200px|thumb|right|Monedă de 1 1/2 Solidus, emisă sub Constantin cel Mare; 6,83 g de aur; avers: Cap, spre dreapta, poartă drept diademă trei benzi de perle, ochii ridicați la cer; revers: circular, inscripția GLORIA CONSTANTINI AVG; în centru, spre dreapta, în picioare, Constantin ține transversal o lance, în mâna dreaptă, un trofeu peste umărul stâng, iar doi captivi la picioarele lui; jos, în exergă, inscripția SMTSS[acra] M[oneta] T[hes]s[alonicae], adică: „Moneda sacră de la Thessalonica”; cu alte cuvinte, „monedă de neatins (în integralitatea ei)”, în alți termeni, interzicându-se ciuntirea ori pilirea monedei.; monetăria din Salonic, anul 327. Solidus (în , la plural solidī) a fost o monedă de aur emisă pentru prima oară în vremea lui Constantin cel Mare și care a circulat din 309 în Imperiul roman (perioadă romană și bizantină) până la reforma monetară a lui Alexie Comnenul. Cântărea 4,55g și valora 24 siliquae.Siliqua, în este o măsură de greutate romană (1/144 dintr-o uncie = 1/6 dintr-un scripulum = 0,189g), precum și monedă de Ag în Imperiul Roman târziu, în valoare de 1/24 dintr-un solidus. În secolul al V-lea devine doar monedă de calcul.Dicționar de numismaticăG. Guțu, Dicționar latin - român, p. 1126. Solidus avea diametrul de 22 mm.
Această monedă a cunoscut o excepțională stabilitate pe care a păstrat-o până în secolul al XI-lea, devenind baza sistemului monetar din Imperiul Roman târziu, apoi în Imperiul Bizantin.
Originea monedei solidus Solidus este emis de Constantin cel Mare pentru a-și finanța armata și războaiele civile și înlocuiește moneda aureus bătută de Dioclețian, corespunzătoare a 1/60 dintr-o livră romană,Livra, în , desemnează aici unitatea de măsură romană echivalentă a 327 de grame, mai precis: 327,368 grame. Vd. G. Guțu, Dicționar latin - român, Editura Științifică și Enciclopedică, p. 700. adică 5,4 grame. Această monedă a fost bătută, pentru prima oară, în atelierul de la Colonia Augusta Trevorum, din Germania, prin anul 309 sau 310, cu o primă diminuare a greutății, apoi, după victoria asupra lui Maxențiu, în 312 de către atelierele monetare din Italia, cu o greutate din nou diminuată la 1/72 dintr-o livră romană, adică 4,55 grame, uneori având marcajul LXXII, care precizează această greutate. În același timp, emisiunile de aureus de 5,4 grame încetează în 313.Depeyrot, 2006, p. 167.Depeyrot, 1987, pp. 102-103.
Constantin a putut menține greutatea solidus-ului la 1/72 dintr-o livră romană (327,45 gr.) recuperând, în anul 324, tezaurul de război al adversarului său LiciniusDepeyrot, 1987, p. 104., apoi, în 331, prin confiscarea metalelor prețioase păstrate în templele păgâne romane. Standardul de greutate stabilit la 1/72 dintr-o libră romană se poate vedea pe aversul monedei, în exergă, alături de prescurtarea monetăriei, prin literele OB care în grecește desemnează cifra 72 (a 72-a partte dintr-o libră romană). Prin urmare pe un solidus bătut în capitală se poate distinge în exergă legenda CONOB (CON - de la Constantinopol, OB - 72 - standardul de greutate). Totodată literele OB desemnează și prescurtarea de la obryziacum - purificat, ceea ce sublinia noua monedă față de vechiul aureus roman. În sfârșit, pentru realimentarea stocului său de aur, într-un mod mai regulat, și pentru asigurarea cheltuielilor sale considerabile, Constantin a trebuit să creeze noi impozite, plătibile, în cea mai mare parte, în aur:Paul Petit, Histoire générale de l'Empire romain, p. 589. Chrysargiros, în greacă, „aur” sau „argint”, ridicat la fiecare patru ani de la comercianți și meșteșugari; aur coronar, în „Dar în bani”, datorat de decurioniiÎn , „decurion”, „senator într-un municipiu”, „șeful personalului curții imperiale”. Vd. G. Guțu, Dicționar latin - român, 308. cetăților; aur oblatic, în În , „oferire”, „dăruire”, „dar”, „ofrandă”. Cuvântul din este participiul perfect al verbului offero, offerre, obtuli, oblatum, „a oferi (făcând o promisiune)”. Vd. G. Guțu, Dicționar latin - român, p. 811., contribuția impusă senatorilor.
