Șerban Tomșa (pseudonimul lui Ion Șerban, n. 12 octombrie 1956 d. 23 martie 2023) este un scriitor român contemporan.
Biografie A absolvit, în 1981, Facultatea de Litere a Universității din București, unde a fost coleg, printre alții, cu poetul Ion Stratan, de care avea să-l lege o lungă și frumoasă prietenie. A debutat cu poezie, în revista Luceafărul (1974). În același an a obținut Marele Premiu al Festivalului Național de Poezie Dimitrie Bolintineanu (președintele juriului a fost poetul Florin Mugur). În anii studenției a publicat, sub pseudonimul George Vlăsceanu, poeme și eseuri în diferite reviste literare. Este profesor de limba și literatura română. În 2007, la invitația scriitorului Tudor Cristea, Șerban Tomșa începe să colaboreze la revista Litere, unde susține rubrica Negru pe alb.
A publicat romanele Biblioteca lui Noe (2003), Maimuțe în haremul nopții (2006), Ghețarul (2009) și Călugărul Negru (2013).Șerban Tomșa, "Maimuțe în haremul nopții", Ed. Andreas, București, 2006, "Prefața editorului", pag. 6 Romanul Biblioteca lui Noe a fost terminat în 1990, dar o variantă comprimată a cărții va fi tipărită abia peste treisprezece ani.Șerban Tomșa, "Biblioteca lui Noe", Ed. Mondocart Pres, București, 2003, pag. 2 În 2008 a prefațat o ediție G. Topîrceanu. Colaborează la diverse reviste literare cu versuri, proză, eseu și cronică literară.Șerban Tomșa, "Maimuțe în haremul nopții", Ed. Andreas, București, 2006, "Prefața editorului", pag 5Șerban Tomșa, "Ghețarul", Ed. Cartea Românească, București, 2009
Șerban Tomșa este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București (membru stagiar din 2010Primiri în USR la filiala București și membru titular din 2014).
I s-a decernat premiul Asociației Scriitorilor din București, secțiunea proză, pentru romanul Ghețarul.
Volume publicate Amintirile unui optzecist întârziat ( Ed. Tracus Arte, Bucureti, 2022) Ninge la Iasnaia Poliana ( Ed. Paralela 45, Pitești, 2020) Casa noastră cea de toate zilele ( Ed. Tracus Arte, București, 2019) Supraveghetorul și alte povestiri ( Ed. Tracus Arte, București, 2017) Călugărul Negru ( Ed. Tracus Arte, București, 2013) Ghețarul ( Ed. Cartea Românească, București, 2009) Maimuțe în haremul nopții ( Ed. Andreas, București, 2006) Biblioteca lui Noe ( Ed. Mondocart Pres, București, 2003)
Prefețe G. Topîrceanu, "Scrieri alese", Ed. Andreas, București, 2008
Referințe critice „Alianță de vis și pamflet, a unei lumi în care personajele livrești coexistă în același univers cu autorii și cititorii, romanul "Biblioteca lui Noe" este o carte de prim raft a generației '80.” Ion Stratan
„...o atmosferă stranie, cu personaje nu mai puțin stranii...Momentele de realism magic, amestecul de principii și trecerea de pe credibilitate pe himeric sunt cultivate anume, spre a ține povestea în priză fantastă. Personajele, cu nume exotice, au un fel de biografie mecanică, strânsă într-o mască și constrânsă într-o funcție. Episoadele nu țin însă cont de funcționalitatea lor epică (redusă cât se poate) și se dezvoltă baroc, făcând golfuri de plăcere și deviind în vervă.” Al. Cistelecan
„Ținându-și narațiunea aproape de mitic, în planul simbolic al romanului, autorul sugerează legătura indestructibilă între creația artistică și creația divină... Există mereu astfel de ancore care leagă realul de ireal, de mitic. Personajele trăiesc într-o lume banală, profană, banalizată prin absența sensurilor majore, ignorând semnele revelatorii. Locul omului în lume, tragismul condiției umane, sensul vieții, adevărul, relația dintre individ și viața lui, sentimentul ratării constituie teme de meditație pentru această lume aflată la granița dintre tragedie și comedie, dintre real și ficțional. Narațiunea se derulează în mici secvențe, flash-uri care surprind evenimentele esențiale ale satului cu nume rezonant mitic, într-o înlănțuire de real și fantastic, ca-n proza realismului magic a lui Gabriel Garcia Marquez.” Ana Dobre
