Artele vizuale sunt o clasă de forme de artă, cu areal mai larg de cuprindere decât termenul „învechit” de arte plastice (folosit frecvent din timpurile Iluminismului), ce cuprind pictura, sculptura, desenul, filmul, ceramică, fotografia, video, arhitectura precum și altele, arte ce se concentrează pe crearea lucrărilor ce se desfășoară în principal în mediul vizual, (deși pot conține și elemente nevizuale, precum sunetul). Între artele vizuale sunt incluse, de-asemenea, arte aplicate The Different Forms of Art that are surprisingly versatile. Buzzle.com, cum sunt designul industrial, designul grafic, designul vestimentar și arte decorative. Artele vizuale sunt diferite de artele culinare, artele lingvistice, artele industriale, artele muzicale, artele spectacolului, artele marțiale etc.
Arta în sine include și artele vizuale, iar multe componente ale artei includ aspecte legate de artele vizuale; astfel, definirea artelor vizuale nu poate fi strictă.
În general, artele vizuale includ artele frumoase sau artele plastice, iar nu pe cele meșteșugărești. Uneori, artele vizuale sunt confundate cu artele frumoase, dar tehnicile de astăzi lărgesc spectrul artelor vizuale astfel încât acestea pot include mai multe domenii.
Feluri de arte vizuale Arta modei (Design vestimentar) Animația Artă decorativă Artă textilă Artă video Benzi desenate Caricatură Ceramică Colaj Decolaj Desen Desene animate Design Design grafic Film Fotografie Graffiti Instalații Pictură Sculptură Sgraffito Tatuaj (Arta pielii corpului) Tehnici mixte (Mixed media) Tiparul
Istoria artelor vizuale Istoria cinematografiei Istoria fotografiei Istoria designului Istoria modei Istoria picturii Istoria sculpturii
Note
Vezi și Artă Arte plastice Critic de artă Istoric de artă
Legături externe
ArtLex – online dictionary of visual art terms. Calendar for Artists – calendar listing of visual art festivals. Art History Timeline by the Metropolitan Museum of Art.
Vizuale Categorie:Designul comunicațiilor Categorie:Medii artistice ^