Hristo Botev

Hrísto Botíov Petkov a fost un revoluționar, poet și bulgar din epoca , al Bulgariei.

Biografie

Copilăria S-a născut pe la Kalofer, în familia învățătorului (1815–1869) și a (1823–1911). Există și alte ipoteze despre locul său de naștere, care sunt astăzi respinse de cercetători – aceea că ar fi fost „din Karlovo”, așa cum scrie într-o scrisoare oficială a lui , sau că s-ar fi născut în satul Osen, așa cum menționează însuși Botev în articolul său „Exemple din justiția turcă”. thumb|upright|Hristo Botev demisionează din Comitetul Central al Crucii Roșii miniatura|Muzeul Național „Hristo Botev” din Kalofer Conform unor surse, Hristo Botev s-ar fi născut într-o cameră de la școala din Kalofer, unde locuiau părinții săi. Puțin mai târziu, acolo a fost construită o școală nouă, iar familia a închiriat o casă de la Ghenko Filov, unde Botev și-a petrecut primii ani din viață. Această casă a fost distrusă în timpul Războiului Ruso-Turc, dar în anii 1940 a fost restaurată și transformată în .

În 1854, Botio Petkov nu a reușit să ajungă la o înțelegere cu autoritățile locale din Kalofer în privința salariului său, și s-a mutat la Karlovo. Acolo, familia a locuit în casa mamei sale din cartierul Tabașka, iar Hristo Botev mergea la școală, avându-l pe tatăl său ca învățător. În 1858, Botio Petkov a acuzat administrația din Karlovo că încearcă să-și însușească bani lăsați moștenire pentru școală, după care s-a întors la Kalofer. Municipalitatea a încercat fără succes să-l găzduiască în casa negustorului , care locuia la Constantinopol, după care familia s-a stabilit în casa hagiului Nestor. După întoarcerea lor la Kalofer, Hristo Botev s-a înscris la școala locală cu trei clase, unde preda tatăl său.

Spre Odessa și înapoi la Kalofer Încă din 1857, Botio Petkov încerca să-și trimită fiul la studii în Rusia cu ajutorul lui , o cunoștință a sa din Odesa, care devenise un faimos activist în domeniul educației, și viceconsul rus la Plovdiv. Acesta s-a întâmplat abia în toamna anului 1863, când Hristo Botev a primit o bursă de la guvernul rus și a plecat prin Plovdiv și Constantinopol spre Odesa, unde a ajuns pe 14 noiembrie.

La Odesa, Hristo Botev a contactat , pentru care avea o scrisori de recomandare de la și de la , membru al organizației, un bogat negustor născut în Kalofer, cunoștință a tatălui său,. A intrat la Liceul II ca „voluntar”, deoarece nu era suficient de bine pregătit pentru a fi un elev obișnuit și a fost cazat în internatul acestuia, unde la acea vreme locuiau aproximativ o duzină de alți elevi bulgari.

Din momentul în care a intrat în liceu, Botev a avut dificultăți în a se integra în studiise plângea constant de disciplina strictă, care era aplicată inclusiv prin pedepse fizice, dar, în același timp, lipsea adesea de la ore, participa la bătăi cu colegii de clasă și pe majoritatea profesorilor îi trata cu dispreț. În 1864, a părăsit internatul și a început să trăiască independent în diverse locuințe. În ciuda scrisorilor insistente ale tatălui său și a încercărilor lui Nikola Toșkov de a-l influența, el a neglijat școala și, prin comportamentul său excentric, a înstrăinat comunitatea bulgară din Odesa, mulți dintre reprezentanții acesteia limitându-și contactele cu el.

Deși nu vizita școala des, Botev petrecea mult timp în diverse biblioteci, în special în Biblioteca Bulgară Iuri Venelin, care se afla în casa lui Toșkov. A citit în principal autori ruși, fiind impresionat în special de Nikolai Cernîșevski și Ivan Turgheniev. L-a întâlnit pe filologul , pe care l-a ajutat cu traduceri în rusă ale cântecelor populare bulgărești. Potrivit colegului său de clasă , încă din vara anului 1864 Botev lucra la poezia „”, se consulta cu Grigorovici și tot pe atunci i-a trimis poezia lui Petko Slaveikov la Constantinopol. Autenticitatea acestei informații nu a fost clarificată, deoarece poezia a fost publicată de Slaveikov abia câțiva ani mai târziu.

