Ca sărbătoare mobilă,Ayto, John. *Dictionary of Word Origins*. Bloomsbury, 2009, p. 123.Peterson, David. *The Origins of Easter*. Oxford University Press, 2015, p. 468. data Paștelui este determinată în fiecare an printr-un calcul numit Computus paschalis- sau paschalion, mai ales în Biserica Ortodoxă.Bede. *The Reckoning of Time*. Translated by Faith Wallis. Liverpool University Press, 1999, p. xviii. Paștele este sărbătorit duminica următoare după Luna plină pascală (o aproximație matematică a primei Luni pline astronomice de după 21 martie ea însăși o aproximație fixă a echinocțiului de primăvară). Determinarea acestei date în avans necesită o corelație între lunile lunare și anul solar, luând în considerare și luna, ziua și săptămâna din calendarul iulian sau gregorian.Bede, 1999, pp. xviii–xx. Complexitatea algoritmului provine din dorința de a asocia data Paștelui cu cea a sărbătorii evreiești Pesah, care, conform credinței creștine, este momentul crucificării lui Isus.
Inițial, era posibil ca întreaga Biserică creștină să primească data Paștelui în fiecare an printr-un anunț al papei. Totuși, până la începutul secolului al III-lea, comunicațiile din Imperiul Roman se deterioraseră atât de mult încât biserica a pus mare valoare pe un sistem care să permită clericilor să determine data în mod independent, dar consistent.Bede, 1999, p. xx. În plus, biserica dorea să elimine dependența de Calendarul ebraic, derivând data Paștelui direct din echinocțiul de primăvară.Bede, 1999, p. xxxvi.
În Calculul timpului (725), Beda folosește termenul ca un termen general pentru orice fel de calcul, deși se referă la ciclurile pascale ale Teofil drept un " pascal". Până la sfârșitul secolului al VIII-lea, a început să se refere specific la calculul timpului.Bede, 1999, pp. 425–426 (Appendix 4: A Note on the Term Computus).
Calculele oferă rezultate diferite în funcție de utilizarea calendarului iulian sau gregorian. Din acest motiv, Biserica Catolică și Bisericile protestante (care urmează calendarul gregorian) sărbătoresc Paștele într-o altă dată decât Bisericile Ortodoxe Răsăritene și Orientale (care folosesc calendarul iulian). Abaterea datei de 21 martie față de echinocțiul observat a condus la Reforma calendaristică gregoriană, pentru a le realinia.
Istorie Cele mai vechi tabele romane cunoscute au fost create în anul 222 de Hippolytus din Roma, bazându-se pe cicluri de opt ani. Mai târziu, tabele cu cicluri de 84 de ani au fost introduse la Roma de Augustalis spre sfârșitul secolului al III-lea. Deși o metodă bazată pe ciclul metonic de 19 ani a fost propusă pentru prima dată de episcopul Anatolius din Laodicea în jurul anului 277, conceptul nu a fost adoptat pe scară largă până când metoda alexandrină a devenit autoritară la sfârșitul secolului al IV-lea.
Calculul alexandrin () a fost adaptat din calendarul alexandrin în calendarul iulian la Alexandria în jurul anului 440, rezultând un tabel pascal (atribuit papei Chiril al Alexandriei) care acoperea anii 437–531.Declercq, Georges. *Anno Domini: The Origins of the Christian Era*. Brepols, 2000, p. 80. Acest tabel pascal a inspirat pe Dionisie Exiguul, care a lucrat la Roma între anii 500 și 540,Declercq, 2000, p. 97. să creeze o continuare sub forma celebrului său tabel pascal acoperind anii 532–616.Declercq, 2000, p. 99. Dionisie a introdus Era Creștină (numărătoarea anilor de la Întruparea lui Hristos) publicând acest nou tabel pascal în anul 525.
Un ciclu modificat de 84 de ani a fost adoptat la Roma în prima jumătate a secolului al IV-lea. Victorius din Aquitania a încercat să adapteze metoda alexandrină la regulile romane în 457 sub forma unui tabel de 532 de ani, dar a introdus erori grave.Blackburn & Holford-Strevens, 1999, p. 793. Aceste tabele victoriene au fost folosite în Galia (actuala Franța) și Spania până când au fost înlocuite de tabelele dionisiene la sfârșitul secolului al VIII-lea.
