 1300 – My Generation, editura Simetria, Bucuresti, 2003; Teme ale arhitecturii din România în secolul XX, editura ICR, 2003; Centenar Marcel Iancu / Marcel Iancu Centenary (1895-1995), editura Simetria, 1996; Centenar Horia Creangă, editura Simetria, 1992
coordonator ACUM. Spațiul public și reinserția socială a proiectului artistic și arhitectural (vol. 1,2,3), Editura Universitară Ion Mincu, 2006. 2007. ACUM. Repere bucureștene (vol. 4), Editura Universitară Ion Mincu, 2010; stART dâmbovița, Editura Universitară Ion Mincu, 2007; Edification des lieux et paysage, Editura Universitara Ion Mincu, 2006
contribuții la volume colective și reviste de arhitectură (selecție) Le projet communiste en béton, în L’Architecture des régimes totalitaires face à la démocratisation (Harmatan, 2008); Who is Afraid Of Diversity, în EAAE News Sheet 74 / febr / 2006; On Silence and Words, în Ideals in Concrete (NAi Publishers, 2004); Tribute to Vitruvius, în New Europe College GE-NEC Program 2000-2001-2001-2002 (NEC, 2003); Puzzle, Rubicube or Roadside Picnic, în Hintergrund 21 (Architektur Zentrum Wien, 2003); Vechi “înscrieri” în scrieri: teritoriu și arhitectură, în Teritorii: scrieri, dez-scrieri (Paidea, 2003); The Architecture that did not exist, în Secolul XXI, 2/2005; Expectations vs. Realities, în New Building Today (Birkhäuser Verlag, 1995), etc; articole în revistele românești de arhitectură Arhitectura, Octogon și Arhitext.
Categorie:Nașteri în 1949 Categorie:Arhitecți români Categorie:Laureați ai premiului Herder Categorie:Pedagogi români Categorie:Planificatori urbani români Categorie:Restauratori români