În septembrie 1865, a devenit clar că Botev nu putea trece clasa a treia de liceu și a fost exmatriculat din cauza „neglijenței”, iar bursa i-a fost anulată, primind o sumă forfetară cu care să se întoarcă în Bulgaria. El a rămas însă în Odesa, întreținându-se dând lecții particulare și a menținut legături strânse cu comunitatea poloneză a orașului. Cu ajutorul lui Grigorovici, acum șef al Departamentului de Filologie Slavă, Botev s-a înscris chiar ca „voluntar” la Facultatea de Istorie și Filologie a Universității Imperiale Novoruse.

După sosirea în Kalofer, Botev l-a înlocuit pe tatăl său bolnav, preluând o parte din cursurile sale la școală. Pe atunci, pe 15 aprilie, în ziarul „”, publicat de Petko Slaveikov la Constantinopol, i-a fost publicată prima poezie„”. A fost tipărită fără un autor specificat și se pare că persoanele pe care le cunoștea nu și-au dat seama că poezia era a lui. La festivitățile de Sfinții Chiril și Metodiu din 11 mai, Botev a ținut un discurs improvizat în care a criticat caracterul prea moderat al mișcării naționale, care la acea vreme viza în principal crearea unei biserici autocefale. Discursul a stârnit temeri de represalii din partea poliției, dar nimic nu s-a concretizat.

În timpul șederii sale la Kalofer, Botev s-a întâlnit adesea cu Parașkeva Șușulova, profesoară la școala locală de fete, considerată cel mai probabil prototip al iubitei din poeziile „”, „” și „”. O altă ipoteză este că aceasta ar fi fost de fapt verișoara lui de gradul doi, Mina Goranova, cu care este posibil să fi avut contact ulterior în România.

În vara anului 1867, sănătatea lui Botio Petkov s-a îmbunătățit și a devenit clar că fiul său nu se descurca bine cu postul de învățător, reușind astfel să-l convingă pe Viktor Grigorovici să-i restabilească bursa lui Hristo, astfel încât acesta să-și poată finaliza studiile. Tatăl lui i-a dat o anumită sumă de bani și l-a trimis înapoi la Constantinopol și Odesa. Hristo Botev a deviat de la drum, fără a-și anunța familia, și a ajuns în România în septembrie. Unii dintre primii biografi ai lui Botev susțin că, în timp ce trecea prin Sliven, l-ar fi întâlnit pe , dar nu există dovezi directe în acest sens.

Emigrant în România La sfârșitul lunii septembrie 1867, Hristo Botev a ajuns în orașul românesc Giurgiu, unde s-a alăturat curând bulgariprintre aceștia numărându-se Hagi Dimităr și mulți participanți la detașamentele lui și organizate în același an. Când s-a aflat că figura proeminentă a mișcării revoluționare, Gheorghi Rakovski, murise, întregul grup a plecat la București, unde a participat la înmormântarea sa pe 12 octombrie. Rămas fără fonduri, Botev s-a adresat lui , de la organizația bulgară , cu sediul la București, care i-a oferit asistență financiară pentru a-și continua călătoria spre Odesa.

Botev a plecat spre Odessa, dar nu a mai ajuns acolo, oprindu-se în decembrie la Brăila. Mai târziu, s-a plâns că bulgarii din Brăila i-au promis o bursă pentru a merge la studii la Praga, dar acest lucru nu s-a concretizat niciodată. La Brăila, a început să lucreze ca tipograf pentru din Kalofer, proprietarul unei tipografii care tipărea și ziarul „” al lui Dobri Voinikov, care locuia pe atunci în oraș. În ianuarie 1868, în acest ziar a fost publicată a doua poezie publicată de Botev, „”. La acea vreme, și-a anunțat în ziar intenția de a publica o carte de poezii și proză, dar aceasta nu s-a concretizat și nu este clar ce ar fi inclus această colecție.

La începutul anului 1868, mulți hușani se aflau la Brăila, pregătindu-se să treacă în Bulgaria în vară, în mai multe grupuriceea ce s-a și întâmplat cu . Însuși Hristo Botev s-a înrolat în detașamentul lui , unde a fost numit scrib, apoi a scris poezia „”. În primăvară, Botev a jucat în producții teatrale organizate de Voinikov, dar după ce a participat la o luptă cu un grup de turci în parcul orașului, în lunile următoare s-a ascuns de poliție în tipografia lui Panicikov. În iunie, se pare că a călătorit împreună cu Jeliu Voievod la Odesa în căutare de bani pentru a înarma detașamentul, dar la întoarcerea lor, Jeliu Voievod a fost reținut de autoritățile române, iar detașamentul nu a mai trecut niciodată în Bulgaria.

