Republica Socialistă România (RSR) a fost denumirea oficială purtată de statul român în a doua parte a perioadei comuniste (în perioada național-comunistă) a țării (1965-1989), după ce inițial se numise Republica Populară Română (în perioada stalinistă).

În această perioadă, țara a fost condusă de Nicolae Ceaușescu, în calitatea sa de secretar general al partidului unic, Partidul Comunist Român (PCR), la care s-a adăugat, începând cu anul 1974, funcția de președinte al Republicii Socialiste România. Regimul comunist, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a avut un caracter preponderent dictatorial.

Imnul RSR era „Trei culori”. Stema RSR reprezenta câteva spice de grâu și o sondă de petrol pe fundalul pădurilor și Carpaților, în spatele cărora se vede soarele.

Odată cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, România, un fost membru al Axei, care și-a răsturnat guvernul pro-Axă, a fost ocupată de Uniunea Sovietică ca unic reprezentant al Aliaților. La 6 martie 1945, după demonstrațiile în masă ale simpatizanților comuniști și presiunile politice din partea reprezentantului sovietic al Comisiei Aliate de Control, a fost instalat un nou guvern pro-sovietic care includea membri ai Partidului Muncitorilor Români, anterior ilegalizat. Treptat, mai mulți membri ai Partidului Muncitorilor și ai partidelor aliniate comuniștilor au câștigat controlul asupra administrației, iar liderii politici dinainte de război au fost eliminați în mod constant din viața politică. În decembrie 1947, Regele Mihai I a fost nevoit să abdice și a fost declarată Republica Populară România.

La început, resursele limitate ale României de după război au fost epuizate de „SovRom-uri”, noi companii sovieto-române scutite de impozite care au permis Uniunii Sovietice să controleze principalele surse de venit ale României. O altă scurgere au fost despăgubirile de război plătite Uniunii Sovietice. Cu toate acestea, în anii 1950, guvernul comunist al României a început să-și afirme mai multă independență, ducând, de exemplu, la retragerea tuturor trupelor sovietice din România până în 1958. În general, din anii 1950 până în anii 1970, țara a prezentat rate ridicate de creșterea economică și îmbunătățiri semnificative ale mortalității infantile, speranței de viață, alfabetizării, urbanizării și drepturilor femeilor, dar apoi au stagnat în anii 1980.

În anii 1960 și 1970, Nicolae Ceaușescu a devenit secretar general al Partidului Comunist (1965), președinte al Consiliului de Stat (1967), iar rolul nou stabilit de președinte în 1974. Denunțarea lui Ceaușescu cu privire la invazia sovietică a Cehoslovaciei din 1968 și o scurtă relaxarea în represiunea internă a dus la o imagine pozitivă atât acasă, cât și în Occident. Cu toate acestea, creșterea economică rapidă alimentată parțial de creditele externe a făcut loc treptat unei austerități și represiunii politice care au dus la căderea violentă a guvernului său totalitar în decembrie 1989.

Mulți oameni au fost executați sau au murit în arest în timpul existenței României comuniste, majoritatea în perioada stalinistă a anilor 1950. În timp ce execuțiile judiciare între 1945 și 1964 au fost de 137, decesele în arest sunt estimate la zeci sau sute de mii. Alții au fost arestați din motive politice, economice sau din alte motive și au suferit închisoare sau torturi.

Constituția din 1965 a rămas în vigoare după dizolvare și a fost modificată pentru a reflecta tranziția României la democrație. A fost înlocuită de actuala constituție la 8 decembrie 1991, după ce un referendum la nivel național a abolit complet sistemul socialist de guvernare și l-a înlocuit cu un sistem semi-prezidențial.

Istoric

Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit în 1965 în urma unui cancer la plămâni. După o scurtă luptă pentru putere, în fruntea partidului a venit Nicolae Ceaușescu. Dacă politica lui Gheorghiu-Dej era considerată conservator-stalinistă prin comparație cu noua linie politică hrușciovistă, Ceaușescu a părut inițial un reformist prin comparație cu neostalinismul lui Leonid Brejnev.