„Personaj fantastic, un fel de Asmodeu care se distrează violând intimitatea colectivității, dar cu vocație civilizatoare, cam ca eroii mitici, Piticul are un statut aparte, este singurul care construiește ceva, deși ceea ce creează el ține de ispită, de "păcălelile destinului" și seamănă cu isprăvile personajelor din basmele vechi...Manevrate abil de către narator, jocul copiilor și gafele adulților devin simptomatice pentru mentalitatea postrevoluționară a românului din colectivitățile izolate : locul bunului simț este luat de adorația kitsch-ului, iar valorile autentice sunt ridiculizate și totul se petrece la granița dintre fantastic și real, într-o lume care-i urăște în secret pe intelectuali, le vânează greșelile și-i face cu orice prilej de ocară, dar care, de fapt, iubește cu disperare cărțile... Romanul, absurd și comic. uneori urmuzian, face parte din categoria lucrărilor sortite să aibă succes la public, cu condiția să fie totuși citite.” " Al. Cistelecan remarca, pe bună dreptate, dimensiunea barocă a romanului. Ca și în Maimuțe în haremul nopții, secvențele epice care cresc unele din altele, bogăția fabuloasă a detaliului, dezlănțuirea fanteziei și a imaginației, eliberarea de orice reguli etc. îndreptățesc această încadrare. Șerban Tomșa este un prozator de prima mână, pe linia Ștefan Bănulescu - Ioan Groșan - Mircea Cărtărescu." Valeria Manta-Tăicuțu
„Textul e plin de vervă, autorul are umor și scrie cu evidentă plăcere, amuzându-se parcă el însuși de modul în care-și încondeiază epoca. Dincolo de râs, mijește tristețea. Dincolo de euforia unei lumi - ciocul Rățoiului Zburător care va îngurgita lacom sfărâmăturile ei... Romanul lui Șerban Tomșa, care conține și câteva secvențe mai grave, realizând din perspectiva naratorului, profesorul Tehur, o paradă crispat-burlescă ( și severă ) a dascălilor sau evidențiind, cu oarecare năduf, frustrările auctoriale, pricinuite de mediocritatea neînțelegătoare din jur și de condiția de exilat în spațiul în care trăiește, impune un prozator de incontestabilă înzestrare.” Tudor Cristea
„Toate acestea la un loc fac ceea ce în limbajul popular se numește sleirea fântânii, adică golirea ei de apă stătută, de mâl, de reziduuri, etc. Imediat țâșnește apă nouă, neîncepută, proaspătă...” George Geacăr
„Proza de debut a lui Șerban Tomșa pare o versiune ultraconcentrată a unui roman de proporții, unul complex, o polifonie care, în ansamblu, tolerează individualitatea unor lumi reductibile la un singur numitor comun : supraviețuirea în cadrele unui spațiu concentraționar.” Cristian Măgură
„Sunt prozatori care excelează în portretizarea eroilor, în descrieri de peisaje, de iarnă, de primăvară, vară ; în fine, alții sunt tari în dialoguri, în emiterea de idei... Nu am întâlnit însă până acum, în limba română, unul care să fie posedat, năstrușnic posedat de lumea fizică a cărților, făcând din cărți personaje, ființe, locul oamenilor luându-l edițiile de tot felul... O altă ideologie a averilor... Una în care Urmuz ar fi magnatul Ford, tatăl capitalist al culturii...” Constantin Țoiu
"Odată fixat cadrul și protagoniștii, romancierul se dezlănțuie. Șerban Tomșa are viziune, are imaginație, nimic nu-i e străin din realismul magic, din alunecarea în fantastic, din Mateiu Caragiale, din Fănuș Neagu și Ștefan Bănulescu, din Gabriel Garcia Marquez și Mircea Eliade, deși nu e copiator, nici epigon, nici măcar mimetic, poate doar livresc.... Șerban Tomșa știe să șteargă verosimil granițele dintre realitate și ficțiune,dintre istorie și contemporaneitate, dintre sănătate și psihoză, făcând-o totuși în povestiri adevărate... Oricât m-am străduit, nu cred că am reușit să dau o imagine cât de cât fidelă a forței romanului lui Șerban Tomșa, singular în literatura română contemporană, un Ghețar demn de a sparge Titanicul greoi al peisajului literar actual, ca să fac o metaforă." Dumitru Augustin Doman
