Istoria militară a Greciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Grecia a intrat în al doilea război mondial pe 28 octombrie 1940, când armata italiană a atacat pornind din bazele din Albania. Armata elenă a obținut prima victorie a Aliaților prin învingerea italienilor și alungarea lor de pe teritoriul național. Adolf Hitler s-a văzut silit să intervină în Grecia în aprilie 1941, întârziind astfel declanșarea Operațiunii Barbarossa împotriva Uniunii Sovietice cu aproximativ șase săptămâni. Unii istorici consideră invazia germană din Grecia primul punct de cotitură al războiului, de vreme ce amânarea atacării URSS s-a dovedit dezastruoasă pentru germani, care au fost obligați să lupte împotriva rușilor la la Moscova în condițiile teribilei ierni rusești.Greece (11/07) Deși invazia germană din Grecia a fost rapidă, armata elenă a opus o rezistență îndârjită în Creta, unde trupele de elită ale parașutiștilor germani (Fallschirmjäger) au suferit pierderi grele – peste 7.000 de oameni. Aceste pierderi grele a eliminat opțiunea folosirii parașutiștilor germani în ample operațiuni aeropurtate în timpul atacului împotriva URSS, sau în luptele din Mediterana, ceea ce a făcut ca puncte de maximă importanță strategică pentru Aliați, precum Malta, Gibraltarul, Ciprul sau Canalul Suez să nu poată fi cucerite de puterile Axei.

După ce Grecia a fost ocupată și împărțită între puterile Axei, elenii au dezvoltat o rețea amplă de rezistență la nivel național, care a blocat în Balcani forțe importante ale Axei. Tensiunile politice dintre facțiunile rezistenței au dus la izbucnirea unui război civil la sfârșitul anului 1943, care a continuat până în primăvara anului următor. Guvernul elen în exil și-a format propriile forțe armate, care au luptat alături de britanici în Orientul Mijlociu, Africa de nord și Italia. Una dintre cele mai importante contribuții ale Greciei la efortul de război aliat, a fost participarea la efortul de luptă a marinei militare și comerciale elene.

Grecia continentală a fost eliberată în octombrie 1944, forțele germane fiind nevoite să se retragă pentru a evita încercuirea odată cu înaintarea în Balcani a Armatei Roșii. Germanii au continuat să controleze insulele din Marea Egee până la sfârșitul războiului.

Grecia a fost devastată de război și ocupația străină, iar economia și infrastructura erau ruinate. În timpul ocupației, peste 300.000 de greci au murit, iar minoritatea evreiască a fost exterminată aproape în totalitate în Holocaust. La scurtă vreme după eliberare a izbucnit un război civil între partizanii de orientare comunistă și trupele guvernamentale sprijinite de anglo-americani, conflict care a continuat până în 1949.

Invadarea Greciei de către Italia Fascistă

Atacul italian declanșat de la bazele deținute în Albania (28 octombrie 1940), după ce a înregistrat un număr de victorii locale, a fost oprit de forțele elene în timpul luptelor de pe linia Elaia-Kalama, în munții Pind. Neparticiparea Bulgariei la atac, în ciuda speranțelor italienilor, a permis Înaltului Comandament Elen să transfere cele mai multe divizii mobilizate în Macedonia spre frontul italian. Aici, grecii au organizat pe 14 noiembrie o contraofensivă amplă. Trupele elene au traversat granița albaneză și au cucerit oraș după oraș, în ciuda condițiilor grele de iarnă în care a fost obligată să lupte, problemelor de aprovizionare și a superiorității aeriene italiene. Pe la mijlocul lunii ianuarie, grecii ocupaseră un sfert din Albania, dar frontul s-a stabilizat mai înainte ca armata elenă să-și atingă obiectivul, cucerirea portului Vlorë.