Tabelele lui Dionisie și Victorius intrau în conflict cu cele folosite în mod tradițional în Insulele Britanice. Britanicii foloseau un ciclu de 84 de ani, dar o eroare făcea ca lunile pline să cadă progresiv prea devreme.McCarthy, Daniel. "The Origin of the Latercus Paschal Cycle of the Insular Celtic Churches." *Cambrian Medieval Celtic Studies*, vol. 28, 1993, pp. 204–224. Discrepanța a dus la o situație în care regina Eanflæd, care urma sistemul dionisian - jețuna în Duminica Floriilor, în timp ce soțul ei, Oswiu, regele Northumbriei, sărbătorea Paștele.Beda. *Historia ecclesiastica gentis Anglorum*. Ed. Charles Plummer. Oxford, 1907, p. 193 (Book III, Chapter XXV).
Ca urmare a Sinodului de la Magh-Lene din Irlanda în anul 630, irlandezii din sud au început să folosească tabelele dionisiene,Beda. *De temporum ratione*. Ed. Charles W. Jones. Cambridge, MA, 1943, p. 90. iar englezii din nord au urmat exemplul după Sinodul de la Whitby din 664.Beda, 1907, p. xxvii.
Calculul dionisian a fost descris în detaliu de Beda în 725.Beda. *The Reckoning of Time*. Trad. Faith Wallis. Liverpool University Press, 1999, pp. lix–lxiii. Este posibil ca Carol cel Mare să-l fi adoptat pentru Biserica francă încă din 782 prin intermediul lui Alcuin, un discipol al Bedei. Calculul dionisian/bedan () a rămas în uz în Europa de Vest până la reforma calendarului gregorian și este încă folosit de majoritatea Bisericilor Orientale, inclusiv de vasta majoritate a Bisericilor Ortodoxe Răsăritene și a Bisericilor Necalcedoniene. Singura biserică ortodoxă care nu folosește acest sistem este Biserica Ortodoxă Finlandeză, care utilizează calendarul gregorian.
După ce s-au abătut de la alecsandrini în secolul al VI-lea, bisericile de dincolo de frontiera de est a fostului Imperiu Bizantin, inclusiv Biserica Asiriană de Răsărit, celebrează acum Paștele în date diferite de cele ale Bisericilor Ortodoxe Răsăritene de patru ori la fiecare 532 de ani.
În afară de aceste biserici de pe marginile estice ale imperiului roman, până în secolul al zecelea toate adoptaseră Paștele alexandrin, care încă plasa echinocțiul de primăvară pe 21 martie, deși Beda observase deja derivarea sa în 725 aceasta derivase și mai mult până în secolul al XVI-lea. Mai rău, Luna calculată care era folosită pentru a calcula Paștele era fixată la anul iulian prin ciclul de 19 ani. Această aproximare a acumulat o eroare de o zi la fiecare 310 de ani, astfel încât până în secolul al XVI-lea calendarul lunar era defazat cu patru zile față de Luna reală. Paștele gregorian a fost folosit din 1583 de către Biserica Romano-Catolică și a fost adoptat de majoritatea bisericilor protestante între 1753 și 1845.
Statele protestante germane au folosit un Paște astronomic între 1700 și 1776, bazat pe Tabelele Rudolfine ale lui Johannes Kepler, care la rândul lor se bazau pe pozițiile astronomice ale Soarelui și Lunii observate de Tycho Brahe la observatorul său Uraniborg de pe insula Ven, în timp ce Suedia l-a folosit din 1739 până în 1844. Acest Paște astronomic era duminica după momentul lunii pline care era după momentul echinocțiului de primăvară folosind ora Uraniborg . Cu toate acestea, era întârziată cu o săptămână dacă acea duminică era data evreiască Nisan15, prima zi a săptămânii Paștelui evreiesc, calculată conform metodelor evreiești moderne.
Această regulă a lui Nisan15 a afectat doi ani suedezi, 1778 și 1798, care, în loc să fie cu o săptămână înaintea Paștelui gregorian, au fost întârziați cu o săptămână, astfel încât au căzut în aceeași duminică cu Paștele gregorian. Paștele astronomic german a fost cu o săptămână înaintea Paștelui gregorian în 1724 și 1744. Paștele astronomic suedez a fost cu o săptămână înaintea Paștelui gregorian în 1744, dar cu o săptămână după acesta în 1805, 1811, 1818, 1825 și 1829.
