thumb|Reprezentarea unui act sexual într-un manuscris al Kama Sutrei|right

Sexualitatea umană este modul în care oamenii experimentează și se exprimă ca entități sexuale. Aceasta implică o varietate largă de sentimente și comportamente biologice, psihologice, fizice, erotice, emoționale, sociale sau spirituale. Deoarece este un termen extrem de larg, ale cărui valențe au variat în funcție de diferitele contexte istorice, acesta nu are o definiție unică și precisă. Din punct de vedere biologic și fizic, ea poate îngloba actul sexual și contactele sexuale de toate tipurile, aspectele medicale despre raporturile fiziologice și funcțiile de reproducere, inclusiv ciclul răspunsului sexual uman.

Orientarea sexuală a unei persoane reprezintă modelul său de interes sexual (sau absența acestuia) față de sexul opus și/sau de același sex. Aspectele fizice și emoționale ale sexualității includ legăturile dintre indivizi care se exprimă prin sentimente profunde sau manifestări fizice de dragoste, încredere și afecțiune. Din punct de vedere sociologic, ea cuprinde modul în care societatea umană influențează sexualitatea cuiva, în timp ce perspectiva filosofică face referire la aspectele etice, teologice, spirituale, politice și legale ale vieții.

Interesul pentru activitatea sexuală crește în mod normal atunci când un individ ajunge la pubertate.Carlson, Neil R. and C. Donald Heth. "Psychology: the Science of Behaviour." 4th Edition. Toronto: Pearson Canada Inc., 2007. 684. Deși nicio teorie unică privind cauza orientării sexuale nu a obținut încă un sprijin larg, există considerabil mai multe dovezi care susțin cauzele nonsociale (biologice) decât cele sociale, în special în cazul bărbaților. Cauzele sociale ipotetice sunt susținute doar de dovezi slabe, distorsionate de numeroși factori de confuzie. Acest lucru este susținut în plus de dovezi interculturale, deoarece incidența homosexualității nu este semnificativ mai mare în culturile care sunt mai tolerante față de aceasta.

Perspectivele evoluționiste asupra cuplării umane, a reproducerii și a strategiilor de reproducere, precum și , oferă perspective suplimentare asupra sexualității.Sexual Strategies Theory: An Evolutionary Perspective on Human Mating by David M. Buss and David P. Schmitt Studiul sexualității include, de asemenea, identitatea umană în cadrul grupurilor sociale, bolile cu transmitere sexuală (BTS) și metodele de reducere a fertilității (contracepția).

Dezvoltare Orientarea sexuală

Există considerabil mai multe dovezi care susțin cauzele înnăscute ale orientării sexuale decât cele dobândite, în special în cazul bărbaților. Aceste dovezi includ corelația interculturală dintre homosexualitate și , influențele genetice moderate găsite în , dovezi ale efectelor hormonale prenatale asupra organizării creierului, efectul ordinii nașterii fraților (băieții cu mai mulți frați mai mari au o probabilitate mai mare de a fi homosexuli) și constatarea că, în cazurile rare în care sugarii de sex masculin au fost crescuți ca fete din cauza unor malformații fizice accidentale, aceștia au manifestat totuși atracție față de femei la maturitate. Cauzele sociale ipotetice sunt susținute doar de dovezi slabe, distorsionate de numeroși factori de confuzie.

Dovezile interculturale înclină, de asemenea, mai mult spre cauzele nonsociale. Culturile care sunt foarte tolerante față de homosexualitate nu înregistrează rate semnificativ mai mari ale acesteia. Comportamentul homosexual este relativ comun în rândul băieților din școlile cu internat de băieți din Marea Britanie, însă adulții britanici care au urmat astfel de școli nu au o probabilitate mai mare de a angaja comportamente homosexuale decât cei care nu le-au urmat. Într-un caz extrem, cerea ritualic băieților să se angajeze în comportamente homosexuale în timpul adolescenței înainte de a avea acces la femei, dar majoritatea acestor băieți au continuat să aibă vieți exclusiv heterosexuale la maturitate.

