Suede (The London Suede în Statele Unite ale Americii) este o formație de rock alternativ înființată în Londra, ce a reprezentat una din bazele mișcării britpop din Anglia. Au devenit cunoscuți în formula Brett Anderson (voce), Bernard Butler (chitară), Mat Osman (bas) și Simon Gilbert (baterie). În anul 1992, Suede a fost descrisă drept „cea mai bună trupă debutantă din Marea Britanie”Melody Maker, aprilie 1992, atrăgând o doză considerabilă de atenție din partea presei muzicale britanice. În anul următor, albumul lor de debut, intitulat Suede, a devenit cel mai bine vândut album de debut în Marea Britanie în aproape o decadă, câștigând Premiul Muzical Mercury și consolidând britpopul ca gen muzical, deși solistul Brett Anderson a făcut eforturi să se distanțeze de această mișcare muzicală, pe care a caracterizat-o în 2019 drept naționalistă și misogină. Accesat la data de 23 iulie 2022 Următorul album, Dog Man Star, a reprezentat o distanțare de restul formațiilor de britpop. Cu toate că au rezultat în ceea ce este considerat adesea de critici drept cel mai bun album al formației, înregistrările la Dog Man Star au fost pline de momente dificile, culminând în plecarea chitaristului Bernard Butler, după repetate certuri cu solistul Brett Anderson și diverse neînțelegeri muzicale cu restul membrilor. Vânzările albumului au suferit ca urmare a acestor evenimente, însă acesta a fost primit cu entuziasm la lansare, și, cu timpul, a beneficiat de recenzii mai mult decât favorabile din partea criticilor de muzică.
În 1996, după cooptarea chitaristului Richard Oakes și, mai apoi, a clăparului Neil Codling, Suede s-a bucurat de un succes comercial sporit o dată cu lansarea celui de-al treilea album de studio, Coming Up. Albumul a urcat pe locul întâi în clasamentul din Marea Britanie, producând cinci extrase pe single care au intrat toate în top 10, și devenind cel mai bine vândut album Suede pe plan mondial. În 1997, Anderson a devenit dependent de cocaină și heroină. În ciuda problemelor din interiorul formației, cel de-al patrulea album, Head Music (1999), a izbutit să se claseze bine în topurile britanice. Albumul a beneficiat de o campanie de promovare agresivă, formația apărând în numeroase publicații cu ocazia lansării, însă părerile criticilor și ale fanilor deopotrivă au fost împărțite. Cel de-al cincilea album Suede, A New Morning (2002), primul după colapsul casei de discuri Nude Records, a fost dezamăgitor din punct de vedere comercial; ca urmare, formația s-a separat în 2003. După îndelungi speculații, Suede s-a reformat în anul 2010 pentru o serie de concerte, lansând trei ani mai târziu cel de-al șaselea album de studio, Bloodsports, care a beneficiat de recenzii pozitive. Cel de-al șaptelea album al formației, Night Thoughts, a fost lansat în 2016, reprezentând un succes și mai mare din punct de vedere critic și comercial decât predecesorul său. Albumul cu numărul opt, The Blue Hour, a fost lansat în septembrie 2018, și a devenit primul lor album după Head Music intrat în top cinci.