În septembrie 1868, Botev a plecat la București cu trupa de teatru de amatori a lui Dobri Voinikov și a decis să rămână acolo pentru a nu fi anchetat de poliția din Brăila. Intenția lui era să găsească un loc de muncă ca profesor, dar acest lucru s-a dovedit imposibil din cauza cunoștințelor lui precare de limba română. S-a înscris la Facultatea de Medicină din București, dar a renunțat la studii în octombrie. Rămas fără mijloace, a ajuns într-o situație disperată și s-a hotărât să se întoarcă în Bulgaria pentru a deveni profesor acolo, dar nu avea bani pentru călătorie.

Prin intermediul lui Naiden Gherov, Botev l-a contactat pe negustorul bulgar , stabilit la București, care i-a oferit puțin ajutor, chiar dacă îl considera inapt pentru orice altă slujbă, cu excepția celei didactice. Potrivit lui Kiro Tuleșkov, în noiembrie și la începutul lui decembrie, el a locuit într-o moară de vânt abandonată, împreună cu Vasil Levski. În ianuarie, a primit permisiunea Ministerului Educației din România de a înființa o școală bulgară la București, dar nu a reușit să găsească fonduri pentru acest proiect. stanga|miniatura| Hristo Botev cu și în România, 1875. În februarie 1869, cu ajutorul lui Hristo Gheorghiev, Botev a fost numit profesor de limba bulgară la Alexandria, dar puțin mai târziu a fost concediat după ce a intrat în conflict cu bulgarii înstăriți din oraș, pe care îi acuza de lipsă de patriotism. A rămas în Alexandria până în august, când a primit o numire ca profesor în orașul Izmail din partea românească a Basarabiei de Sud. În acea perioadă, tatăl său a murit în Kalofer, lăsând familia sa numeroasă cu mijloace limitate.

La Izmail, Botev a fost profesor de limba bulgară într-o școală publică românească. În timp ce locuia în Izmail, Botev a colaborat la mai multe ziare bulgare din Bucureștiziarele satirice „” și „” publicate de Liuben Karavelov. În ele a publicat, în vara anului 1870, versiuni editate ale poeziilor „Mamei mele” și „Fratelui meu”, precum și noile poezii „Elegie” și cea dedicată lui Karavelov, „”. În Izmail, Botev a menținut contacte cu organizații ilegale ale emigranților politici ruși. De asemenea, a suferit de episoade periodice de malarie.

În primăvara anului 1871, autoritățile din Izmail au hotărât să întrerupă predarea limbii bulgare la școală și i-a oprit salariul lui Hristo Botev. Potrivit lui Kiro Tuleșkov, acest lucru s-a întâmplat chiar în ajunul zilei Sfinților Chiril și Metodiu, iar Botev a furat banii colectați pentru celebrarea sărbătorii drept compensație pentru salariul său semestrial neplătit. Această teză este susținută și de Z. Stoianov în „Hr. Botiovo încercare de biografie”. Veliciko Popov, însă, crede că Botev se afla la Galați încă din martie.

Ziarist și editor După o scurtă ședere la Galați, la sfârșitul lunii mai 1871, Hristo Botev s-a mutat la Brăila (conform spuselor lui Z. Stoianov, din Izmail ar fi mers direct la Brăila). Aici, cu ajutorul lui Dimităr Panicikov, a început publicarea ziarului (, Cuvântul emigranților bulgari), care urma să înlocuiască ziarele diasporei bulgărești „Svoboda” și „Dunavska Zora”, care fuseseră închise cu puțin timp înainte. Ziarul a scos doar cinci numere, cea mai mare parte a conținutului fiind scrisă de însuși Botev. Unele dintre principalele sale lucrări jurnalistice au fost publicate în acestea: „În loc de program”, „ Exemple din justiția turcească”, „Oamenii - ieri, azi și mâine”, „Plânsul și râsul”, „Petroșan”, „Este rezolvată problema bisericii?”. În Duma și-a publicat și mai multe dintre poeziile sale„”; cea dedicată Mariei Goranova, „” și cea dedicată fratelui său, B. Goranov, „”.