"Ghețarul este un roman complex, cu linii realist-critice și simbolic fantas(ma)tice, polifonic ( în sensul dialogismului bahtinian ), mustind de referințe livrești și de aluzii culturale, de haz rabelaisian, ( cum avertiza prezentarea de pe coperta a IV-a ), dar și de ecouri borgesiene ( Tom visează orașe și păduri-biblioteci și simte, mai ales iarna, că trăiește "în marea, singura și adevărata poveste a lumii", fiind un "personaj în centrul universului", care se mișcă "între filele celei mai frumoase cărți"). Un labirint de povești și de poveste. " Gabriela Gheorghișor
„Șerban Tomșa a scris probabil unul dintre cele mai negre romane ale perioadei de tranziție, în care realismul și fantasticul, pamfletul și umorul rabelaisian, imaginarul grotesc, baroc, atroce și accentele de milă, compasiune și inocență, utopia și distopia, se împletesc cu o rară finețe. Dar nu acesta pare a fi meritul principal al Ghețarului*, ci incontestabila măiestrie a autorului de a se juca cu nivelurile realității, cam în felul în care misteriosul amfitrion al romanului, un gen de Big Brother, se joacă cu destinele oamenilor invitați pe o perioadă nelimitată în fantomaticul orășel Christiana, de la poalele muntelui de gheață, în calitate de actanți ai unei „comedii fantastice” (p. 25). „Marea performanță a prozatorului constă în menținerea, până la final, a confuziei între realitate și ficțiune, între viață și vis”, menționa Gabriela Gheorghișor în cronica din Dilemateca (nr.42/2009). Roman de o mare complexitate, Ghețarul propune, în ultimă instanță, cu tot recursul la realismul magic, imagini-simbol, umor negru, parodie, burlesc și distopie, infuzii de livresc, elemente de metaroman, o parabolă a alienării creatorului într-o lume a cărei poveste se află sub semnul iremediabil al apocalipticului.” Cristina Timar
"Sînt câteva romane suprapuse aici : unul realist, cu repere ale lumii noastre și gesturi firești ( vorbim și de Clint Eastwood sau Mannix, dar și de Cabinetul I ), unul utopist, cu cetatea izolată și grupul supus experimentului într-o lume cu pretenții de organizare, unul oniric, unul realist-magic în teren neaoș, cam ca la Ștefan Bănulescu, și unul sapiențial inițiatic, tip Creanga de aur la Sadoveanu. Sigur, modelele care se pot ghici vin mai mult de la distopia kafkiană, orwelliană, nu fără ecou și la noi în romane ca ale lui Ecovoiu sau Marius Tupan ( cu care Tomșa are în comun onomastica bizară a personajelor, nu a tuturora)." Horia Gârbea
“Lectura volumului lui Șerban Tomșa, Ghețarul ( Ed. Cartea Românească, 2009 ), un roman dens, arborescent, cu multe etaje ale dugestiei orchestrate impecabil stilistic și înclinând spre parabola realistă, mi-a impus un exercițiu de imaginație pornit din considerațiile de la începutul acestor rînduri : care ar fi fost soarta lui Kafka dacă ar fi început să publice aici și acum… A face literatură este aproape similar cu a scrie un roman – e ca și o lege a firii, implacabilă precum legile genului romanesc, de fier, dar lăsând libertatea totală de mișcare stilistică și tematică în interiorul spațiului pe care-l delimitează. I se supun acestei legi toate literaturile mari ale lumii și literaturile de mîna întîi, în timp ce literatura română, și mai ales cea postcomunistă, se constituie într-o excepție notorie. În conformitate cu respectiva lege, dar mai mult în pofida ei, îi doresc lui Șerban Tomșa un viitor pe măsura înzestrării de excepție pe care a dovedit-o în Ghețarul. „ Radu Aldulescu
”Cum vom vedea, este vorba despre un romancier atipic, care propune o proză ușor sofisticată în tehnica narativă, profund inedită în istoria literaturii contemporane, dificil de urmărit chiar și pentru critică…. Romanul Ghețarul al lui Șerban Tomșa este o carte rară, deocamdată unică în literatura contemporană. Nu spun că este desăvârșită, ci doar un mod de a scrie altfel, inedit, surprinzător, spectaculos, cu rezultate notabile în plan estetic.” Liviu Comșia