Istorie Primii ani (1989-1991)
Brett Anderson a cunoscut-o pe Justine Frischmann la „University College London” , unde erau amândoi studenți, și, la scurt timp după aceea, cei doi au devenit un cuplu.Harris, p. 28-30 În anul 1989, ei au format o trupă împreună cu prietenul din copilărie al lui Anderson, Mat Osman, și au început să își petreacă ore întregi în fiecare zi cântând cover-uri după formații și interpreți precum The Beatles, The Smiths și David Bowie.Harris, p. 32 Realizând că nici Anderson, nici Frischmann nu erau suficient de înzestrați pentru a prelua rolul chitaristului principal, cei trei au publicat un anunț în revista NME, în numărul din 28 octombrie 1989, cu următorul conținut: „Se caută tânăr chitarist pentru o formație din Londra. Smiths, Commotions, Bowie, PSB's. Nu obsedaților de tehnică. Unele lucruri sunt mai importante decât abilitatea. Sunați-l pe Brett.”. Anunțul a atras atenția lui Bernard Butler, pe atunci în vârstă de nouăsprezece ani, care s-a prezentat ulterior la o audiție, devenind membru în formație.Barnett, p. 32 La scurt timp după aceea, formația și-a ales numele Suede. În ciuda eforturilor lui Frischmann (care avea rol de impresar în acea perioadă), Suede s-a limitat inițial la concerte cu public restrâns în Camden Town.Harris, p. 35
Primul pas înainte în direcția ieșirii din anonimat a fost reprezentat de cel de-al doilea lor demo, Specially Suede, pe care formația l-a trimis în cadrul competiției Demo Clash, o emisiune radio în cadrul Greater London Radio, prezentată de DJ-ul Gary Crowley. Cântecul „Wonderful Sometimes” a câștigat Demo Clash cinci duminici la rând în anul 1990, ceea ce a adus trupei un contract cu o casă de discuri indie din Brighton, RML. Accesat la data de 15 august 2013 Cântecul a apărut pe o compilație lansată pe casetă, în aprilie 1990; acesta a fost primul material oficial al formației.Barnett, p. 37
După o serie de concerte în care au folosit un drum machine,Harris, p. 34-35 membrii formației au decis să înceapă căutările pentru un toboșar. Inițial, ei au cântat împreună cu Justin Welch, care a plecat însă după șase săptămâni, alăturându-se trupei Spitfire.Harris, p. 36 După plecarea lui Welch, formația a publicat un alt anunț în căutarea unui înlocuitor. Spre surprinderea lor, au primit un răspuns de la fostul toboșar al formației The Smiths, Mike Joyce. Joyce a refuzat însă în cele din urmă poziția, întrucât simțea că membrii Suede se aflau încă în căutarea identității trupei. Un alt motiv a fost că prezența sa într-o trupă ce avea trăsături comune cu The Smiths ar fi fost mai degrabă dăunătoare decât benefică.Barnett, p. 45 Joyce a participat totuși la înregistrarea a două piese, ce ar fi trebuit să fie lansate sub forma unui extras pe single, „Be My God”/„Art”, la casa de discuri RML Records. Nesatisfăcută de rezultat, formația a distrus majoritatea celor cinci sute de copii ale single-ului.Harris, p. 36-37 În iunie 1990, Suede și-a întregit componența prin sosirea toboșarului Simon Gilbert, adus prin intermediul fostului lor impresar, Ricky Gervais. Ambii lucrau la University of London Union. După audiția unui demo, și realizarea faptului că formația avea nevoie de un baterist, Gilbert a solicitat o audiție.Barnett, p. 50-51
În jurul anului 1991, Anderson și Frischmann se despărțiseră, iar Frischmann începuse să se întâlnească cu Damon Albarn, solistul formației Blur. Frischmann a sperat că formația va putea face față situației.Harris, p. 61 Nu a fost însă cazul, lucrurile devenind din ce în ce mai tensionate. Bernard Butler își amintea: „Întârzia la repetiții și la un moment dat a dat cea mai proastă explicație pe care ar fi putut să o dea: „Am fost la o filmare a unui videoclip Blur.” Atunci s-a terminat cu adevărat. Cred că în următoarea zi chiar, Brett m-a sunat și mi-a spus 'Am dat-o afară.'” După plecarea lui Frischmann, dinamica formației s-a schimbat. „Dacă Justine nu ar fi plecat din trupă”, spunea și Anderson, „cred că nu am fi ajuns nicăieri. E vorba de o combinație de motivație personală și chimie bună care s-a ivit de abia după plecarea ei.” Anderson și Butler au devenit prieteni apropiați și au început să compună cântece noi.Harris, p. 62 Atenția pe care o primeau continua însă să fie restrânsă, deoarece muzica pe care o făceau era diferită atât de cea a formațiilor londoneze contemporare cu ei, cât și de cea a formațiilor americane de grunge. „Pe toată durata anului 1990, tipii de la A&R nici nu s-au uitat de două ori măcar la noi”, își amintea Anderson.Harris, p. 63