În 1965, numele țării a fost schimbat în Republica Socialistă România, iar cel al partidului în Partidul Comunist Român.

În primii săi ani petrecuți în fruntea partidului, Ceaușescu era popular atât în țară cât și în străinătate. Aprovizionarea cu alimente era bună, bunurile de larg consum au reînceput să apară, cenzura a fost slăbită și s-a înregistrat o deschidere culturală spre occident. Momentul de maximă popularitate a lui Ceaușescu a fost cel al discursului de condamnare a invaziei sovietice din Cehoslovacia din 1968. În scurtă vreme însă, popularitatea lui în țară a început să scadă, în ciuda bunului său nume în străinătate. România a continuat să aibă relații bune cu guvernele occidentale și cu instituțiile internaționale precum Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. În timpul lui Ceaușescu, România a stabilit sau a păstrat relațiile diplomatice cu țări precum Germania de Vest, Israelul, China sau Albania, care din diferite motive aveau relații tensionate cu Moscova. thumb|right|300px|Republica Socialistă România în 1967(înaintea reformei administrative din 1968) Perioada de libertate și prosperitate a fost însă relativă. Chiar de la începutul perioadei în care s-a aflat la putere, în 1966, Ceaușescu a hotărât introducerea unei noi politici demografice, luându-se măsura interzicerii avorturilor și contracepției și sprijinirea creșterii natalității.

Au existat numeroase încălcări ale drepturilor omului, abuzuri tipice statelor autoritare: o poliție secretă supradimensionată, cenzură excesivă, stabilirea de domicilii forțate pentru oponenții regimului, dar nu la aceeași scară ca în deceniul anterior.

În timpul regimului Ceaușescu, s-a desfășurat un proces de negociere între România, pe de-o parte și Israel și Germania de Vest pe de alta, prin care ultimele două au plătit sume de bani pentru a permite cetățenilor români de etnie evreiască sau germană să emigreze. Decretul Consiliului de Stat nr.402 din 1 noiembrie 1982DECRET nr.402 din 1 noiembrie 1982 privind obligațiile persoanelor care cer și li se aprobă să se stabilească definitiv în străinătate de a plăti datoriile pe care le au față de stat , cdep.ro prevedea următoarele: „Persoanele care cer și li se aprobă stabilirea definitivă în străinătate sînt obligate să plătească integral datoriile pe care le au față de stat, unități socialiste și alte organizații. De asemenea, au obligația să achite în întregime pensiile de întreținere și orice alte datorii față de persoanele fizice. Persoanele cărora li s-a aprobat stabilirea definitivă în străinătate sînt obligate să restituie, în valută, statului roman, cheltuielile efectuate pentru școlarizare, specializare și perfecționare, inclusiv bursele, în cadrul învățămîntului liceal, superior, postuniversitar și doctorat.” Sumele plătite de statul german pentru compensarea cheltuielilor de școlarizare erau împărțite pe categorii, în funcție de nivelul de studii al persoanelor.

Ceaușescu a continuat politica de industrializare inițiată de Gheorghiu-Dej, succesul acesteia fiind însă mai puțin semnificativ ca pe vremea predecesorului său.

După o vizită în Coreea de Nord (1971), Ceaușescu a inițiat o politică megalomană de schimbare a țării (1974), prin așa-numita „sistematizare a teritoriului”. O mare parte a Bucureștiului a fost demolată pentru a face loc unor proiecte faraonice precum Casa Poporului, Centrul Civic, Bulevardul Victoria Socialismului etc. Căderea regimului ceaușist după revoluția română din 1989 a stopat procesul de demolare a satelor și a orașelor, dar a lăsat neterminate numeroase construcții, precum Biblioteca Națională, Centrul Cultural Român (noua clădire a Operei) și Casa Radio. În timpul campaniei de demolare de la sfârșitul deceniului al nouălea, când au fost făcute una cu pământul numeroase clădiri de o mare valoare istorică și artistică, capitala primise porecla „Ceaușima” – o aluzie glumeț-amară la Hiroșima.Lonely Planet, Romania - Dracula romanticism and a country on fast-forward thumb|right|250px|Defilare de 23 August Până pe la mijlocul deceniului al optulea, Bucureștiul, ca multe alte orașe, s-a dezvoltat, extinzându-se în special spre sud, est sau vest, prin construirea unor cartiere-dormitor la marginea orașului, unele, așa cum este Drumul Taberei, cu o valoare arhitecturală ridicată. În capitală au fost duse la îndeplinire mai multe planuri de conservare a monumentelor (în special în deceniul al șaptelea și începutul celui de-al optulea), dar programele de conservare au fost oprite după ce Ceaușescu a declanșat ceea ce este cunoscut sub numele de „Mica revoluție culturală”. Noua orientare cultural-politică a fost hotărâtă de Ceaușescu după vizitele făcute în Coreea de Nord și Republica Populară Chineză.