Nu este pe deplin înțeles de ce genele care determină homosexualitatea persistă în fondul genetic. O ipoteză implică , sugerând că persoanele homosexuale investesc suficient de mult în rudele lor pentru a compensa costul de a nu se reproduce direct. Aceasta nu a fost susținută de studiile din culturile occidentale, însă mai multe studii efectuate în Samoa au găsit un oarecare sprijin pentru această ipoteză. O altă ipoteză implică genele , care determină homosexualitatea atunci când sunt exprimate la bărbați, dar cresc succesul reproductiv atunci când sunt exprimate la femei. Studiile din culturile occidentale și nonoccidentale au găsit dovezi în sprijinul acestei teorii.

Diferențe de gen Există teorii psihologice cu privire la dezvoltarea și exprimarea diferențelor de gen în sexualitatea umană. O serie de teorii (inclusiv teoriile , teoriile sociobiologice, teoria învățării sociale, și ) coincid în a prezice că bărbații ar trebui să fie mai deschiși către sexul ocazional (sexul care are loc în afara unei relații stabile și de durată, cum ar fi căsătoria) și ar trebui, de asemenea, să fie mai promiscui (să aibă un număr mai mare de parteneri sexuali) decât femeile. Aceste teorii sunt în mare parte consistente cu diferențele observate în atitudinile bărbaților și femeilor față de sexul ocazional înainte de căsătorie în Statele Unite. Alte aspecte ale sexualității umane, cum ar fi satisfacția sexuală, incidența sexului oral și atitudinile față de homosexualitate și masturbare, arată diferențe modeste sau inexistente între bărbați și femei. Diferențele de gen observate în ceea ce privește numărul de parteneri sexuali sunt reduse, bărbații având tendința de a raporta un număr ușor mai mare decât femeile.

Aspecte biologice și fiziologice

La fel ca alte mamifere, oamenii sunt grupați în principal în sexul masculin sau feminin.

Biologia sexualității umane cercetează influența factorilor biologici, precum reacțiile organice și neurologice,Ellen Ross, Rayna Rapp Sex and Society: A Research Note from Social History and Anthropology Comparative Studies in Society and History, Vol. 23, No. 1 (Jan. 1981), pp. 51–72 ereditatea, hormonii, problemele de gen și disfuncțiile sexuale; de asemenea, ea examinează funcțiile de bază ale reproducerii și acțiunile fizice ale acesteia. Perspectivele biologice ne ajută să analizăm acești factori și să le înțelegem pentru a le folosi ulterior în tratamentul problemelor sexuale.

Sexul ca exercițiu arde caloriile pentru a produce un avantaj sănătății. Sexul reduce stresul, injectează în sistemul imun o doză ridicată de imunoglobulină A, îmbunătățește sistemul cardiovascular, ridică nivelul autoaprecierii, reduce durerea prin producerea hormonului oxitocină, reduce riscul cancerului glandei prostatice, întărește musculatura abdominală și sporește un somn bun.Doheny, K. (2008) "10 Surprising Health Benefits of Sex," WebMD (reviewed by Chang, L., M.D.)

Anatomia fizică și reproducerea Bărbații și femeile sunt similari din punct de vedere anatomic; acest lucru se extinde într-o anumită măsură și la . Ca adulți, ei au mecanisme reproductive diferite care le permit să întrețină raporturi sexuale și să se reproducă. Bărbații și femeile reacționează similar la stimulii sexuali, cu diferențe minore. Femeile au un ciclu reproductiv lunar (menstrual), în timp ce ciclul de producție a spermei la bărbați este continuu.

Creierul Hipotalamusul este cea mai importantă parte a creierului pentru funcționarea sexuală. Aceasta este o zonă mică la baza creierului, formată din mai multe grupuri de corpi celulari neuronali care primesc stimuli de la sistemul limbic. Studiile au arătat că, la animalele de laborator, distrugerea anumitor zone ale hipotalamusului duce la eliminarea comportamentului sexual. Hipotalamusul este important datorită relației sale cu glanda pituitară (hipofiza), care se află sub el. Glanda pituitară secretă hormoni care sunt produși atât în hipotalamus, cât și în ea însăși. Cei patru hormoni sexuali importanți sunt oxitocina, prolactina, hormonul foliculostimulant și hormonul luteinizant.