Către sfârșitul anului 1991 și la începutul lui 1992, Suede a primit un număr de mențiuni favorabile în presă, beneficiind de timp alocat la spectacole găzduite de NME, la care participau figuri importante ale muzicii britanice, precum fostul solist The Smiths, Morrisey. În octombrie 1991, formația a avut un concert la ULU care a atras atenția presei; întâmplător, acel concert a fost ultimul cu Frischmann în componență.Barnett, p. 63-64 În public s-a aflat și John Mulvey de la NME, primul jurnalist care a scris despre Suede. Recenzia lui menționa următoarele: „Au avut farmec, agresivitate, și... dacă nu erotism, atunci ceva ușor periculos și incitant.”" Accesat la data de 15 august 2013
Primele extrase pe single (1992)
După ce a văzut formația cântând în cadrul unuia dintre spectacolele organizate de NME, Saul Galpern i-a contactat pe membri pentru a le propune să semneze cu casa lui de discuri, Nude Records. În cele din urmă, Suede a semnat un contract pentru suma de 3,132 lire în vederea producerii a două extrase pe single.Barnett, p. 74 Oferta primită de la Nude a făcut ca trupa să atragă atenția caselor de discuri Island Records și East West Records, care aveau de gând să le propună un contract de lungă durată.Barnett, p. 74-75 Suede a început să fie privită cu un interes crescând, formația apărând pe coperta revistei Melody Maker care a prezentat-o cu titlul de „Suede: Cea mai bună trupă debutantă din Marea Britanie” („Suede: The Best New Band in Britain”), în ciuda faptului că la momentul respectiv nu lansase niciun extras pe single. Accesat la data de 15 august 2013
Primul extras pe single, „The Drowners”, a atras atenția prin contrastul puternic cu curentul Madchester, care deja începea să se stingă, și cu scena americană de grunge, ajutând Suede să dea startul, alături de formații precum Blur, Pulp și Elastica, „războiului cu America” (după cum se exprimau membrii Blur). Accesat la data de 2 martie 2009 Single-ul a avut un succes moderat, atingând locul 49 în UK Singles Chart în luna mai.Roberts, David, ed. (2006), British Hit Singles & Albums (19th ed.), HIT Entertainment, ISBN 1-904994-10-5 Formația a fost ulterior contactată de Geffen Records, și, deși oferta lor era deosebit de atractivă (Galpern a descris-o drept „nebunească”), nu era unica.Barnett, p. 89 În septembrie 1992, Suede a lansat un nou extras pe single, „Metal Mickey”, care a urcat pe locul 17 în topuri, fiind de asemenea și unicul single Suede care a intrat în US Modern Rock Top 10, atingând locul 7.<ref>Billboard.com Accesat la data de 15 august 2013</ref> La scurt timp după lansarea „Metal Mickey”, Suede a semnat cu Nude/Sony. Galpern era hotărât să le asigure un contract pe termen lung, și a încheiat o înțelegere cu Sony în acest sens.Barnett, p. 96 Contractul a permis formației să controleze anumite aspecte din procesul creativ, precum coperțile discurilor pe care urma să le lanseze. Accesat la data de 15 august 2013
Anderson a devenit în curând celebru pentru controversele pe care le provoca, un exemplu fiind faimosul citat care a reapărut ulterior în presă în mod repetat de-a lungul anilor: „Sunt un bisexual ce nu a avut niciodată o experiență homosexuală.” În februarie 1993, Suede a lansat „Animal Nitrate”, care a devenit extrem de popular, urcând în top 10 în clasamente și asigurându-le o invitație pe ultima sută de metri la Brit Awards. Formația a șocat și sedus criticii și publicul deopotrivă, Accesat la data de 15 august 2013 iar versurile cu încărcătură sexuală i-a transformat într-una dintre puținele trupe britanice de după The Smiths în privința căreia părerile erau atât de împărțite. Accesat la data de 15 august 2013 Formația a fost comparată cu David Bowie, în ciuda faptului că nu suna ca nimic altceva din perioada aceea, și nu a trecut mult timp până să fie creditată cu inventarea unui nou gen muzical. Anderson își amintea: „Am fost mereu fascinat de suburbii, și îmi plăcea să strecor referințe mici și întortocheate legate de viața britanică din orașele mici în cântece. Asta a fost înainte de apariția termenului aceluia oribil de britpop.” Accesat la data de 15 august 2013