Rinocerii (din greacă veche ῥινόκερως (rhinókerōs) „cu coarne pe nas”; din ῥίς (rhis) „nas” și κέρας (kéras) „corn”) sunt membri ai oricăreia dintre cele cinci specii extante (sau numeroase specii dispărute) de ungulate cu număr impar de degete (perisodactile) din familia Rhinocerotidae; desemnează, de asemenea, membri ai oricăreia dintre speciile dispărute din suprafamilia Rhinocerotoidea. Două dintre speciile existente sunt native din Africa, iar trei din Asia de Sud și Asia de Sud-Est.
Rinocerii sunt printre cele mai mari animale de megafaună rămase: toți cântăresc peste jumătate de tonă la maturitate. Au o dietă erbivoră, creiere mici de 400-600 g, pentru mamifere de dimensiunea lor, unul sau două coarne, și o piele groasă de 1,5-5 cm, protectoare, formată din straturi de colagen dispuse într-o structură cristalină. În general, se hrănesc cu frunze, deși capacitatea lor de a fermenta hrana în intestinul gros le permite să se hrănească cu plante mai fibroase, atunci când este necesar. Spre deosebire de alte perisodactile, cele două specii africane de rinoceri nu au dinți în partea din față a gurii; în schimb, se bazează pe buze pentru a culege hrana.
Rinocerii sunt uciși de braconieri pentru coarnele lor, care sunt cumpărate și vândute pe piața neagră la prețuri ridicate, ceea ce face ca majoritatea speciilor de rinoceri să fie considerate pe cale de dispariție. Piața contemporană a coarnelor de rinocer este dominată în mod covârșitor de China și Vietnam, unde acestea sunt cumpărate de consumatori înstăriți pentru a fi utilizate, printre altele, în medicina tradițională chineză. Coarnele de rinocer sunt alcătuite din keratină, același material din care sunt alcătuite părul și unghiile, dar nu există dovezi concrete privind beneficiile lor pentru sănătate. Există, de asemenea, o piață pentru mânerele de pumnal din corn de rinocer în Yemen, care a fost principala sursă de cerere pentru corn de rinocer în anii 1970 și 1980. Taxonomie Familia Rhinocerotidae cuprinde doar patru genuri existente: Ceratotherium (rinocerul alb), Diceros (rinocerul negru), Dicerorhinus (rinocerul de Sumatra) și Rhinoceros (rinocerul indian și rinocerul javanez). Speciile vii se împart în trei categorii. Cele două specii africane, rinocerul alb și rinocerul negru, aparțin tribului Dicerotini, care a apărut în Miocenul mijlociu, acum aproximativ 14,2 milioane de ani. Speciile s-au diversificat în timpul Pliocenului timpuriu (acum aproximativ 5 milioane de ani). Principala diferență între rinocerii negri și albi este forma gurii lor – rinocerii albi au buze largi și plate pentru pășunat, în timp ce rinocerii negri au buze lungi și ascuțite pentru a mânca frunze. Există două specii Rhinocerotini vii, rinocerul indian și rinocerul javanez, care s-au separat una de alta în urmă cu aproximativ 10 milioane de ani. Rinocerul de Sumatra este singurul reprezentant supraviețuitor al Dicerorhinini. Nume comun Nume științific Imagine Harta arealului de răspândireRinocer albCeratotherium simumRinocer indianRhinoceros unicornisRinocer javanezRhinoceros sondaicusRinocer negruDiceros bicornisRinocer de SumatraDicerorhinus sumatrensis Caracteristici
Rinocerii se numără printre cele mai mari animale terestre extante, cu specii vii cu greutatea medie cuprinsă între 775 kilograme, în cazul rinocerului de Sumatra, și 2.300 kilograme, în cazul rinocerului alb. Unele rinocerotide dispărute erau considerabil mai mici sau mai mari decât rinocerii actuali, genul Menoceras din Miocenul timpuriu, din America de Nord, având o masă corporală estimată la 313 kilograme, comparabilă cu cea a porcilor,D.R. Prothero "Rhinocerotidae" C.M. Janis, K.M. Scott, L. Jacobs (Eds.), Evolution of Tertiary Mammals of North America, Cambridge University Press, Cambridge (1998), pp. 595-605 în timp ce Elasmotherium sibiricum din Pleistocenul Eurasiei avea o masă corporală estimată la aproximativ 4.500 kilograme.
Craniile rinocerilor sunt, în general, în formă de șa, și joase, rinocerii fiind caracterizați în mod primitiv prin prezența unui incisiv superior în formă de daltă (I1) și a unui incisiv inferior în formă de colț (i2), toți ceilalți incisivi și canini fiind de obicei pierduți. Rinocerii negri și albi nu au deloc incisivi. Rinocerii au unul sau două coarne, care sunt formate din coloane de corneocite dens compactate, provenite din papilele dermice. Dezvoltarea și creșterea coarnelor de rinocer este similară cu cea a unghiilor umane, ambele fiind în mare parte formate din keratină. Coarnele sunt atașate de o zonă rugoasă (cu textură aspră) de pe suprafața craniului. Coarnele nu sunt o caracteristică universală a rinocerotidelor, considerându-se că multe rinocerotide dispărute (cum ar fi majoritatea membrilor subfamiliei Aceratheriinae) nu aveau coarne.