În această situație grea pentru italieni, germanii s-au simțit obligați să înceapă pregătirile pentru a intra în luptă ca să-și salveze aliatul. Italienii au făcut o ultimă încercare de salvare a prestigiului lor, contraatacând pe 9 martie 1941 în sectorul Klissura sub supravegherea personală a lui Mussolini. În ciuda bombardamentelor masive de artilerie și a angajării în luptă pe un front îngust a mai multor divizii, atacul italian a eșuat și a fost oprit după aproape două săptămâni de luptă.

Invazia germană

Atacul german (Unternehmen Marita – Operațiunea Marița) a fost declanșat pe 6 aprilie 1941, fiind vizate atât Grecia cât și Regatul Iugoslaviei. "Bătălia Greciei" s-a încheiat după căderea orașului Kalamata din Peloponez (30 aprilie), evacuarea corpului expediționar al Commonwealthului Britanic și ocuparea completă a întregii Grecii continentale de către puterile Axei.

Atacul inițial german a fost dat împotriva pozițiilor elene de pe „Linia Metaxas” (19 forturi în Macedonia răsăriteană între Muntele Beles și râul Nestos și 2 în Tracia de vest). Atacul a fost lansat din Bulgaria cu un puternic sprijin de artilerie și aviație. Rezistența forturilor a fost eroică, dar nefolositoare până în cele din urmă. Prăbușirea rapidă a Iugoslaviei a permis Diviziei a 2-a Panzer (care înaintase din valea Strumica din Bulgaria, a înaintat prin Iugoslavia și s-a întors apoi spre sud, de-a lungul văii râului Vardar) să depășească defensiva și să cucerească orașul-port de importanță strategică Thessaloniki pe 9 aprilie. Ca urmare, forțele elene din Macedonia răsăriteană au fost izolate și au primit din partea Înaltului comandament grec permisiunea să capituleze. Capitularea acestor forțe s-a încheiat a doua zi, 10 aprilie, în aceeași zi în care forțele germane au traversat granița iugoslavo-elenă lângă Florina (Macedonia apuseană0, după ce au învins rezistența iugoslavă din sudul țării. Germanii au străpuns liniile corpului expediționar britanic și ale grecilor din regiunea Kleidi pe 11/12 aprilie și au înaintat spre sud și sud-vest. .

În timp ce britanicii erau urmăriți în retragere spre sud-vest, înaintarea germanilor spre sud amenința spatele frontului elen, care lupta împotriva italienilor. Grecii au început retragerea spre sud, la început cu flancul nordic (12 aprilie), după care flancul sudic (17 aprilie). Germanii s-au îndreptat pe 15 aprilie spre Kastoria, amenințând să taie retragerea grecilor. Generalii eleni de pe front au început explorarea posibilităților de capitulare doar în fața germanilor, în ciuda ordinelor eșaloanelor superioare de comandă, care cereau continuarea luptelor pentru acoperirea retragerii britanicilor.

Până în cele din urmă, mai mulți generali în frunte cu generalul-locotenent Georgios Tsolakoglou nu s-au mai supus ordinelor Înaltului comandament și, pe 20 aprilie, au semnat un protocol de capitulare în față comandantului „Leibstandarte SS Adolf Hitler” lângă Metsovo. A urmat semnarea unui al doilea protocol la Ioannina ziua următoare (cu participarea reprezentantului italian), iar, pe 23 aprilie, s-a semnat documentul final la Thessaloniki. În aceeași zi, la Atena, generalul-locotenent A. Papagos și-a dat demisia din funcția de comandant suprem, în vreme ce regele George al II-lea și guvernul lui plecau pe calea apelor în Creta. Cam în același timp, forțele Commonwealthului dădeau ultimele lupte la Termopile, după care s-au retras spre porturile din Peloponez pentru a fi evacuate în Creta și Egipt. Germanii au ocupat Canalul Corint și podurile sale și au intrat în Atena pe 27 aprilie și au încheiat ocuparea Greciei continentale și a principalelor insule până la sfârșitul lunii.