Oxitocina, numită uneori și „hormonul iubirii”, este eliberată la ambele sexe în timpul actului sexual atunci când se atinge orgasmul. S-a sugerat că oxitocina este esențială pentru gândurile și comportamentele necesare menținerii relațiilor apropiate. Acest hormon este eliberat la femei și atunci când nasc sau când alăptează. Prolactina și oxitocina sunt responsabile pentru stimularea producției de lapte la femei. Hormonul foliculostimulant (FSH) este responsabil pentru la femei, acționând prin declanșarea maturizării ovulelor; la bărbați, acesta stimulează producția de spermă. Hormonul luteinizant (LH) declanșează ovulația propriu-zisă, adică eliberarea ovulului matur.

Aparatul reproducător masculin

Bărbații au atât organe genitale interne, cât și externe, care sunt responsabile pentru procreare și actul sexual. Producția de spermatozoizi (spermă) este, de asemenea, ciclică, dar spre deosebire de ciclul de ovulație feminin, ciclul masculin produce în mod constant milioane de spermatozoizi în fiecare zi.

Anatomia masculină externă thumb|upright|Organele genitale masculine externe (epilate)

Organele genitale masculine externe sunt penisul și scrotul.

Penisul oferă o cale de trecere pentru spermă și urină. Acesta este format din nervi, vase de sânge, țesut fibros și trei cilindri paraleli de țesut spongios. Componentele penisului includ corpul penisului, glandul, rădăcina, corpora cavernosa (corpii cavernoși) și corpul spongios. Cei trei cilindri de țesut spongios, care sunt plini de vase de sânge, parcurg întreaga lungime a corpului penisului. Cei doi cilindri așezați unul lângă altul în partea superioară a penisului sunt corpii cavernoși. Al treilea, numit corpul spongios, este un tub situat central sub ceilalți doi și se extinde la capăt pentru a forma vârful penisului (glandul). În timpul excitației, aceste structuri determină erecția penisului prin umplerea cu sânge.

Marginea proeminentă de la granița dintre corpul penisului și gland se numește coroană. Uretra conectează vezica urinară cu penisul, unde urina părăsește corpul prin meatul uretral. Uretra elimină urina și acționează, de asemenea, ca un canal pentru ca materialul seminal și sperma să fie eliminate în timpul actului sexual. Rădăcina constă din capetele extinse ale corpilor cavernoși, care se despart pentru a forma crura și se atașează de osul pubian, precum și din capătul extins al corpului spongios. Bulbul penisului este înconjurat de mușchiul bulbospongios, în timp ce corpii cavernoși sunt înconjurați de mușchii ischiocavernoși. Acești mușchi ajută la urinare și la ejaculare. Penisul are un prepuț care acoperă în mod normal glandul; acesta este uneori îndepărtat prin circumcizie din motive medicale, religioase sau culturale.

Scrotul este un sac suspendat format din piele și mușchi netezi care conține testiculele. Acesta funcționează ca un sistem de control al climei pentru testicule, menținându-le la o temperatură ușor mai scăzută decât restul corpului, lucru necesar pentru dezvoltarea normală a spermei. Mușchiul cremaster și tunica dartos se contractă sau se relaxează pentru a trage scrotul mai aproape de corp sau pentru a-l îndepărta, ca răspuns la schimbările de temperatură ambientală și la excitația sexuală.

Penisul are foarte puțin țesut muscular propriu-zis, acesta existând doar la nivelul rădăcinii sale. Corpul penisului și glandul nu au fibre musculare. Spre deosebire de majoritatea celorlalte primate, bărbații umani nu au un os penian.

Anatomia masculină internă thumb|Aparatul reproducător masculin

Structurile reproductive interne masculine sunt testiculele, sistemul de canale (ducte), prostata, veziculele seminale și glandele bulbouretrale.