Centrul pentru perfecționarea cadrelor de conducere din întreprinderi din București, căruia i s-a dat acronimul CEPECA, a fost înființat pe baza unui acord tripartit dintre Guvernul român și două Agenții specializate ale ONU, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Biroul Internațional al Muncii (BIM). Acordul a fost semnat la Geneva, la data de 30 iulie 1967. Negocierile dintre Guvernul României și ONU au început în anul 1966 prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe (Adjunct al Ministrului Mircea Malița), iar semnarea acordului a fost condiționată de crearea oficială a Centrului printr-o Hotărâre a Consiliului de Miniștri (emisă în ianuarie 1967). O contribuție deosebită la crearea unei astfel de instituții, reprezentând o premieră a cooperării cu ONU, au adus-o Vasile Blajovici, vice-președinte al Consiliului de Miniștri, și Petre Lupu, președinte al Comitetului de Stat pentru Muncă și Salarii (CSMS). Oficial, Centrul pentru perfecționarea cadrelor de conducere din întreprinderi și-a început activitatea la 1 aprilie 1967, odată cu numirea conducerii Centrului: director Ion A. Niculescu, iar directori adjuncți Vlad Necșulescu și Paul Constantinescu.
Istoric Crearea Centrului de Perfecționare a Cadrelor de conducere din Întreprinderi la 1 aprilie 1967, s-a produs într-o perioadă în care, în urma reluării relațiilor comerciale cu țările din vestul Europei și cu Statele Unite, a permis o modernizare a mijloacelor de producție, o diversificare și îmbunătățire a produselor și o creștere a productivității muncii, prin introducerea a noi metode de organizare și conducere a întreprinderilor. În același timp s-a trecut la înlocuirea conducătorilor întreprinderilor și ai proceselor de producție, cu specialiști selecționați nu numai după criterii politice, ci considerând de asemenea pregătirea lor universitară și tehnică drept criterii de bază pentru promovarea lor în posturi de conducere. Totodată, se simțea nevoia de a le permite acestora accesul la experiențele, metodele și tehnicilor de organizare și dirijare a întreprinderilor, altele decât acelea care le fuseseră oferite în ultimii aproape 20 ani de la naționalizarea mijloacelor de producție și introducere a sistemului de economie central planificată, de către cooperarea cu „țările socialiste“. Contactele, din ce în ce mai frecvente, atât cu agențiile specializate ale ONU cât și cu centre de afaceri din țări cu economie de piață, au dat posibilitatea responsabililor români să fie informați despre sistemele de perfecționare și pregătire a conducătorilor unităților economice din „țările capitaliste“ și despre mijloacele de care dispuneau aceștia pentru perfecționarea lor continuă.
Printre organizațiile internaționale care din anii 1960 ofereau asistență țărilor membre în domeniul „Managementului“ se număra și Organizația Națiunilor Unite (ONU) care, prin intermediul agenției sale specializate Biroul Internațional al Muncii (BIM, cu sediul la Geneva) o oferea la cerere membrilor săi. Dintre țările socialiste, cele care au folosit acest tip de asistență încă din anul 1957 au fost Iugoslavia și Polonia care, folosind ajutor financiar și tehnic din partea ONU pe o durată de trei ani, cu asistența experților internaționali, au creat câte un Centru de Management pentru perfecționarea cadrelor de conducere din întreprinderile lor.
Destinderea relațiilor Est-Vest a permis și o îmbunătățire a relațiilor cu ONU și cu agențiile sale specializate, la care au contribuit acțiunile reprezentanților României în aceste organizații. Datorită rolului pe care adjunctul ministrului Afacerilor Externe, Mircea Malița, l-a avut în promovarea bunelor relații cu ONU, încă din anul 1966 discuțiile cu ONU și cu BIM au condus la convingerea guvernului de a organiza în România un Centru pentru perfecționarea conducătorilor din întreprinderi (în același timp, se duceau de către BIM discuții și cu guvernele Ungariei și Bulgariei, pentru crearea unor centre similare). Tratativele au fost materializate într-un acord tripartit între Guvernul român, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, (PNUD - o agenție specializată ONU, care se ocupa de finanțarea proiectelor de asistență ONU), și BIM. Acest acord a fost semnat la Geneva, în ziua de 30 mai 1967, de către reprezentanții acestora : Petre Lupu, președinte al „Comitetului de Stat pentru Muncă și Salarii“ (CSMS), administratorul PNUD și David Morse, director general al BIM.