În afară de emisiunile obișnuite de solidus, au fost bătuți multipli de solidus: un solidus și jumătate, doi solidi, chiar mai mult, în număr limitat, pentru comemorarea unor evenimente cum sunt aniversările imperiale, numirea unor înalți demnitari, sau pentru cadouri. Unele monede bătute ajungeau la mai multe sute de grame de aur, dar nu mai este vorba atunci de obiecte destinate circulației bănești, ci de medalii care se tezaurizează.Depeyrot, 1987, p. 48.
Consolidarea solidus-ului thumb|Solidus emis de Valens la monetăria de la Colonia Augusta Trevorum, în 374 - 377 (4,44 grame); avers: cap purtând diademă de perle, spre dreapta; D N VALENS P F AVG, tunică și armură; revers: Valens și Valentinian I așezați în față, țin împreună un glob, aripile Victoriei; (palmier), TROBCTROBC este unul dintre marcajele monetăriei de la Colonia Augusta Trevorum (azi Trier). în exergă, marcajul OB certificând titlul în aur pur. Producția de solidi, încetinită după reciclarea tezaurelor lui Licinius, este reluată începând din anul 340, mulțumită unui nou aflux de aur provenind din zăcămintele caracterizate prin impuritățile lor de platină, exploatate până spre anul 390.Depeyrot, 1987, pp. 113-114.
Garanția greutății solidus-ului este economic necesară, dar ea este amenințată de uzura naturală a monedelor în cursul circulației lor, precum și prin fraudele prin pilire sau prin ciuntire, constând în prelevarea unei mici cantități de aur din fiecare monedă. Împăratul Iulian, a instaurat, în anul 363, funcționari controlori în fiecare oraș al Imperiului, însărcinați să verifice greutățile solidi-lor și să arbitreze litigiile dintre cumpărătorii și vânzătorii de solidi.Codexul Teodosian, 12, 7, 2; Codexul Teodosian, în este o culegere de decizii imperiale (drept roman) promulgat de împăratul roman Teodosiu al II-lea. Controlorii foloseau greutăți sau mici balanțe calibrate la 4,5 grame. Această măsură a fost menținută de succesorii săi, Valentinienii.Depeyrot, 1987, pp. 117-118.
În anul 368, Valentinian IFlavius Valentinianus (n. 321 - d. 17 noiembrie 375) a fost împărat roman (364 - 375). și Valens întăresc valoarea solidus-ului impunând trecerea titlului în metal prețios de la 95% la peste 99%, garantat prin sigla OB (pentru obryziacus, adică aur pur, de 24 k), pe reversul monedelor, exergă.Depeyrot, 2006, p. 172.
Sub Teodosiu I, crearea monedei semissis (1/2 dintr-un solidus) și mai ales a tremissis (1/3 dintr-un solidus), acesta din urmă având greutatea de 1,5 g (de aur), emise din abundență, face aurul mult mai accesibil pentru persoanele particulare și crește și mai mult difuzarea sa în circuitele economice.Petit, 1987, p. 671
Preponderența solidus-ului Singura monedă stabilă a unui sistem monetar în care greutățile monedelor de argint și de bronz fluctuau frecvent, în general în scădere, și difuzată în tot Imperiul Roman, solidus-ul este singurul mijloc de exprimare a datoriilor și a prețurilor protejându-se de deprecieri. Georges Depeyrot rezumă astfel: Aurul devine referință pentru sistemul fiscal și cheltuielile imperiale. Taxele se exprimă în solidi, și uneori în fracțiune de solidus. Amenzile, cunoscute de Codul Teodosian / Codex Theodosianus, nu se mai exprimă decât în aur, începând din anul 360Depeyrot, 1987, p. 113.. Cheltuielile militare, soldele regulate și gratificațiile excepționale, în Donativa este plural al subsantivului donativum., sunt reglementate în solidi.