Creierul rinocerilor este relativ mic în comparație cu dimensiunea corpului, având aproximativ 531 de grame la un rinocer negru adult. Oasele membrelor tind să fie robuste (proporțional groase și solide). Toți rinocerii vii și marea majoritate a celor dispăruți au trei degete copitate la fiecare picior. Corpul este acoperit de o armură de piele groasă formată dintr-o rețea densă de fibre de colagen reticulate, care este mai puternică și mai rigidă decât cea a altor mamifere. Pielea prezintă pliuri proeminente. Pielea speciilor vii are o culoare gri până la maro, și este, de obicei, rar acoperită cu păr sau chiar lipsită de păr la adulți, cu excepția genelor, urechilor și a mănunchiului de la coadă. Excepția este rinocerul de Sumatra, care este adesea acoperit cu o cantitate considerabilă de păr.
Ecologie și comportament
Caracterul gregar al rinocerilor vii variază în funcție de specie. Masculii adulți tind să fie solitari, la fel și femelele rinocerilor asiatici, deși femelele speciilor africane formează uneori grupuri, acestea fiind mai frecvente în cazul rinocerilor albi decât al celor negri. Rinocerii au diete foarte variate, de la pășunat strict (cum ar fi rinocerul alb) la frunzărit (cum ar fi rinocerul negru), până la o combinație între cele două (rinocerul de Sumatra și cel javanez). Fiind consumatori în cantități mari de vegetație de calitate scăzută, rinocerii își petrec majoritatea timpului căutând hrană. Corpul lor fermentează ierburile în intestinul gros.
Toți rinocerii au un sistem de împerechere poligam și poliandric, în care atât masculii, cât și femelele caută să se cupleze cu mai mulți indivizi de sex opus. Masculii păzesc femelele aflate la vârsta reproductivă până când acestea ajung în plin estru, deși acestea pot uneori alunga masculii până când devin receptive. Masculii gustă urina femelelor, și reacționează cu buza superioară (reflexul flehmen) pentru a determina starea lor reproductivă. Masculii adulți din vecinătatea femelelor aflate în călduri pot deveni agresivi față de alți masculi. Aceste confruntări pot varia de la comportamente ritualice la lupte serioase, care pot duce la răni semnificative. La unele specii, rinocerii masculi sunt teritoriali, în timp ce alte specii prezintă un astfel de comportament doar în funcție de condițiile de mediu. Femelele resping uneori masculii pe care îi consideră nedoriți, ceea ce duce la fuga acestora sau la lupta cu masculul, dacă sunt încolțite. În timpul copulației, masculul își strecoară gâtul pe spatele femelei, înainte de a și-l folosi ca pârghie pentru a-și ridica picioarele din față de pe sol, apoi își mută picioarele din față în spatele umerilor femelei. Copulația poate dura câteva ore. Gestația durează peste un an, aproximativ 460 de zile la rinocerul negru, și 504 zile la rinocerul alb.
Femela naște, în general, într-o zonă izolată, și devine agresivă față de alți rinoceri pentru o perioadă după naștere. Puii se ridică în picioare, de obicei, în termen de 30 de minute de la naștere, și încep să sugă la mamele lor în termen de două ore. Mama are o legătură puternică cu puiul ei cel recent născut. Puiul rămâne aproape de mama sa în majoritatea timpului, deși, cel puțin la unele specii, aceștia sunt uneori lăsați la distanțe considerabile. Până la vârsta de aproximativ trei ani, rinocerii tineri sunt vulnerabili la prădători (lei, hiene, crocodili). Mamele își protejează cu vigurozitate puii împotriva potențialelor pericole. Rinocerii tineri cu un singur corn sunt respinși de mamele lor în jurul momentului nașterii următorului pui. În general, există un interval de câțiva ani între nașterea următorului pui de către femele, deși acesta poate fi de doar un an și jumătate. Rinocerii ajung la maturitate sexuală la vârsta de cinci până la opt ani, cu aproximativ un an mai târziu la masculi decât la femele, în cazul rinocerilor negri și de Sumatra. Rinocerii albi masculi ajung la maturitate socio-sexuală la vârsta de 12 ani, la patru ani după ce femelele încep să nască.
Starea de conservare
Potrivit Fundației Mondiale a Naturii, conservarea rinocerilor africani, consumatori de cantități mari de vegetație, este esențială pentru menținerea aspectului peisajului african, și a resurselor naturale ale comunităților locale.
Deși rinocerii sunt mari și agresivi, și au reputația de a fi rezistenți, ei sunt foarte ușor de vânat ilegal; ei vizitează zilnic ochiurile de apă, și pot fi uciși cu ușurință în timp ce beau. În decembrie 2009, braconajul a crescut la nivel global, în timp ce eforturile de protejare a rinocerilor sunt considerate din ce în ce mai ineficiente. Cea mai gravă estimare, conform căreia doar 3% dintre braconieri sunt combătuți cu succes, este raportată în Zimbabwe, în timp ce Nepalul a evitat în mare măsură criza. Braconierii au devenit mai sofisticați. Oficialii sud-africani au solicitat măsuri urgente împotriva braconajului după ce infractorii au ucis ultima femelă de rinocer din rezervația Krugersdorp, lângă Johannesburg. Statisticile parcurilor naționale din Africa de Sud arată că 333 de rinoceri au fost uciși la nivel statal în 2010, numărul crescând la 668 în 2012, peste 1.004 în 2013, și peste 1.338 uciși în 2015. În unele cazuri, rinocerii sunt sedați și coarnele lor sunt îndepărtate, lăsându-i să sângereze până la moarte, în timp ce în alte cazuri se ia mai mult decât cornul.
Note
Legături externe
Rhino Species & Rhino Images Rhinoceros entry pe site-ul World Wide Fund for Nature. Akashinga Free To Use Rhino Images Rhinoceros Resources & Photos pe site-ul African Wildlife Foundation. People Not Poaching: The Communities and IWT Learning Platform
Categorie:Rhinocerotidae Categorie:Mamifere erbivore Categorie:Taxoni clasificați de John Edward Gray