În prealabil, pe baza unei Hotărâri a Consiliului de Miniștri emisă la începutul anului 1967, și la care au contribuit în mod deosebit Vasile Blajovici, vice-președinte al Consiliului de Miniștri și Petre Lupu, beneficiind și de responsabilitățile politice ale acestora, se înființa „Centrul pentru pregătirea cadrelor de conducere“, cu sediul în București, o instituție postuniversitară, sub conducerea CSMS, care avea drept scop principal perfecționarea și pregătirea cadrelor de conducere din unitățile economice. Toate ministerele urmau să se conformeze prevederilor acestei hotărâri și să oblige pe conducătorii întreprinderilor de sub tutelă să participe la programele centrului. Odată cu acceptarea de către ONU a candidaturilor la conducerea viitoarei instituții, la 1 aprilie 1967 s´a completat HCM cu numele conducerii Centrului : Ion A. Niculescu, director, Vlad Necșulescu și Paul Constantinescu directori adjuncți.
Obiective Acordul, încheiat pe o durată de cinci ani, prevedea crearea unei instituții postuniversitare cu regim rezidențial, care, folosind experiența practică a experților ei, selecționați printre conducătorii ministerelor și întreprinderilor și asistați de un grup de experți internaționali, recrutați la propunerea BIM, urmau să elaboreze o serie de programe de inițiere, pregătire și perfecționare în domeniul metodelor moderne de organizare și conducere a întreprinderilor. Acordul prevedea și dotarea Centrului cu o unitate de calcul electronic destinată pregătirii specialiștilor pentru folosirea calculatoarelor în procesul de luare a deciziilor și conducerii proceselor de producție, prevedere care prezenta o noutate în proiectele de asistență PNUD/BIM în acest domeniu.
Structura organizatorică a Centrului, programele cursurilor de pregătire, perfecționare și specializare, precum și strategia de asigurare a resurselor necesare activității, au fost concepute și implementate în principal de către directorul Centrului, Ion A. Niculescu. Pe baza planurilor elaborate de acesta, directorii adjuncți și experții principali, care aveau rolul de șefi ai catedrelor de specialitate, au elaborat, cu sprijinul experților internaționali, detaliile tehnice necesare pentru definitivarea programelor analitice ale cursurilor, scrierea și multiplicarea cursurilor, elaborarea materialelor didactice și a planurilor pentru proiectarea aplicațiilor pilot în întreprinderi.
Principalele obiective ale Centrului erau :
Pregătirea specialiṣtilor - experți ai Centrului HCM din ianuarie 1967, prevedea pentru constituirea corpului de specialiști – experți ai Centrului, obligația principalelor ministere economice de a pune la dispoziția CEPECA un număr de cadre de conducere cu bogată experiență în domeniul organizării și conducerii întreprinderilor, inclusiv specialiști în domeniul informaticii, cadre care erau la curent cu problemele și situația din întreprinderi, inclusiv posibilitățile existente de rezolvare a acestora. S-a evitat recrutarea cadrelor didactice din sistemul universitar, care, la acea dată, se ocupau doar teoretic de predarea cunoștințelor în domeniul Managementului și nu erau în contact permanent cu situația reală din întreprinderi.
În special, informatica și mai ales programarea calculatoarelor electronice nu figurau în programa analitică a instituțiilor de învățământ superior. Experții CEPECA pentru acest domeniu erau recrutați dintre specialiștii recomandați prin realizările lor practice în utilizarea calculatoarelor electronice în cercetarea științifică, proiectarea obiectivelor industriale și aplicațiile tehnice sau economice în întreprinderi.