Marele cutremur din 1977 a adus uriașe pagube Bucureștiului, s-au prăbușit mai multe clădiri, multe au fost grav afectate. Cutremurul a fost unul dintre pretextele folosite pentru declanșarea marilor demolări din Capitală, demolări prin care au fost distruse nu numai clădiri grav avariate și fără o valoare istorico-culturală, dar și monumente de o mare importanță istorică sau bijuterii arhitectonice precum Mănăstirea Văcărești (1722), Bisericile Sfânta Vineri (1645) și Enei (1611), Mânăstirile Cotroceni (1679) și Pantelimon (1750), Stadionul Republica (Stadionul ANEF, 1926). Chiar și Palatul de Justiție, opera unuia dintre cei mai faimoși arhitecți români, Ion Mincu, era programată pentru demolare la începutul anului 1990, după cum arătau planurile de sistematizare.

S-a ajuns astfel ca, în locul unei politici de reconstrucție, orașul să fie supus demolărilor care făceau loc construcțiilor monumentale noi. În 1990, o analiză a Uniunii Arhitecților afirma că au fost distruse peste 2.000 de clădiri, 77 dintre ele având o mare valoare arhitecturală, cele mai multe dintre ele fiind într-o foarte bună stare. Printre clădirile care urmau să fie demolate se număra și cea a Gării de Nord, monument istoric, care fusese programată pentru demolare în 1992.

România socialistă a avut sisteme sanitare și de învățământ relativ bune, la nivelul celor din alte țări ale lumii în curs de dezvoltare. Nivelul lor a căzut însă spre sfârșitul anilor 1980, când era lipsă de medicamente, aparate medicale etc. Ca un exemplu al urmărilor situației dezastruoase, putem aminti că din cauza lipsei seringilor sterile și a transferurilor de sânge efectuate în condiții neprofesionale și nonigienice, mulți copii au fost infectați cu virusul HIV.

Nu toate proiectele industriale ale acestei epocii s-au dovedit a fi eșecuri: de exemplu, România și-a construit un sistem energetic eficient și o rețea de distribuție a energiei dezvoltată. În anii lui Ceaușescu s-a construit Metroul din București și un mare număr de locuințe în diferite orașe ale țării.

În deceniul al nouălea, Ceaușescu a devenit obsedat de ideile returnării datoriei externe contractate în Occident și de construire a unui palat (Casa Poporului) cu dimensiuni uriașe, alături de un cartier monumental la fel de grandios (Centrul Civic și Bulevardul Victoria Socialismului). Acestea au dus la crize de aprovizionare cu alimente și bunuri de larg consum. După 1984, în ciuda unor ani buni din punct de vedere agricol și a unei producții mari de alimente, a fost introdusă raționalizarea alimentelor de bază (ca un „mijloc de reducere a obezității”).

Pâinea, laptele, untul, uleiul comestibil, zahărul, carnea de porc, vită și de pui au fost raționalizate până la căderea regimului comunist în 1989, iar rațiile au scăzut neîncetat. În vreme ce cea mai mare parte a mărfurilor de calitate erau exportate, pe piața internă ajungeau de cele mai multe ori mărfurile refuzate la export. Banii obținuți din exporturi erau folosiți la plata datoriei externe și, după achitarea ultimei rate, la continuarea industrializării forțate.