Prin intermediul impozitului, solidi reveneau în casieriile statului, pentru a fi retopiți în lingouri, ceea ce permitea aprecierea greutății, apoi rebătuți. Plecând de la evaluarea efectivelor armatei în a doua jumătate a secolului al IV-lea, producția anuală de solidi este estimată între 1 și 2 milioane de piese, și se pare că erau și mai mari în timpul marilor mobilizări militare din timpul conflictelor.Deyperot, 1987, p. 47.
Solidus-ul în Antichitatea târzie thumb|Solidus cu numele lui Libius Severus (461-466), emisiune vizigoticăhttp://www.cngcoins.com AV Solidus (4,38 g, 6h); avers: D N HBIVS SEVE-RVS P F AVG, cap cu diademă de perle, bust drapat și în armură, spre dreapta; revers: împăratul, în picioare, supune sub piciorul drept șarpele cu chip de om, VICTORIA, R-A//COMOB (marcă de atelier) În 395, ultima separare a Imperiului între Imperiul Roman de Răsărit și Imperiul Roman de Apus nu schimbă unitatea sistemului monetar, solidi bătuți Constantinopol circulă în Occident.
În Imperiul Roman de Răsărit, numele grecesc al monedei este încă de la început nomisma, un nume care continuă, în timp ce utilizarea oficială a latinei dispare, însă numismații continuă să desemneze această monedă prin numele său latinesc, solidus, pentru emisiunile sale, până în secolul al X-lea, epoca sa de devaluare.
Situația este mai complexă în Imperiul Roman de Apus, după marile invazii: în fortificațiile romane, atelierele monetare imperiale de la Ravenna, de la Milano, de la Roma și uneori de la Arles continuă să emită soldi cu efigia împăraților, până la Romulus Augustulus, în 476, în timp ce popoarele germanice instalate în calitate de federate în provinciile periferice bat, la rândul lor, soldi, tot cu numele împăratului în funcție, dar cu mărci de ateliere fictive. Astfel, începând de la sfârșitul domniei lui Valentinian al III-lea, spre anul 450, regatul vizigot de la Toulouse emite solidi cu greutate mai mică, efemerul regat sueb din Spania treimi de soldi, apoi burgunzii fac același lucru.Depeyrot, 1987, pp. 90-93.
După sfârșitul politic a Imperiului Roman de Apus, marcat prin destituirea lui Romulus Augustulus, în 476, solidus-ul are totuși curs. El este imitat de regii barbari, îndeosebi de Merovingieni Un sol de aur merovingian, cu capul lui Magnențiu, datând din secolul al VII-lea pe Gallica., deși cel mai adesea sub forma unor treimi de solidus (tremisses). Este folosit drept unitate de cont pentru reparațiile Wergeld, din dreptul germanic, care stabilea compensațiile financiare pentru atingerile la persoană. Moneda este atât de populară încât este bătută inclusiv de regii ostrogoți chiar în perioada războaielor lor cu Iustinian, moneda purtând efigia împăratului. În tezaure se găsește pe tot cuprinsul Imperiului Roman (Orient și Occident) precum și în zone din afară - Persia, peninsula Scandinavă (ca urmare a plății mercenarilor vikingi care constituiau garda imperială de la Constantinopol) și chiar mai departe, pe drumul mătăsii, către China.
Reprezentări
Solidi emiși de împărații romani din Bizanț 250px|thumb|right|Solidus emis sub împăratul Iustinian al II-lea; avers: dN IhS ChS REX REGNANTIVM, bustul lui Hristos, din față; revers: DN IVSTINIA NVS MVLTVS A, efigia împăratului încoronat, din față, purtând loros, ținând în mâna dreaptă o cruce, iar în mâna stângă, ținând un globus cruciger, iar pe glob stă gravat cuvântul latinesc PAXÎn , „pace”. Moneda cântărește 4.42 grame și a fost bătută la Constantinopol, în anul 705 AD. Primul solidus, emis în timpul domniei lui Constantin cel Mare, avea pe avers reprezentarea efigiei acestuia, iar pe revers o alegorie romană păgână. După legalizarea creștinismului în Imperiul Roman (313), pe reversul monedelor au fost reprezentate o cruce grecească sau un înger.