Experții implicați în activitatea didactică urmau să fie instruiți pentru folosirea unor metode didactice adecvate scopului Proiectului CEPECA („perfecționarea adulților“ - metode participative, discuții de grup, studii de cazuri, tehnici și mijloace audio-vizuale, etc.) și inițiați în noile metode de organizare a producției, a muncii și a conducerii întreprinderilor, prin intermediul experților internaționali, a viitoarelor vizite de studii și stagiilor de perfecționare în străinătate, oferite de ONU în cadrul acordului.
Cunoașterea unei limbi străine - franceza sau engleza, de preferat ambele – era considerată esențială pentru o mai bună cooperare a expertului român cu omologul său expert internațional.
Pentru elaborarea și adaptarea la necesitățile cadrelor din întreprinderi a programelor de perfecționare, Centrul a fost obligat să-și pregătească un corp didactic propriu specific acestor programe de perfecționare:
Specialiṣtii CEPECA în Conducere ṣi Organizarea Întreprinderilor Conform prevederilor acordului privind programele de specialitate ale Centrului ṣi recrutarea experților internaționali ṣi a omologilor lor români, au fost stabilite următoarele discipline: Conducere generală, Organizarea producției, Studiul Muncii, Amplasarea utilajelor ṣi Transportul intern, Conducerea sectorului financiar-contabil, Marketing (pentru prima dată în țară s-a acceptat această denumire, considerată în acea vreme „capitalistă“), Conducerea Personalului, Sistemul informațional.
Colectivele de experți în conducerea și organizarea întreprinderilor își desfășurau activitatea sub coordonarea directorului adjunct Vlad Necșulescu.
Specialiṣtii în Informatică de la CEPECA Dotarea Centrului cu o „Unitate de Calcul electronic“, a necesitat pregătirea specialiṣtilor în acest domeniu: Analiṣtii de Sisteme, Programatorii, Tehnicienii pentru exploatarea ṣi întreținerea Unităților centrale ṣi a perifericelor calculatorului IBM 360-Model 40, oferit de ONU. Pregătirea specialiṣtilor s-a putut realiza cu asistența experților internaționali BIM, a specialiṣtilor IBM, precum și prin stagii de specializare în străinătate (Anglia, Franța, Germania Federală, Austria, Belgia, Suedia), asigurate de bursele ONU ṣi IBM.
Colectivele de experți în informatică își desfășurau activitatea sub coordonarea directorului adjunct Paul Constantinescu.
Perfecționarea Cadrelor de Conducere ṣi a Șefilor de servicii din Întreprinderi Obiectivul principal conform HCM era perfecționarea cadrelor de conducere ṣi a ṣefilor de servicii din întreprinderi. Odată cu venirea experților internaționali ṣi a pregătirii experților români, s-au putut organiza activitățile prioritare ale Centrului în acest domeniu, începând cu data de 6 septembrie 1967. Structura și calitatea cursurilor s-a ameliorat în anii următori, 1968 ṣi mai ales în anii 1969 ṣi 1970.
Pentru crearea condițiilor prevăzute în acord privind caracterul rezidențial al programelor ṣi metodelor didactice specifice instruirii adulților, de la data semnării acordului s-a depus la Centru o intensă activitate de pregătire. În primul rând s-a pus la dispoziția Centrului un complex de clădiri care au fost amenajate pentru asigurarea condițiilor optime de funcționare, de la amenajarea ṣi dotarea sălilor de cursuri cu mobilier ṣi mijloace audio-vizuale ṣi de traducere simultană, la amenajarea pavilioanelor destinate dormitoarelor pentru cursanți (camere cu două paturi pentru bărbați, garsoniere pentru femei), care permiteau cazarea a 300 persoane/zi, ṣi la modernizarea restaurantului pentru a asigura de trei ori pe zi mesele cursanților ṣi personalului permanent al Centrului. Centrul fiind situat în afara oraṣului, în mijlocul unui parc care asigura liniṣtea ṣi condițiile necesare studiului intens, s-au organizat mijloacele de transport pentru a asigura deplasarea personalului și cursantilor din oraṣ la sediul Centrului.