Două Paști astronomice moderne au fost propuse, dar niciodată folosite de vreo Biserică. Primul a fost propus ca parte a calendarului iulian revizuit la o Sinodă în Constantinopol în 1923, iar al doilea a fost propus de o Consultație a Consiliului Mondial al Bisericilor din 1997 din Alep în 1997. Ambele au folosit aceeași regulă ca versiunile germane și suedeze, dar au folosit calcule astronomice moderne și ora Ierusalimului fără regula lui Nisan15. Versiunea din 1923 ar fi plasat Paștele astronomic cu o lună înaintea Paștelui gregorian în 1924, 1943 și 1962, dar cu o săptămână după acesta în 1927, 1954 și 1967. Versiunea din 1997 ar fi plasat Paștele astronomic în aceeași duminică cu Paștele gregorian pentru 2000–2025, cu excepția anului 2019, când ar fi fost cu o lună mai devreme.
La Al Doilea Conciliu de la Vatican, Biserica Catolică a declarat că nu are obiecții față de mutarea sărbătorii Paștelui într-o duminică fixă, sub rezulta unui acord ecumenic asupra datei, sau față de adoptarea unei date fixe în scopuri civile, atâta timp cât acest lucru nu compromitea apariția Paștelui într-o duminică și menținerea unei săptămâni de șapte zile.
Creștinismul timpuriu În primul sfert al secolului al II-lea s-au format două tradiții de sărbătorire a Paștelui creștin. Conform „Istoriei Bisericești” a lui Eusebiu de Cezareea, bisericile din Asia Mică „întotdeauna sărbătoreau Paștele în ziua în care poporul (iudeu) lăsa deoparte pâinea dospită”Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească, cartea 5, capitolul 24(2) – dintr-o scrisoare a lui Policrat din Efes către episcopul roman Victor, și anume în a 14-a zi a lunii lunare Nisan. Restul lumii creștine se ținea de obiceiul de a sărbători întotdeauna Paștele într-o duminică. În același timp, practica general acceptată a creștinilor consta în a urma tradiția vecinilor lor evrei pentru a determina săptămâna sărbătorii Azimelor și a sărbători Paștele în duminica care se afla în această săptămânăMosshammer, 2008, p. 47. Cu trecerea timpului, aceste două tradiții au intrat în conflict, cunoscut sub numele de disputa dintre episcopul roman Victor I și Policrat din Efes.
Până la sfârșitul secolului al III-lea, practica calendaristică iudaică, în opinia unor lideri creștini, a intrat în dezordineEpifanie de Salamina, Panarion, Împotriva schismei audienilor, 11. Principala problemă era că practica evreiască stabilea uneori 14 nisan înainte de echinocțiul de primăvară. Acest lucru a fost sugerat de Dionisie, episcopul Alexandriei din mijlocul secolului al III-lea, când a scris: „că Paștele trebuie sărbătorit nu altfel decât după echinocțiul de primăvară”Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească, cartea 7, capitolul 20. Anatolie din Laodiceea a observat că „greșesc foarte mult cei care îi atribuie [celeilalte semn zodiacale] prima lună și stabilesc a 14-a zi a acesteia pentru sărbătoarea Paștelui”Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească, cartea 7, capitolul 31(14). Petru Alexandrul vorbește explicit despre inacceptabilitatea practicii evreiești: „însă cei de astăzi [evreii] o săvârșesc [Paștele] înaintea echinocțiului foarte neglijent și neîndemânatic, dând dovadă de ignoranță”Samutkina, 2004, p. 25, Prolog. O altă obiecție împotriva utilizării practicii evreiești a constat, probabil, în faptul că calendarul evreiesc nu era unificatEnciclopedia Electronică Evreiască. Evreii dintr-un oraș puteau folosi o metodă de calcul a săptămânii Azimelor diferită de cea folosită de evreii din alt orașStern S., 2001, p. 72—79. Acest lucru a îndemnat paschaliștii creștini să-și caute propriile căi de determinare a datei Paștelui, care să fie libere de deficiențele menționate. Dar aceste încercări au dus la dispute, deoarece unii creștini considerau că practica general acceptată de sărbătorire a Paștelui în timpul săptămânii Azimelor ar trebui continuată, chiar dacă calculele evreiești ar fi eronate din punct de vedere creștinEpifanie de Salamina, Panarion, Împotriva schismei audienilor, 10.
Sinodul de la Niceea