Bătălia din Creta

Singurul teritoriu elen care mai rămăsese liber în luna mai 1941 era insula mare, amplasată strategic, Creta, care era apărată de o puternică garnizoană aliată. Pentru cucerirea ei, Înaltul comandament german a pregătit „Unternehmen Merkur”, cea mai mare operațiune aeropurtată de până atunci.

Asaltul a fost lansat pe 20 mai 1941. Germanii au atacat cele trei mari aeroporturi ale insulei – Maleme, Rethimnon șiHeraklion – cu parașutiști și infanterie transportată cu planoarele. Germanii au trebuit să înfrângă rezistența îndârjită a trupelor britanice, australiene, neozeelandeze și grecești, sprijinite de milițiile locale. La sfârșitul primei zile, nici un obiectiv al planului inițial german nu fusese cucerit, atacatorii suferind însă pierderi foarte mari, aproximativ 4.000 de morți și răniți.

În ziua următoare, datorită lipsei de comunicare dintre unitățile din defensivă și a incapacității comandanților aliați de a ține sub control situația, germanii au reușit să cucerească aeroportul apusean de la Maleme. După acest succes, germanii au transportat în Creta mii de soldați și numeroase provizii, reușind să cucerească controlul asupra vestului insulei. În același timp, vasele marinei britanice din zonă au suferit pierderi importante datorită atacurilor aeriene germane. După șapte zile de lupte, comandanții aliați au apreciat că germanii au adus pe insulă efective mult prea numeroase și bine dotate pentru ca rezistența să mai aibă sorți de izbândă. Aliații au evacuat Creta până pe 1 iunie, germanii preluând integral controlul insulei. Date fiind pierderile uriașe suferite de Divizia I de parașutiști (1. Fallschirmjäger Division), Hitler a interzis orice operațiune viitoare aeropurtată de amploare. Generalul Kurt Student avea să numească insula Creta „mormântul parașutiștilor germani”, iar ocuparea insulei fiind o „victorie dezastruoasă”.Beevor (1992), pag. 229-231

Ocupația Forțele de ocupație

Grecia a fost împărțită în trei zone de ocupație controlate de Germania Nazistă, Italia Fascistă și Bulgaria. Germanii controlau Atena, Macedonia centrală, Creta apuseană, Milos, Amorgos și insulele din nordul Mării Egee. Bulgaria a anexat Tracia, Macedonia răsăriteană. Italia a ocupat restul țării. Italienii răspundeau de cea mai mare parte a teritoriului elen, în special de zonele rurale, care au fost de zonele în care s-a dezvoltat cel mai mult mișcările de rezistență. Forțele italiene din Grecia erau compuse din 11 divizii de infanterie, care formau Armata a 11, sub comanda generalului Carlo Geloso,German Antiguerrilla Operations, cap. 4.II mai existând o divizie staționată în Insulele Dodecanzeze. Italienii au avut o atitudine destul de relaxată față de sarcinile care le reveneau pentru asigurarea securității ocupației. Până în vara anului 1942, mișcarea elenă de rezistență nu se organizase suficient pentru a pune probleme ocupanților.Mazower (2001), p. 106-107 În timpul ocupării Greciei, germanii s-au limitat la exercitarea controlului asupra zonelor de importanță strategică, forțele lor fiind limitate din punct de vedere numeric. Trupele germane de ocupație făceau parte din Armata a 12-a, comandate la început de mareșalul Wilhelm List și mai târziu de generalul Alexander Löhr. Forțele de ocupație au creat două comandamente separate: „Comandamentul Salonic-Egeean”, cu cartierul general la Salonic, și „Comandamentul Greciei de Sud” cu cartierul general la Atena.German Antiguerrilla Operations, cap. 4.III Creta a fost puternic fortificată ("Festung Kreta"), fiind ocupată Divizia a 164-a de infanterie și mai târziu de Divizia a 22-a aeropurtată. Bulgarii au ocupat zona lor cu o forță militară de dimensiune unui corp de armată. Ei s-au confruntat cu rezistența populației locale la politica de bulgarizare.