Paulo Coelho () este un scriitor brazilian. Cărțile lui au fost traduse în 81 de limbi și publicate în peste 170 de țări. Ideile de bază sunt drama și psihologia.
Date biografice Este fiul lui Pedro, inginer și al Lygiei, casnică. La șapte ani a intrat la școala iezuită San Ignacio din Rio de Janeiro. A câștigat primul său premiu literar într-un concurs școlar de poezie, iar sora lui, Sonia, își amintește cum și ea a câștigat un premiu pentru eseu prezentând o lucrare pe care Paulo o aruncase în coșul de hârtii.
Din Publishing Trends aflăm că Alchimistul s-a aflat pe locul 6 în lume ca vânzări în 2003. Unsprezece minute a fost pe primul loc peste tot în lume, cu excepția Angliei, unde s-a aflat pe locul al doilea. Zahir, publicat în 2005, s-a situat pe locul trei pe lista de bestselleruri, după Codul lui Da Vinci și Îngeri și demoni de Dan Brown.
Alchimistul e unul dintre cele mai importante fenomene literare ale secolului XX. Este pe primul loc în listele de bestselleruri din 74 țări, vânzându-se, până acum, în 35 de milioane de exemplare. Alchimistul i-a adus autorului în 2008 un record Guiness pentru cea mai tradusă carte (67 de limbi).
Pentru Alchimistul autorul a primit numeroase laude de la diferite personalități, de la Kenzaburo Oe, laureat al Premiului Nobel, până la Madonna, care o numără printre cărțile preferate. Romanul acesta a inspirat multe alte proiecte: un musical din Japonia, piese de teatru din Franța, Belgia, SUA, Turcia, Italia, Elveția. Este, de asemenea, tema a două simfonii în Italia și SUA, iar textul său a fost ilustrat de celebrul artist francez Moebius (scenograful filmelor Al cincilea element și Alien).
Înainte de a deveni unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viața și cariera literară. Deși profund atașat de Brazilia natală (își scrie operele la calculator, în fața oceanului, în vila de la Copacabana). Cărțile sale dezvoltă drame universale, valabile oriunde și pentru oricine, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele. Cărțile lui Paulo Coelho, editate în 150 de țări și traduse în peste 50 de limbi, s-au vândut în zeci de milioane de exemplare. Este consilier special UNESCO în cadrul programului Convergențe spirituale și dialoguri interculturale, co-director al Centrului Shimon Peres pentru pace. Distins cu numeroase și importante premii, medalii și ordine, printre care cel de Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare din Franța (martie 2000). Este fondator al Institutului Paulo Coelho, care acordă ajutoare îndeosebi copiilor și bătrânilor din păturile defavorizate ale societății braziliene.
Poziții
Mesager al păcii pentru Națiunile Unite Ambasador al Uniunii Europene pentru Dialog intercultural în anul 2008 Membru în comitetul de conducere al Institutului de pace „Shimon Peres” Consultant special UNESCO pentru Dialog intercultural și convergențe spirituale Membru în conducerea Fundației Schwab pentru antreprenoriat social Membru al Academiei de Litere din Brazilia Membru al the Board, Doha Center of Media Freedom Membru al INI International Advisory Council - HARVARD INTERNATIONAL NEGOTIATION INICIATIVE
Opera 1974 - Teatro da Educação - Theater For Education - Teatru pentru Educație 1982 - Arquivos do Inferno - Hell Archives - Arhivele iadului 1987 - O Diário de um Mago - The Pilgrimage - Pelerinajul 1988 - O Alquimista - The Alchemist - Alchimistul 1990 - Brida - Brida - Brida 1991 - O Dom Supremo - The Supreme Gift - Cadoul suprem 1992 - As Valkírias - The Valkyries - Valkyries 1994 - Maktub - Maktub - Maktub / Na margem do rio Piedra eu sentei e chorei - By the River Piedra I Sat Down and Wept - De râul Piedra M-am așezat și m-am apucat 1996 - O Monte Cinco - The Fifth Mountain - Al cincilea munte 1997 - Cartas de amor de um profeta - Love Letters from a Prophet - Scrisori de dragoste de la un profet / Manual do guerreiro da luz - Manual of the Warrior of Light - Manualul războinicului luminii 1998 - Veronika decide morrer - Veronika Decides to Die - Veronika decide să moară / Palavras essenciais - Essential Words - Cuvinte esențiale 2000 - O Demônio e a Srta. Prym - The Devil and Miss Prym - Diavolul și domnișoara Prym 2001 - Historias para pais, filhos e netos - Fathers, Sons and Grandsons - Părinți, fii și nepoți 2003 - Onze Minutos - Eleven Minutes - Unsprezece minute 2004 - O Gênio e as Rosas - The Genie and the Roses - Geniul și trandafirii / Viagens - Journeys - Călătorii / Vida - Life - Viață 2005 - O Zahir - The Zahir - Zahir / Caminhos Recolhidos - Revived Paths - Căi reînviate 2006 - Ser Como o Rio que Flui - Like the Flowing River - Ca râul care curge / A Bruxa de Portobello - The Witch of Portobello - Vrăjitoarea de Portobello 2008 - O vencedor está só - The Winner Stands Alone - Câștigătorul rămâne singur 2009 - Amor - Love - Dragoste 2010 - Aleph - Aleph - Aleph 2011 - Fábulas - Fabule 2012 - Manuscrito Encontrado em Accra - Manuscript Found in Accra - Manuscris găsit în Accra 2014 - Adultério - Adultery - Adulterul 2016 - A Espiã - The Spy - Spionul 2018 - Hippie - Hippie - Hippie
Traduceri în limba română
Veronica se hotărăște să moară, Traducere din portugheză de Pavel Cuilă, Editura Humanitas, București, 2000, ISBN 973-50-0106-3 La rîul Piedra am șezut și-am plîns, Traducere din portugheză de Pavel Cuilă, Editura Humanitas, București, 2002, ISBN 973-50-0275-2 Unsprezece minute, Traducere din portugheză de Pavel Cuilă, Editura Humanitas, București, 2003, ISBN 973-50-0475-5 Diavolul și domnișoara Prym, Traducere din portugheză de Pavel Cuilă, Editura Humanitas, București, 2003, ISBN 973-50-0521-2 Jurnalul unui mag, Traducere din portugheză de Gabriela Banu, Editura Humanitas, București, 2006, ISBN (10) 973-50-1412-2, ISBN (13) 978-973-50-1412-4 Vrăjitoarea din Portobello, Traducere din portugheză de Gabriela Banu, Editura Humanitas, București, 2007, ISBN 978-973-50-1827-6 Adulter, Traducere din portugheză de Micaela Ghițescu, Editura Humanitas fiction, București, 2014, ISBN 978-973-689-759-7 Manualul războinicului luminii, Traducere din portugheză de Pavel Cuilă, Editura Humanitas fiction, București, 2012, 2015, 2016, ISBN 978-606-779-109-9 Jurnalul unui mag, Traducere din portugheză de Gabriela Banu, Editura Humanitas Fiction, București, 2015, ISBN 978-973-689-924-9 Spioana, Traducere din portugheză de Simina Popa, Editura Humanitas fiction, București, 2016, 2023, ISBN 978-606-097-242-6 Manuscrisul găsit la Accra, Traducere din portugheză de Micaela Ghițescu, Editura Humanitas fiction, 2012, 2014, 2017, ISBN 978-606-779-988-0 Al cincilea munte, Traducere din portugheză de Carmen Vasilescu, Editura Humanitas fiction, București, 2017, ISBN 978-606-779-107-5 Zahir, Traducere din portugheză de Gabriela Banu, Editura Humanitas fiction, București, 2017, ISBN 978-606-779-096-2 Alchimistul, Ediție aniversară, 30 de ani, Traducere din portugheză de Gabriela Banu, Editura Humanitas fiction, București, 2022, ISBN 978-606-779-994-1 Brida, Traducere din portugheză de Robertina Sfetcu, Editura Humanitas fiction, București, 2018, ISBN 978-606-779-381-9 Hippie, Traducere din portugheză și note de Simina Popa, Editura Humanitas fiction, București, 2018, ISBN 978-606-779-411-3 Fii ca râul care curge, traducere din portugheză și note de Simina Popa, Editura Humanitas fiction, București,2023, ISBN 978-606-097-332-4
Note
Legături externe Site web oficial Coelho, de la satanism la electroșocuri, 23 martie 2011, Adevărul CULTURA ÎN CRIZĂ: Reciclările „învingătorului” Paulo Coelho, 15 septembrie 2009, Alexandra Rusu, Evenimentul zilei Paulo Coelho, un farsor spiritual cu marketingul în sânge , 19 mai 2008, Ziarul Lumina
Interviuri
Paulo Coelho: "Orice idee poate fi periculoasă", 7 noiembrie 2011, Alexandra Olivotto, Evenimentul zilei
Categorie:Nașteri în 1947 Categorie:Nașteri pe 24 august
Categorie:Brazilieni în viață Categorie:Membri ai Academiei Braziliene de Litere Categorie:Oameni din statul Rio de Janeiro Categorie:Realism magic Categorie:Romancieri brazilieni Categorie:Scriitori brazilieni Categorie:Scriitori de limbă portugheză Categorie:Mesageri ai Păcii